Revista Art-emis
"Domnul Tudor" PDF Imprimare Email
Gabriela Vasilescu   
Sâmbătă, 09 Aprilie 2011 21:30
Tudor Vladimirescu180 de ani de la revolu?ia care a marcat începuturile istoriei moderne

Revolu?ia de la 1821, moment ce marcheaz? începutul istoriei moderne a românilor, se confund? adesea cu destinul conduc?torului ei, Tudor Vladimirescu. Aflat de la început ?i pân? la sfâr?it în mijlocul evenimentelor, el a fost personajul central prezent în locurile cele mai importante, l?sând impresia c? domin? totul în jurul s?u. Imaginea lui Tudor Vladimirescu, îmbr?cat, dup? propria-i afirma?ie în „c?ma?a mor?ii", a r?mas pân? ast?zi un simbol al luptei românilor contra tiraniei, un simbol al setei de dreptate social? dar ?i na?ional?. De-a lungul timpului, „Domnul Tudor", cum a fost numit de popor, a fost contestat, minimalizat ?i chiar denigrat. Cu toate acestea, putem spune c? Tudor Vladimirescu a trecut hotarul între mit ?i legend?. El s-a întip?rit în memoria colectiv? nu doar ca un simplu conduc?tor politic ?i militar, ci ?i ca un om deosebit, ca „??ranul care – conform spuselor lui Nicolae Iorga – f?cuse într-adev?r un mare p?cat: voise ca în ?ara lui s? aib? parte de fericire ?i de putere s?racii neamului". O anchet? întreprins? în prim?vara anului 1821 printre ??ranii din ?inutul Hunedoarei scoate în eviden?? modul în care Tudor era perceput: „Un cr?i?or s-a ivit dinspre R?s?rit, al c?rui nume este Todera?", „acum îi în ?ara Româneasc?, ispr?ve?te lucrul cu boierii ?i, de se va sfâr?i lucrul bine acolo, pân? în Pa?ti o da ?i într-acoace [...] s? fac? ?i aicea dreptate".
Tudor nu a fost îns? numai un lupt?tor pentru dreptate. În spatele comandantului militar, deprins cu asprimile vie?ii, a existat mereu „omul". Un om deosebit, pentru c? mul?i care i-au cunoscut mila ?i dreptatea, l-au dorit aproape ?i l-au iubit. Înfruntând riscul, Tudor le-a împ?rt??it mereu durerile celor s?rmani ?i i-a comp?timit sincer: „Mare mil? am pentru s?racii locuitori ai Mehedin?ului, c? unii de o parte ?i al?ii din alt? s-au topit de tot, numai sufletu au r?mas în dân?ii" – îi scria Tudor la 5 februarie 1815, boierului Nicolae Glogoveanu (în slujba c?ruia s-a aflat un timp). De exemplu, pu?ini ?tiu c? Tudor, cu banii pe care i-a strâns din nego? (mai ales cel de vite), din arendare de mo?ii ?i din alte activit??i, precum ?i din slujba sa, ar fi putut urca nestingherit treptele ierarhiei boiere?ti, ca atâ?ia al?ii. Numai c? Tudor, mo?nean de origine din Vladimir (jud. Gorj), nu a dorit o asemenea via??. Simpatia în rândul oamenilor de pe plaiurile oltene, ?i-a câ?tigat-o atunci când a fost comandantul unui „corp" de panduri în r?zboiul ruso-turc din 1806 – 1812. Titlul de locotenent în Armata rus?, Ordinul „Sf. Vladimir" ?i titlul de „supus rus", i-au r?spl?tit meritele. În 1813, când dup? terminarea r?zboiului, domnitorul Caragea a vrut s?-l îndep?rteze de oamenii care-l cuno?teau, a refuzat categoric postul încredin?at. Desigur Tudor ?i-a dat seama c? înaintarea sa se dorea de fapt o izolare, pentru a putea fi mai u?or prins ?i omorât. De aceea, el a r?mas în mijlocul celor care aveau nevoie de sfaturile ?i de bra?ul s?u. Dar nu este mai pu?in adev?rat c? a r?mas între cei care îl puteau la rândul lor ajuta.
Militar sau v?taf de plai, Tudor Vladimirescu a înfruntat moartea de atâtea ori încât se obi?nuise cu ea. Rela?iile sale cu pandurii erau de suflet. Le inspira încrederea ?i convingerea c? al?turi de el nu puteau decât s? înving?. Dar din ocrotitor, se putea transforma repede în judec?tor. Unii au ajuns s? se team? de el, fiindc? nu-i prea cru?a pentru gre?elile sau nedrept??ile f?cute. Dac? gre?eala se repeta, pedeapsa era nemiloas?. În asemenea situa?ii Tudor era, dup? cum afirma ?i Mihai Cioranu (aghiotant ?i ?ef al Cancelariei lui Tudor), „sever ?i de multe ori ?i la mai multe împrejur?ri foarte crud". Era gata s? ierte numai dac? era convins c? pericolul a trecut. Dar dac? lucrurile st?teau invers, „ducea represaliile pân? la ultima consecin??". ?tefan Scarlat D?sc?lescu, secretar al caimacamului Craiovei, spunea despre Tudor: „Cine ?tie ce ar fi fost într-o alt? sfer?, într-o alt? epoc?, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om ! Avea o stof? de om mare, dar timpul, locul ?i mijloacele i-au lipsit [...] Cromwell al ??rii noastre."
Linia politic? a lui Tudor Vladimirescu se desprinde din proclama?iile ?i scrisorile lui din timpul Revolu?iei. Gândirea sa, transmis? nou? prin textele r?mase de la el, continu? ?i ast?zi s? aib? un rol c?l?uzitor. Le citim ?i le recitim cu pl?cere, iar mesajul lor ne dau de fiecare dat? fiori. „Suntem datori s? ne jertfim pentru patria noastr?, pentru care ?i sunt eu venit dimpreun? cu norodul !" – spunea Tudor. Fapt ce ne demonstreaz? clar, c? ?tia c? drumul pe care l-a ales era plin de riscuri. Când se afla la Pite?ti, în 21 mai 1821, el i-a spus lui Iordache Olimpiotul: „Vre?i s? m? omorâ?i ? Eu nu m? tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbr?cat cu c?ma?a mor?ii." Cuvinte ce dovedesc c? Tudor avea ?i con?tiin?a datoriei ?i pe aceea a r?spunderii pentru ?ar? ?i oamenii ei. Fiindc? pentru Tudor Vladimirescu defini?ia ??rii, a patriei, este deja alta: „...patrie se cheam? norodul, nu tagma jefuitorilor"
N?scut cam pe la vremea când înfloreau cire?ii, „Domnul Tudor" continu? s? r?mân?, pentru noi românii, acela?i „Om al începutului de drum", un model de via?? ?i de lupt?. ?i dac? pentru unii nu este decât un nume, iar pentru al?ii un mit sau o legend?, adev?rul este c? el, Tudor, a supravie?uit trecând din suflet în suflet, p?strând mereu vie flac?ra speran?ei ?i a drept??ii. Considerat un reformator autentic de c?tre Mihai Eminescu, Tudor a r?mas – a?a cum spunea ?i Nicolae Iorga – „un simbol al lucrurilor care vor trebui s? vie", pentru c?, remarca Nicolae B?lcescu, revolu?ia „nu moare cu dânsul". O dovad? dac? vre?i, c? „Eroii sunt pentru Neam ceea ce sunt profe?ii pentru religie ?i sfin?ii pentru biserici. Ei sunt verigile prin care se leag? lan?ul ve?niciei na?ionale." footer