Revista Art-emis
Dosar special: Terorismul revizionist ungar (5) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Joi, 24 Decembrie 2015 21:17

General Br. (r) Aurel I. Rogojan, art-emisConcluzii

Aceast? succint? incursiune în istoria mai veche sau mai nou? a serviciilor secrete ungare, subordonate, cum este normal ?i firesc, factorilor de putere de la Budapesta – prea pu?in cunoscut? publicului larg ?i inten?ionat ignorat? de cvasitotalitatea guvernan?ilor no?tri - a urm?rit un scop: de a atrage aten?ia asupra statorniciei ?i îndelungatei perseveren?e cu care aceste structuri atac? fundamentele statului român. Nu mai este cazul s? observ?m, în acest sens, cvasi-indentitatea dintre programul comuni?tilor maghiari din Transilvania de Nord (1944) ?i cel al Uniunii Populare Maghiare (1945-1948), coordona?i de la Budapesta, din care deriv? programe revenite în actualitate, exprimând acelea?i teze ?i aspira?ii ale revizionismului ungar, dar îmbr?cate într-o hain? „neo". Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat ?i un sistem de reflexe ce au influen?at sever evolu?ia ?i comporta¬mentul oamenilor de na?ionalitate maghiar?, pentru care - oriunde s ar afla, raporturile cu „?ara" înseamn? în toate împrejur?rile raporturi de subordonare fa?? de Budapesta ?i de domina?ie spre ??rile în care tr?iesc ca minoritari. Legat de aceste raporturi sunt dirijate în aceea?i direc?ie ?i activit??ile religioase, economice, culturale etc.

Alian?? ori revizuire teritorial??

„Alian?a" este comb?tut? cu argumente „istorice", provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania dup? anul 896 ?i pân? la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibil?, fiind o parte organic? a Ungariei istorice; abia între 1920 ?i 1940 a fost integrat? în România Mare", remarca Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician na?ionalist radical ungur din perioada interbelic?. Afirma?ia este evident fals?, deoarece Transilvania nu a apar?inut Ungariei decât între anii 1867-1918, în perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat pân? la 25 octombrie 1944. Pentru a diminua pân? la anulare argumentul numeric, cel al na?iunii majoritare, ?i a minimaliza principiul wilsonian - dreptul na?iunii celei mai numeroase din Transilvania de a-?i decide soarta - revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult ?i altceva decât simplul amestec de atâ?ia unguri, atâ?ia români ?i atâ?ia germani"[4]. La acest argument subscrie ?i Göncz Árpad, fost pre?edinte al Ungariei, care, referindu-se la popula?ie, are în vedere „to?i fiii Ardealului, întrucât calit??ile într adev?r ungare ?i umane ale Ardealului s-au format în cursul istoriei în a?a fel, încât în sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istoric?"[5].

În privin?a românilor din Transilvania, revizionismul ungar propag? aser?iuni de genul: „infiltrarea românilor r?ma?i sub st?pânirea otoman? în Balcani - dar ?i în Moldova ?i Muntenia - are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat propor?ii considerabile în sec. XVIII ?i se leag? de dorin?a Vienei, transformat? într-o tendin?? institu?ionalizat?, ca num?rul ungurilor ?i secuilor s? fie redus în Transilvania cu orice pre?, pentru a-i transforma pe ace?tia în popula?ie minoritar?... "[6]. De aceast? „manevr?", de a schimba raportul numeric dintre români ?i unguri în Transilvania, aveau s? se foloseasc? politicienii, întrucât „înfiin?area României Mari s-a putut realiza sub conduce¬rea mult talentatului escroc interna?ional care a fost Ion Br?tianu"[7], în timp ce „existen?a european? milenar?" a Ungariei istorice reprezint? „o misiune înalt?, o misiune care trebuie asumat? ?i în viitor, aceasta fiind impus? de situa?ia interna?ional? a Ungariei ?i de importan?a ei inalterabil?"[8]. În viziunea revizioni?tilor unguri, o asemenea „misiune înalt?" nu va putea fi alterat? nici de „marea majoritate" româneasc? din Transilvania, ce se compune din „urma?ii acelora care în secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugia?i în ?ara Sfântului Rege ?tefan, unde au fost primi?i cu generozitate, oferindu-li-se ad?post, de?i ei (românii) nu se puteau l?uda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat ?i nu erau sus?inu?i nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili"[9].

În aceea?i viziune, înf?ptuirea României Mari a fost facilitat? de „ciuma epocii noastre" adic? de „principiul majorit??ii etnice". Din perspectiva fostelor na?ionalit??i din Ungaria Mare (români, slovaci, sârbi, ruteni etc.), existen?a imperiului ungar a depins de folosirea sever? a puterii ?i de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, f?r? vreo excep?ie. Dar hungarismul mistific? istoria (cum se vede) ?i î?i sus?ine propriul cult prin propagand?, considerându-se abilitat s? fie st?pânul absolut al istoriei. Cu o asemenea func?iune ?i înc?rc?tur? teoretic?, hungarismul nu consider? posibil? nicio alian?? cu românii. Ca încheiere la întrebarea „Alian?? sau revizuire teritorial?", îl vom cita pe David Prodan: „Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii ?i civiliza?iei sale, orgoliu cultivat cu o consecven?? de invidiat, pornind de la înalta intelectualitate ?i clasele diriguitoare ?i coborând pân? la cet??eanul de rând, un orgoliu care nu-?i g?se?te termen de compara?ie poate la niciun alt popor din Europa. O ur? deosebit? fa?? de poporul român înainte de toate, primul în ierarhia resentimentelor sale. Ur?sc neîmp?cat îns??i existen?a noastr?. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtu?ile în aceast? parte de lume ?i de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat s? domine în aceast? parte a Europei, el singur putând avea misiunea de a face oper? civilizatoare printre aceste popoare"[10].

În aceast? situa?ie, ?i ?inând cont de evenimentele de la Târgu Mure? din martie 1990, românii, indiferent de op?iunile ?i simpatiile lor politice, ar trebui s? fie con?tien?i c? ?ara noastr? se g?se?te din nou, ca ?i în vara anului 1940, într-o zon? geopolitic? în care frontierele au devenit foarte fluide. Chiar dac? atât România, cât ?i Ungaria fac parte din Alian?a Nord-Atlantic? ?i din Uniunea European?, situa?ia de la frontierele de nord-est este deosebit de complex? ?i periculoas?, îndeosebi dup? ce Kremlinul a reac?ionat la declara?iile unor personalit??i politice române?ti în leg?tur? cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România[11]. În disonan?? cu acest deziderat românesc, imediat dup? anul 1990, în Germania au ap?rut idei ?i preocup?ri teoretice care încearc? s? „conving? popoarele Europei de binefacerile redimension?rii statelor"[12]. Între ideologii „noii ordini germane", o figur? aparte o reprezint? profesorul Leopold Kohr care, în volumul „Pr?bu?irea Na?iunilor", sus?ine ideea conform c?reia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, dac? statele vor fi divizate în st?tule?e mai mici". Profesorul german sus?ine cu cinism: „Ceea ce este mic, este minunat"[13]. Ideile sale au fost puse în practic? în cazul Iugoslaviei, Cehoslovaciei ?i fostei U.R.S.S, unde formula „Kohr" a ob?inut succese remarcabile. Ar fi foarte interesant dac? renumitul profesor ar recomanda, în cuno?tin?? de cauz?, aceast? formul? consacrat? ?i Germaniei, care ar trebui împ?r?it? în numeroase „landuri mici ?i frumoase".

Ast?zi, Ungaria, membr? a Uniunii Europene, î?i reitereaz? politica extremist-revizionist?, adaptând-o noilor realit??i. În ultimii ani, unii dintre „teoreticienii" revizionismului ungar au renun?at la promovarea unor revendic?ri teritoriale directe, con?tien?i de imposibilitatea realiz?rii lor, apelând la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate. Spre deosebire de perioada interbelic?, „ideologii" revizionis¬mului ungar nu mai enun??, explicit ?i agresiv, preten?ia de a anexa Transilvania în virtutea unui a?a-zis drept istoric, dar într-o m?sur? mai mare decât în trecut fac caz de a?a-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din România, punând un accent deosebit pe necesitatea acord?rii autonomiei, autodetermin?rii ?i autoguvern?rii, mai nou ?i mai curajos, autonomia teritorial? a a?a-zisului ?inut Secuiesc. Se ridic? fireasca întrebare dac? na?ionalism-iredentismul, revizionismul ?i tendin?ele separatist-autonomiste maghiare î?i g?sesc motiva?ia în anume tr?s?turi specifice psihologiei na?iunii ?i poporului ungar? Componentele psihologice ?i caracterologice proprii gândirii ?i mentalit??ii ungure?ti nu pot ?i nu trebuie ignorate din analizele ?i judec??ile de valoare referitoare la politica na?ionalist-?ovin?, revizionist? maghiar?, având în vedere c?:
- de aproape dou? secole, dac? nu chiar mai bine, vecinilor no?tri unguri (?i concet??enilor no?tri de etnie maghiar?) li s a inoculat spiritul superiorit??ii de ras? ?i na?iune;
- li s-a vorbit - mai ales de c?tre Biserica catolic? - despre misiunea lor „civilizatoare" în aceast? parte a Europei;
- de peste 150 de ani, ?coala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au s?dit în sufletul ungurilor sentimentul de na?iune dominant? ?i dominatoare, le-a insuflat ideea de st?pâni ai unor teritorii aflate, cândva, în evul mediu, sub domina?ia ori în orbita Budei. Astfel, în psihologia colectiv? ?i în ideologia etnosului ungar s a întip?rit – aproape ca o a doua natur? - obsesia „menirii" ?i „obliga?iei" de a men?ine ori de a reface, prin orice mijloace, acea fic?iune istoric? a „Ungariei Mari", care a fascinat ?i continu? s? fascineze de câteva genera?ii spiritualitatea ungureasc?.

Constant? a mentalit??ilor claselor conduc?toare ungare, ideea superiorit??ii ?i dreptului asupra teritoriilor cucerite în timp de regii arpadieni sau angevini era puternic înr?d?cinat? în con?tiin?a colectiv? a poporului ungar. Ea a ap?rut ?i s-a manifestat indiferent de concep?iile politice, de locul ocupat în spectrul politic, atât în Ungaria, cât ?i în diaspor?, accentuându-se pe m?sur? ce trecea timpul[14], astfel încât „ar fi bine s? nu c?dem în aceea?i gre?eal? comis? pân? în preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), când, de?i cuno?team uneltirile întreprinse împotriva ??rii noastre, am a?teptat nepreg?ti?i ziua fatal? în care conducerea de atunci a României, timorat? ?i derutat?, a recunoscut sentin?a criminal?"[15] impus? de Germania hitlerist? ?i Italia fascist?. ?i totu?i, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele" ?i „justific?rile" izvorâte din interpretarea tenden?ioas? a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credin?? a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei ?i etnosociologiei, dincolo de eforturile sus?inute de a drapa na?ionalismul, ?ovinismul, iredentismul, revizionismul în faldurile acestei idei a „Ungariei Mari", politica promovat? de Budapesta, de minoritatea maghiar? din România ori de emigra?ia maghiar? fa?? de ?ara noastr? î?i g?se?te ?i o motiva?ie - mai prozaic?, e drept - bazat? pe considerente geopolitice ?i economice, între care men?ion?m:
- Va urma -

----------------------------------------------------------
[4] Raffay Ern?, Obiectivele maghiarimii trebuie s? fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor, articol ap?rut în „Magyar Forum", apud „Adev?rul", edi?ia din aprilie 1993, p. 21.
[5] Ibidem, p. 32.
[6] Ibidem, p. 62.
[7] Ibidem, p. 82.
[8] Ibidem, p. 83.
[9] Ibidem.
[10] David Prodan, Transilvania...., p. 145.
[11] Vezi, pe larg, R?zboi în Balcani. Iugoslavia, prim?var? sângeroas? la sfâr?it de secol, Bucure?ti, Aldo Press, 1999, pp. 176-177.
[12] Op. cit., p. 179.
[13] Leopold Kohr, Pr?bu?irea Na?iunilor, apud R?zboi în Balcani. Iugoslavia, prim?var? sângeroas? la sfâr?it de secol, p. 179.
[14] Nevian Tun?reanu, Organizarea ?i activitatea desf??urat? de serviciile de informa?ii maghiare împotriva României, în perioada interbelic?, Bucure?ti, 1995, p. 83.
[15] Emilian P. Bra?oveanu, Neorevizionismul ungar, Tulcea, 1991, p. 5.

footer