Revista Art-emis
Formaţiunile de partizani și diversioniști sovietici în spatele frontului româno-german în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1944 (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Conf. univ. dr. ing. Anatol Munteanu, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 11 Octombrie 2015 22:47

Col. (r) Dr. ing. Anatol Munteanu, art-emis Dotarea detașamentelor de partizani-teroriști

La sud de Chișinău se planificaseră mai multe diversiuni pe linia Fălciu-Abaclia, Abaclia-Bender. Se planificase, de asemenea, distrugerea podului de peste Prut. În 1944 se propunea intensificarea contactelor şi legăturilor cu populația locală, sporirea propagandei comuniste în toate straturile populației, împotriva autorităților române, împotriva organelor de drept: jandarmerie, judecătorie și serviciilor de siguranță, pentru a demoraliza organele de stat și Armata română. Se preconizau operațiuni care să ajute înaintarea Armatei sovietice. Pentru îndeplinirea acestor operațiuni teroriste în spatele frontului român, au fost pregătiţi teroriști-diversioniști. Într-unul dintre grupuri erau 23 de specialiști-geniști în amplasarea minelor şi 35 de partizani teroriști pentru acțiuni rapide asupra forțelor românești. Au fost pregătiți 10 specialiști pentru stațiile radio, s-au împărțit 80 de complete de haine civile de iarnă, 50 complete de baterii pentru radio, 400 grenade, 50 pistoale, 10 binocluri, 10 rachete de semnalizare, 1.000 kg dinamită, 200 mine, 80 cuțite finlandeze, 10 automate, 50.000 patroane, 1.000 kg alimente, 80 paraşute pentru desantare și 10 avioane[10]. Documentele de arhivă consemnează și numele membrilor grupurilor diversioniste. Printre aceștea au fost: Vladimir Conecinâi, Pavel Timeșcenko, (comisarul grupei operative), Avram Burkovski (conducătorul grupei de partizani), Naum Man (conducătorul grupului de diversioniști), Mihail Valiuk, Iakov Kaselan, Vasile Kolesov, Nicolai Tolcinski. Grupul de spionaj era alcătuit din Efim Nicolaev, Alexandru Dolinga, Zaharie Kasianov, Kiril Oleinik, Peisah Asilkovski. Detașamentul de teroriști condus de A.Kojuhari avea 12 persoane, inclusiv 4 geniști (podrâvniki). Detașamentul lui Skreabaci avea 12 persoane, detașamentul lui Polikarpov - 8 persoane și detașamentul lui Babikov - 13 partizani. Toți, acești partizani, care erau în unitățile de diversioniști, erau plătiți suplimentar. În 1942 peste 20 de familii ale partizanilor ruși care au murit pe front, au primit 61.550 ruble, sau așa numita „posobie" de 300 ruble. Într-un document s-a păstrat o listă cu 200 familii de partizani care erau plătite suplimentar. Pe parcursul următorilor ani, familiile partizanilor căzuți în lupte au primit pensii și posobii pentru întreținerea familiei[11].

Comandamentele germane și române împotriva partizanilor teroriști

Începând cu anul 1942 problema luptei cu diversiunile partizanilor s-a aflat în centrul atenției Comandamentului german. Comandamentele german și român au elaborat mai multe documente cu privire la organizarea luptei „contra partizanilor"[12]. În 1942 a fost adoptat Ordinul nr.42 al Comandamentului german „Lupta contra partizanilor", după care s-au elaborat reguli de comportare a ostașilor nemți în lupta cu partizanii, prin regulamentul numit „Osnovnâie polojenia nemetscogo soldata v boribe protiv partizan". Aceste materiale au fost traduse în limba rusă și trimise lui Piotr Borodin, primul secretar al C.C. al P.C. (b) M. Totodată, P.Ponomarenko, șeful Statului Major central al Mișcării de partizani de pe lângă Stavka conducerii supreme a Armatei sovietice a obligat C.C. al P.C.(b) M să studieze acest material al Comandamentului german. Este evident că în documentele germane așa-numiții partizani erau calificați ca fiind teroriști, bandiți „de drumul mare". În documentele germane se arată că lupta cu rușii se purta nu numai pe linia frontului, dar și în timpul când soldații nemți și români se duceau la colectarea recoltei sau la munci agricole, ajutând ţăranii, sau când se aflau la odihnă. Atunci când rușii nu puteau să-i bată pe nemți în luptă deschisă, ei atacau trupele germane și române, atunci când acestea se aflau în stare de repaos. Subunitățile Armatei sovietice luptau cu ajutorul bandelor de teroriști și diversioniști. Teroriștii foloseau diferite metode, precum: viclenia, șarlatania, ipocrizia, meschinăria, teroarea, înșelăciunea. Ele atacau pe neașteptate, subit, brusc, inopinat, lăsau urme greșite, care duceau în eroare inamicul. Teroriștii erau mulți şi foarte duri, acționau sângeros față de inamic și populația localnică[13]. Într-un document german se sublinia că formele și metodele de teroare ale partizanilor „corespundeau în esența lor spiritului rusesc". Așa numita „luptă de partizani", susținută de Armata Sovietică, nu era o mișcare populară, deoarece cei mai mulți țărani moldoveni aveau o atitudine negativă față de ea. Lupta era organizată de la Centru, din teritoriul sovietic şi număra printre participanţi, în majoritatea lor de origine rusească sau ucraineană, cei mai „fanatici comuniști", care fuseseră alungați de administrația românească din satele și orașele Basarabiei[14]. Comandamentul german a elaborat mai multe instrucțiuni cu privire la lupta contra partizanilor, care au fost aprobate în 1941 de către Reichsfürer SS Himmler[15]. La 25 octombrie 1941 Statul Major al Comandamentului Armatei germane de uscat a elaborat documentul „Principiile de bază cu privire la lupta cu partizanii", aprobată și semnată de generalul von Brahici. Problema luptei cu teroriștii ruși în spatele Armatei Române și germane era unul din obiectivele de bază pentru obținerea biruinței asupra trupelor sovietice[16].

Coordonarea unităților de partizani-teroriști de către organizațiile de partid

În toată perioada 1941-1944, Stalin, personal, a dat dispoziție de a „crea condiții de nesuportat pentru dușmani" pe teritoriul U.R.S.S. şi de a acționa pretutindeni, în spatele frontului inamic, prin unități de partizani. De menționat că mișcarea teroristă de partizani a fost organizată de C.C. al P.C.(b) din U.R.S.S., din Ucraina și R.S.S.M. Problemele organizării sistemului de spionaj era coordonate de către cunoscutul spion sovietic V.Sudoplatov. El a aprobat, în decembrie 1942, ca ofițerul Șahov să fie numit comandant adjunct pe probleme de cercetare și spionaj al primului detașament moldovenesc de partizani organizat în pădurile Belorusiei[17]. În această unitate nu existau nici moldoveni, nici români, dar unitatea de partizani a fost numită "moldovenească, pentru a induce informația falsă că moldovenii din Basarabia ar lupta împotriva Armatei românea. În 1942-1944 au fost organizate și au acționat mai multe detașamente diversioniste, între care Detașamentul „Gr.Kotovski", comandat de Kojuhari şi detașamentul „Za Sovietskaia Moldavia", comandat de Babici, locțiitorul lui Șahov. În prima Unitate moldovenească de partizani erau înregistrați circa 800 oameni. Comandant a fost numit colonelul V.A. Andreev, comisar al detașamentului - N.N.Ceban (cu pseudonimul Ivan Ivanovici Alioșin), iar șeful Statului Major al detașamentului - căpitanul Fiodor E.Tomasenko. Locțiitorul comisarului primei mari Unități moldovenești a fost numit ofițerul G. Formusatîi (cu pseudonimul Gherasim Rudi)[18]. Locțiitorul comisarului unităţii moldovenești de partizani pe problemele diversioniste a fost numit căpitanul P.I.Measnikov, iar șeful secției operative a Statului Major al unității - căpitanul G.F.Kuznețov. Maiorul Șahov a venit în detașament din unitățile N.K.V.D. al U.R.S.S. El se subordona nemijlocit lui V.Sudoplatov[19]. Daunele materiale produse de unităţile de partizani-diversioniști au fost foarte mari, și anume: în septembrie 1943 prima Mare Unitate moldovenească de partizani a provocat deraierea a 54 trenuri - eșaloane militare ale armatei germane și române. Această unitate de partizani a parcurs 3000 km în spatele frontului româno-german.

În aprilie-iunie 1944, în județul Soroca, V.Andreev și Gr.Rudi au confiscat de la populație 400 de cai și căruțe, inventare și munițiile acestora. În componența unităților de partizani care luptau împotriva trupelor germano-române erau încadrați circa 3000 de partizani[20]. Au fost editate și răspândite peste 50.000 exemplare de foi volante. Cu această activitate s-au ocupat jurnaliștii Eugeniu Oleinik, Vladimir Dorasciuk, Andrei Stepaniuk, Stepan Korali, Nikolai Melinik, Ilarion Kogan, Lidia Drucina și Semion Boiko[21]. Când această unitate moldovenească de partizani a trecut pe teritoriul Ucrainei, partizanii au primit ordin să lupte cu așa numiții „naționaliști ucraineni". Ucrainenii îi numeau pe acești partizani „bandiți moscoviți" (moscovskie bandiţi). Unitățile de partizanii au trecut prin localitățile Kubalia, Ustia, Frankopol, Gorodnița, Korjevo,Budora, Dobromirka, Rodobanka, Vilika, Mașanita, Podgaida etc, din Ucraina și Transnistria, aprovizionându-se cu produse alimentare, luate sau furate de la populația băștinașă. Cea mai mare parte a acestor unități de partizani erau completate din rândul populației rurale de ruși, ucraineni sau moldoveni rusificați, cum erau Greciașin, Rudi, Korobceanîi[22].
- Va urma -

Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI organizată de Societatea ART-EMIS, A.C.M.R.R. din S.R.I. - Sucursala Vâlcea şi Primăria Prundeni, 12-14 iunie 2015.

-----------------------------------------------------------------------------

[10] Arhivele Oranizațiilor Social-Politice din Republica Moldova, d.3280 inv.1, d.10, p.18-27
[11] idem, 1 d.14, p.7.
[12] idem, d.15, p.1-2
[13] idem, d.15, p.33-37
[14] idem, d.15, p.1
[15] idem, d.15, p.6-10
[16] idem, d.15, p.28-29
[17] idem, d.15, p.13.
[18] idem, d.988, p.6
[19] idem, d.988, p.66
[20] idem, d.988, p.280
[21] idem, d.988, p.278
[22] idem, d.988, p.281

footer