Revista Art-emis
Bătălia de la Oituz, iulie-august 1917 (2) PDF Imprimare Email
Vladimir Roşulescu   
Duminică, 15 Mai 2016 19:42

Marasesti-Marasti-OituzIn dimineata de 26 iulie 1917, la doua zile dupa declansarea bataliei de la Marasesti, inamicul a trecut la ofensiva si in valea Oituzului, atacand pozitiile aparate de trupele Armatei 2 romane. El urmarea sa patrunda in valea Trotusului spre Onesti, apoi spre Adjud, unde spera sa faca jonctiunea cu Armata 9 germana care lupta la Marasesti. Fortele Armatei 2 romane incepeau batalia in conditii grele, deoarece se gaseau intinse pe fronturi largi si fara sa dispuna de nici o rezerva in adancimea apararii. In sectorul de rupere, inamicul isi asigurase superioritatea de forte necesara atacului, intrucat concentrase 54 batalioane si 200 guri de foc (dintre care 32 grele si 4 supragrele) fata de 34 batalioane si 104 guri de foc, ale Corpului 4 armata roman. Dupa o puternica pregatire de artilerie, in care au fost folosite si proiectile incarcate cu substante toxice de lupta, fortele austro-ungare si germane au trecut la ofensiva. Trupele romane s-au aparat cu atata darzenie incat, dupa doua zile de lupte, diviziile inamice reusisera sa patrunda doar 3-5 km in dispozitivul nostru. La 28 iulie, introducand in lupta forte proaspete, inamicul a reluat ofensiva. Situatia devenise deosebit de critica pentru trupele noastre care nu mai dispuneau de rezerve, fapt pentru care generalul Prezan, comandantul Armatei 2 romane, a cerut grabnic ajutoare Marelui cartier general. Acesta i-a pus la dispozitie Divizia 1 cavalerie, o brigada de graniceri si un batalion de vanatori de munte.

Lupte de o mare intensitate s-au dat in ziua de 29 iulie pe frontul Diviziei 7 infanterie unde inamicul reusise sa cucereasca varful Ciresoaia, unul din stalpii apararii trupelor noastre. Dealurile Cosna si Stibor, ultima bariera spre valea Trotusului, au cazut, de asemenea, in mainile inamicului. In aceasta situatie extrem de grava au fost introduse in batalie fortele proaspete trimise din rezerva Marelui cartier general. Contraatacul dat prin surprindere la ora 19 de catre Divizia 1 cavalerie si batalionul de vanatori de munte a respins fortele inamice, carora le-a produs mari pierderi in oameni si materiale de lupta; el a dus la recucerirea dealului Stibor si a pantelor de est ale dealului Cosna, redresand astfel situatia in acest sector. La luptele din aceasta zi au luat parte si doua escadrile de aviatie romane care au executat misiuni de bombardament asupra pozitiilor inamice de la est de satul Grozesti. Ofensiva inamicului fiind oprita, iar momentul de criza prin care trecuse defensiva noastra depasit, raportul de forte in acest sector incepuse sa se schimbe in favoarea trupelor romane. In ziua de 30 iulie unitatile noastre au executat cu succes o puternica riposta ofensiva in timpul careia vitezele regimente 15 si 27, din Divizia 7 infanterie, impreuna cu batalionul vanatorilor de munte si un regiment rus au recucerit varful Ciresoaia, silind trupele inamice sa se retraga in panica. Luptele au continuat cu intensitate sporita si in ziua urmatoare, cand ostasii Diviziei 1 cavalerie, lasandu-si caii, s-au avantat in aprige ciocniri corp la corp pe pantele dealului Cosna pe care l-au smuls din mainile inamicului, aparandu-1 apoi cu fermitate.
Dupa cateva zile de calm relativ, inamicul a reluat ofensiva, incercand din nou sa-si deschida drum spre Onesti si Adjud. La 6 august, in timp ce Armata 9 germana asalta pozitiile romanesti de la Marasesti – padurea Razoare, Grupul Gerock a atacat cu o maxima violenta sectorul de aparare al Diviziei 1 cavalerie. Cel mai aprig disputat a fost dealul Cosna, cheia, apararii noastre, care in rastimp de numai cinci ore a trecut de mai multe ori dintr-o mana intr-alta. Aici a cazut eroic caporalul Constantin Musat care, desi avea un brat amputat dupa luptele din toamna anului. 1916, ceruse sa fie trimis din nou pe front. Moartea l-a surprins in primele randuri ale granicerilor in timp ce arunca grenade cu mana care ii ramasese teafara. In vremea aceasta, cele patru companii ale vanatorilor de munte, angajand lupta la baioneta, alungau inamicul ce pusese stapanire pe dealul Ciresoaia. Luptele au continuat la fel de indarjite si in ziua de 7 august cand ofensiva inamica pe valea Oituzului a fost definitiv oprita.

Biruinta Armatei 2 romane la Oituz avea ca implicatii imediate facilitarea actiunilor Armatei 1 la Marasesti, contribuind astfel la schimbarea spartei razboiului. Ca si la Marasesti, in batalia de la Oituz dusmanul fusese infrant. Desi, cu pretul unor pierderi insemnate, el reusise un succes tactic limitat, patrunzand pe o adancime de circa 6 km, planurile sale operativ-strategice se prabusisera total. Comunicatiile din valea Trotusului ca si intreaga regiune cu resursele ei de petrol si carbune ramasesera in mainile romanilor. Victoria de la Oituz din vara anului 1917 s-a datorat acelorasi factori care au hotarat succesul armatei romane in celelalte doua mari batalii. Ca si la Marasti si Marasesti, s-au manifestat alesele calitati ostasesti ale luptatorilor romani, patriotismul lor fierbinte, dorinta arzatoare de a stavili si zdrobi fortele dusmane cotropitoare. Si la Oituz au fost definitiv inmormantate sperantele si planurile comandamentului Puterilor centrale de a obtine un succes hotarator pe frontul roman. Luptele eroice purtate de armata romana in vara, anului 1917 au avut un puternic ecou in intreaga lume, fiind apreciate ca unele din cele mai importante victorii ale aliatilor impotriva Puterilor centrale. Ele au facut sa creasca prestigiul tarii noastre pe plan international, iar faptele de vitejie ale armatei romane au atras respectul atat al prietenilor, cat si al adversarilor. Generalul Scerbacev, comandantul trupelor ruse de pe frontul roman, care cunoscuse de aproape desfasurarea operatiilor armatei noastre scria: „Sunt plin de admiratie pentru eroismul trupelor romane si felicit comandamentul, ofiterii si soldatii tuturor unitatilor pentru felul stralucit in care au respins ofensiva inamicului". In acelasi spirit se pronunta, intr-un interviu acordat ziarului „Romania" la 23 septembrie 1917, generalul Berthelot, seful misiunii franceze in tara noastra: „Chemata la suprema incercare... armata Romaniei a dat nenumarate dovezi de eroism. Soldatii romani lupta admirabil. Ei sunt la inaltimea celor mai viteji aparatori. Sunt cei mai buni soldati din lume". Revolutia bolsevica din Rusia a facut ca soldatii rusi sa refuze a mai lupta si sa paraseasca in masa transeele, inclusiv pe frontul romanesc. Romania si armata sa „constituia - dupa expresia generalului Foch din decembrie 1917 - singurul element inca solid al frontului oriental." Rezistenta acesteia mai impiedica Puterile centrale sa transfere importante forte de pe frontul romanesc pe cel occidental si sa incline raportul de forte in favoarea lor.

Situatia Romaniei se agrava cu fiecare zi. Cu teritoriul amputat, inconjurata de armate dusmane, tara era practic izolata. Diviziile romane trebuiau sa sustina si sectoarele rusesti. La 20 noiembrie/3 decembrie 1917 Rusia sovietica a incheiat la Brest-Litovsk armistitiul cu Puterile Centrale. Aprovizionarea armatei romane nu se mai putea face prin Rusia. Ucraina fusese invadata si frontul romanesc era amenintat si din spate. In aceste conditii, guvernul de la Iasi a fost obligat sa incheie armistitiul de la Focsani cu Puterile Centrale (26 noiembrie/9 decembrie 1917). Dupa pacea separata de la Brest-Litovsk, Romaniei, complet izolata, i-a fost impusă Pacea de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918) prinConstantin Turcanu-Peneş Curcanul care Romania era aservita economic de Germania, iar armata demobilizata si redusa drastic. Se ceda Austro-Ungariei pe toata frontiera Carpatilor o suprafata de 5600 km.p.; Dobrogea urma sa treaca sub stapanire straina. Tratatul de la Bucuresti nu a fost totusi ratificate regele Ferdinand, iar conducerea armatei a conservat cat mai mult forta de aparare a statului. S-au pastrat neoficial contactele cu aliatii vestici, s-au ascuns in Moldova insemnate cantitati de armament si munitii care sa asigure la nevoie dotarea a 18 divizii romane. Fata de 30 000 cat prevedea pacea cu Puterile Centrale, Romania a tinut sub arme circa 160 000 oameni gata de actiune.

Cand conditiile au permis, in toamna anului 1918, Romania a denuntat pacea de la Bucuresti (28 octombrie/10 noiembrie) si a facut a doua mobilizare a armatei. Inainte de armistitiul semnat de Germania (11 noiembrie 1918) Romania intra in razboi alaturi de Antanta si trece la eliberarea teritoriului national. La Oituz a luptat și Peneș Curcanul (Constantin Țurcanu), veteran al Războiului de Independență (1877-1878) și al celui de al Doilea Război Balcanic, figură legendară a eroismului român, amintită și de Vasile Alecsandri. In semn de omagiu, s-a acceptat să rămână în cadrele armatei până la sfârșitul vieții, în 1932. Despre momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri se relatează că atunci când a fost momentul să fie ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: „Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece...Ridicaţi!".

Notă: La Oituz, în 1917 a luptat și locotenentul german Erwin Rommel, care a devenit general în cel de al Doilea Război Mondial (supranumit Vulpea Deșertului).

footer