Revista Art-emis
Cine a declanşat Al Doilea Război Mondial? PDF Imprimare Email
Victor Suvorov   
Duminică, 06 Decembrie 2015 19:42

Victor Suvorov - Sprgătorul de gheaţăLa această întrebare se răspunde în fel şi chip. Nu există o părere unică. Conducerea sovietică, de pildă, şi-a schimbat părerea în această problema de mai multe ori. La 18 septembrie 1939, guvernul sovietic comunica într-o notă oficială că vinovată de izbucnirea războiului este Polonia. La 30 noiembrie 1939, în ziarul Pravda, Stalin mai numea nişte „vinovaţi": „Anglia şi Franţa au năvălit asupra Germaniei, luând asupra lor răspunderea pentru actualul război". La 5 mai 1941, într-o cuvântare secretă, ţinută în faţă absolvenţilor Academiei militare, Stalin numea încă un vinovat: Germania. După terminarea războiului, cercul „vinovaţilor" se lărgeşte. Stalin declara că Al Doilea Război Mondial a fost început de toate ţările capitaliste. Conform împărţirii lui Stalin, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial toate statele lumii în afară de U.R.S.S., erau socotite capitaliste. Dacă e să-i dăm crezare lui Stalin, războiul cel mai sîngeros din istoria omenirii a fost început de guvernele tuturor statelor, inclusiv Suedia şi Elveţia, dar excluzând Uniunea Sovietică. Punctul de vedere a lui Stalin, conform căruia vinovaţi sunt toţi, cu excepţia U.R.S.S., a prins rădăcini pentru mult timp în mitologia comunistă. În timpurile lui Hruşciov şi Brejnev, ale lui Andropov şi Cernenko învinuirile adresate întregii lumi s-au repetat nu o dată. În timpul lui Gorbaciov, în Uniunea Sovietică s-au schimbat multe, însă nu s-a modificat opinia stalinistă privind vinovaţii de izbucnirea războiului. Astfel, în timpul lui Gorbaciov, principalul istoric al Armatei Sovietice, generalul-locotenent P.A.Jilin, repetă: „Vinovaţii războiului n-au fost numai imperialiştii Germaniei, ci ai întregii lumi"[1]. Îndrăznesc să afirm că, învinuind toate ţările lumii de dezlănţuirea celui de-Al Doilea Război Mondial, comuniştii sovietici au ascuns cu bună ştiinţă ruşinosul lor rol de instigatori ai războiului. Să ne amintim că după Primul Război Mondial, Germania a pierdut dreptul de a mai avea o armata puternică şi armament ofensiv, inclusiv tancuri, artilerie grea şi avioane de lupta. Pe propriul lor teritoriu comandanţii germani au fost lipsiţi de posibilitatea de a se mai pregăti în vederea unor războaie agresive. Comandanţii germani nu au încălcat interdicţiile şi nu s-au pregătit de război agresiv în poligoanele lor, au făcut aceste lucruri... pe teritoriul Uniunii Sovietice. Stalin a pus la dispoziţia comandantilor germani tot ceea ce ei nu aveau dreptul să mai deţină: tancuri, artilerie grea, avioane de luptă. Le-a pus la dispoziţie instituţii de învăţământ, poligoane, câmpuri de tragere. Stalin a dat comandanţilor germani accesul liber în uzinele sovietice de tancuri, cele mai puternice din lume: uitaţi-va, ţineţi minte, însuşiţi-vă!

Dacă Stalin ar fi voit pacea ar fi trebuit să împiedice cu orice preţ renaşterea puterii de şoc a militarismului german: căci atunci Germania ar fi rămas o ţară slăbită din punct de vedere militar, în afară de Germania, ar fi fost slăbită Marea Britanic, care nu avea trupe terestre corespunzătoare, şi Franţa, care îşi pierduse aproape întreg bugetul militar pe un păgubos program de apărare, ridicând un fel de Mare Zid Chinezesc de-a lungul graniţelor sale; dar şi alte ţări mult mai slabe din punct de vedere economic şi militar, în această situaţie, Europa n-ar mai fi fost deloc în pragul conflagraţiei... însă Stalin, cu un scop anume, nu precupeţeşte mijloace, forţe şi timp pentru renaşterea puterii militare germane. De ce? împotriva cui? Desigur, nu împotriva lui însuşi! Atunci împotriva cui? Răspunsul este unul singur: împotriva restului Europei. Renaşterea puterii armate a Germaniei este însă doar o jumătate din chestiune. Chiar şi cea mai puternică armată nu începe războiul de la sine. Trebuie, mai înainte de orice, un lider fanatic şi nebun, gata să înceapă războiul. Iar Stalin a făcut foarte multe pentru că în fruntea Germaniei să vină un asemenea lider. Cum l-a creat Stalin pe Hitler, cum l-a ajutat să pună mână pe putere şi să-şi consolideze puterea, este o tema vastă. Pregătesc o carte despre acest lucru. Vom mai vorbi pe această tema, acum să amintim doar că Stalin a îndemnat la război cu perseverenţă şi dârzenie pe naziştii abia veniţi la putere. Încununarea acestor eforturi este pactul Molotov-Ribbentrop. Prin acest pact Stalin a garantat lui Hitler libertatea de acţiune în Europa şi a deschis ecluză principala a celui de-Al Doilea Război MJondial. Când pomenim cu vorbe rele pe dulăul care a hăcuit jumătate din Europa, să nu-l uităm pe Stalin, cel care l-a crescut, dându-i apoi drumul din lanţ. Chiar înainte de venirea să la putere, liderii sovietici îl denumeau în secret pe Hitler „Spărgător de Gheaţă al Revoluţiei". Denumirea este exactă şi cuprinzătoare. Stalin a înţeles că Europa este vulnerabilă numai în caz de război şi că „Spărgătorul de Gheaţă al Revoluţiei" va putea să facă Europa vulnerabilă. Adolf Hitler, nefiind conştient de acest lucru, a netezit calea comunismului mondial. Prin războaie fulger, Hitler a îngenuncheat democraţiile occidentale, în acest scop el şi-a dispersat forţele din Norvegia până în Libia. „Spărgătorul de Gheaţă al Revoluţiei" a săvârşit cele mai mari crime împotriva umanităţii şi, prin acţiunile sale, a dat lui Stalin dreptul moral de a declanşa în orice moment Eliberarea Europei, înlocuind lagărele de concentrare brune cu cele roşii.

Stalin a înţeles că războiul nu este câştigat de cel care intră primul în joc, ci de ultimul intrat şi, galant, i-a lăsat lui Hitler infamul drept de a fi instigatorul războiului, iar el a aşteptat cu răbdare momentul „în care capitaliştii se vor certa între ei"[2]. Îl socot pe Hitler un criminal şi un ticălos, îl consider un canibal la scară europeană, însă, dacă Hitler a fost canibal, asta nu înseamnă că Stalin a fost vegetarian. S-au făcut nu puţine eforturi pentru a demască crimele nazis¬mului şi a găsi călăii care au săvîrşit cruntele fărădelegi sub steagul sau. Această acţiune trebuie continuată şi aprofundată. Dezvăluindu-i pe nazişti, a trebuit să-i dezvaluim şi pe comuniştii sovietici, care i-au încurajat în săvîrşirea crimelor şi au intenţionat să se folosească de rezultatele crimelor acestora. În Uniunea Sovietică arhivele au fost curăţate demult şi cu minuţie, iar ceea ce a rămas, este aproape inaccesibil cercetătorilor. Am avut fericirea să lucrez pentru puţin timp în arhivele Ministerului Apărării al U.R.S.S., însă, absolut conştient, aproape că nu folosesc materiale de arhivă. Am multe materiale din arhivele germane de război, dar practic nici pe acestea nu le folosesc. Principala, mea sursă sunt publicaţiile sovietice. Chiar şi numai acestea sunt pe deplin suficiente că să-i pună pe comuniştii sovietici la stâlpul infamiei şi să-i aşeze pe banca acuzării, alături de naziştii germani, ba chiar înaintea lor. Principalii mei martori sunt: Marx, Engels, Lenin, Troţki, Stalin, toţi mareşalii sovietici din timpul războiului şi mulţi generali importanţi, înşişi comuniştii recunosc că ei, cu mâinile lui Hitler, au dezlănţuit războiul în Europa şi au pregătit o lovitură prin surprindere asupra lui Hitler, că să cucerească Europa distrusă de el. Valoarea spuselor mele tocmai în această constă: criminalii înşişi vorbesc despre crimele lor. Ştiu că mulţi vor sări în apărarea comuniştilor. Domnilor, eu am dat în vileag pe comunişti prin afirmaţiile lor. Lăsaţi-i să se apere singuri.
Victor Suvorov, decembrie 1987

Extras din cartea „Spărgatorul de gheaţă"
--------------------------------------------------------
[1] Krasnaia zvezda, 24 sept. 1985.
[2] Stalin, cuvântare din 3 decembrie, 1927.

footer