De mai multe decenii, chiar şi în prezent, materialele „Procesului" desfăşurat sub tutela „Tribunalului Poporului" din Bucureşti (6-17 mai 1946), reunite în 148 de dosare (în total - peste 30.000 file), investigate integral de prea puţini istorici, alcătuiesc încă o arhivă operativă. Ceea ce înseamnă că urmărirea „criminalilor de război" din 1946 poate fi oricând reluată, desigur tot împotriva victimelor de atunci, deşi, în raport cu infamiile fostelor autorităţi şi ale „judecătorilor" de odinioară, faţă cu redesfăşurările istoriei, se impune, dacă nu rejudecarea, anularea „Procesului"! În fapt, au fost, în ordine strict-cronologică, unul mai penibil decât altul, dovedindu-se, cu trecerea timpului, fiecare în parte sau toate la un loc, tot atâtea fiasco-uri, sub toate aspectele (organizare, juridic, politic, relevanţă, semnificaţie istorică etc.). Este motivul pentru care istoria deja le-a rânduit, fără menajamente şi fără excepţii, acolo unde şi cum trebuie, ele înscriindu-se, după scurgerea anilor, în rândul înscenărilor judiciare de cea mai joasă speţă. Ceea ce, netăgăduit, spune totul despre „valoarea", juridică sau simbolică, a „judecăţilor" înfăptuite.
Complotiştii, inclusiv regele Mihai I, au manevrat ori au fost manevraţi de serviciile secrete străine?
După cum cititorul a constatat, în această serie intră şi „procesul" - dacă nu cumva reprezintă „vedeta" înscenărilor judiciare organizate vreodată la/de Bucureşti?! - al echipei guvernamentale a lui Ion Antonescu, denumit în epocă al „Marii Trădări Naţionale", organizat fiind, ceea ce s-a afirmat şi recunoscut chiar în 1946 şi consecvent mai apoi, sub egida penibilului „Tribunal al Poporului" din Bucureşti, ale cărui documente, în 2004, am avut prilejul să le studiem în integralitate (148 de volume). Lucrurile sunt însă foarte bine cunoscute, mai cu seamă după deschiderea arhivelor în 1990 şi apariţia a numeroase monografii şi volume de documente[17]. De această dată, avem în atenţie un episod cvasi-integral necunoscut[18] din vremea „procesului" de tristă faimă.
Pentru început, să precizăm că, în urma loviturii de stat de la 23 august 1944, Mareşalul Antonescu şi unii dintre principalii săi colaboratori arestaţi au fost ţinuţi timp de câteva ore la Palatul Regal din Calea Victoriei. Apoi, predaţi comuniştilor conduşi de inginerul „Ceauşu" (Emil Bodnăraş), ei au fost transportaţi şi adăpostiţi într-o casă secretă a P.C.R. din Cartierul Vatra Luminoasă, unde au rămas până la 28 august 1944, când fură preluaţi - la cerere - de reprezentanţii forţelor ocupante sovietice. După două zile, grupul a fost trimis cu destinaţia Moscova, unde a ajuns la 3 septembrie 1944, pentru a fi instalat într-o vilă din vecinătatea capitalei ruseşti, la Castelul Goliţin, pentru perioada septembrie 1944 - iunie 1945. Detalii din cele mai interesante asupra acestei perioade aflăm din memoriile generalului Constantin Pantazi, fostul ministru de Război al anilor 1942-1944, el însuşi arestat la 23 august 1944 şi inclus între prizonierii români de război din U.R.S.S.[19]. Ulterior, prizonierii, găzduiţi după 17 iunie 1945 în celebra închisoare Lubianka a NKVD-ului, din centrul Moscovei, au fost supuşi unor anchete dure şi intense, toate documentele întocmite cu acel prilej, păstrate şi ordonate cu grijă de autorităţile sovietice fiind editate[20].
Deţinerea ex-demnitarilor români în spatele gratiilor, după cum şi a generalilor germani (în frunte cu feldmareşalul Friedrich Paulus) sau a ultimului împărat chinez, ajunşi, cu toţii, din motive evidente, prizonierii „de lux" ai Kremlinului, n-a rămas totuşi complet lipsită de urme. Din când în când, guvernul sovietic, presa indiscretă şi diplomaţii occidentali acreditaţi la Moscova au solicitat ori au dezvăluit diverse amănunte. Astfel, după ce însuşi liderul sovietic V. M. Molotov a anunţat la 18 septembrie 1944 că urma să se publice fără întârziere lista „criminalilor de război" români şi germani arestaţi în România în august 1944[21], chiar a doua zi presa moscovită a găzduit lista celor aflaţi în detenţie[22]. Deja între timp ambasadorul britanic la Moscova, Sir A. Clark Kerr, primise un mesaj din partea lui A. I. Vîşinschi, liderul adjunct al MAE al URSS, cuprinzând numele primilor zece prizonieri români şi germani aduşi de la Bucureşti - Mareşalul Antonescu, M. Antonescu, C. Pantazi, C. Z. Vasiliu şi colonel Mircea Elefterescu[23].
După mai multe luni, a fost rândul ministrului american la Bucureşti, Burton Y. Berry, să se intereseze de soarta grupului de la Moscova[24], iar aceasta în preajma şi, mai cu seamă, în timpul sau după terminarea „procesului" din 6-17 mai 1946. Concomitent, Legaţia britanică s-a lăsat, la un moment dat, surprinsă de o ştire falsă, cum că Antoneştii ar fi fost deja aduşi la Bucureşti în ianuarie 1946[25], pentru ca ulterior Misiunea Militară britanică să stabilească cu precizie sosirea grupului Antonescu la începutul lunii aprilie 1946 şi debutul „procesului" la 6 mai 1946[26]. Din corespondenţa diplomatică n-au lipsit ştirile potrivit cărora, prin judecarea lui Antonescu, guvernul comunizant de la Bucureşti îşi propusese şi compromiterea liderilor istorici Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu[27]. Este interesant că problema „criminalilor de război" s-a aflat la ordinea zilei, în lunile martie - iunie 1946, şi pe canalul Londra - Moscova - Washington[28].Aşa, de exemplu, la 26 februarie 1946, ambasadorul sovietic la Londra, F. T. Gusev, s-a interesat dacă guvernul britanic era de părere ca grupul Antonescu să fie judecat la Bucureşti, iar, la 18 martie 1946, Foreign Office-ul a luat act[29]. În context, Washingtonul a fost de asemenea înştiinţat şi n-a avut obiecţii[30]. O altă problemă ce a apărut la un moment dat pe agendă privea audierea unor ex-demnitari antonescieni la procesul de la Nürnberg. În acest sens, a fost chestionat însuşi celebrul procuror american Jackson, care a recomandat că nu era de dorit ca listele propuse de sovietici cu „criminali de război" să fie conexate cauzei marilor criminali de război nazişti[31].
În consecinţă, diplomaţii străini s-au limitat în a urmări desfăşurarea „procesului" de la Bucureşti[32] şi au consemnat - atât Holman, cât şi Berry - deznodământul: condamnarea şi execuţia lui Ion Antonescu şi a principalilor săi colaboratori (Mihai Antonescu, C. Z. Vasiliu şi Gh. Alexianu) la 1 iunie 1946[33]. În ceea ce-l privea pe ministrul U.R.S.S. la Bucureşti, S. I. Kavtaradze, acesta a informat prompt Moscova - prin telefonogramă secretă din 1 iunie 1946 (orele 15,15) - că Mihai I tocmai confirmase condamnarea la moarte a lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C. Z. Vasiliu şi Gh. Alexianu, execuţia lor fiind posibilă în ceasurile imediat următoare[34]. Din sala „Tribunalului Poporului" - transmite însuşi tovarăşul Silviu Brucan (Saul Brukner), în nume personal dar pentru Poporul Român!
Grafica - Ion Măldărescu
--------------------------------------------------
[17] Vezi, îndeosebi, Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, vols. 1-3, editor Marcel-Dumitru Ciucă, Bucureşti, Editura Saeculum I.O./Editura Europa Nova, 1998; Ioan Dan, „Procesul" Mareşalului Ion Antonescu, Bucureşti, 1993; Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, eds., Agresiunea comunismului în România, vols. 1-2, Bucureşti, Editura Paideia, 1998.
[18] Cele dintâi informaţii şi probe de Gh. Buzatu, Din Jurnalul de supraveghere a Grupului Ion Antonescu, întocmit de gardieni, în perioada 3 aprilie - 28 mai 1946, în „Historia", nr. 2/2005, pp. 40-43; Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, eds., „Jurnalul de temniţă" (aprilie-mai 1946) al Grupului Mareşalului Antonescu), în Istorie şi societate, II, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2005, pp. 513-601; Gh. Buzatu, ed., Trecutul la judecata istoriei: Mareşalul Antonescu - Pro şi contra, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006, p. 489 şi urm.
[19] Vezi Constantin Pantazi, Cu Mareşalul până la moarte. Memorii, ediţie Al. V. Diţă şi Adrian Pandea, Bucureşti, Editura Publiferom, 1999, p. 321-339. Memorialistul insistă şi asupra tratamentului, în general convenabil, rezervat înalţilor prizonieri în Rusia, până la terminarea războiului în Europa, în mai 1945.
[20] Cf. Lotul Antonescu în ancheta Smerş, Moscova, 1944-1946. Documente din arhiva FSB, Iaşi, Editura Polirom, 2006, 467 p.
[21] Great Britain, Public Record Office, FO - 371/44 039 (telegrama nr. 2 479/18 septembrie 1944, Sir A. Clark Kerr către Foreign Office), f. 3.
[22] Ibidem, f. 5 (telegrama nr. 2 484/19 septembrie 1944, Kerr către Foreign Office).
[23] Ibidem, f. 10 (Mesajul lui Kerr către A. Eden, 18 septembrie 1944).
[24] Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, I, doc. nr. 5, 6; Procesul..., II, doc. nr. 16, 21, 28, 37.
[25] PRO, FO - 371/59 167 (telegrama nr. 111/22 ianuarie 1946, Le Rougetel către Foreign Office).
[26] Idem, Misiunea Militară britanică la Bucureşti către War Office, rapoartele nr. 159/16/46 din 25 aprilie 1946 şi nr. 5 113/429 din 2 mai 1946.
[27] Ibidem (raportul nr. 118/1946, A. Holman către Foreign Office).
[28] Cf. mesajul nr. 45 – A/26 februarie 1946, F. T. Gusev către E. Bevin sau telegrama nr. 1 463/7 martie 1946, lordul Halifax către Foreign Office.
[29] Vezi Raportul nr. 3 678/1 197 către F. T. Gusev.
[30] Telegrama nr. 3 395/9 aprilie 1946, Foreign Office-ul către Ambasada din Washington; telegrama nr. 2 538/19 aprilie 1946, lordul Halifax către Foreign Office.
[31] Telegrama nr. 2 810/3 mai 1946, lordul Halifax către Foreign Office.
[32] Bibliografia esenţială referitoare la această temă: Consiliul Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii (Arhiva), Bucureşti, fond 40 010/„Tribunalului Poporului", 1946, 148 volume; Marcel-Dumitru Ciucă, editor, Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, vols. 1-3, Bucureşti, Editura Saeculum I.O./Editura Europa Nova, 1998; Ioan Dan, „Procesul" Mareşalului Ion Antonescu, Bucureşti, 1993; Ioan Opriş, Procesul ziariştilor „naţionalişti" (22 mai - 4 iunie 1945), Bucureşti, Editura Albatros, 1999; Alesandru Duţu, Sub povara armistiţiului: Armata Română în perioada 1944-1947, Bucureşti, Editura Tritonic, 2003; Ion Zainea, Politică şi administraţie în România (6 martie 1945-1 martie 1946): Epurarea, Oradea, Editura Universităţii, 2004; Radu Ioanid, ed., Lotul Antonescu în ancheta Smerş, Moscova, 1944-1946. Documente din arhiva FSB, Iaşi, Editura Polirom, 2006; Gh. Buzatu, coordonator, Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, ediţia I, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002; ediţia a II-a, Bucureşti, 2006; Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, eds., Agresiunea comunismului în România, vol. 1-2, Bucureşti, Editura Paideia, 1998; Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, eds., „Jurnalul de temniţă" (aprilie-mai 1946) al grupului Mareşalului Antonescu), în Istorie şi societate, II, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2005, p. 513-601; Gh. Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, Ploieşti, Editura Mileniul III, 2005; Gh. Buzatu, Stalin, Hitler, Antonescu, R. Vâlcea, Rottarymond and Rotarexim, 2007 (în colaborare); Gh. Buzatu, Antonescu, Hitler, Stalin. Un raport nefinal, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008; Gh. Buzatu, România sub Imperiul Haosului (1939-1945), Bucureşti, Editura RAO, 2007; Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, eds., Pace şi război (1940-1944); Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, vol. I, 1940-1941, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008; Gh. Buzatu, I. Pătroiu, Lotul Mareşal Antonescu al „criminalilor de război" (1946), în „Orizont XXI", nr. X/2008, Piteşti, p. 3-5; Gh. Buzatu, Ioana Panagoreţ, Dan Botez, Procesul şi execuţia Mareşalului Ion Antonescu, Alexandria, 2009; Paula Mihailov-Chiciuc, în „Ziua", Bucureşti, 16-17 mai 2006.
[33] Telegrama nr. 710/2 iunie 1946, Holman către Foreign Office.
[34] T. V. Volokitina, ed., Vostočnaia Evropa v dokumentah rossiiskih arhivov. 1944-1953, I, 1944-1948, Moskva, 1997, p. 463-464, doc. nr. 152.