Revista Art-emis
Lupul dacic, de la stindard la arhetip (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga   
Duminică, 13 Martie 2016 19:55

LupUbicuitatea geografic? a lupului

Din punctul de vedere al habitatului, Lupul (Canis lupus) era - ?i înc? mai este - foarte bine r?spândit în toat? emisfera nordic? a globului terestru, a fost chiar cea mai r?spândit? specie dintre toate mamiferele de pe p?mânt. Singurul s?u pr?d?tor natural este tigrul (problema se pune doar în Asia), dar lupul a pierdut lupta inegal? cu omul în unele zone precum America de Nord, Europa Occidental?, India sau Japonia, locuri în care specia este pe cale de dispari?ie sau chiar a disp?rut, fiind vânat? necontrolat pân? spre sfâr?itul secolului al XX-lea. Lupul este un vân?tor inteligent ?i feroce, caracterizat printr-o cooperare eficient? a indivizilor în cadrul unor mici grupuri (haite) bine organizate[1]. La vân?toare, haita aplic? o strategie de înv?luire pe flancuri a pr?zii ?i de conducere a acesteia, într-un unghi tot mai îngust, spre zone închise. Lupii au înv??at s? recunoasc? ?i s? evite capcanele puse de c?tre oameni pentru prinderea lor. Sunt capabili s? alerge mult timp f?r? întrerupere ?i s? parcurg? uneori pân? la 100 de km într-o singur? noapte.

Ubicuitatea mitologic?

Lupul nu este doar un mamifer r?spândit în Europa, Asia ?i America de Nord, ci este în acela?i timp prezent ?i în mitologiile vechi ale popoarelor care tr?iesc pe aceste trei continente. Astfel, în mitologia nordic?, vechi scandinav?, lupul are semnifica?ia unui str?mo? mitologic ?i a unui erou r?zboinic[2]. În mitologia chinez?, lupul - numit „lupul albastru ceresc" - este identificat cu steaua Sirius ?i este considerat str?mo?ul dinastiilor chineze ?i mongole. Dup? cum observa ?i Mircea Eliade, „Faptul c? un popor î?i trage denumirea etnic? de la numele unui animal are întotdeauna o semnifica?ie religioas?"[3]. În vechea Indie, în scrierea „Mahabharata", este prezentat un r?zboinic, Bhima, cu înf??i?are înfrico??toare, cu cap de om ?i trup de lup. La popoarele turcice, care de asemenea au migrat din Asia, „tat?l turcilor" este tot un lup, atâta doar c? - spre deosebire de China - este numit „lupul cenu?iu". În Kamciatka ?i în general la popula?iile proto-siberinene, la fel ca ?i la vechii romani, lupoaica avea conota?ia fertilit??ii sexuale. Anual, aici era confec?ionat? o p?pu?? din paie reprezentând un lup, care urma s? se „însoare" cu fetele nem?ritate din sat[4]. La ?amanii amerindieni, la nativii de pe continentul american pre-columbian, lupul semnifica devotamentul împins pân? la sacrificiul de sine. Datorit? traiului în comun ?i a calit??ilor pe care le au, în concep?ia amerindienilor lupii sunt conduc?tori ai haitelor pe lumea aceasta, dup? cum conduc sufletele mor?ilor pe lumea cealalt?[5]. Tot astfel în mitologia greco-roman? câinele monstruos Cerber - derivat al lupului - p?ze?te cu str??nicie intrarea în Infern, permi?ând sufletelor omene?ti doar s? intre ?i nicideum s? ias?. Despre un r?zboinic deosebit de viteaz ?i ?ef militar, la amerindieni se spunea c? într-o via?? viitoare sufletul s?u se va întrupa într-un lup. În mitologia persan?, la fel ca ?i în cea roman?, regele Cirus al II-lea cel Mare (secolul VI î. H.) era s? fie ucis de mic copil de c?tre bunicul s?u, prin abandonarea într-o p?dure, dar a sc?pat cu via??, al?ptat fiind de c?tre o lupoaic?.

În fine, în binecunoscuta legend? roman? a lui Romulus ?i Remus lupoaica, în calitate de salvatoare ?i mam? hr?nitoare a celor doi copii mici, este asimilabil? de asemenea statutului de animal totemic ?i str?mo? legendar al oamenilor. Tot la romani exista ?i s?rb?toarea numit? lupercalia, adic? „s?rb?toarea lupilor". „Lupercul" era o divinitate lycaomorf? a turmelor ?i a p?storilor, un fel de conduc?tor al lupilor cu un rol ambiguu, el putea trimite lupii asupra turmelor s? le prade, dup? cum putea ?i s?-i re?in? s? nu atace turmele[6]. La fel cum în cre?tinismul primitiv românesc ?i în supersti?iile în spe?? transmise pân? în secolul al XX-lea, Sf. Apostol Andrei (c?ruia i se atribuie cre?tinarea popula?iilor de pe actualul teritoriu sud-estic al României) este considerat ?i „Andreiul lupilor", un duh obscur care poate controla haitele de lupi s? nu atace oile ?i vitele ??ranilor în perioada stabula?iei de iarn?. De aceea, în Maramure? pân? în urm? cu câteva decenii, în seara de Sânandrei grajdurile vitelor ?i saivanele oilor erau afumate cu t?mâie ?i pe grinda de sus a u?ii grajdului era f?cut semnul crucii cu un c?rbune sau cu usturoi.

Lupercul roman mai era, totodat?, ?i un simbol al fertilit??ii turmelor. S?rb?toarea lupilor (lupercalia) se ?inea la Roma anual între 13-15 februarie. Cei care oficiau cultul sacrificau o capr?, consumau din carnea ei fript? ?i beau vin, apoi alergau goi pe str?zi ?i loveau femeile întâlnite în cale cu fâ?ii din pielea animalului sacrificat, lumea crezând c? prin aceasta se provoac? fertilitatea femelior ?i li se asigur? na?teri u?oare. Aceast? s?rb?toare a lupercaliilor a fost desfiin?at? de c?tre papalitate abia pe la sfâr?itul secolului V d. H., îns? arhetipul ritualului ca simbol al dorin?ei sexuale ?i al fertilit??ii a trecut în cre?tinismul catolic în s?rb?toarea Sf. Valentin, s?rb?torit la fel ca ?i lupercaliile tot pe la jum?tatea lunii februarie, iar în cel r?s?ritean în s?rb?toarea de Dragobete. În Roma antic?, cu ocazia lupercaliilor se produceau ?i excese bahice ?i manifest?ri de libertinaj sexual, încât locurile unde prestau de obicei prostituatele (bordelurile) au ajuns s? se numeasc? „lupanare".

- Va urma -
----------------------------------------
[1] V. Cotta, M. Bodea, Vânatul României, Ed. Agrosilvic?, Bucure?ti, 1969.
[2] http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupul-demon-infernal-i-c-l-uz-divin
[4] Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Gehnghis-Han, ESE, Bucure?ti, 1980, p. 23.
[5] Idem, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupul-demon-infernal-i-c-l-uz-divin
[6] http://spiritliber.blogspot.ro/2011/06/astrologia-amerindiana.html

footer