Revista Art-emis
Activitatea serviciilor de informaţii germane în România după Primul Război Mondial (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase   
Miercuri, 27 Iulie 2016 20:47

SSI În anul 1939 personalul Legaţiei germane la Bucureşti depăşea 300 de persoane, fiind cel mai numeros. Serviciul de informaţii al Legaţiei funcţiona sub acoperire, sub denumirea de „Biroul pentru propaganda sportivă în România". În anul următor au fost înfiinţate noi birouri de spionaj la Giurgiu, Ploieşti, Braşov, Sibiu, Timişoara, Cernăuţi, Chişinău. Este de remarcat meticulozitatea germană: toate persoanele importante din România, mai ales din domeniul vieţii politice, aveau propriile fişe, cu indicatori obligatorii: partidul politic în care activează, sentimentele politice reale, trăsăturile de caracter pozitive şi negative, relaţii spropiate, mai ales existenţa amantelor, starea materială, eventuala provenienţă ilicită a averii, cluburile, restaurantele frecventate, relaţiile extraconjugale ale soţiei, situaţia personalului de serviciu. În iunie 1940 S.S.I. a descoperit o amplă operaţiune de spionaj militar care viza: comandanţii şi unităţile militare, pregătirea, disciplina, moralul efectivelor, dotarea şi mişcările armatei, situaţia efectivelor de rezervă, concentrările şi planurile de mobilizare. Agentura depistată era dotată cu radioemiţătoare şi sisteme de scriere ascunsă. Serviciile secrete germane au început să acţioneze în România ca pe un teren propriu, deşi o recunoaştere limitată a dreptului de acţiune a primit numai Abwehr-ul, care şi-a deschis şi o secţie pe teritoriul nostru. În paralel cu aceasta, existau Serviciul de Informaţii al Misiunii Militare Germane şi o secţie a Gestapo-ului, cu sarcini de supraveghere care nu puteau fi oficial acceptate şi care priveau partidele politice şi liderii acestora, membrii guvernului, ofiţerii superiori cu funcţii importante şi membrii SSI. Grupul Etnic German şi Organizaţia Tineretului Hitlerist dispuneau şi ele de servicii de informaţii. Filiala din România a Partidului Naţional Socialist şi-a organizat şi ea propria structură informativă. Congresul Germanilor din Exterior, desfăşurat în 1937, la Stuttgart, stabilise că toţi bărbaţii germani, cetăţeni ai altor ţări, sunt datori să îndeplinească sarcini de informatori. La începutul anului 1943 s-au semnalat 600 de intrări de noi agenţi în România, care se adaugă la alţi 2.000 din rândul etnicilor germani reveniţi în ţară. În vara lui 1943, Gestapo-ul a creat la Bucureşti 5 noi agenturi. Serviciile germane au continuat şi în timpul celui de-al doilea război mondial să-i urmărească îndeapropae pe oamenii politici; Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, a fost supravegheat fără întrerupere o perioadă de cel puţin 10 luni. La fel Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Ghe. Tătărescu, oamenii Casei Regale.

SSI aprecia că societăţile cu capital german erau „sedii ale spionajului economic şi industrial în România". Ministrul Comerţului Exterior era supravegheat şi el în permanenţă, iar specialiştii germani prezentau săptămânal rapoarte la Legaţie. În anul 1940, peste 1500 de cetăţeni germani asigurau informarea, colectarea informaţiilor şi executarea planurilor geramne în zonele vitale. În ultimele două luni ale anului 1943, pe filiera serviciilor germane s-au făcut presiuni în vederea readucerii legionarilor la guvernare, pe fondul neîncrederii în guvernul aflat în exerciţiu. În prima parte a anului 1944, serviciile de informaţii germane au primit instrucţiuni precise de a supraveghea cu atenţie starea de spirit şi intenţiile armatei şi populaţiei româneşti, din mai multe motive: sabotarea sistematică din partea aliatului român a operaţiunilor de război, neimplicarea cerută în problema evreiască, lipsa de loialitate de autorităţilor.

Colaborarea S.S.I.- Abwehr

O atenţie aparte o merită un alt aspect legat de prezenţa serviciilor germane pe teritoriul ţării noastre, şi anume colaborarea S.S.I.-ului cu Abwehr - servicul de informatii al Statului Major al Forţelor Armate Germane . Probabil la iniţierea acestei colaborări a contribuit şi reputaţia lui Moruzov, apreciat în mod deosebit de ofiţerii de informaţii germani. Astfel, locotenent-colonelul german Hauswaldt din Abwehr a precizat în cadrul întâlnirii cu maiorul român Ionescu-Micandru că ştie despre „excelenta competenţă unanim recunoscută" a lui Moruzov în materie de lucru informativ; amiralul Canaris i-a transmis lui Moruzov „stima şi admiraţia pe care o poartă încă de foarte mult timp, deoarece îi cunoaşte îndeaproape activitatea apreciabilă şi de perfectă specialitate pe care o desfăşoară în general în domeniul informativ". Maiorul german Pruck, şeful Frontului de Est din Abwehr, cu ocazia unei vizite în România, la 22 noiembrie 1939, şi-a exprimat admiraţia asupra sistemelor de lucru informativ „ingenioase şi practice" preconizate de Moruzov, „sisteme absolut originale, care nu pot fi realizate decât de un maestru în materie de informaţii", „de la care mulţi şefi de servicii de informaţii ar avea încă multe de învăţat"[2]. În februarie 1937 s-a realizat un prim contact informativ cu Abwehr-ul. Maiorul Ionescu-Micandru raportează că a lucrat direct, într-o cameră de hotel, cu un anume dr. Froelich, despre care aflase ulterior că era ofiţer cu gradul de maior în Secţia de Informaţii a Marelui Stat Major General german – Frontul de Est. Cei doi au comparat, pe baza documentelor germane şi române, denumirile şi dislocările marilor unităţi ale Armatei Roşii (districtele militare, corpurile de armată şi diviziile de infanterie). Ofiţerul german citea informaţiile pe care le avea, datate 1 ianuarie 1937, iar Micandru sublinia nepotrivirile, spre a fi verificate ulterior. „În general - menţionează documentul - în mare majoritate, instrucţiunile noastre au corespuns cu cele germane, ceea ce a demonstrat bunacredinţă şi seriozitatea schimbului de informaţii pentru ambele părţi"[3]. Mai precizăm şi că Mihail Moruzov a fost primul şef de serviciu secret cu care amiralul Canaris s-a întâlnit direct şi cu care a avut şi cele mai multe contacte, în total patru, două la Bucureşti (în decembrie 1939 şi martie 1940), unul în Germania (aprilie 1940) şi altul în Italia (3-5 septembrie 1940). Datorită relaţiilor de prietenie şi de excelentă cooperare informativă existente între Moruzov şi colonelul Wahle - ofiţerul de legătură al Abwehr-ului la Bucureşti - Serviciul Secret a obţinut la jumătatea lunii mai 1940 efectivele armatei maghiare.

În decembrie 1940 colonelul Rodl, şeful secţiei Abwehr-ului din România, i-a propus şefului SSI, Eugen Cristescu, un program de cooperare. Contactele se făceau direct, între Eugen Cristescu şi Rodl, iar pentru problemele operative şi tehnice contactul era permanent între colonelul Micandru şi colonelul german Alexandru von Stransky. Ofiţerii germani ţineau conferinţe la sediul SSI sau al Marelui Stat Major, în prezenţa ofiţerilor români cu sarcini informative pe Frontul de Est. Erau analizate: configuraţia fronturilor, intenţiile de manevră ale comandamentelor armatelor britanice, americane şi sovietice, necesitatea măsurilor de protecţie contrainformativă, apoi se stabileau sarcinile informative pentru structurile celor două servicii. Aceste întâniri s-au dovedit extraordinar de instructive pentru ofiţerii noştri, pentru că se intra în posesia unor informaţii despre valoarea şi forţa inamicului comun, U.R.S.S.-ul, dar şi a modelului german de analiză, o analiză rece, critică şi obiectivă, fără cosmetizări, în care nu era omisă evidenţierea propriilor slăbiciuni şi limite în cunoaştere. Utile au fost informaţiile furnizate de colonelul Rodl cu ocazia consfătuirii din 23 iulie 1942, cînd acesta a atras atenţia asupra prezenţei în Orientul Apropiat a 150 avioane americane, care urmau sa fie utilizate pentru atacul zonei petrolifere din România (atacul s-a produs la 1 august 1943 si rezultatele sale au fost limitate, datorită măsurilor luate din timp: întărirea artileriei antiaeriene germane şi române şi suplimentarea sistemului de protecţie contrainformativă). Pe de altă parte, în momentul în care s-a produs marea cotitură a Frontului de Est, iar românii au început să fie criticaţi de germani că nu şi-au apărat corect şansele în bătăliile de la Stalingrad şi Cotul Donului, s-au luat măsuri contrainformative de ambele părţi. Germanii, în afară de Abwehr, şi-au făcut simţită prezenţa pe frontul secret din România cu numeroase alte structuri informative. Eugen Cristescu vorbea de 11 servicii germane, din care doar 3 erau autorizate de statul român. SSI şi-a creat în anul 1942, în structura sa, Agentura I, integrată Secţiei II Contrainformaţii, al cărei şef era lt.col. Traian Borcescu, pentru a-i supraveghea pe germanii care desfăşurau pe teritoriul României acţiuni neautorizate de statul român.

Aceste măsuri au constituit un adevărat program pe care Cristescu l-a pus în aplicare cu aprobarea lui Ion Antonescu. Eugen Cristescu vorbea despre această iniţiativă astfel: „Teoria mea era că guvernul a luat această linie cu nemţii, dar ţara nu trebuie să se înece, trebuie lăsată o rezervă naţională, care să continue statul mai departe. La un moment dat, vazând că germanii fac o acţiune subversivă foarte puternică, Antonescu mi-a spus: « Fă un serviciu special pe această latură ». Eu am gândit şi am hotărât că serviciul acesta trebuie să apară ca un serviciu independent. Dacă simt germanii ceva, să spunem că l-au făcut evreii şi democraţii şi l-am însărcinat pe Soreanu, care a făcut acest serviciu cu o serie de gazetari evrei din Bucureşti şi din Ardeal, între care Munteanu, şi cu o serie de tineri naţional-ţărănişti ardeleni, oameni care au adunat o serie întreagă de date, urmăreau pe saşi, aveau legătură cu ei şi mi-au adunat un material foarte serios şi important în această direcţie"[4]. În cadrul aceleiaşi restructurări a S.S.I. din anul 1942, a fost creată Secţia a III-a G - Relaţii externe, condusă de lt.col. Constantin Ionescu-Micandru, secţie înfiinţată pentru a colabora prin scimbul de informaţii cu Abwehr-ul. Aceasta este o altă strategemă a lui Cristescu, care, sesizând că germanii nu joacă tocmai corect, a adunat în această secţie toate elementele cu vederi filogermane, pentrua „curăţa celelalte secţii ale S.S.I. de elementele filogermane pe care le-a grupat la un loc pentru a le supraveghea mai uşor"[5]. Această secţie se compunea din trei birouri şi două agenturi: Biroul 1 realiza contactul permanent cu un birou specializat al Abwehr-ului şi efectua traduceri şi retroversiuni din germană şi română; Biroul 2 ţinea legătura cu serviciile de informaţii italiene; Biroul 3 avea caracter pur administrativ. Secţia dispunea şi de două agenturi: Agentura „P" cu centru la Ploieşti şi Agentura „T-S" cu centrul la Turnu-Severin, cadrele lor fiind dirijate sau asistate de agenţi ai Abwer-ului. Aşa cum reiese din documentele elaborate de Agentura I a Secţiei Contrainformaţii, s-a reuşit astfel supravegherea elementelor germane şi filogermane. Din a doua jumătate a anului 1942, Eugen Cristescu începuse să fie privit cu neîncredere de germani. Într-un raport al Agenturii I, din 30 noiembrie 1942, se preciza: „În cercurile apropiate ataşatului de presă german a început să circule zvonul că dl director general, Eugen Cristescu, va fi schimbat de la conducerea S.S.I. deoarece urmăreşte activitatea germanilor şi în mod intenţionat neglijează urmărirea activităţii agenţilor anglo-saxoni care mişună în capitală"[6].

Concluzionând, nu putem să nu ne exprimăm admiraţia pentru modul în care serviciile de informaţii româneşti au ales să lupte pe frontul secret cu un adversar mult mai puternic, care a dispus de „arme" mult superioare, cu o tradiţie îndelungată în activitatea de informaţii si structuri instituţionalizate şi riguros organizate cu mult înaintea celor româneşti, cu agenturi ce acopereau toate domeniile importante ale societăţii noastre. Adaptându-se din mers la evenimente, Serviciul Secret al lui Moruzov şi, apoi, S.S.I.-ul lui Eugen Cristescu au făcut faţă cu brio provocărilor venite din partea aliaţilor sau inamicilor, inclusiv celor din partea serviciilor germane, şi au repurtat succese care, chiar dacă nu au fost întotdeauna valorificate la momentul respectiv, au reuşit să câştige respectul tuturor.

Bibliografie:
- Ureche, Marian; Rogojan, Aurel - Servicii secrete străine; Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc, Bucureşti, Editura PACO
- Troncotă, Cristian - România şi frontul secret, Bucureşti, Editura Elion, 2008
- Troncotă, Cristian - Glorie şi tragedii, Bucureşti, Editura Nemira, 2003
- Troncotă, Cristian - Mihail Moruzov şi frontul secret, Bucureşti, Editura Elion, 2004
- Troncotă, Cristian - Omul de taină al mareşalului, Editura Elion, Bucureşti, 2005
- Buzatu, Ghe. - Războiul mondial al spionilor, Editura B.A.I, Iaşi, 1991

Surse web:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Abwehr
http://www.suite101.com/article.cfm/espionage/74729
http://www.firstworldwar.com/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_Razboi_Mondial
http://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_Razboi_Mondial

---------------------------------------
[1] Troncotă, Cristian – România şi frontul secret, Editura Elion, Bucureşti, 2008, pag. 53
[2] Ibidem, p.183
[3] Ibidem, pag. 198
[4] Ibidem, p. 318
[5] Ibidem, p. 259
[6] Ibidem, pag. 319

footer