Revista Art-emis
Drum către Zalmoxis (V) PDF Imprimare Email
Iftimie Nesfantu   
Sâmbătă, 09 Aprilie 2011 21:46
dr Nesfantu IftimieCu o mie de ani înainte de Sumer

În perioada 19 - 20 iunie 2003, la Bucureşti, în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental, s-a desfăşurat Al IV-lea Congres Internaţional de Dacologie - TĂRTĂRIA 2003. Evenimentul, care a atras câteva sute de paticipanţi din ţară şi din străinătate, a fost iniţiat şi organizat de către „Dacia Revival International Society", fondată la New York şi condusă de dr. Napoleon Săvescu. Lucrările Congresului au fost urmate şi atunci de un pelerinaj în judeţul Alba, la Tărtăria, locul în care , în anul 5.500 î.Hr., a apărut pentru prima oară în lume scrisul pictografic. E necesar să menţionăm şi câteva momente semnificative legate de tăbliţele de la Tărtăria cât şi poziţiile unor „specialişti" din România în raport cu această descoperire (reproducem, mai jos, note din materialele puse la dispoziţia participanţilor cu prilejul celui de-al IV-lea Congres Internaţional de Dacologie - Tărtăria 2003).

Ideea privind vechimea românilor, sprijinită de ruşi, de americani

- în 1961, arheologul român Nicolae Vlasa descoperea la Tărtăria (Judeţul Alba) trei tăbliţe de lut acoperite cu un scris pictografic, pre-sumerian;
- în 1965, sumerologul rus V. Titov considera că scrierea primitivă îşi are originea în spaţiul carpato-dunărean, în cultura Vinca-Turdaş;
- în 1966, profesoara de arheologie Marija Gimbutas vorbea despre apariţia scrisului în cadrul culturii Vinca-Turdaş, cu 2000 de ani înaintea celui sumerian; tot de la ea vom afla şi despre Sofia Turmă, din orăştie, care, la 1874, excavând la Turdaş (o localitatea în apropiere de Cluj-Napoca), a descoperit nişte tăbliţe de lut scrise pe care le-a prezentat la Berlin, la un congres organizat de cel care a descoperit Troia, H. Schliemann;
- în 1968, „The Scientific American Journal" prezenta scrisul pictografic de pe tăbliţele de la Tărtăria, ca fiind similar celui din Sumer, precizând însă că scrierea pictografică de la Tărtăria a apărut cu o mie de ani mai devreme decât scrierea sumeriană;
- în 1973, Milton Mc Chesney Winn, sub îndrumarea Marijei Gimbutas, şi-a susţinut teza de doctorat la University California din Los Angeles, în legătură cu tăbliţele de la Tărtăria (5.500 î. Hr.)
- în 1997, sumerologul american A. Halloran se întreba: "ce explicaţie se poate da faptului că, într-o regiune din România, înconjurată de oraşe cu nume sumeriene precum Urăştie, Simeria sau Kugir, s-au găsit trei tăbliţe din lut local, acoperite cu pictograme sumeriene, dar mai vechi ca Sumerul cu o mie de ani?!"
- în 2002, Marco Merlini vorbea lumii despre scrisul antic descoperit pe teritoriul ce aparţinea de vechea Dacie, în diferite stadii de dezvoltare, considerat a fi primul mesaj scris din istoria omenirii;
- din păcate, românii au considerat, iniţial, aceste plăcuţe descoperite la Tărtăria ca simple falsuri, pentru ca, mai apoi, să le considere „pierdute pe la noi de nişte negustori sumerieni, aflaţi în trecere." (?!) şi asta, culmea, cu 2000 de ani înainte ca Sumerul să se nască.

De râsul străinilor

daciiDar lucrurile nu se opresc aici; în toţi aceşti şapte ani de când se desfăşoară congresele internaţionale de dacologie nu-mi amintesc de nici o dezbatere ştiinţifică, faţă în faţă, cu argumente şi dovezi, privind cele două curente de opinie aflate în circulaţie; cele mai multe din publicaţiile centrale sau posturile de radio şi TV din România, fie n-au semnalat evenimentele desfăşurate, fie au căutat modalităţi de a arunca asupra lor îndoială; nu mai departe, în 2006, în seara zilei de 1 iulie, când la Orăştie s-a comemorat anul Decebal - 1900 de ani scurşi din 106 d. Hr., pe TVR Cultural este invitat seara, la ştiri, un jurnalist „foarte bine instrumentat" care, ajutat şi de realizatoarea emisiunii, ia în derâdere eforturile unor români care se străduiesc să aducă la lumină miracole, deliberat „uitate", din istoria noastră: „ce importanţă mai are pentru cei de astăzi că ne tragem de pe unde ne tragem? Eu unul, prefer să mă uit la un meci", spune, respectivul „jurnalist"; şi asta încă n-ar fi nimic. Au fost în toţi aceşti ani, români care au susţinut şi au izbutit să impună, printre participanţii la congres, persoane cu pregătire precară sau chiar cu serioase probleme psihice, care prin intervenţiile prezentate să dea o notă derizorie celorlalte lucrări, ce aveau acoperire ştiinţifică; la fel, au fost provocări, întrebări tendenţioase, încercarea de a atribui iniţiatorilor acestor acţiuni alte intenţii decât cele anunţate, de a le răstălmăci spusele, de a le alătura persoane cu o faimă proastă - politicieni compromişi, bolnavi psihic, exaltaţi, foşti legionari sau cei bănuiţi că au fost implicaţi în acţiuni de poliţie politică - pentru ca apoi, aceiaşi manipulatori sau alţii să poată spune cu dezinvoltură: „Vedeţi? Ce credibilitate pot avea nişte legionari sau nişte nebuni?! Nu vedeţi cine participă la lucrări? Ăştia sunt oameni pe care să poţi pune bază? Oamenii serioşi scriu în reviste serioase nu în fiţuici, care apar pe nu ştiu unde şi care sunt aduse de la tipografie cu sacoşele."

Am fost mâhnit să văd atari semne de răutate, de meschinărie, de lipsă de înţelegere, la fel cum am fost surprins de nobleţea şi spiritul de toleranţă al dlui dr Napoleon Săvescu, care a ştiut, cu tact, când şi cum să intervină, cum să potolească spiritele şi să împiedice alunecarea şi denaturarea intenţiilor avute de organizatori; este mai important ca oamenii să-şi comunice ideile, aşa cum sunt, evident fără denaturări, într-un cadru organizat; numai aşa putem trece către un dialog constructiv, deschis, numai aşa putem afla adevărul. Şi mi-am reamintit, urmărindu-i eforturile şi calmul, de acea frază atât de profundă din scrierile lui Tagore: "Cine închide uşa minciunii, lasă afară şi adevărul." Şi sunt convins, că doar ascultându-i şi pe unii şi pe ceilalţi, şi pe românii din ţară şi pe cei care se întorc, nostalgici, din lumea liberă, şi pe falsificatorii de istorie, şi pe susţinătorii adevărului, şi pe cei care au promovat şi continuă să promoveze bălăcăreala din mass media, şi pe cei care ne-au împuiat capul, umilindu-ne în propria noastră ţară cu idei precum "ruşinea de a fi român", şi pe cei care ne fură nu numai de aurul ţării sau de banii adunaţi cu japca de la contribuabili, dar şi de trecutul nostru, de obiceiuri, de cutume şi credinţe, sunt convins că doar lăsându-i pe toţi să se exprime, putem avea, în fine, o imagine, aproximativă fireşte, asupra propriei noastre identităţi. Şi putem spune, celor care ne citesc: "Iată, acestea sunt condiţiile în care au trăit românii despre care scriem. Şi dacă, în asemenea condiţii au reuşit să lase în urma lor ceva, nu numai pentru ei şi pentru ai lor, ci şi pentru semeni, dacă prin faptele lor se diferenţiază de anonimi, cred că avem datoria să-i includem printre "personalităţile române" şi să-i respectăm pentru ceea ce au făcut şi continuă să facă.

Un deschizător de drumuri

„Pe baza căror criterii aţi propus editorului ieşean Constantin Toni Dârţu includerea doctorului Napoleon Săvescu în acest dicţionar?" am fost întrebat de câţiva colegi din mass media centrală. „Ideile susţinute de dl Săvescu - am răspuns eu - au o istorie lungă, controversată. Ele au fost susţinute, într-o formă sau alta, şi de Haşdeu, Eminescu, Mihail Kogălniceanu, care, declara, în plină campanie latinistă: „romanomania" în loc să servească cauza românească atrage asupra noastră râsul străinilor" (Dan Ion Predoiu, Renaşterea, 4, pag. 33, 2003), şi încă mulţi alţii. Nici una dintre aceste ilustre personalităţi nu a reuşit însă să polarizeze un curent de opinie şi să impună adevărul istoric sau măcar să determine lansarea şi continuarea unor cercetări care să ajute la decopertarea acestui adevăr; dl Napoleon Săvescu a izbutit acest lucru, chiar dacă mişcarea pe care domnia sa a iniţiat-o şi o conduce a prins contur în afara ţării, sau poate tocmai de asta, o bună parte dintre cei care i s-au alăturat fiind cercetători renumiţi, nu neapărat români, şi nu neapărat din România...

Argumente de necontestat: tăbliţele de lut de la Tărtăria

Vom enumera doar câţiva dintre participanţii de marcă şi lucrările susţinute de aceştia în cadrul congresului Tărtăria 2003, şi cititorii îşi vor putea face singuri o idee despre întregul fenomen pe care îl prezentăm:
- Prof. Viorica Enăchiuc, Giurgiu - „Identificarea şi descifrarea scrierilor vechi de pe teritoriul vechii Dacii şi legăturile lor cu scrierile hitite şi Linear A";
- Marco Merlini (director al Prehistory Knowledge Project şi membru al World Rock Art Academy), Italia - „Scrierea dunării: trei sfidări pentru prezent";
- Prof. dr Iuliu Paul, Alba Iulia - „Date noi privind folosirea scrierii în civilizaţiile carpato-danubiene";
- Prof. C. Branislav Stefanoski, Skopje, Macedonia – „Payonj ma peonj, numâ, limbâ, arâzgâ";
- Prof. dr Augustin Deac, Bucureşti - „Literele latine descoperite în cultura Turdaş în mileniul VII î. Hr. atestă că latinitatea s-a născut în Cetatea Carpatină."
- Prof. Marya y Moya, prof. Ani Virgil, Barcelona, Spania – „Urme pelasge în limba poporului catalan";
- Prof. dr Mihai Popescu, Biblioteca Militară Naţională, Bucureşti – „Fenomenul Tărtăria şi paradigmele receptării sale";
- Prof. dr Vasile Boroneanţ, arheolog, Bucureşti - "Ideograma - mesaj de comunicare cu semenii şi cu posteritatea";
- Conf. dr. G. D. Iscru, Bucureşti – „Importanţa mărturiilor poetului Ovidiu despre limba traco-geţilor";
- Dipl. ing. Alexandru Stan, Elveţia - „Din operele lui Ioan Casian din dacia Pontică (360 - 435). Conferinţe spirituale;
- Prof. dr. Sergiu Haimovici, Iaşi - „Creşterea animalelor domestice în lumea geto-dacă";
- Prof. dr. Zenovie Cârlugea, Tg. Jiu - „Mărturiile Tărtăriei" (cca 5300 - 5.200 î.Hr.);
- Prof. Doina Mureşan, New York, SUA – „Monumentul de la Adamclisi, mărturie a civilizaţiei dacilor";
- Immanuela Buga, Atena, Grecia - „Melosul traco-geto-dac";
- Ing. Dima Lascu, New York, SUA - „Macedonenii - pelasgii cei mai sudici, tracii cei mai sudici, dacii cei mai sudici, romanii cei mai sudici";

După cum lesne se poate remarca şi la congresul din 2003, şi la celelalte organizate până acum, s-au înscris şi lucrări extrem de bine documentate, rezultate ale unor cercetări ample, adăugând adesea contribuţii personale importante. S-a structurat astfel o abordare modernă, interdisciplinară, accentul căzând pe obiceiurile şi tradiţiile geto-dacilor - melos, instrumente, limbă, semne de pe Columnă sau legate de Adamclisi, costume populare, ritualul naşterii şi morţii la geto-daci, modul în care a dispărut scrierea la geto-daci, statuetele antropomorfe şi zoomorfe, contribuţii ale geto-dacilor la civilizaţia omenirii. Am insistat asupra acestor enumerări; ne permit să conturăm portretul unui mare român care şi-a găsit drumul propriu în dorinţa de a aduce la lumină adevărul despre istoria noastră, de a promova imaginea României în lume.

Roşia Montană - Pustiul din inima Apusenilor

În timp ce unii guvernanţi fără scrupule şi fără Dumnezeu, au concesionat şi au permis - probabil nu fără motive! - dezastrul de la Roşia Montană, sau au permis, prin acel ruşinos program „de descărcare de sarcină arheologică", distrugerea unui sit arheologic unic din perimetrul Roşia Montană, un alt român, iată, îşi foloseşte banii obţinuţi prin munca lui - căci lucrează 14 până la 16 ore pe zi - ca să sponsorizeze cercetări arheologice, congrese, tipărirea sau traducerea unor cărţi, ca să ajute pe români să-şi recunoască trecutul şi să devină mândri că sunt urmaşi ai dacilor - că s-au născut şi trăiesc în leagănul unei culturi străvechi: spaţiul carpato-danubiano-pontic. Poate cineva să conteste că nu este vorba despre o personalitate?! footer