Revista Art-emis
„Să trăiască principele Cuza!” (1) PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 20 Ianuarie 2016 19:50

Alexandru-Ioan-Cuza-1859-mica-unire„În zadar veți îngenunchea și vă veți ruga pe la porțile împăraților, pe la ușile miniștrilor lor. Ei nu vă vor da nimic căci nici nu vor, nici nu pot. Fiți gata, dar, a o lua voi, fiindcă împărații, domnii și boierii pământului nu dau fără numai aceia ce le smulg popoarele. Fiți gata, dar, a vă lupta bărbătește, căci prin lucrare și jertfire, prin sângele vărsat, poporul dobândește conștiința drepturilor și datoriilor sale". (Nicolae Bălcescu).

Pe fondul profundelor transformări structurale ce caracterizau secolul al XIX-lea european drept „secolul revoluțiilor", „secolul reformelor" sau „secolul națiunilor" și în Principatele Române, prin evenimentele cruciale de la 1821,1829, 1832-1834,1848-1849, 1859, 1877 și 1881, s-au pus bazele dezvoltării națiunii române moderne și modernizării societății românești, un ansamblu structurilor acesteia. Evenimentele citate constituind pe drept un „ansamblu de revoluții, atât în plan politic, economic, administrativ și social, dar mai ales, în plan spiritual. Obiectivele sociale ale acestor revoluții le-au constituit eliberarea socială și națională, independența deplină și făurirea unității naționale. Cu eforturi deosebite depuse în scopul atingerii unor astfel de obiective, societatea românească parcurgea în secolul al XIX-lea o etapă decisivă în procesul complex de trecere de la structurile economice și politico-sociale de tip vechi medieval la cele cu conținut modern, specifice dezvoltării capitaliste. Imperativele acestor schimbări pe care le regăsim aproape în toate programele revoluționare naționale de modernizare începând cu mișcarea lui Tudor Vladimirescu și încheind cu războiul de independență se concretizau în transformarea de substanță a economiei românești și adaptarea la noile baze moderne, social-naționale; înlăturarea vechilor raporturi sociale bazate pe privilegiile mobiliare (boierești); liberalizarea vieții politice; promovarea cu vigoare a culturii naționale strâns legate de interesele și aspirațiile tuturor românilor și organizarea, în forme superioare, corespunzătoare epocii, a unei ample rezistențe împotriva imperiilor anexioniste din estul și sud-estul continentului.

Conștiente de responsabilitățile ce le au, principalele structuri sociale din epocă, au militat în forme specifice în conformitate cu interesele generale și de grup în vederea soluționării rapide și adecvate a „crizei de creștere" provocată de adaptarea societății românești la cerințele economice, politice, instituționale și internaționale ale veacului. Coordonarea eforturilor generale și-a asumat-o mai ales de la 1848-49 o generație de tineri patrioți cu vederi modernizatoare și reformatoare, o elită progresistă alcătuită în general din tineri fii ai marilor boieri români care au fost școliți în străinătate în marile capitale occidentale, în special Paris, Viena, Berlin și Roma de unde se întorceau acasă, pe lângă un bogat bagaj de cumulări teoretice în domeniile cele mai variate, cu un puternic simțământ patriotic determinat de convingerile lor că ceea ce au văzut înfăptuindu-se în țările avansate din Occident, se poate înfăptui și la noi. Așa fost după,cum se exprimă unul dintre cei mai apreciați contemporani cu evenimentele din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, G.I.Ionescu Gion, care conferențiind despre generația de la 1848 și după, o numea „acea nemuritoare ceată de luptători fruntași ai României, Goleștii, Câmpinenii, Brătienii, Cuziștii, Văcăreștii, Bălăcenii, Crețuleștii, Rosetti, Negriu, Alecsandri, Kogălniceanu, Al.I.Cuza, Catargiu, Florescu ș.a., legiune rară în istoria tuturor popoarelor, unii mai entuziaști decât alții. Oamenii aceștia, născuți în România între 1815 și 1830 nu au seamăn în lume, în istoria universală". Acestor generații de mari patrioți le-a revenit misiunea de a înfăptui, la mijlocul veacului al XIX-lea unirea celor două principate române, Muntenia și Moldova într-un singur stat național.

Evenimentul, cu profunde reverberații, în istoria națională și universală, s-a petrecut în urmă cu 157 de ani, în luna ianuarie 1859 și a constituit rezultanta intensificării luptei pentru unire, mai ales după revoluția română de la 1848-1849. Atunci problema unității naționale a trecut pe primul plan al luptei revoluționare, întrucât înfăptuirea acestui deziderat, în noile împrejurări economice, sociale și politice, reprezenta condiția de bază pentru rezolvarea celorlalte sarcini fundamentale. În această privință N.Bălcescu arăta: „Unitatea națională fu visarea iubită a voievozilor noștri cei viteji, a tuturor bărbaților noștri cei mari, care întrupară în sine individualitatea și cugetarea poporului, spre a o manifesta lumii. Pentru dânsa ei trăiră, munciră și muriră". Scriind toate acestea N. Bălcescxu își exprimă încrederea fermă că" ceea ce voievozii noștri cei mari cu vitejia lor n-au putut realiza, poporul armat și întărit de un principiu o va putea". În aceste condiții neamul românesc, în frunte cu cărturarii luminați ai timpului din toate provinciile romțânești, au îmbrățișat plenar ideea necesiutății unirii tuturor românilor într-un singur stat. În operele scvriitorilor progresiști ai epocii sunt folosite tot mai des termenul de „România", ca denumire comună pentru Moldova, Țara Românească și Transilvania, precum și denumirea de „Dacia", înțelegând prin aceasta întreaga moștenire teritorială veche a românilor. În spiritual acestor năzuințe de unitate V.Alecsandri scrie „Deșteptarea României", Alecu Russo „Cântarea României", I.H. Rădulescu scoate la București ziarul „Curier românesc", iar Gh.Asachi, la Iași, „Albina românească". La Paris emigranții în ftrunte cu N.Bălcescu și C.A. Rosetti, editează în anii 1850-1851 ziarele „România viitoare" și „Republica română", propagând cu înflăcărare unitatea națională. Titulatura acestor publicații indica fidel țelul luptei românilor din țară și de peste hotare, și anume unirea întregului popor într-un singur stat național.

În ce-i privește pe cărturarii aflați în Franța, aceștia au organizat, la 2 decembrie 1849 la Paris, „Asociația română", în al cărui comitet de conducere au fost aleși Ghica, Gh.Magheru, N. Bălcescu, C.A.Rosetti și D. Brătianu. În anul 1850, aceștia au scos sub conducerea lui N.Bălcescu, C.A. Rosetti, V.Mălinescu ș.a., revista „România viitoare", în care N. Bălcescu publică articolul „Mersul revoluției în istoria românilor", adevărat program al viitoarei revoluții a poporului roman. Sub influența lui Bălcescu, apare, în 1851, tot la Paris, în lunile mai și iunie revista „Junimea română", redactată de un comitet compus din tinerti studenți,între care G.Cretzianu, Sal.Odobescu și D.Berindei, cu scopul de a propaga „ideea unirii naționale" și care, în articolul-program cerea:
„1. Război celor apăsători, solidaritate cu cei apăsați;
2. Independența și unirea tuturor românilor;
3. Organizarea adevăratei democrații". În același timp, revista invita „pe junii democrați din Transilvania, Bucovina și Banat a se pune în relații cu noi" și a lupta pentru unitate.

Aceasta este atmosfera generală în care, începând din anul 1856 se desfășoară intens marea bătălie a românilor pentru Unirea Principatelor. În Moldova, Grigore Al.Ghica, dându-și seama că Poarta otomană nu-i va mai prelungi domnia, a sprijinit, începând din mai 1856, pe față mișcarea unionistă. După ce în decembrie 1855 a eliberat robii aflați în proprietatea boierilor (în februarie 1856 au fost eliberați și în Țara Românească), în primăvara lui 1856 a pus în aplicare o lege liberală a presei și a numit în conducerea principatelor demnități ale statului, partizani cunoscuți ai unirii. Spera,prin aceasta să fie ales domn. Ca urmare,mișcarea unionistă din Moldova s-a organizat deschis, iar la 25 mai/6 iunie 1856 a fost creată,la Socola, lângă Iași,societatea "Unirea" în care intrau exponenți ai burgheziei, boierimii liberale și ai celei conservatoare moderate, având drept scop lupta pentru Unirea Principatelor. A fost creat apoi un Comitet al Unirii la Iași și comitete unioniste în reședințele județelor. Mișcarea unionistă capătă din acest moment un caracter de masă. Unioniștii sunt peste tot primiți cu entuziasm. În Țara Românească unioniștii, deși își desfășoară activitatea în condiții mai grele, întreprind și își desfășoară activitatea în condiții mai grele, întreprind și desfășoară aceleași acțiuni organizatorice și de propagandă. Expirându-se domnia de șapte ani a lui Gr. Al.Ghica, hotărâtă la Balta Liman, Poarta otomană,încălcând prevederile Regulamentului organic, a numit caimacan în Moldova pe boierul Toderiță Balș, un vanitos care dorea să ajungă cu orice preț domn. Sprijinit de consulii austriac și turc, el a interzis publicațiile unioniste „Steaua Dunării" și „Zimbrul", a trecut la persecutarea unioniștilor și la organizarea unei mișcări separatist. Partida națională, cum se numeau unioniștii, în așteptarea retrageri trupelor austriece și anunțarea alegerilor pentru divanurile ad-hoc, face să apară la Bruxelles, cu ajutorul lui Edgar Quinet, ziarul „L'Etoile du Danube", care propaga ideea de unire a Principatelor Române.

În Țara Românească este numit un caimacan de către Poarta otomană fostul domn regulamentar Alexandru Ioan Cuza, care permite dezvoltarea mișcării unioniste cu scopul de a folosi pentru alegea sa ca domn la Unirea Principatelor. A fost editat din nou ziarul „Timpul", iar la Paris, în februarie 1857, gazeta „Concordia", care chemau la luptă pentru înfăptuirea Unirii toate clasele sociale, pe baza unor reforme moderate. La 3/15 martie 1857 Partida Națională a creat la București, Comitetul central al Unirii sub președinția lui C. A. Crețulescu; în reședințele de județe au fost organizate comitete unioniste care desfășurau o puternică propagandă a maselor; s-a stabilit legătura cu Comitetul Unirii din Iași care, în ciuda persecuției caimacanului T. Balș, desfășura o intensă activitate la orașe și sate.
- Va urma -

footer