Revista Art-emis
Actualitatea unui discurs - Nicolae Titulescu: „Inima României” - Ploieşti, 3/16 mai 1915 (5) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. George G. Potra, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 27 Septembrie 2015 22:52

Discurs Nicolae Titulescu, 1915-5Extremismul unor forţe politice din interiorul ţării noastre, pretenţiile lor absurde de a se constitui stat în stat, de a-şi impune propriile legi şi de a se sustrage legilor ţării, atacul lor insidios sau direct la adresa Constituţiei, autorităţilor de stat, pe de o parte, declaraţiile iresponsabile, agitatorice, belicoase pe care le fac oficialităţi ungare guvernamentale, parlamentare, diplomatice de rang înalt, uneori de rangul cel mai înalt; acţiunile la fel de duşmănoase pe care le patronează sau în care se implică direct - prin organizarea a tot felul de congrese, conferinţe şi simpozioane aşezate sub semnul antiromânismului şi revizionismului, difuzarea ostentativă sau subversivă de publicaţii sau literatură iredentistă, prin intoxicarea cercurilor largi de opinie publică cu o propagandă în care se conjugă minciuna sfruntată cu sloganurile cele mai aiurisante, prin constituirea unor grupuri de presiune (pe bază etnică, religioasă ş.a.), prin isterizarea şi solidarizarea unor cercuri şi personalităţi politice occidentale, manipulate de lobby-ul unguresc, în numele unui pretins „genocid" etnic şi cultural împotriva maghiarimii din Transilvania, prin trimiterea unor oficiali unguri în România în scopuri cel puţin neclare, fără încunoştinţarea şi acordul autorităţilor româneşti, pe de altă parte -, conturează o atmosferă dintre cele mai periculoase, pe care niciun fel de fraze frumoase, rostite emfatic, despre democraţie, europenism, umanism, nu o pot ascunde.

Atitudinea statului român faţă de minoritatea maghiară, ca de altfel faţă de toate celelalte minorităţi - consacrată prin Constituţie - este una dreaptă şi clară, presupunând, în bună logică, deplina lealitate din partea minorităţilor, care nu pot reproşa, cu temei, măsuri discriminatorii, indiferent de domeniu, obturarea, într-un fel sau altul, a posibilităţilor şi blocarea şanselor de formare, de expresie, de afirmare. Negând realitatea, lideri politici sau religioşi, naţionali sau locali, ai maghiarimii sau secuimii, dezvoltă în rândul conaţionalilor lor o acţiune de agitaţie permanentă. Resuscitând pasiuni ancestrale, falsificând istoria, siluind dreptul, afişând cu emfază o superioritate carnavalescă şi un dispreţ rizibil faţă de naţiunea română, acreditând ideea că dificultăţile pe care le trăim cu toţii în această ţară, maghiarii şi secuii le-ar trăi mai dramatic pentru că nu sunt români, fluturând tot felul de proiecte şi formule de organizare şi asociere care pasămite ar reda individualitatea, demnitatea şi prosperitatea acestor minorităţi, astfel de lideri întreţin în rândul comunităţilor lor o stare de tensiune permanentă, cu reverberaţii la nivelul întregii ţări. Invocând azi, cu mai multă virulenţă, răspunderea pentru soarta etnicilor maghiari de pretutindeni, deci şi din România, şi dreptul de a interveni în favoarea şi în numele lor, Budapesta ne convinge că nu şi-a schimbat obiectivele, ci doar că operează cu forme şi mijloace noi de acţiune, speculând conjuncturi care i se par favorabile şi stimulând factori şi forţe susceptibile să se solidarizeze într-o acţiune de interese concurenţiale. În ce ne priveşte, suntem semnatarii tuturor documentelor internaţionale de referinţă, cu aplicare la drepturile omului, am avut noi înşine iniţiative dintre cele mai salutare, în privinţa tineretului, femeilor ş.a., aplicăm riguros şi generos prevederile acestora, făcând tot ceea ce omeneşte este posibil, într-o situaţie economică cu multe dificultăţi şi incertitudini, pentru a-i face pe toţi cetăţenii ţării să se simtă şi să fie egali în ţara lor, depăşind uneori chiar măsura şi făcându-i pe unii mai egali decât pe ceilalţi, şi, totuşi, suntem arătaţi cu degetul, uneori de către politicieni şi ziarişti din ţări în care discriminarea, xenofobia, rasismul generează periodic răbufniri incendiare, prezentate însă ca simple incidente sau accidente.

Emisari peste emisari vin să ne controleze, să ne judece şi să ne dea certificat de bună purtare. Nu avem nimic de ascuns, toată lumea poate să vadă cum ne zbatem să ieşim din marasm, să constate chiar că, nu de puţine ori, minoritarii trăiesc mai bine ca majoritarii, dar nu putem accepta la nesfârşit să fim verificaţi la capitolul „democraţie", de oricine, oricând, oricum, uitând că România este un stat suveran, că poporul român are demnitatea lui şi că încorporează în însăşi fiinţa lui morala creştină a iubirii aproapelui de aproape două mii de ani, că n-a ridicat sabia împotriva nimănui, că acest sfânt pământ românesc a fost adăpost pentru toţi cei aflaţi în restrişte de-a lungul timpurilor în ţări vecine nouă, că au găsit aici cu toţii - şi probele nu le poate cuprinde nicio bibliotecă şi nicio arhivă - şansele trăirii în egalitate şi fraternitate. Ne doare să constatăm că românilor nativi de peste hotare (Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Croaţia, Slovenia) li se refuză drepturile pe care le revendică în materie de asociere, limbă, şcoală, biserică, că sunt discriminaţi, că împotriva lor se duce o politică de deznaţionalizare. În conferinţa „Societatea Naţiunilor şi minorităţile", ţinută în limba franceză, la Academia Diplomatică Internaţională de la Paris, la 15 martie 1929, Nicolae Titulescu afirma: „Că universalitatea se realizează pe terenul dreptului sau al moralei, nu avem de ales, cele două concepţii ne convin în egală măsură. Nu spun nici măcar că o alegere trebuie să fie făcută imediat. Dar trebuie ca o concepţie să ne orienteze în viitor. Nu ştiu ceea ce va fi ea. Ceea ce ştiu este ceea ce nu trebuie să fie. Extinderea obligaţiilor actuale, oricare ar fi forma sau metoda lor, doar în sarcina unor state, fără perspectiva de a le vedea acceptate de altele, fără perspectiva de a se vedea capătul, indiferent de bunăvoinţa arătată minorităţilor, indiferent de eforturile pe care le facem pentru a realiza în privinţa lor dorinţele cele mai exigente, toate acestea nu ar duce decât la slăbirea consolidării statelor"[18]. Dacă extindem observaţia dincolo de perimetrul democraţiilor, vom constata că deficitul în privinţa drepturilor minorităţilor a câştigat un plus dureros de teritorii şi victime în ultimele două decenii.

Umanitatea evoluează greu, adeseori, contradictoriu, mai întotdeauna, spre o nouă conştiinţă politică, spre o nouă stare morală, în care idealurile de dreptate şi echitate cuceresc noi şi noi teritorii ale minţii, ale sufletului, ale geografiei, ale culturii ş.a.m.d. Mesajul de luciditate, omenie şi demnitate - lăsat nouă de Nicolae Titulescu, cea mai fulgurantă inteligenţă românească a secolului al XX-lea - nu-l putem ignora, nici subestima. Căci el nu poartă pecetea conjuncturalului. Când spunem România - spunem Muntenia, Oltenia, Moldova, Banatul, Maramureşul, Crişana, Bucovina, Basarabia, Dobrogea, Transilvania. Rostim mai apăsat Transilvania, la aproape 100 de ani de la revenirea ei Acasă, pentru că inima României pare a fi din nou în pericol! Îl putem elimina prin gândire clară, vorbă răspicată, atitudine fermă şi acţiune constantă, apărându-ne adevărul şi dreptul în faţa întregii lumi. Transilvania a fost, este şi va fi pământ românesc. Altfel nu poate fi! O ţară fără inimă nu există! Transilvania este Inima României!

footer