Revista Art-emis
„Spărgatorul de gheaţă” - Prefaţă insolită PDF Imprimare Email
Victor Suvorov   
Joi, 19 Noiembrie 2015 12:19

Victor suvorov - Spargătorul de gheaţăLa 23 august 1939, după semnarea pactului Molotov-Ribbentrop, Stalin striga fericit: L-am înşelat pe Hitler! Într-adevar, Stalin l-a înşelat pe Hitler aşa cum nimeni n-a mai fost înşelat în întreg secolul al XX-lea: peste doar o săptămînă şi jumătate, Hitler lupta pe două fronturi, altfel spus, chiar de la începutul războiului, Germania era in situaţia de ţară învinsă. (Victor Suvorov). Nenumăratele documente la care unul dintre agenţii de frunte ai G.R.U. (spionajul militar sovietic) a avut acces, mărturiile combatanţilor, analiza minuţioasă a desfăşurării de luptă, a tehnicii militare utilizate şi a pregătirilor din spatele frontului, totul vine să confirme presupunerea lui Victor Suvorov privind adevăratul instigator al celui de Al Doilea Război Mondial.

Prefaţă către cititorul rus

Iertaţi-mă! Dacă nu sunteţi gata să iertaţi, nu mai citiţi aceste rînduri, blestemaţi-mă, blestemaţi cartea fără s-o citiţi. Aşa fac mulţi. Am întinat ceea ce are mai sfânt poporul nostru, am întinat singurul lucru sfânt care i-a mai rămas: memoria Războiului, a aşa-zisului „Marele Război pentru Apărarea Patriei". Iau această sintagmă în ghilimele şi scriu cu litere mici. Iertaţi-mă! Eu demonstrez că Uniunea Sovietică este principalul vinovat şi principalul instigator al celui de-al doilea război mondial. Uniunea Sovietică este participantă la cel de-al doilea război mondial din 1939, din prima zi. Comuniştii au ticluit legenda că am fost atacaţi şi, din acel moment, a început „Marele Război". Eu trag această legendă de sub picioare, la fel cum călăul trage scăunelul condamnatului la spînzurătoare. Trebuie să ai o inimă de cîine sau să nu o ai deloc ca să fii călăul care ucide moaştele sacre ale unui popor. Ale propriului popor. Nu e nimic mai înfricoşător decît să faci muncă de călău. Am luat prin propria-mi voinţă această povară. Şi am ajuns aproape de sinucidere. Ştiu că în milioane de case se află fotografiile celor care nu s-au mai întors din război. Astfel de fotografii sunt şi în casa mea. Nu vreau să întinez memoria a milioane de morţi, însă aruncînd în praf aureola sacră a războiului, pe care au născocit-o comuniştii, am întinat fără să vreau memoria celor care nu s-au întors din război.

Iertaţi-mă! Acum Rusia renunţă la ideologia inoculată cu chin, de aceea memoria războiului „drept" a rămas singurul reazem al societăţii. Iar eu îl calc în picioare. Iertaţi-mă şi haideţi să căutăm alt reazem. Dar să nu credeţi că, încâlcind şi întinînd cele sfinte, găsesc în aceasta o satisfacţie. „Spărgătorul de gheaţă" nu mi-a adus bucurie. Dimpotrivă. Munca la carte m-a devastat cu totul. Am sufletul gol, iar mintea mi-e plină pînă la refuz de numărul diviziilor. Nu puteam să ţin prea mult în minte o asemenea carte. Trebuia s-o scriu. Însă pentru aceasta trebuia să fug din ţară. Să devin trădător. Am devenit. Această carte a adus numai amar în casa mea! Tatăl meu - Bogdan Vasilievici Rezun - a făcut războiul din prima pînă în ultima zi, a fost rănit de câteva ori, rănit greu, aproape mortal. Eu am făcut din el un tată de trădător. Cum suportă el acest lucru? Nu ştiu, n-am destul curaj să-mi imaginez... Mai înainte de orice, am distrus imaginea lui despre război ca un mare război de eliberare. Tatăl meu a fost prima mea victimă. Mi-am cerut iertare de la el. Nu m-a iertat.

Cer din nou iertare tatălui meu. În faţa întregii Rusii, în genunchi. Această carte a adus numai amar tuturor celor din preajma mea. Ca să scriu „Spărgătorul de gheaţă" am jertfit ce-am avut. Mi-am dat viaţa pentru această carte, care nu mi-a adus nimic în afară de nopţi nedormite şi de atacurile furibunde ale criticilor. Acum „Spărgătorul... " este recunoscut în multe ţări. Însă nu totdeauna s-a întîmplat aşa... Condamnările le merit în totalitate. Nu îmi cer iertare pentru trădarea mea şi nu vreau să fiu iertat pentru aceasta. lertaţi-mă pentru carte. Condamnarea mea la moarte este dreaptă. Nu interveniţi la cei care trebuie s-o ducă la îndeplinire: eu însumi mă condamn! Nu mă tem de moarte. Ar fi fost îngrozitor să mor fără să scriu această carte, fără să dezvălui ceea ce mi s-a revelat. A fost îngrozitor cînd toţi editorii de cărţi ruseşti din Occident mă refuzau cu grosolănie sau cu politeţe. Acum nu mă mai tem de nimic. Batjocoriţi-mă, batjocoriţi cartea. Blestemaţi-mă. Însă - blestemând - încercaţi să înţelegeţi şi să iertaţi.
În anii grei ai vieţii mele m-au susţinut mulţi oameni, fiecăruia îi rămân recunoscător. A fost nevoie să impun „Spărgătorul... ", să demonstrez, să insist, a trebuit să agresez timpul şi nervii multora. Apărându-mi ideea, am fost silit să întinez, să jignesc, să-mi bat joc de adversari, iar uneori să înghit în sec şi să-mi muşc buzele. Pe toţi cei pe care v-am jignit vă rog: Iertaţi-mă! Sunt un trădător, un vânzător... Cei ca mine nu sunt de iertat, însă eu vă rog: Iertaţi-mă!
Victor Suvorov, Bristol, 21 octombrie 1992

footer