Revista Art-emis
Insomnie lângă destinele Ţării PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. George G. Potra, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 07 Octombrie 2015 19:59

Holy Trinity Catedral - Adis Abeba, Etiopia„Orice stat ar putea deveni Etiopia cuiva"

În capitala Etiopiei, la Addis Abeba, figura lui Nicolae Titulescu continuă să fie omagiată, de decenii, dincolo de toate confruntările tribale, religioase şi politice şi de răsturnările de regim. În Holy Trinity Cathedral, principala biserică ortodoxă coptă din Addis Abeba a fost fixată, în frescă, figura lui Nicolae Titulescu, ca preşedinte al Adunării Societăţii Naţiunilor. Locul pe care ilustrul diplomat român l-a câştigat în conştiinţa etiopienilor a fost definit succint, dar relevant, de Haile Selassie I, împăratul Etiopiei, care, în toastul rostit la dejunul oferit în onoarea sa de preşedintele Consiliului de Stat al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 26 septembrie 1964, sublinia: „Relaţiile dintre Etiopia şi România nu sunt de dată recentă. Noi ne-am cunoscut de foarte multă vreme şi cunoaşterea s-a transformat de mult timp în simpatie şi prietenie. Îndeosebi, eu personal nu voi uita niciodată sprijinul curajos pe care l-am primit din partea dlui Titulescu, pe atunci ministru al Afacerilor Externe al României, în ziua nefericită când am cerut în faţa Ligii Naţiunilor ajutor împotriva fasciştilor care au cotropit Etiopia. Ceea ce Titulescu a făcut pentru poporul etiopian este înscris în inimile tuturor românilor şi amintirea faptelor sale va trăi veşnic".

În alocuţiunea de răspuns, Gheorghe Gheorghiu-Dej afirma: „Prietenia româno-etiopiană dăinueşte de mai mult timp, are rădăcini mai vechi. În anii grei ai agresiunii fasciste, când vitejia eroicilor luptători etiopieni stârnea pretutindeni admiraţie şi respect, poporul român s-a aflat alături, din tot sufletul, de nobila luptă a poporului etiopian pentru apărarea independenţei şi suveranităţii patriei sale. // Ne-a produs o profundă impresie calda evocare pe care Majestatea Voastră a făcut-o rolului jucat de eminentul om de stat şi patriot român, Nicolae Titulescu, în evenimentele dramatice ale anului 1936 //. Emisar al nobilelor idei de apărare a independenţei şi suveranităţii popoarelor, Nicolae Titulescu s-a situat în mod ferm pe poziţia condamnării energice a agresiunii fasciste împotriva Etiopiei. Prin Titulescu se făcea auzit glasul poporului român, care încă dinainte, în largi şi viguroase acţiuni populare, desfăşurate în condiţiile unei crunte opresiuni politice, atrăsese atenţia opiniei publice din întreaga lume împotriva pericolului pe care-l reprezenta fascismul".

România a condamnat sever agresiunea italiană împotriva Etiopiei şi s-a pronunţat categoric pentru adoptarea şi aplicarea de sancţiuni împotriva Italiei fasciste. La 21 octombrie 1935, guvernul român a trecut efectiv la aplicare de sancţiuni hotărâte de Societatea Naţiunilor. Şeful diplomaţiei române s-a situat cu intransigenţă pe linia adoptată, în ciuda dificultăţilor cu care statul român avea să se confrunte în consecinţă şi în ciuda atacurilor furibunde ale cercurilor conducătoare şi ale presei fasciste, care au mers până acolo încât au condiţionat restabilirea raporturilor „normale" între Roma şi Bucureşti de înlăturarea lui Nicolae Titulescu. La 5 mai 1936, trupele italiene intrau în Addis Abeba. La 9 mai 1936, s-a înregistrat ocuparea întregului teritoriu al Etiopiei, statul african cu cea mai veche fiinţă statală independentă. Sosit la Geneva pentru a face cunoscută Societăţii Naţiunilor decizia poporului etiopian de a continua lupta sa împotriva agresorului şi a face o ultimă încercare de a obţine sprijinul pentru cauza pe care o reprezenta, Haile Selassie a fost întrerupt în timpul discursului său de o obstrucţie organizată de jurnaliştii fascişti italieni ce se aflau în tribuna presei. Constatând că preşedintele Adunării, Paul van Zeeland, timorat, nu lua nicio atitudine, ceea ce risca să permită continuarea şi amplificarea scandalului, Nicolae Titulescu a protestat vehement contra gestului reprobabil al ziariştilor fascişti italieni, rostind cuvinte care au făcut înconjurul lumii: Monsieur le Président, faites sortir ces sauvages!

Gestul ziariştilor fascişti italieni a fost energic veştejit de imensa majoritate a reprezentanţilor statelor prezenţi la Geneva. În acelaşi sens au luat poziţie şi o serie de societăţi profesionale ale gazetarilor de politică externă. Implicit, atitudinea lui Nicolae Titulescu a primit o largă aprobare, fiind salutată ca o intervenţie energică, de remarcabilă demnitate. Astfel, la 30 iunie 1936, Asociaţia internaţională a ziariştilor acreditaţi pe lângă Societatea Naţiunilor a votat o moţiune de dezaprobare a gestului ziariştilor fascişti italieni. Nicolae Titulescu a înţeles că apărarea justiţiei internaţionale, a independenţei, suveranităţii şi integrităţii României ne obligă a fi prezenţi, totdeauna şi oriunde, cel puţin ca atitudine, acolo unde acestea sunt călcate în picioare. Convingerile sale au fost dureros confirmate atunci când România a fost ocupată de trupele străine, „prietene", în numele apărării sau eliberării ei. În anii '90 ai secolului trecut, când Kuwaitul a fost ocupat de Irak, la Sediul din New York al Organizaţiei Naţiunilor Unite cuvintele lui Nicolae Titulescu din anii '30 au fost reamintite cu respect, nu ca o pagină de istorie, ci ca un imperativ al perpetuei vigilenţe împotriva agresiunii.

„Ce este, în două cuvinte, Pactul celor patru? Crearea unui Directorat european, având drept scop revizuirea frontierelor Micii Înţelegeri şi ale Poloniei. Mica Înţelegere m-a împuternicit să lupt împotriva Pactului celor patru puteri la Paris şi la Londra. [...] Desigur, o asemenea acţiune din partea mea nu era de natură să fie pe plac Romei. Însă nu datorită vreunui sentiment antiitalian, ci tocmai datorită unui profund sentiment naţional am luptat eu împotriva Pactului celor patru puteri. Eu nu am luptat pentru a minimaliza gloria Romei, ci pentru a păstra pentru români pământul străbunilor lor. Nu am luptat pentru a împiedica o apropiere franco-italiană, ci pentru a împiedica formarea unui trust european care ar fi înlocuit frontierele de abia stabilite în ultimii 16 ani prin noi frontiere. Nu am luptat ca un oponent al Romei, ci ca descendent al Romei. Într-adevăr, Roma ne-a transmis împreună cu sângele, dragostea de pământ, instinctul de conservare şi impulsul de a ne sacrifica mai curând vieţile decât frontierele. [...]. Între timp, Italia construia triunghiul Roma-Viena-Budapesta. În 1935 s-a ridicat chestiunea sancţiunilor. în acest domeniu mă simt pe deplin în largul meu. Minutele şedinţelor în cadrul cărora au fost discutate sancţiunile Societăţii împotriva Italiei au fost publicate. În niciuna dintre ele nu se poate găsi un cuvânt în plus împotriva Italiei faţă de cele rostite de delegaţii Iugoslaviei sau Poloniei. Totuşi, în ochii Italiei, Iugoslavia merită un tratat special de amiciţie, iar Polonia merită o Notă oficială prin care este sprijinită participarea ei la controlul naval al Mediteranei, deşi singurul ei litoral este la Marea Baltică? În ceea ce priveşte România, ea a fost lăsată cu totul de o parte. Toate cele de mai sus vin să arate că întreaga problemă nu constă într-o politică ostilă a Italiei faţă de România din cauza lui Titulescu, ci din cauza unei asocieri politice din care România nu face parte datorită politicii pe care a urmat-o până atunci. [...]. Poziţia pe care am adoptat-o în privinţa sancţiunilor poate fi definită ca o respectare scrupuloasă a Pactului Societăţii Naţiunilor, întrucât nu trebuie să uităm că orice stat ar putea deveni Etiopia cuiva. [...]

Numai refuzul Italiei de a-şi prezenta cazul şi afirmaţia pe care a făcut-o în sensul că Societatea Naţiunilor nu poate interveni în conflictul ei cu Etiopia, cu toată cohorta de argumente aduse din trecutul îndepărtat pe care nu ar fi trebuit să le reînvie, chiar dacă se ridica problema – argumente cum ar fi, spre exemplu, dreptul popoarelor la expansiune şi dreptul de a impune prin forţă o civilizaţie superioară asupra unei civilizaţii inferioare – explică unanimitatea care s-a format împotriva Italiei. Îşi dă seama oare România ce soartă ar avea, dacă, sub simplul pretext că o anumită naţiune este mai civilizată decât ea, teritoriul ei ar fi ocupat? [...]. Pentru România, aplicarea sancţiunilor faţă de Italia a fost o experienţă profund dureroasă. Prietenia pe care o nutreşte poporul român faţă de poporul italian este de o asemenea natură încât a trebuit să mobilizeze întreaga tărie a ortodoxiei politice pe care o pretind pentru ţara mea pentru a aplica Pactul fără şovăire. Nu cred că există vreun membru al Consiliului care să conteste faptul că, de la începutul acestei grave crize, România nu a şovăit nicio clipă în îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin în baza Pactului. Ca ministru al Afacerilor Străine, am urmat o linie dreaptă, însă aceasta a fost linia dreaptă a glonţului care trece prin inimă pentru a-şi atinge ţinta".

footer