Revista Art-emis
Actualitatea unui discurs - Nicolae Titulescu: „Inima României” - Ploieşti, 3/16 mai 1915 (3) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. George G. Potra, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 16 Septembrie 2015 22:01

Discurs Titulescu - 1915 - 3În discursul rostit la Ploieşti, Nicolae Titulescu a analizat sumar, dar strălucit, principiul neutralităţii, concluziile vădind luarea în considerare a unei multitudini de factori. Definind conţinutul principiului, Nicolae Titulescu a relevat deopotrivă condiţiile în care România a adoptat această atitudine. În timp, neutralitatea a avut pentru noi - în anii 1914-1916 - rosturi diferite, condiţionate şi determinate de factori interni şi factori externi. Dinamica politicii româneşti de neutralitate nu a fost o reacţie de oportunism, ci rezultatul unei analize cumpănite şi profunde a posibilităţilor materiale, financiare şi umane ale ţării, a gradului de înzestrare al armatei şi a gradului de pregătire a celor aflaţi sub arme şi al rezerviştilor, a contextului politic şi geostrategic general şi zonal. Nicolae Titulescu a definit două expresii şi rosturi distincte ale neutralităţii româneşti în anii 1914-1916.
Prima - formula imediată de a amâna intrarea în război şi, mai ales, de a refuza o angajare politico-militară şi o acţiune combatantă alături de Puterile Centrale.
A doua - formula de relativă siguranţă externă, unică la început, pentru a da răgaz gândirii şi regândirii angajamentelor viitoare ale ţării, dar, mai ales, pentru pregătirea de război a economiei şi armatei, dar şi a opiniei publice.
Relevând necesitatea vitală a adoptării neutralităţii, în circumstanţe complexe, defavorabile, şi valoarea practică - politico-diplomatică şi militar-strategică - într-o etapă determinată şi limitată, Nicolae Titulescu desluşeşte şi accentuează un posibil efect negativ al prelungirii unei atari politici, considerând că aceasta ar contraveni interesului naţional, de eliberare a românilor aflaţi sub dominaţie străină. Pentru Nicolae Titulescu, prelungirea neutralităţii, dincolo de necesităţi, micşora rolul şi ponderea României în marile bătălii politice şi militare şi, în consecinţă, în deciziile decurgând din acestea. Dintr-o asemenea perspectivă, întemeiată pe o multitudine de raţiuni, de ordin politic, diplomatic, militar-strategic, psihologic, de factori interni şi de factori externi, Nicolae Titulescu concluziona: „România nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale. Un stat nu poate să rămână neutru decât atunci când n-are de cerut; un stat nu poate rămâne neutru atunci când are revendicări de impus, atunci, mai ales, când le-a şi formulat! Aceasta ar însemna sau că nu e în stare să cucerească ceea ce pretinde că e al său, ceea ce e umilitor până la durere, sau că a renunţat de bunăvoie la idealul lui, ceea ce e absurd până la nebunie! Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, ca ceea ce a simţit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească. Dar nimic nu slăbeşte mai mult energia ca aşteptarea, nimic n-o uzează mai sigur ca neîntrebuinţarea, nimic, în schimb, n-o aprinde până la paroxism ca conştiinţa ei că-i tare şi considerată!".

În istoria naţională, timp de secole, integritatea şi neatârnarea ţării au fost obţinute şi apărate pe câmpul de luptă. Aşa a fost în antichitate, în Evul Mediu, în epoca modernă, prelungindu-se, din păcate, şi în contemporaneitate. La îndemâna cercetătorilor de ieri, dar mai ales de azi, stau cronici, jurnale, memorii, istorii ş.a. Spirit enciclopedic, Nicolae Titulescu s-a informat şi s-a afirmat multidisciplinar pe parcursul întregii vieţi. Aşa fiind - parcurgând o gamă largă de surse: culegeri de acte şi documente, statistici, cercetări şi analize istorice, politico-diplomatice, militar-strategice, demografice, de problemă şi de caz, fără a lăsa de-o parte religia, psihologia şi literatura (poezia, poemul, epopeea, romanul), - Nicolae Titulescu a accentuat asupra locului şi ponderii sentimentului patriotic şi a sacrificiului în conştiinţa individuală şi colectivă la români. Ar fi fost o crimă ca românii să fie induşi în eroare prin tăcere sau, şi mai grav, lăsaţi să creadă că îndeplinirea aspiraţiilor naţionale, eliberarea teritoriilor ocupate, la vest şi la est, s-ar fi putut face fără sacrificii. Curajos, onest, direct, fără echivoc, Nicolae Titulescu le-a mărturisit conaţionalilor săi că „fără jertfă sângeroasă şi bogată [...] nicio piatră de graniţă nu se va muta din locul ei!"

Adresându-se omului care urma să apere ţara în tranşee, Nicolae Titulescu îi preciza că în faţa lui nu stă un sacrificiu orb, ci unul lucid, nu o jertfă cerută şi impusă, ci o jertfă acceptată ca supremă îndatorire morală. Jertfa este preţul victoriei. Jertfa dă autenticitate şi forţă victoriei. Victoria unui neam va fi judecată nu doar prin cifre, ci şi prin valori: „Ne trebuie Ardealul, dar ne trebuie cu jertfă! Nu se lipeşte carne de carne, fără să curgă sânge. Fără încrederea acelora care ne-au precedat în luptă, fără convingerea lor că avem o profundă idee de drept şi de datorie, fără iubirea sinceră a libertăţii, nu numai a noastră, dar a tuturor, fără o înălţare sufletească susţinută, jertfa noastră oricât de mare ar fi nu poate să-şi dea roadele, pentru că îi lipseşte tocmai aceea ce-i dă fiinţă: valoarea ei morală! De aceea, eu cred că acei ce ne conduc nu vor uita o clipă că ei reprezintă azi mai mult decât dibăcia românească, că ei întrupează azi înalta concepţiune morală a românismului, ca forţă civilizatoare! Şi poate că aceasta s-ar impune mai lesne printr-o atitudine, decât printr-un argument, mai lesne printr-un act de eroism, decât printr-o negociere prelungită." În discursul rostit la Ploieşti, Nicolae Titulescu a făcut să se audă, încă o dată, grav, categoric, convingător, glasul unui neam întreg. Analiza şi pledoaria, cu argumente istorice şi politico-diplomatice, sunt dublate de Nicolae Titulescu printr-un vibrant apel la corzile cele mai sensibile ale sufletului românesc. Gânditorul lasă loc Oratorului, Proorocul cheamă Apostolul: „Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă! Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care striga răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea! Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa! Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm! Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă: încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare! Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice! "

Cascada metaforelor ne recomandă nu doar un scriitor, ci şi, poate, mai ales, un înţelept, nu un om cu mare har, ci un om cu multă sensibilitate, capabil să trăiască dorinţa şi suferinţa unui neam întreg. „Inima României" reprezintă, cu adevărat o pagină antologică a gândirii politicii româneşti, o pledoarie de un rar patetism, care nu lasă loc niciunei ambiguităţi asupra convingerii sale privind apartenenţa Transilvaniei, întotdeauna şi pentru totdeauna, la spaţiul românesc.
Sinteză de gândire şi aspiraţie, cuvintele lui Nicolae Titulescu şi-au dobândit drept de cetate în toate sufletele româneşti. Glasul lui Nicolae Titulescu vine din istorie, distilând şi înălţând gândirea marilor săi înaintaşi, exprimând obida şi suferinţa milioanelor şi milioanelor de anonimi pe care o stăpânire străină i-a făcut străini în propria ţară. Glasul lui Nicolae Titulescu afirma un drept istoric multimilenar, proiectând voinţa de neînfrânt de a păstra şi de a ne apăra, cu toate sacrificiile, ceea ce a fost şi este al nostru, ceea ce nu vom accepta niciodată să înstrăinăm, căci dacă am face altfel, s-ar rupe ceva din noi, din trupul şi sufletul nostru, n-am mai fi noi, ar însemna să renunţăm la fiinţa noastră naţională. Nicolae Titulescu avea să se pronunţe în continuare, cu aceeaşi fervoare, pentru renunţarea la neutralitate, pentru intrarea României în război alături de Aliaţi, cu scopul declarat de a ne elibera teritoriile ocupate, de a ne reîntregi ţara, de a desăvârşi unificarea naţională[15].

La 27 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei. La 30 august 1916, Germania a declarat război României. La 1 septembrie 1916, Bulgaria şi Turcia au declarat război României. Angajamentul politic şi militar de partea Aliaţilor dădea expresie interesului şi consensului naţional. Din păcate, evoluţiile militare pe frontul românesc aveau să ne fie defavorabile. Într-o atare situaţie, guvernul Ion I.C. Brătianu a părăsit Bucureştii şi s-a stabilit la Iaşi. La 6 decembrie 1916, armatele germane, austro-ungare au ocupat capitala României. Atitudinea militantă pro-antantistă a lui Take Ionescu şi a lui Nicolae Titulescu nu a fost iertată de Puterile Centrale. Cei doi oameni politici - şi nu puţini alţi lideri politici asemenea lor - au realizat pericolul imediat în care se aflau după ocuparea celei mai mari părţi a României de trupele Puterilor Centrale. Presiunea avea să se accentueze la maximum odată cu semnarea, la 7 mai 1918, a Tratatului de Pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România a fost obligată să cedeze Dobrogea, să accepte rectificarea frontierei pe linia Carpaţilor şi să semneze înrobitoare condiţii economice. În aceste condiţii, în iunie 1918, un grup de circa 200 de patrioţi români, printre care şi Nicolae Titulescu, a părăsit ţara cu scopul de a continua lupta în străinătate pe frontul politico-diplomatic, pentru informarea, sensibilizarea şi câştigarea opiniei publice.

La 24 august/6 septembrie 1918, participă la Paris, la constituirea Consiliului Naţional Român Provizoriu, care la 20 septembrie/3 octombrie 1918 proclamă formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu, Ioan Th. Florescu (vicepreşedinţi). Nicolae Titulescu devine membru al Consiliului, alături de 41 de senatori şi deputaţi, 10 miniştri, 25 profesori universitari, care au semnat moţiunea. Urmare demersurilor întreprinse, Consiliul a fost recunoscut la 29 septembrie/12 octombrie de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie de guvernul englez, iar la 9/22 noiembrie de guvernul italian, drept exponent al intereselor poporului român. Îndeplinind însărcinări care îi reveneau în cadrul Consiliului Naţional al Unităţii Române, Nicolae Titulescu are o activitate intensă[16], având întâlniri şi discuţii cu oameni politici, miniştri, parlamentari, şefi de partide, lideri de opinie, publicişti, se întâlneşte cu figuri reprezentative ale unor structuri similare, reprezentând naţionalităţile cehă, slovacă, sârbă, croată, aflate, ca şi românii din Transilvania, sub ocupaţie străină. La 1 decembrie 1918, de ziua Unirii, participă la Albano (Italia) la adunarea ofiţerilor şi soldaţilor Legiunii române, constituită în Italia din voluntari români, majoritatea transilvăneni, ca urmare a dezagregării armatei austro-ungare. La 22 ianuarie 1919, rosteşte un discurs la dineul oferit la Paris redactorilor ziarului „La Roumanie". La 28 februarie 1919, rosteşte un discurs la dineul şi reuniunea amicală americano-română de la Paris. La 19 şi 23 martie 1919, vorbeşte la dineurile italo-române. În martie 1919, vorbeşte despre România într-o întrunire publică organizată la Marsilia.
- Va urma -
---------------------------------------
[15] La Caracal (18 octombrie 1915); Bucureşti (24 octombrie 1915); Caracal (9 decembrie 1915); Corabia (23 decembrie 1915). Pledoariile pentru unitate naţională făcute la Caracal şi Corabia au fost prilejuite de campania electorală pentru alegerea lui Octavian Goga ca deputat.
[16] Despre activitatea desfăşurată de Nicolae Titulescu în străinătate în această perioadă, vezi Luchian Deaconu, Noi mărturii documentare referitoare la lupta pentru făurirea statului naţional unitar român, în „Oltenia", V-VI (1984-1986), Craiova, 1987, pp. 99-103; Idem, Activitatea de la Paris din anii 1918-1919, debutul diplomatic al lui Nicolae Titulescu, comunicare susţinută la Sesiunea ştiinţifică aniversară „Nicolae Titulescu", organizată cu ocazia sărbătoririi a 110 ani de la naşterea marelui diplomat român, Craiova, 4 martie 1992; Idem, Nicolae Titulescu şi propaganda naţională românească desfăşurată în Franţa în anii 1917-1919, comunicare susţinută la Simpozionul organizat cu ocazia celei de a VIII-a ediţii a Zilelor „Nicolae Titulescu", l6-17 martie l998, Inspectoratul pentru Cultură Olt, în „Caietul simpozionului", Slatina, 1998, pp. 30–33. Vezi, de asemenea, Luchian Deaconu, Franţa şi România unite în comunitatea de sacrificiu în anii 1916–1918. Documente externe din arhivele Consiliului Naţional al Unităţii Române de la Paris, Redacţiei ziarului „La Roumanie", coloniei române de la Paris, vol. I, doc. 1-235, 5 decembrie 1916–22 noiembrie 1918, Editura Sitech, Craiova, 2009, 369 p.; Idem, Franţa şi România unite în comunitatea de sacrificiu în anii 1916–1918. Documente externe din arhivele Consiliului Naţional al Unităţii Române de la Paris, Redacţiei ziarului „La Roumanie", coloniei române de la Paris, vol. II, doc. 236–550, 24 noiembrie 1918–22 iunie 1922, Editura Sitech, Craiova, 2009, 375 p.

footer