Revista Art-emis
Puncte de vedere privind conducerea Serviciului Special de Informaţii în anul 1944 PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase   
Miercuri, 16 Septembrie 2015 21:36

S.S.I. - art-emis„În chip cu totul ferici, faptele, în măsura sporită în care ţin de domeniul trecutului, aparţin istoricilor, şi numai lor, care, dacă încă n-au făcut-o, trebuie să se pună la lucru, pentru a le surprinde şi reda exact, obiectiv, în toată amploarea, spectaculozitatea şi complexitatea lor, cu toate laturile lor bune sau rele, albe sau negre". (Gheorghe Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, Ploieşti, Editura Societăţii culturale - Mileniul III, 2005, p. 198).

Cel numit de Ion Antonescu la data pe 15 noiembrie 1940 în fruntea Servicului Special de Informaţii, noua structură de intelligence trecut în subordinea Presedinţiei Consiliului de Miniştri, a fost Eugen Cristescu. Noul director absolvise seminarul teologic din Iaşi şi era jurist de profesie. A fost avansat treptat până la funcţia de director în Directia Generală a Poliţiei, remarcandu-se prin modul în care a combătut Mişcarea Legionară. Eugen Cristescu a reuşit performanţa de nu implica instituţia în politică. A introdus o ordine financiară strictă şi a protejat cadrele prin reguli aspre, fiind „complet interzis ca un salariat să se intereseze de situaţia celuilalt". Din cauza că ţara se afla în razboi, S.S.I.-ul reorganizat de Cristescu s-a orientat în principal asupra U.R.S.S.-ului, dar şi împotriva Partidului Comunist şi Mişcării Legionare. S.S.I.-ul s-a confruntat şi cu cele 11 organizaţii de spionaj germane care activau în România, dar şi cu cele maghiare si bulgare. S.S.I. şi-a făcut datoria şi în Basarabia reuşind să culeaga informaţii de peste Prut, dar şi să transmită conducerii statului avertismente asupra imensului potenţial militar şi economic al U.R.S.S. Eugen Cristescu s-a străduit să satisfacă exigenţele în domeniul informaţiilor impuse de necesităţile de război. A reorganizat S.S.I.-ul, luând ca model structurile moderne de Intelligence ale perioadei, de la care a adaptat, la mentalităţile, condiţiile şi posibilităţile româneşti, tot ce s-a putut. Sunt multe evenimente majore ale anilor 1940-1944 în care S.S.I.-ul s-a implicat acţionând în direcţia apărării interesului naţional şi ne putem referii la opoziţia faţă de mişcarea legionară, prin informările pentru stoparea şi neutralizarea rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941; sprijin în secret a Comunităţii evreieşti; colaborarea informativă de pe poziţii egale cu Abwerul- Servicul de Informaţii al Armatei Germane; aflarea datei raidului american asupra Ploieştiului - 1 august 1943 -, cu o săptămâna înainte ca acesta să se producă, dar şi contactul cu serviciile secrete anglo- americane şi protejarea până la incheierea războiului a ofiţerilor britanici din grupul Autonomus, care fuseseră paraşutaţi în decembrie 1943 şi arestaţi imediat[1], protejarea unor personalităţi politice româneşti din opoziţie, dar şi şi pe liderii din afara opoziţiei: Petru Groza, Ioan Gh. Maurer, Mihai Beniuc (chiar angajat în S.S.I. pentru a nu fi trimis pe front). După 23 august 1944, Eugen Cristescu a distrus mai multe dosare, apoi s-a refugiat cu o mare parte din arhiva sa în comuna Bughea, din judetul Muscel, unde a şi fost arestat, pe 24 septembrie 1944. Transferat în U.R.S.S., a fost îndelung anchetat, iar în 1946 - condamnat la moarte. Prin decret regal, şi la intervenţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu, pedeapsa i-a fost comutată în munca silnică pe viaţă. Oficial, a decedat pe 12 iunie 1950, în Penitenciarul Văcăreşti la numai 55 de ani.

Conducerea Serviciul Special de Informaţii după 23 August 1944

După evenimentele din august 1944, Cristescu părăseşte conducerea S.S.I., preluată temporar de Traian Borcescu, şef al Secţiei II Contrainformaţii. Colaboratorul lui apropiat, lt.colonelul Traian Borcescu, şeful Secţiei a II-a Contrainformaţii, fusese chemat cu câteva luni înainte la M.St.Major, unde i se ceruse cooperarea, fără ştirea lui Eugen Cristescu, la pregătirea momentului când urma să se producă marea cotitură în politica şi strategia militară a statului român. În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Traian Borcescu - aşa cum a declarat ulterior - a fost informat despre cursul pe care aveau să îl ia evenimenele[2]. La conducerea Serviciul Special de Informaţii a urmat pentru o scrută perioadă între 25 august şi 19 septembrie 1944, generalul Victor Siminel care a îndepinit funcția de director general al Serviciului Special de Informații în acest scurt interval de timp[3]. Noul director nu a făcut altceva decât să conducă activitatea informativă şi contrainformativă a SSI în formula convenită în august 1944. La jumătatea lunii septembrie, din ordinul Comandamentului sovietic s-au sigilat aparatele de radio din dotare. În consecinţă, activitatea externă, precum şi legăturile între centrele Serviciului şi rezidenturile interne au fost paralizate. Este primul amestec brutal al sovieticilor în activitatea SSI. Asemenea practici se vor repeta prin arestarea abuzivă a unor cadre şi agenţi care făcuseră parte din structurile informative ale Frontului de Est[4]. Trebuia să se treacă astfel la o reorganizare care să corespundă acestor condiţii. Sarcina de a reorganiza S.S.I. i-a revenit Ministerului de Război, care luase iniţiativa unui proiect de lege înaintat la 10 septembrie 1944 suveranului. Peste 4 zile regele Mihai a semnat Decretul-lege 158 în baza căruia Serviciul Special de Informaţii trecea de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri la Ministerul de Război. În ce priveşte organizarea, funcţionarea şi stabilirea atribuţiilor Serviciului, acestea urmau să fie determinate prin decizie ministerială.

Colonelul Ion Lissievici povesteşte în lucrarea sa memorialistică faptul că la 12 septembrie 1944, chiar în ziua când la Moscova se parafa Convenţia de Ar¬mistiţiu între România şi Naţiunile Unite, a fost chemat de generalul Mihail Racoviţă - ministrul de Război. Cu acea ocazie i s-a adus la cunoştinţă că Ministerul de Război urmează să-i încredinţeze funcţia de director general al S.S.I., fapt pentru care îi lăsa la dispoziţie 10 zile pentru a se documenta în vederea reorga¬nizării instituţiei în conformitate cu noile condiţii social-politice interne. „Începând de a doua zi - menţionează colonelul Ion Lissievici - am discutat cu fiecare şef de secţie în parte propunerile făcute şi am căzut de acord asupra unei organizări a secţiei respective cum şi a activităţii ce urma să desfăşoare în viitor. Rezultatul acestor discuţii a fost concretizat într-o serie de scheme şi grafice, însoţite de detaliile scrise strict necesare"[5]. Conducerea Ministerului de Război a fost de acord cu noua schemă organizatorică şi cu misiunile informative fixate fiecărei secţii, fapt pentru care a elaborat decizia de numire a colonelului Ion Lissievici la conducerea Serviciului de Informaţii (noua denumire a S.S.I.) trecut în subordiea Armatei, începând cu data de 20 septembrie 1944. Din păcate, Lissievici va ocupa acest post o perioadă foarte scurtă de timp, din septembrie 1944 până în decembrie 1944, când va fi schimbat din funcţie[6]. Motivele care ţin de această schimbare sunt complexe şi au la bază noua orientare a României de după 1944 şi implicit schimbarea legăturilor cu U.R.S.S. În acest sens, trebuie precizat faptul că superiorii din serviciile sovietice au interzis Serviciului de Informaţii românesc orice legătură externă, procedând in acelaşi timp la numeroase arestări de cadre. Lissievici reacţionează, întocmind un raport către ministrul de război prin care prezintă situaţia „funcţionarilor timoraţi prin măsurile privative de libertate ce s-au luat de către organele sovietice", argumentând totodată că acest fapt afectează grav prestaţia şi randamentul serviciului. Din acest moment, Lissievici devine un personaj incomod, care trebuie înlăturat din structurile superioare ale serviciului

În perioada cuprinsă între 23 august 1944 şi 9 mai 1945, S.S.I. s-a confruntat cu o situaţie operativă de neinvidiat pentru orice instituţie cu responsabilităţi în domeniul apărării şi promovării interesului naţional: legături externe rupte şi interzise; timorarea cadrelor şi agenţilor de informaţii prin ameninţări - din partea autorităţilor - cu epurarea şi/sau judecarea pentru imaginare crime de război la care ar fi participat în timpul campaniei pe Frontul de Est; obligativitatea de a coopera cu structurile similare ale Aliaţilor, care în realitate se spionau reciproc, conturând deja primele simptome ale războiului rece; viaţa economică şi social-politică ajunsă în pragul anarhiei datorită eforturilor de război, dar şi a luptei pentru putere între partidele Blocului Naţional Democratic, care constituise suportul politic al actului de la 23 august 1944; abuzuri şi crime făcute de militarii sovietici atât asupra locuitorilor români, cât şi a etnicilor germani deportaţi la munca de reconstrucţie în U.R.S.S.; ingerinţe tot mai pregnante ale autorităţilor sovietice de ocupaţie în treburile publice ale statului român. În ciuda acestor condiţii vitrege, SSI a demonstrat, şi de data aceasta, un profesionalism incontestabil, reflectat în docu¬mente de informare operativă curentă. După instaurarea guvernului prezidat de dr. Petru Groza, în care comuniştii au avut preponderenţă, au reînceput epurările în cadrul Serviciului de Informaţii şi înlocuirea vechilor funcţionari şi ofiţeri cu oameni selecţionaţi pe criterii politice, care în termen de specialitate înseamnă preluarea controlului asupra instituţiei şi nicidecum penetrare. Din această perspectivă procesul de sovietizare a României nu poate fi receptat ca produs al oportunismului sau conservatorismului manifestat de cadre de conducere ale Serviciului de Informaţii ori ca impact al actului de la 23 august 1944. Procesul de sovietizare s-a datorat recunoaşterii U.R.S.S. ca partener de alianţă şi ca o mare putere, ceea ce a însemnat şi o recunoaştere concomitentă sau în consecinţă a doctrinei politice şi militare sovietice, a practicilor şi compromisurilor ce decurgeau de aici: zone de influenţă, impunerea regimului comunist în aceste zone. Documentele de arhivă dovedesc că atunci când s-a produs actul de la 23 au¬gust 1944, în limbajul diplomatic al Marilor Puteri intrase deja sintagma „zone de influenţă", România fiind atribuită celei sovietice[7]. Sub ocupaţia sovietică, după câteva încercări de a continua activitatea şi a-şi face datoria, S.S.I.-ul a fost practice desfiinţat. Odată cu sovietizarea ţării, dispărea şi cel mai important serviciu de informaţii al României.

Anexa

Directorii S.S.I. în anul 1944
- Eugen Cristescu 12 noiembrie 1940-23 august 1944 Director al Serviciului Secret de Informaţii
- Traian Borcescu (23-26 august 1944) Director General interimar
- Victor Siminel (25 august 1944 - 20 septembrie 1944) Director general al S.S.I. (Serviciul Special de Informaţii)
- Ioan Lissievici 25 septembrie (1944-25 decembrie 1944) Director general al S.S.I. (Serviciul Special de Informaţii)
- Gheorghe Săvoiu (25 decembrie 1944 - 6 martie 1945) Director general al S.S.I. (Serviciul Special de Informaţii)

Bibliografie:

- Expunere asupra Serviciilor de Informaţii ale Armatei. Istoric, întocmit în 1934 de Mihail Moruzov, în Mihail Moruzov şi frontul secret, Editura Elion, Bucureşti, 2004;
Cristescu Eugen, Organizarea şi activitatea Serviciului Special de Informaţii, în Cristian Troncotă, Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii (1916¬1944), mărturii, documente, prefaţă de Dan Zamfirescu, Editura R.A.I., Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, f.a., p. 131-223;
- Cristian Troncotă, Omul de tainâ al mareşalului, Editura Elion, Bucureşti, 2005.
- Cristian Troncotă, Torţionarii. Istoria serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului comunist din România (1948-1964), Editura Elion, Bucureşti, 2006.
Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului Comunist din România (1965-1989), Editura Elion, Bucureşti, 2003.
- Cristian Troncotă, România şi frontal secret 1859-1945, Bucureşti, Editura Elion 2007.
- Tănase Tiberiu, Serviciile de informaţii româneşti în timpul primului râzboi mondial în revista Historia nr. 78, iunie 2008, pp. 26-33.
- Tănase Tiberiu, SSI în timpul celui de al II lea Râzboi Mondial- adaptarea la conditiile de război, în revista Historia nr. 80, august 2008, pp.32-38.
- Tănase Tiberiu , Personalităţi ale frontului secret în istoria serviciilor de informaţii româneşti în Ion Lissievici - Intelligence nr 19 martie-mai 2011.
- Tiberiu Tănase, Ioan Codruţ Lucinescu - Academia Nţională de Informaţii Mihai Viteazul , Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 din Memoriul de activitate al lt.col. Traian Borcescu, şeful Secţiei a II Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.) director general-interimar al S.S.I. (23-26 august 1944), Revista Intelligence nr 28,dec 2014 - martie 2015, pp. 56-62. 

---------------------------------------------------------
[1] Operatiunea „Autonomus" plănuita de britanici a făcut parte din acest plan. Acesta a avut loc între 23 decembrie 1943 si 23 august 1944 şi s-a dovedit o operatiune de success. Serviciul Special de Informaţii a aflat imediat de prezenţa a trei ofiţeri britanici pe teritoriul României, care faceau parte din acest plan. Directorul S.S.I., Eugen Cristescu a avut acordul mareşalului Ion Antonescu pentru a asigura ofiţerilor britanici condiţii speciale de detenţie. Eugen Cristescu i-a lăsat să stăbileasca legătura radio cu Comandamentul Militar de la Cairo. De asemenea Cristescu i-a protejat pe ofiţerii britanici de Servicile Secrete Germane care doreau capturarea lor. Vezi pe larg, Ivor Porter, Operaţiunea „Autonomous", Editura Humanitas, Bucureşti, 1991.
[2] Vezi Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 din Memoriul de activitate al lt.col. Traian Borcescu, şeful Secţiei a II Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (SSI ) director general-interimar al S.S.I. (23-26 august 1944), autori dr. Tiberiu Tănase, cercetator dr Ioan Codruţ Lucinescu, Academia Nţională de Informaţii „Mihai Viteazul", Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 din Memoriul de activitate al lt.col. Traian Borcescu, şeful Secţiei a II Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.) director general-interimar al S.S.I. (23-26 august 1944), Revista Intelligence nr 28,dec 2014 -martie 2015,pp. 56-62 .
[3] Apoi primește alte însărcinări importante: șef al delegației militare a Înaltului Comandament Român în Comisia de redactare a Armistițiului, șef al Comisiei militare române de legătură cu Comisia Aliată de Control, iar din septembrie 1947 este consilier militar în Comisia Interministerială pentru executarea Tratatului de Pace, funcție pe care o deține până la trecerea sa în cadrul disponibil (1 ianuarie 1948).
[4] Cristian Troncotă, România şi frontal secret 1859-1945, Editura Elion 2007,p.269.
[5] Lissievici, Ion, Amintirile unui fost lucrător în serviciul de Informaţii al statului, în Cr. Troncotă, Glorie şi tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944), Editura Nemira, Bucureşti, 2003;
[6] Ioan Lissievici - Director general al S.S.I. (Serviciul Special de Informaţii) 25 septembrie 1944 – 25 decembrie 1944 vezi, Tănase Tiberiu, Personalităţi ale frontului secret în istoria serviciilor de informaţii româneşti în Ion Lissievici - Intelligence nr 19 martie- mai 2011.
[7] Cristian Troncotă, România şi frontal secret 1859-1945, Editura Elion 2007,p. 274 .
footer