Revista Art-emis
Formaţiunile de partizani și diversioniști sovietici în spatele frontului româno-german în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1944 (1) PDF Imprimare Email
Col. (r) Conf. univ. dr. ing. Anatol Munteanu, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 07 Octombrie 2015 19:31

Col. (r) dr. ing. Anatol Munteanu, art-emisMișcarea teroristă subversivă de partizani

Dacă despre Armata Română și operațiunile militare din cel de-al doilea război mondial, ca și despre evenimentele din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța în 1941-1944, istoricii români şi străini au scris lucrări fundamentale, despre unele dintre acțiunile Armatei sovietice și operațiunile sale militare împotriva beligeranţilor cu care s-a confruntat, inclusiv România, s-au scris mai puține lucrări. O tematică rămasă nestudiată şi necercetată este cea despre „mişcarea subversivă organizată de Comandamentul Armatei sovietice în spatele frontului româno-german și al Armatei române". Istoricii sovietici A. Gazarov, S. Afteniuk, D. Elin, A. Korenev, N. Berezneacov, Izea Levit și alţii, au scris despre aşa-zisa „luptă dreaptă" a partizanilor sovietici împotriva Armatei Române în perioada războiului din 1941-1944, şi au justificat acțiunile partizanilor sovietici, cu toate că ei au comis crime de război și acte de teroare în rândul populației civile, în localitățile din Basarabia, care aparțineau, de facto, statului roman[1]. Istoricii sovietici au relatat și au descris evenimente și operațiuni „remarcabile", despre așa-zisa „Mișcare de partizani" ridicată din masele populare ale poporului sovietic în spatele frontului româno-german. În realitate, trebuie spus de la bun început ca aceasta era o mişcare teroristă. Propun să aprofundăm această tematică pornind de la adevărul că aceasta era , de fapt, o mișcare teroristă subversivă, care a fost organizată de Armata Roșie împotriva Armatei Române. Enuntând această apreciere, ne conducem de principiile și prevederile dreptului internațional, care interpretează multe dintre evenimentele din anii 1939-1945, în mod diferit fată de versiunea istoricilor sovietici. Din punct de vedere al dreptului internațional, "mișcarea de partizani" nu corespunde legilor războiului mondial, având de fapt un caracter ilegal (nepravomernâe). Dreptul internațional umanitar interzice categoric activitățile care se aseamănă cu teroarea și terorismul. Teroarea şi terorismul au fost practicate în anii celui de al doilea război mondial. Şi totuşi, pentru unii savanți istorici sovietici, cei care deveneau „partizani" în spatele Armatei române erau considerați luptători pentru libertate, împotriva inamicului româno-fascist. Pentru istoricii români, acești „partizani" au fost în realitate teroriști. Ei împușcau oameni neînarmați, incendiau și distrugeau case de locuit, ardeau lanurile de grâu, secară şi orz ale țăranilor, ardeau hambarele cu pâine și cereale, organizau șantaje, pogromuri, presiune psihologică asupra oamenilor simpli, aruncau în aer eșaloane de trenuri cu oameni, vite, produse alimentare, materiale de construcție dar şi muniții militare. De aceea, istoricii, au dreptul să îi numească teroriști, bandiți, veniți din Rusia Sovietică.

Armata Română dislocată în Basarabia se afla în propriul său teritoriu. Partizanii nu aveau nici un drept să lupte pentru ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord, deoarece aceste provincii erau teritorii istorice românești. Acești partizani erau îmbrăcați în haine civile, specifice populației băștinașe din locurile pe care se dislocau, nu aveau uniforme sau însemne militare. Ei omorau nu numai ofițeri și ostași români, ci și oameni pașnici, îndeosebi de la sate, care se ocupau de gospodărie și agricultură. Răspândeau, prin teroare, frica printre moldoveni şi întreaga populație localnică, dezvoltau neîncredere şi nemulţumire față de administrația și Armata Română dislocată în satele și orașele basarabene. Dacă în Rusia Sovietică militarii hitleriști a săvârşit acte de terorism, Armata Română nu a comis nici un act de terorism în Basarabia sau în alte teritorii în care şi-a desfăşurat operaţiunile. Toate actele de terorism săvârşite în spatele Armatei Române erau organizate de Centrul de comandă de la Stavka Centrală a partizanilor din U.R.S.S. (Țentralinâi Ștab Partizanscogo Dvijenia pri Stavke Verhovnogo Glavnocomandovania), condusă de specialiști militari și de partidul comunist al U.R.S.S.

Organizarea acțiunilor teroriste în localitățile Moldovei (R.S.S.M.)

La 24 iunie 1942, şeful Secției operative din Stavka partizanilor, colonelul Abaev, a trimis lui N. Salagor, secretar al C.C. P.C.(b)M., planul şi harta pentru organizarea și trimiterea grupurilor de partizani în R.S.S. Moldovenească. Acest plan prevedea trimiterea unor grupuri de teroriști în raioanele Slobozia, Tiraspol, Camenca, Orhei, Bravicea și Hâncești. Centrul de teroriști se afla în orașul Chişinău, în zona de suburbie, spre Hâncești. În vara anului 1941, sovieticii au ascuns în codrii Orheiului armament, muniție și echipament pentru organizarea mișcării teroriste. Colonelul Abaev, care știa că atitudinea populației românești era negativă, era împotriva așa numitei lupte de partizani şi împotriva organizațiilor comuniste ale C.C. al P.C.(b) Moldova. Ofițerii sovietici aveau sarcina de a organiza acte de terorism și grupuri de diversioniști, „pentru a dezorganiza activitatea în spatele frontulului român" și a impune frica în oameni, în populația localnică. Obiectivul partizanilor era dezorganizarea activităţii economice, industriale și agricole, distrugerea drumurilor și podurilor, dinamitarea căilor ferate, depozitelor şi a clădirilor de importanță strategică din teritoriul R.S.S.M.[2]. P.Ponomarenko, comandantul Statului Major Central de partizani de pe lângă Comandamentul Suprem al Armatei Sovietice, a pus sarcini concrete în fața partizanilor din spatele frontului român: distrugerea căilor ferate, aruncarea în aer a podurilor, ruinarea gospodăriilor țărănești, deraierea trenurilor, atacarea și distrugerea transportului civil, distrugerea liniilor telefonice, arderea depozitelor cu produse alimentare, distrugerea armamentului, munițiilor, centrelor de conducere ale administrației românesti, lichidarea garnizoanelor mici, lichidarea patrioților români și a așa numiților „trădători" ai regimului sovietic, din rândurile populației basarabene, colectarea și transmiterea către Centru a informației de spionaj.

În 1942 au fost trimise mai multe grupuri de teroriști. Primul grup a aterizat în localitățile Razdelinaia, Tiraspol, Bender, Căușeni și raionului Slobozia. Al doilea grup de teroriști a acționat în raioanele Balta, Kotovsk, Slobodka, Kodâma, Râbnița, Rezina. Al treilea grup de teroriști a fost trimis în raioanele Bălți, Ungheni, Bucovăț. El avea sarcina să distrugă calea ferată Bălți-Mărculești, Bălți-Drochia, Bălți-Ungheni, Ungheni-Cornești și să arunce în aer podul peste Prut de la Ungheni. Al patrulea grup de teroriști a fost trimis în raionul Basarabeasca, Fălciu și Leovo. Sarcina lui era de a distruge podul Basarabeasca-Berezino, linia ferată Kessar-Zloți, Basarabeasca-Fălciu, Basarabeasca-Ceadâr Lunga și podul de la Prut spre Fălciu.În total, în aceste patru grupuri de teroriști, au fost incluși 60 de specialiști militari. În fiecare grup erau câte 2 diversioniști, 8 radiotransmisionişti, 4 operativi geniști, ș.a. Ei aveau în dotare: 20 revolvere, 300 grenade, 28 automate, 2000 încărcătoare pentru revolvere, 44 complete pentru automate, 8000 încărcătoare pentru arme de foc, 800 kg de mine (dinamita), 4 aparate binoclu pentru vedere în timpul nopții. Majoritatea partizanilor teroriști erau de origine slavă, adică ruși și ucraineni[3].

Despe prima Mare Unitate „moldovenească" de partizani.

În 1943 au fost formate mai multe unități de partizani. Prima unitate de partizani moldoveni, care avea în componența sa numai 10 moldoveni, restul fiind ruși, ucraineni, beloruși, a fost condusă de ofițerii ruși Vasile Andreev și comisarul I.I. Alioșin. Marea unitate de partizani avea în componența sa 800 de oameni, împărțiți în trei detașamente. Ei aveau 24.660 kg de încărcătură de război, inclusiv 25 mitraliere, 17 aruncătoare de mine, tehnică militară: 29 automobile, 21 BTR, 162 vintovci, 985 grenade, 368 mine, 1375 kg de dinamită, 235.415 gloanțe, 8 stații radio. 15 oameni erau specialiști în distrugerea obiectivelor[4]. La 25 iunie 1943, așa numita „prima unitate moldovenească de partizani" a înaintat în Polesia și s-a oprit în orașul Grodno. La trecerea râului Sluci, unitatea a pierdut în lupte mulți partizani. Din Grodno, o parte a unităţii s-a îndreptat spre Rovno-Zdolbunov-Șepetovka-Iampoli, iar o altă parte către Ternopol-Rovno-Dubno-Bradî. În aceste unități de partizani aproape că nu erau moldoveni, dar se numeau „unități moldovenești de partizani". Puţinii moldovenii, recrutați din Transnistria, care nu doreau să lupte, erau maltratați şi umiliți de către partizanii ruși, fiind numiți „maldavan-baran" (berbeci-proști), pentru că unii nu cunoșteau limba rusă.La 20 august 1942, N.Smorigo, secretarul C.C. al P.C.(b) M., i-a trimis lui N.Salogor o plângere a comuniștilor moldoveni din grupul special, precum că lucrătorii N.K.V.D. din Ucraina, Malaedov și Reșetov îi ofensă şi îi înjosea pe moldoveni. De fapt, în aceste unități erau trimiși mai mulți lucrători ai N.K.V.D.-ului, care au lucrat în 1940-1941 în R.S.S.M.. Printre ei au fost Vasile Sacinski, fost șef al N.K.V.D., A.G. Drucin, A.I. Oleinik, I.I. Alioșin, Zahar Kuzkin etc[5]. Printre acești partizani-teroriști se aflau,de asemenea, Nicolae Vlad Alexeev, venit în Telenești în 1940, unde a lucrat șef al sectorului de construcții; Miron M.Katran, rus, fost secretar al Comitetului raional de partid Călărași; Petru Efrem Gîșenco, fost director al stației mototractoare Râbnița; Nicolae D.Pavlov, fost șef al poștei din Fălești. Au mai activat în această grupare teroristă Makar Cojuhari, Filip Bondari, Grigorie Kamenev, Nicolae Polcinski, Fiodor Tarpan, Trofim Draciuc și alții. În unitățile de partizani au mai activat: Ignatenko, Kiriliuk, Kosmin, Țurcan, Nina Boboc, V.Stavnițchii, Alexei Gudâmov, Ivan Glinca, K.Țurcan, Sava A.Sultan și alții. Unii erau ostași, care au refuzat să devină partizani. Astfel, Alexandru Ștefan Vasilenco, care în 1940 lucrase ca șef al serviciului de pază la o fabrică din Chișinău, a refuzat să devină partizan-terorist[6].

La 25 decembrie 1943 C.C. al P.C.(b) M. l-a confirmat pe Iakov Muhin, comandant al primei „Mari Unități (Soiedinenia) a partizanilor moldoveni", iar Ivan Alioșin a devenit împuternicitul C.C. al P.C. (b) M în această unitate. Vasile Serioghin a fost numit adjunct al Comandantului unității în problemele organizării luptei teroriste. Șeful secției detașamentelor de partizani ale moldovenilor a fost numit, în 1943, Ștefan Ivan Antoniuk. În iulie 1941, spionul sovietic Cebanov, a fost înrolat în batalionul de diversioniști din Chișinău. Cebanov a rămas în ilegalitate în oraș, unde se muta de la o adresă la alta, lucra la indicația secretarului organizației de partid, Ulasevici. Cu el trebuiau să activeze, în ilegalitate, teroriștii-partizani Fiodor Ulianov, Mark Picucea, Damian Sorocian, Saev Rabinovici. În același an toată organizația comuniștilor din Chișinău s-a retras la Bender (Tighina) și Tiraspol. După ce toți s-au retras, Cebanov, s-a refugiat și el la Tiraspol. Acolo i-a întâlnit pe secretarii C.C. al P.C. (b) M Bessonov, Smorigo și Ulasevici. În ilegalitate Cebanov, care s-a angajat la o întreprindere agricolă, a colaborat cu un oarecare Privalitski.

Parașutarea și dislocarea teroriștilor partizani.

Documentele de arhivă arată că organizațiile de partizani s-au ocupat şi de răspândirea foilor volante. În martie 1943 la aerodromul Kratovodin (Ucraina) au fost pregătite 270.000 foi volante în limbile rusă și moldovenească. N.Salagor a propus Șefului Statului Major al partizanilor din Ucraina, colonelului Panov, să organizeze lansarea acestor foi volante pe linia Tiraspol-Bender-Chișinău-Orhei-Dubăsari. De elaborarea acestor foi volante se ocupau jurnaliștii Ipatenko și Kiriliuk[7]. În 1942-1943, la parașutarea teroriștilor a participat Divizia de aviație de sub conducerea generalului Kuzmin. La 27 decembrie 1942, avionul PU 4010, pilotat de P.A.Dromenok, care avea la activ 11 ore de zbor, a desantat câteva grupuri de teroriști-partizani. La 5 martie 1943 Dromenok a desantat în spatele frontului Armatei române alte câteva grupuri de partizani. La 11 martie 1943 avionul PU 3931, pilotat de P.Ig. Dubrovschi, a desantat, după 8 ore de zbor, două grupuri de partizani teroriști în spatele frontului român. La 15 martie 1942, acest avion a zburat încă 8 ore şi a desantat alte două grupuri de teroriști.
La 14 aprilie 1944 au fost transportate în Basarabia unitățile de partizani conduse de M.A.Cojuhari și G. C. Diacenco, cu funcții de comisari ai primei unități moldovenești de partizani.

La 17 aprilie 1944 Salagor a cerut un avion de tipul U-2 dotat cu tehnică necesară pentru a efectua zboruri de noapte și aprovizionarea partizanilor din spatele frontului Armatei Române. Toate grupurile de partizani, trimise în spatele frontului român erau conduse de ruși și ucraineni, deoarece din rândurile moldovenilor nu au fost găsite persoane care să accpte să conducă grupurile de teroriști-partizani. După unele date din documentele de arhivă[8], în 1944 au fost desantate în spatele frontului român următoarele grupuri de partizani teroriști:
- în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 1944, în pădure, la 25 km la est de Chișinău, a fost desantat un grup din 8 persoane, sub conducerea ofițerului Ceciotkin. Despre acest grup nu s-a mai ştiut apoi nimic şi nu s-a stabilit legătura prin radio, fiind considerată pierdută și nimicită de jandarmii români.
- în noaptea de la 15 spre 16 ianuarie 1944 a fost desantat un grup de teroriști din 10 persoane sub conducerea ofițerului Avdeev, în raionul satului Druzovca, la 50 km nord de Tiraspol. La 17 ianuarie 1944 grupul a stabilit legătura prin radio cu Centrul de partizani, dar la 24-25 ianuarie 1944 legătura prin radio a dispărut. Se presupune că grupul a fost nimicit de Serviciile Siguranței românești.
- în noaptea de 24-25 ianuarie 1944, în apropierea satului Plotskoie, la 18 km nord de Tiraspol, a fost desantat un grup de partizani din 9 persoane sub conducerea ofițerului Afteniev.

În ianuarie 1944, de la Baza Statului Major al Mișcării de partizani din Ucraina, așteptau să fie trimiși în spatele frontului peste 300 de oameni. Conform planului operațional, urmau să fie desantați în raionul Orhei, la Chișinău în partea de vest, la sud-vest de Leova, la vest de Râbnița și în raionul Cahul[9]. Având în vedere că se pregătea operațiunea militară Iași-Chișinău, Comandamentul militar sovietic a trimis un număr suficient de spioni și teroriști, inclusiv cei 300 de partizani, în spatele frontului român, care au pricinuit mari pierderi Armatei române. În planul operațional al Frontului 2 ucrainean, pentru perioada ianuarie-martie 1944 au fost prevăzute mai multe operațiuni ale teroriștilor sub denumirea de partizani. Au fost lansate zeci de grupuri teroriste, desantate în majoritatea raioanelor din Basarabia. Centrul principal de acțiune a fost orașul Chișinău. Partizanii teroriști desantați au ajuns la Râbnița, la Bălți, pe linia Chișinău-Ungheni, la Bâcoveț-Prut.
- Va urma -

Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI organizată de Societatea ART-EMIS, A.C.M.R.R. din S.R.I. - Sucursala Vâlcea şi Primăria Prundeni, 12-14 iunie 2015

----------------------------------------------
[1] Politeceskii metod terorisma v Ukraine, Kiev, 2002, p.596.
[2] Arhivele Oranizațiilor Social-Politice din Republica Moldova (A.O.S.P.R.M.), D 3280, inv. 1 D.7, f.2..
[3] A.O.S.R.M. d.3280 inv.1, d.7, f.4-9.
[4] idem, d.7, f.43
[5] idem, d.7, f.11-16.
[6] idem, d.7, f.32
[7] idem, d.7, p.73-75
[8] idem, d.3, p.2-4.
[9] idem, d.10, p.18
 

footer