Triplu mutilată în vara anului 1940, România pierduse 33% din teritoriu şi circa 7.000 de locuitori. Revolta generală generată de o asemenea samavolnicie, a determinat, după cum se cunoaşte, abdicarea regelui Carol al II lea în favoarea fiului său Mihai şi aducerea la cârma ţării a generalului Ion Antonescu în calitatea de Conducător al Statului. Toate documentele de arhivă din perioadă, cercetate de noi, stenogramele Consiliului de Miniştrii în special, scot în evidenţă că pe toată perioada guvernării sale generalul şi apoi mareşalul Ion Antonescu nu şi-a propus alt ţel decât refacerea prin orice mijloace, inclusiv cele militare, a integrităţii teritoriale prin reîncorporarea în trupul ţării a provinciilor răpite: Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa şi nord-vestul Transilvaniei. Stau mărturie în acest sens luările de poziţie ale lui Ion Antonescu încă din prima lună de guvernare. Într-una din primele şedinţe ala Consiliului de Miniştrii, la 21 septembrie 1940, el spunea: „Generalul Antonescu luptă ca să reconstituie România Mare.", cerând în continuare ca toate instituţiile statului şi mai ales presa să susţină acest ideal: „...Toate problemele în legătură cu graniţele noastre, cu drepturile noastre, cu aspiraţiile poporului român trebuie tratate de presa noastră şi nu abandonate. Toată presa noastră trebuie să vorbească despre drepturile românilor de peste tot, drepturi culturale, spirituale, libertăţi politice şi administrative. Toate acestea trebuie susţinute de presa românească pentru românii care au rămas în afara graniţelor noastre actuale. Deci aceasta priveşte atât pe românii din Basarabia şi Bucovina cât şi pe cei din Transilvania."A constituit şi constituie această declaraţie, o emoţionantă mărturie de credinţă faţă de binele patriei şi al românilor de pretutindeni într-un moment dificil pentru ţară în care Naţiunea română se confrunta cu probleme deosebit de grele atât în interior cât şi în exterior. Crezul său privind consolidarea ţării şi refacerea frontierelor îl întâlnim de asemenea ca un dur reproş adresat chiar lui Adolf Hitler într-unul din numeroasele memorii, prin care Antonescu condamna rapturile teritoriale impuse României de Uniunea Sovietică şi Ungaria, de care însă nici Fuhrerul nu era străin. Scria generalul: „În 1940, în loc să fie consolidat în graniţele lui şi substanţa lui etnică să fie înţeleasă şi sprijinită, iar nu redusă, poporul român a fost grav rănit. S-a făcut astfel jocul Rusiei împotriva istoriei Europene (sic !) şi a istorii Germane şi, mai grav popoare înconjurătoare, din care unul slav, chiar a fost încurajat să lovească şi în sud teritoriul românesc fără ca să se vadă că pământul României este pământ al Europei şi că slăbirea României înseamnă slăbirea sistemului european şi a înseşi intereselor Germaniei." Indignarea şi revolta Mareşalului au fost însă permanent însoţite de încrederea că acea stare de lucruri era trecătoare, că în final dreptatea istorică a românilor va triumfa. „Neamul românesc – sublinia el la Sibiu, la 10 noiembrie 1940 cu prilejul deschiderii anului universitar, la universitatea clujeană din Clujul ocupat de unguri – şi-a pierdut şi altădată graniţele, el a primit şi altă dată ropotul cotropitorilor. Sufletul şi conştiinţa lui nu au putut fi însă niciodată de nimeni."
Pornind de la situaţia concretă, politică şi socială internă a României în primele luni ale guvernării sale Ion Antonescu atrăgea atenţia că: „... nu putem reconstrui graniţele ţării până când nu vom înlătura toate neajunsurile dinăuntru, până când nu ne vom întări înăuntru." Pentru aceasta el cerea, printr-un apel din 7 ianuarie 1941: „Ascultare din partea tuturor, ordine, cinste, dreptate şi justiţie." Era fără îndoială, o atenţionare la adresa Mişcării Legionare, care săvârşise nenumărate fărădelegi sub umbrela guvernării împreună cu generalul în Statul Naţional Legionar, şi care în ultima perioadă îşi intensificarea acţiunile vizând înlăturarea lui Ion Antonescu şi preluarea puterii. Reuşind cu sprijinul deplin şi necondiţionat al Armatei să înfrângă rebeliunea Legionară din ianuarie 1941 şi să-i scoată pe legionari în afara legii, din primăvara anului 1941 generalul Ion Antonescu îşi concentrează toate forţele spre consolidarea ţării şi întărirea Armatei în scopul refacerii integrităţii naţionale a ţării. De acum cu guvern exclusiv militar şi stăpân pe situaţie, generalul îşi schimbă tonul şi declară răspicat la 25 martie 1941: „Eu m-am înclinat în faţa unei situaţii găsite. Împreună cu poporul nu am acceptat-o ca definitivă şi nu o voi accepta niciodată, nu va fi linişte în acest colţ al Europei şi nu va fi dreptate adevărată în lume cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate poporul românesc – şi se va face.[...] Acest crez Antonescu îl va transmite şi lui Hitler cu ocazia unei întâlniri de la începutul lunii iunie 1941 când el „pune la dispoziţia Germaniei în răsărit toate forţele auxiliare, militare, politice şi sociale ale României", fiind hotărât să meargă cu perseverenţă pe drumul care conduce spre victoria Axei şi spre recunoaşterea drepturilor României. Concomitent, cu acelaşi prilej generalul Antonescu a prezentat Fuhrer-ului după cum se precizează în stenograma discuţiei, un plan militar de operaţii împotriva Armatei Sovietice, angajându-se să se lupte activ din prima zi şi că va face totul pentru a îndeplini cu succes misiunile ce îi revin în calitate de Comandant Suprem al Forţelor române şi germane încadrate în GRUPUL DE ARMATE „GENERAL ION ANTONESCU". În această calitate la 22 iunie 1941, dată hotărâtă de Adolf Hitler şi comunicată generalului Antonescu la 18 iunie pentru declanşarea marii ofensive împotriva Uniunii sovietice, după ce a semnat decretul de numire a lui Mihai Antonescu ca vice-preşedinte al Consiliului de Miniştrii, urmând ca în absenţa din Bucureşti a Conducătorului Statului să exercite Atributele acestuia, Antonescu a elaborat şi adresat ţării Proclamaţia către ţară din 22 iunie 1941 şi către Armată celebrul ORDIN DE ZI di aceeaşi dată, documente de inestimabilă valoarea patriotică.
PROCLAMAŢIA CĂTRE ŢARĂ A GENERALULUI ION ANTONESCU
22 IUNIE 1941
„Români
În faţa Dumnezeului strămoşilor noşti, în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti, mi-am luat azi răspunderea de a smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire şi trădare, hotărând să pornesc lupta sfânta de redobândire a drepturilor Neamului.
În ceasurile când popoarele îşi torc istoria pe câmpuri de bătaie, când drepturile se cuceresc în flacăra jertfei, iar civilizaţia se plămădeşte din sângele veacurilor, poporul românesc nu poate privi cu braţe nevolnice şi suflet golit măreţul vârtej al onoarei neamurilor.
Raclele strămoşilor, crucile martirilor şi drepturile copiilor noştri ne poruncesc să ne scriem cu propriul nostru sânge dreptul la onoare, spălând cu acelaşi sânge pagina nedreaptă scrisă în nul trecut în istoria noastră, nu de neamul românesc însuşi ci d trădătorii lui.
În numele credinţei creştineşti, al drepturilor româneşti şi pentru viitorul nostru neînfricat.
Români
Vă chem la luptă
La luptă sfântă încontra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi
La luptă sfântă pentru Neam şi pentru Rege.
La luptă mare şi dreaptă alături de marea naţiune germană, pentru dreptatea viitorului românesc
Români
La 6 septembrie 1940 destinul îmi aşezase pe cuget povara istovitoare a unei ţări sfâşiate şi descompuse.
Am jurat să nu abdic o singură clipă de la sfintele drepturi şi de la porunca demnităţii omeneşti.
m-am trudit să ţes sufletele, să unesc puterile, să adun toată munca românească pentru ca să pot păstra şi reînălţa Neamul.
V-am cerut să-mi dăruiţi nădejdea noastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m-aţi ascultat.
Dumnezeu m-a ajutat ca un an numai de la prăbuşirea graniţelor, anul umilirei, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe cale a luptei şi sfintelor drepturi strămoşeşti.
Am purtat de ajuns pe braţele mele zbuciumate frământatele ruine ale României scumpe şi mari – prăvălită de greşeala noastră şi trădarea unora. Am tăcut îndeajuns zbuciumul şi lupta mea pentru drepturile României de totdeauna, ale României pentru care luptasem altădată.
A sosit vremea să-mi îndeplinesc jurământul.
Pornim la luptă.
În acest ceas de încercare, jur să vă duc la biruinţa sfinţirii drepturilor noastre asupra bătrânei Moldove, să fac din nou din pământul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din Codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti.
Mulţumesc domnului că m-a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare, contribuind astfel şi la măreaţa luptă de înnoire a civilizaţiei pe care o duce în Europa Germania marelui Adolf Hitler şi Italia Ducelui.
Îi mulţumesc în numele naţiunii noastre geniului creator al lumii noi, Fuhrer-ului Cancelar Adolf Hitler, că a înţeles nedreptatea făcută unui popor loial - care a luptat şi va lupta veşnic pentru sfânta lui unitate – dându-i poporului român mândria unei lupte puternice şi curajoase nu numai pentru reclădirea drepturilor naţionale, dar şi împotriva celui mai mare duşman al lumii: bolşevismul.
Legaţi în jertfa pentru idealul nou şi mare al lumii în plămădire, românii îşi vor recăpăta drepturile pentru fapta lor de credinţa, prin lupta lor de onoare, pentru civilizaţia lumii, alături de marele popor german.
Români,
În viaţa oamenilor ca şi a naţiunilor vin ceasuri de deznădejde peste ceasuri de furtună, care lasă locul inimii şi înălţării.
Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă;
Ne-a deschis drum de furtună spre zorii de înălţare;
Să-l urmăm cu încredere români;
Cu gândul ţintă la drepturile neamului;
Cu sufletul lipit pe crucile eroilor şi martirilor trecutului; cu trupul înfipt în glia copiilor noştri;
Să pornim la luptă, români !
Să zidim cu trupurile noastre un nou altar neamului şi să lăsăm urmaşilor noştri gloria pământului strămoşesc.
Români,
Pentru rege, pentru ţară,
Ca să răzbunăm nedreptatea,
Ca să întemeiem lumea nouă,
Ca să cinstim numele de români,
Cu Dumnezeu înainte,
Urmaţi-mă !
Războiul sfânt a început!"
ORDINUL DE ZI CĂTRE ARMATĂ AL GENERALULUI ION ANTONESCU,
CONDUCĂTORUL STATULUI ROMÂN ŞI PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE MINIŞTRII DIN 22 IUNIE 1941
Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă.
Să şterg pata de dezonoare din carte Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna.
Ostaşi,
Vă ordon:
Treceţi Prutul.
Zdrobiţi duşmanul din răsărit şi miazănoapte.
Dezrobiţi din jugul bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.
Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi Codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.
Ostaşi,
Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor.
Înainte !
Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptăţii şi zid de cetate creştină.
Fiţi vrednici de trecutul românesc...
Ostaşi,
Veţi lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică şi glorioasă a lumii.
Îndrăzniţi să vă măsuraţi vitejia şi să vă dovediţi mândria camarazilor noştri.
Ei luptă pe pământul moldovean pentru graniţele, noaste şi pentru dreptatea lumii.
Fiţi vrednici de cinstea pe care v-a făcut-o istoria, armata marelui Reich şi neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler.
Ostaşi,
Înainte
Să luptaţi pentru gloria neamului.
Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri.
Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Vodă, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul înainte5 la dumnezeu.
Să luptaşi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea Bisericilor, a vieţii şi căminelor batjocorite de către păgânii cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea
V-o cere Neamul, Regele şi generalul vostru.
Ostaşi,
Izbânda va fi a noastră.
La luptă !
Cu Dumnezeu înainte!
Comandant de Căpetenie al Armatei
General Ion Antonescu