Revista Art-emis
Tentative de atentate legionare dejucate de S.S.I. PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase   
Miercuri, 02 Martie 2016 19:54

Atentate legionare 1941-1944Tragicele evenimente din 21-23 ianuarie 1941, au determinat structurile informative, de siguranţă şi ordine publică româneşti şi în mod deosebit S.S.I.–ul să exercitat un control strict, precum şi o atentă supraveghere asupra organizaţiilor legionare intrate în clandestinitate (Corpul Muncitoresc Legionar, Corpul Răzleţi, Uniunea Naţională a Studenţilor, Frăţiile de Cruce, Cetăţuile, Mănunchiul de Prieteni, Ajutorul Legionar)[1]. Prin măsuri specifice structurilor de informaţii şi siguranţă s-a reuşit dejucarea unor diversiuni iniţiate de grupurile legionare din ţară şi străinătate şi chiar prevenirea unor atentate, prin care se urmărea asasinarea generalului/mareşalului Ion Antonescu - (preşedintele Consiliului de Miniştri) vicepreşedinteuie Consiliului Mihai Antonescu, generalului Dumitru Popescu (ministrul de interne) şi directorului S.S.I Eugen Cristescu. Documentele S.S.I. şi ale Siguranţei demonstrează că au existat grupuri, formate în special din tineri, ţinute sub strictă supraveghere, care fuseseră infiltrate de agenţi, fapt pentru care orice iniţiativă de atentat cu scop politic a fost imediat neutralizată[2]. Unele documente atestă că, după rebeliune, Eugen Cristescu şi agenţii săi din Grupa politică (Legionari-L) a secţiei a ll-a Contrainformaţii au reuşit să dejoace multe planuri puse la cale de legionari prin care se urmărea chiar eliminarea/ asasinarea mareşalului Ion Antonescu, a profesorului Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, a altor demnitari, precum şi o nouă încercare de lovitură de stat după rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941. Astfel, prin Telegrama cifrată nr. 7.608 din 29 ianuarie 1941, se informa Marele Stat Major al Armatei Române că „legionarii terorişti intenţionează a ucide pe conducătorul statului, domnul general Ion Antonescu"[3]. De asemenea, la 19 martie 1941, Inspectoratul General al Siguranţei trimitea o adresă circulară la secţiile de poliţie pentru a verifica informaţiile ce se deţineau potrivit cărora: „dintre legionarii rebeli s-a format o echipă care să asasineze pe domnul general Antonescu, conducătorul statului, pe generalul Hansen, şeful Misiunii Militare Germane în România şi pe ministrul german la Bucureşti, aceştia din urmă fiind acuzaţi că au trădat cauza legionară, susţinând pe Antonescu prin măsurile luate de generalul Antonescu"[4].

Un alt atentat urma să se producă în ziua de 10 mai 1941. Legaţia germană, prin consilierul Steltzer, avertizase pe Mihai Antonescu că „un grup de legionari radicali şi terorişti pregătesc, din nou, un atentat împotriva dlui general (Ion Antonescu - n.n.)". Structurile informative germane aflaseră şi care era obiectvul politic al atentatului: „Nu trebuie să se lase domnului general (Ion Antonescu - n.n.) vremea de a-şi consolida regimul, obţinând în înţelegere cu Reich-ul, la Vest sau la Est compensaţiuni pentru pierderile suferite de România sub Regele Carol al II-lea, pentru că aceasta ar însemna lichidarea definitivă a politicii legionarilor. De altă parte, trebuie să se ajungă la un protectorat german asupra României, protectoratul german fiind soluţiunea cea mai favorabilă din punctul de vedere al legionarilor, pentru că aceasta le-ar asigura lor un regim mai bun"[5]. Informaţii pe aceeaşi temă conţinea şi Buletinul informativ din 22 martie 1942 şi anume: „Comandamentul legionar clandestin din Bucureşti, în urma unei consfătuiri cu reprezentanţii grupului legionar din Prahova, au hotărât asasinarea domnului Mareşal Antonescu şi lovitura de stat"[6]. Documentul atestă că SSI cunoştea deja, în detaliu, planul acestui atentat şi, deosebit de interesant, dezvăluie şi modul în care fuseseră obţinute informaţiile „Se va mina podul care trece gara Ploieşti-Sud şi podul din Valea Largă (înainte de Sinaia), pe şoseaua Bucureşti-Braşov. Imediat după aruncarea în aer a podului cu vagonul sau maşina în care se află domnul mareşal Ion Antonescu, comandanţii de corpuri de armată desemnaţi de legionari vor lua comanda şi vor pune stăpânire pe toate instituţiile. Între generalii care vor lua comanda cu ocazia loviturii de stat figurează şi generalul Petrovicescu, din Penitenciarul Deva, iar trei generali de corp de armată, pe care se contează, se găsesc deja la comandă. Planul de asasinare a fost comunicat foştilor comandanţi legionari din Penitenciarul Aiud şi a fost comentat de către comandanţii Zoze Grigorescu, ing. Iacobescu, ing. Marcu Sever şi avocat Gabi Popescu, cu ocazia unei împrejurări tolerate de noi pentru a prinde legătura cu cei din afară"[7]. Prevenite din timp, structurile Siguranţei au reuşit să ia măsuri pentru dejucare atentatului.

Printr-o altă notă a S.S.I.-ului, din 12 august 1944, autorităţile erau informate că în rândurile ziariştilor se comenta un eveniment care avusese loc cu câteva zile în urmă. O echipă a morţii formată din şapte tineri legionari se deplasase la Olăneşti (Vâlcea) - pentru a pune la cale un nou atentat împotriva conducătorului statului, dejucat de unul din membrii echipei[8]. Mustrat de conştiinţă, unul din membrii echipei (posibil agent S.S.I. - n.a..), ar fi fugit la Bucureşti pentru a l înştiinţa pe generalul Piky Vasiliu. Acesta s a deplasat cu avionul la Olăneşti şi în momentul când conspiratorii au fost prinşi, denunţătorul a tras în şeful echipei, omorându l. Ceilalţi şase conspiratori au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi"[9] (atentatul a existat în realitate; la 28 iulie 1944, şase legionari, racolaţi şi instruiţi de N.K.V.D. au fost paraşutaţi la Cheia, în apropiere de Olăneşti, pentru a-l suprima pe Mareşalul Ion Antonescu. Grupul a fost neutralizat - n.n.I.M.)[10]. Faptul că între persoanele vizate de legionari figurau şi alţi demnitari ai statului este atestat şi de nota SSI din 28 septembrie 1942 prin care se informa: S-a aflat din cercurile legionare „simiste" că suprimarea domnului mareşal Antonescu şi a altor demnitari ai statului - vizându-se persoanele domnilor Mihai Antonescu (vicepreşedintele Consiliuliu), generalul Dumitru Popescu (ministrul de interne) şi Eugen Cristescu de la Serviciul S (S.S.I.) - este pusă în primul plan, contându-se în prezent pe elemente de sacrificiu. Comandamentul clandestin legionar din România are legături cu Horia Sima din Germania, şi a primit instrucţiuni secrete ca asemenea elemente să fie introduse sau recrutate din legionarii aflaţi astăzi în rândul serviciului Poliţiei, aceştia putând fi utilizaţi cu succes în diferite serbări unde participă membrii guvernului. S-a precizat ca atentatele să se producă la mici intervale şi dacă este posibil chiar în aceeaşi zi[11].

Desigur, legionarii îl considerau pe Mareşalul Antonescu „un duşman de moarte" dar ura lor se îndrepta în mod deosebit asupra lui Eugen Cristescu - şeful S.S.I. şi Mihail Antonescu - vicepreşedintele Consiliului de Miniştrii, primul fiind considerat de legionari un pion principal, care se opunea apropierii dintre Gardă şi Ion Antonescu, iar cel de-al doilea, pentru că se opunea şi el unei reconcilieri cu legionarii. Ca urmare se considera necesară eliminarea acestora. De altfel, într-o notă a Corpului Detectivilor, se arăta că, din rândurile legionarilor simişti au fost recrutate elemente fanatice capabile de acte de teroare înfiinţându-se trei echipe de sacrificiu care au misiunea de a asasina pe dl. prof. Mihail Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, ca omul care se opune net împotriva oricărei reconcilieri cu legionarii şi actualul regim[12]. În ceea ce îl priveşte pe Eugen Cristescu , accesta era cunoscut ca un adversar al mişcării legionare şi se afla pe „lista neagră", întocmită de legionari încă din 3 aprilie 1936, dar a reuşit cu tenacitate să controleze problema legionară, furnizându-i lui Ion Antonescu toate elementele de care avea nevoie pentru a ieşi învingător în confruntarea finală din ianuarie 1941 (rebeliunea legionară), considerând mişcarea legionară „o vastă conspiraţie ce tindea la acapararea complectă a puterii şi instituirea statului totalitar legionar".

În cursul lunii decembrie 1940 (în preajma rebeliunii) referitor la dorinţa suprimării lui Cristescu de către legionari se făcea cunoscut că „în toate cercurile legionare se discută despre neapărata nevoie de suprimare a domnului director Eugen Cristescu, iar legionarii macedoneni merg cu afirmaţia că, prin dispariţia acestui personaj nefast pentru legionari, s-ar aduce o mare destindere între legionari şi guvern, astfel că s-ar putea realiza apropierea elementelor legionare de regim [...]. S-au constituit echipe de legionari care au primit ordine de a suprima pe domnul Eugen Cristescu, echipe care vor încerca o acţiune la momentul oportun"[13]. Deşi, documentele de arhivă au consacrat pe Eugen Cristescu ca pe adversar al Mişcării Legionare, lucru accentuat şi de multe afirmaţii ale memorialiştilor legionari, fostului şef al siguranţei şi al S.S.I.-ului sub acoperirea statutului său de funcţionar public, a ştiut când şi unde să intervină pentru ca acei legionarii ce acţionau împotriva statului să nu-şi facă jocul. Motivele au fost mai multe, dar în primul rând loialitatea faţă de mareşal, spiritul justiţiar, convingerile sale politice intime[14]. Nu trebui uitat nici faptul că în timpul lui Cristescu, S.S.I. a fost reorganizat şi conceput ca un serviciu de informare generală a Conducătorului statului, respectiv a mareşalului Ion Antonescu.
-------------------------------------
[1] Pentru aceste structuri vezi capitolul III Structuri de bază, conducere, represiune şi de informaţii ale Mişcării Legionare şi evoluţia acestora al lucrării Feţele Monedei . Mişcarea legionară între 1941 şi 1948 , Editura Tritonic, Bucureşti, Tiberiu Tănase, pp 99-129 . (n.n.).
[2] Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului Editura Elion Bucureşti, 2005, p. 280 .
[3] ASRI fond D – dosar nr. 134 , vol I , p. 9.
[4] Apud, Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului Editura Elion Bucureşti, 2005, p. 71.
[5] Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. III (aprilie-iunie 1941), Bucureşti 1999, p. 290.
[6] Apud, Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului Editura Elion Bucureşti, 2005,. p. 72 .
[7] Apud, Cristian Troncotă, România şi frontul secret , Bucureşti, Editura Elion, 2008 , pp. 282- 283. .
[8] Arhivele Statului Bucureşti, Fond P.C.M., dosar 14/1941, f.256.
[9] Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului , pp. 75-76.
[10] Vezi Florian Bichir, Atentat la Mareşal, Bucureşti, Editura RAO, 2015.
[11] A.S.R.I., Dosar nr.512, f.107.
[12] A.N.I.C., fond MI - Diverse, dosar 13, 1943/f168-168v.
[13] Informaţia provine dintr-o notă a S.S.I.-ului din 16 decembrie 1942, apud, Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului, Bucureşti, Editura Elion 2005, p. 73.
[14] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete româneşti, cu o prefaţă de dr. Dan Zamfirescu, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1994 p79.

footer