Revista Art-emis
Lupul dacic, de la stindard la arhetip (4) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga   
Joi, 24 Martie 2016 18:52

Sf.GheorgheArhetipuri ale incon?tientului - balaurul Sfântului Gheorghe

Dup? cum se ?tie Cre?tinismul, înc? de la începuturile sale, a asimilat multe reprezent?ri ?i practici p?gâne pe care le-a resemnificat, c?rora le-a dat o semnifica?ie cre?tin?, pe care le-a „cre?tinat". Lista acestor elemente pre-cre?tine asimilate în cre?tinism este impresionant? ?i nu este scopul nostru s? prezent?m aici un inventar în acest sens. Lupul din stindardul dacilor a constituit îns? o problem? pentru cre?tinismul primar din acest punct de vedere, al nevoii de asimilare, pentru c? nu putea fi asimilat. Dup? p?rerea noastr?, impedimentul l-a constituit în primul rând ?arpele din alc?tuirea stindardului, datorit? puternicului presigiu malefic pe aceast? reptil? o are în Biblie, atât în Vechiul cât ?i în Noul Testament. În Vechiul Testament, înc? de la facerea lumii, prin ?arpe intr? în lume viclenia, minciuna, am?girea, ispitirea ?i c?derea primilor oameni în p?cat, un p?cat teribil, care modific? radical statutul ontologic al omului, acesta devenind muritor. Dumnezeu Însu?i îl blesteam? pe ?arpe ?i instaureaz? o du?m?nie de nestins între semin?ia ?arpelui ?i semin?ia femeii (Fac., III, 14-15). Deci, ?arpele este o ipostaziere a spiritului melefic, este diavolul însu?i ca „tat? al minciunii" (In, VIII, 44) ?i devine izvorul tuturor relelor de pe p?mânt. A?adar, imposibil de cre?tinat.

În Biblie ne întâlnim cu ideea de „?arpe" în dou? ipostaze diferite, ?arpele fiind numit cu doi termeni diferi?i. Întâi avem ?arpele Vechiului Testament, am?gitorul Evei, apoi în Noul Testament avem un îndemn enigmatic al Mântuitorului Însu?i: „Fi?i în?elep?i ca ?erpii..." (Mt., X, 16), pasaj care (în context) îndeamn? probabil la o anumit? pruden??, împins? pân? la viclenie. În aceste locuri, ?arpele este numit cu cuvântul grecesc „ophis", f?r? ca fiin?a acestuia s? aib? o descriere anume. În al doilea rând, tot ca spirit malefic, ?arpele mai apare ?i în Apocalips?, dar aici este descris ca un monstru fabulos teriomorf, de dimensiuni cosmice, ?i este numit cu un alt cuvânt grecesc, anume „dracon" (care l-a dat în române?te pe „dracul", atâta de familiar nou?), cuvânt tradus în Biblie nu prin „?arpe", ci prin „balaur". Balaurul („dracul") din Apocalips? arat? astfel: „Iat? un Balaur mare, ro?u ca focul, având ?apte capete ?i zece coarne, ?i pe capete ?apte cununi împ?r?te?ti. ?i coada lui tr?gea dup? sine a treia parte din stelele cerului, pe care le-a aruncat pe p?mânt" (Apocalipsa, XII, 3-4), imagine continuat? cu alte am?nunte, în alte descrieri contextuale. Desigur, ?arpele care intra în compunerea stindardului dacic nu era ?arpele comun („ophis"), ci era un balaur („dracon"), dup? cum ?i Vasile Pârvan observa c? în stindard avem un ?arpe cu pene, adic? un balaur sau un zmeu[20]. De altfel, romanii în?i?i numeau stindardul dacilor, compus din cap de lup ?i trup de balaur, cu cuvântul grecesc „dracon", nu cu latinul „serpens", iar pe c?l?re?ii care goneau cu draconii ridica?i deasupra capului, de scoteau acel ?uierat amenin??tor binecunoscut, cu rol apotropaic, îi numeau „draconari"[21]. Apoi, în cre?tinismul vechi românesc, „draconul" a devenit pur ?i simplu „dracul" ?i a ajuns s?-l semnifice exclusiv pe diavol, pe r?ul absolut personificat.

Dup? cum am ar?tat mai sus, cre?tinismul primar a „cre?tinat" multe elemente de cult ?i simboluri p?gâne, dar ?arpele sau balaurul dacic nu putea fi cre?tinat nicidecum ?i nici nu putea fi l?sat s? supravie?uiasc? în interiorul cre?tinismului, fiindc? acesta era îns??i personificarea r?ului, întruchiparea diavolului. Atunci „draconul" dac a fost transformat în „dracul" din imaginarul colectiv cre?tin. Atunci (prin secolele III-IV d. H.), cre?tinismul a efectuat o brusc? ?i evident? r?sturnare de paradigm?. Anume, draconarul dac, respectiv c?l?re?ul purtând în vârful unei suli?e balaurul cu cap de lup, sau cavalerul trac (reprezentat mai mult în ipostaze cinegetice) au fost transforma?i, printr-o opera?ie de inversare ?i falsificare simbolic? extrem de simpl?, în Sfântul Gheorghe ucigând balaurul[22]. S-a produs o r?sturnare nu doar simbolic?, ci chiar ?i în plan fizic, a fost suficient ca militarul c?l?re? s? fie reprezentat ca având stindardul cu balaurul r?sturnat spre p?mânt. „Draconul" dacic ca stindard real purtat în r?zboaie a fost transformat treptat într-un „dragon" în general, într-un balaur fabulos, îns? f?r? capul de lup, pentru c? men?inerea capului de lup în imaginea în care balaurul este ucis de c?tre sfântul cre?tin ar fi întâmpinat probabil rezisten?? din partea popula?iei autohtone, urma?? a vechilor daci. Dragonul ca simplu balaur proteic, polimorf ?i politrop, devine în acest fel un simbol al întunericului subp?mântean, al for?elor obscure ?i tenebroase, dracul în persoan?, care nu mai era sus?inut în suli??, ci dimpotriv? era împuns cu suli?a, era ucis ca simbol de c?tre un militar bizantin devenit sfânt cre?tin. Sfântul Gheorghe a devenit apoi popular, ca sfânt militar ocrotitor al poporului, armatele de uscat actuale din ??rile cre?tin-ortodoxe (Rusia, România etc.) îl au ca patron, multe ora?e poart? numele de Sfântu Gheorghe, Sângiorz, Giurgiu etc. Semnifica?ia era c? cre?tinismul a biruit sau trebuia s? biruiasc? for?a p?gân?, reminiscent? în simbolul, s?u a vechilor daci. Prin extensie, stindardul dacic transformat în balaurul fabulos al dragonului a ajuns ca în cre?tinism în general s? reprezinte ?i puterea mor?ii, învins? de c?tre Christos în jertfa de pe Cruce. De aceea în foarte multe reprezent?ri iconografice bizantine, inclusiv pe iconostasele vechilor m?n?stiri române?ti, la picioarele crucii este închipuit un dragon. Crucea lui Christos nu este reprezentat? ca fiind înfipt? în p?mânt, în stânca Muntelui C?p??ânii de la Ierusalim, ci într-un dragon.

Sigur, tradi?iile populare legate de S?rb?toarea Sfântului Gheorghe sunt mai ample ?i con?in ?i alte semnifica?ii. S-a spus c? popularitatea acestui sfânt nu este legat? numai de statutul de militar ?i de martiriul eroului s?rb?torit ?i sanctificat de c?tre biseric?, ci ?i de vechi ritualuri legate de ciclurile vegeta?iei. Sfântul Gheorghe este agricultorul ipostaziat (în greaca veche „ghea"+„ergein" însemnând a lucra p?mântul), care ucide balaurul, duhul r?u al p?mântului, pentru a-i elibera p?mântului for?a vital? pozitiv?, energia biologic? germinativ?, care este prim?vara, cu întregul ei cortegiu de binefaceri[23]. Cu toate acestea, nu se poate face abstrac?ie de faptul c? tradi?ia cre?tin? referitoare la Sfântul Gheorghe cel care ucide balaurul s-a impus la dacii romaniza?i ?i cre?tina?i, pe m?sur? ce vechea civiliza?ie dacic? se stingea, iar prestigiosul lor stindard, cu a sa simbolistic? religioas? ?i r?zboinic?, nu mai era o realitate fizic?, ci a început s? devin? doar o amintire tot mai estompat? din planul con?tiin?ei, care cobora treptat, ca arhetip, în incon?tientul colectiv. Pentru ca, dup? scufundarea în incon?tientul colectiv, arhetipul stindardului dacic s? reapar? la lumin?, dup? cei o mie de ani de cre?tinism - trecu?i de la vremea în care se spune c? ar fi tr?it Sfântul Gheorghe ?i pân? la apari?ia Ordinului Dragonului - cu func?ii simbolice ?i militare similare.

- Va urma -
----------------------------------------
[20] Vasile Pârvan, getica, ed. Cit. Ibidem
[21] Ammianus Marcellinus, Istorie roman?, ed. cit., ibidem.
[22] Vezi Ion Ghinoiu, Comoara satelor. Calendar popular, Ed. Academiei Române, Bucure?ti, 2005.
[23] http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Sangeorz%202%20de%20JMC.htm

footer