Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.?.R.   
Miercuri, 09 Septembrie 2015 18:50

Ion Antonescu, art-emisncepând cu anul 1920, revenindu-se la starea de pace, Ion Antonescu a primit misiuni în diploma?ia militar?, în calitate de ata?at militar în Fran?a, Belgia ?i Marea Britanie. Au fost ani de cunoa?tere a Occidentului, a civiliza?iei moderne avansate ?i a jocurilor ipocrite a unor mari puteri, pe seama „partenerilor inferiori" de coali?ie. Starea de spirit, accentele de revolt? neputincioas? sunt cele mai pregnant surprinse în coresponden?a cu Dinu Br?tianu ?i Iuliu Maniu din anii 1940-1944. În martie 1941, r?spunzând unor memorii ale frunta?ilor „istorici", mare?alul îi reamintea lui Dinu Br?tianu: „Cunoa?te?i desigur lupta înver?unat? ?i demn? purtat? de neuitatul dumneavoastr? frate la Conferin?a de Pace de la Paris, pentru a se respecta drepturile României înscrise în tratat (din august 1916 - n.a.), lupta diplomatic? care a f?cut obiectul studiului atât de documentat ?i instructiv al domnului profesor Gheorghe Br?tianu [...] Din aceast? coresponden?? rezult? c? puterile aliate nu numai c? nu recuno?teau integral revendic?rile teritoriale ale României conform prevederilor Tratatului din 1916, dar îi negau chiar ?i calitatea de aliat [...] Numai prin st?ruin?ele Fran?ei ?i Italiei nu s-a înf?ptuit una dintre cele mai monstruoase nedrept??i ce le-ar fi înregistrat istoria [...] nu ni s-au recunoscut îns? drepturile integrale asupra Banatului; delega?ii englezi ?i americani erau gata s? restituie Cadrilaterul Bulgariei [...], în Tratatul cu Austria se impuneau României condi?iuni ce jigneau independen?a ei politic? [...] Chestiunea petrolului a dezl?n?uit împotriva noastr? pe marii rechini ai trusturilor americane"[8]. Este clar c? asemenea cuvinte circulau ?i c? astfel de p?reri îl condamnau definitiv pe cel care le rostea, în fa?a Istoriei. Apoi, în anul 1934, probitatea profesional?, cinstea ?i caracterul integru demonstrate de Ion Antonescu în timpul misiunilor de la Paris, Londra ?i Bruxelles i-au adus pre?uirea nu numai lui Nicolae Titulescu, dar ?i altor diploma?i ?i oameni politici români. Cu câteva luni înainte de încetarea misiunii, Nicolae Titulescu îi scria de la Nisa: „Colaborarea mea cu dumneata a fost o pl?cere din punct de vedere al raporturilor de serviciu ?i din cel al inimei".

În?elegerea personalit??ii de-a dreptul fascinante a lui Ion Antonescu nu poate progresa f?r? reconstituirea, realmente fugar?, a experien?ei lui militare din perioada interbelic?, a succesiunii de satisfac?ii ?i insatisfac?ii ce i-au punctat cariera ?i via?a personal?. Rechemat la Bucure?ti în 1926 - echipa Constantin Cristescu (ministrul de r?zboi) ?i Ion C.Br?tianu (prim ministru) îl „exilaser?" în str?in?tate - s-a v?zut ?inut departe de conducerea superioar? ?i plasat (1927-1929, 1931-1933) la ?coala Superioar? de R?zboi, unde a avut, într-adev?r, o prestigioas? activitate. ?coala Superioar? de R?zboi i-a r?mas cea mai drag? dintre toate unit??ile pe care le-a comandat, dup? cum a m?rturisit, hot?rât s? „munceasc? f?r? a cunoa?te limite" pentru a da comandamentelor „ofi?eri cul?i, oameni de caracter, cet??eni devota?i ?i mai presus de toate, elemente ne?ov?itoare în men?inerea puterii". Preocupat de formarea unor buni ofi?eri de stat major cu vaste aptitudini practice de conducere a trupelor, atât pe timp de pace cât ?i în lupt?, a introdus în programele de înv???mânt c?l?toriile de documentare pe arme, ie?ind cu ofi?erii elevi tot mai mult în teren, punându-i „s? str?bat? ?ara cu pasul" pentru asigurarea cunoa?terii diferitelor zone ?i regiuni ale ??rii, posibile zone de opera?ii. De asemenea, o preocupare important? a lui Ion Antonescu a constituit-o s?direa ?i cultivarea neîncetat? în sufletul ofi?erilor a unor nobile sentimente morale: spiritul datoriei ?i al sacrificiului, camaraderia, cinstea, dreptatea, onoarea ?i demnitatea, dragostea de neam ?i ?ar?, îmbinate armonios cu o înalt? cultur? militar? general? ?i profesional?. Peste ani, locotenent-colonelul Aldea Romulus din promo?ia 1936, rememorându-?i amintirile din perioada frecvent?rii ?colii Superioare de R?zboi, ar?ta: „Gândind în urm? cu atâ?ia ani, ecoul fr?mânt?rilor noastre suflete?ti de atunci p?streaz? aceea?i rezonan??: munc? pân? la epuizare, în disciplin? pân? la renun?are [...]. Nu era aceasta o lozinc?, ci un profund ?i real fundament sufletesc; nimeni nu vorbea despre aceasta, to?i o f?ceau cu eforturi mereu înnoite, cu o ambi?ie continuu tinereasc?, f?r? gândul recompenselor, pentru c? to?i erau con?tien?i c? rezultatele st?ruin?elor de atunci nu constituiau decât antrenamentul la munc? în viitor"[9].

La sfâr?itul anului 1933, regele Carol al II-lea l-a promovat pe Ion Antonescu în fruntea Marelui Stat Major, cu toate c? acesta îi pusese condi?ia ca Ministerul de R?zboi ?i monarhul s?-i garanteze autonomie deplin? de ac?iune. Societatea româneasc? se g?sea în plin? criz? economic?: muncitorii se revoltaser?, func?ionarii erau nepl?ti?i, ??r?nimea pauperizat?, scindat? în foarte boga?i ?i mase impresionante s?r?cite, amenin?at? de extremismul legionar ?i nesfâr?ite lupte politicianiste Primul strig?t de alarm? al noului ?ef al Marelui Stat Major a denun?at monarhiei „mizeria din armat?, afacerismul, nepotismul, complotul" împotriva structurilor vitale ale ap?r?rii na?ionale. „In 1933, am fost numit, f?r? s? cer ?i f?r? s? umblu, în postul de mare r?spundere al Statului Major" - reamintea mare?alul în memoriul din 1939. „A doua zi dup? ce am pornit la munc?, calvarul a început. Surâz?toare, banda care pusese st?pânire pe Ministerul de R?zboi - Samsonovici, Uic?, Angelescu, T?t?rescu a început s? m? sâcâie, s? m? exaspereze. Faimosul general T?t?rescu (fratele lui Gheorghe T?t?rescu, în mai multe rânduri prim ministru), a avut îndr?zneala s?-mi spun? în fa??: «sunte?i sâcâit ca s? v? exaspera?i ?i s? pleca?i singur!». Nu puteam fi doborât prin nepriceperea, neactivitatea sau prin faptele mele, s-a recurs la clasica ?i eterna mi?elie, s-a recurs la intrig? ?i la calomnie. Nu o ?tiu de pe strad?. Domnul Dinu Br?tianu mi-a spus când s-a dezb?tut cazul meu în Parlament, c? primul ministru i-a afirmat c? nu a mai putut s? m? sus?in? ?i s? cedeze injonc?iunilor generalului Angelescu, fiindc? s-a spus regelui ?i regele a crezut c? complotam în contra sa cu Armata (al?turi de Nicolae Titulescu - care a adus ordinul extern de trecere a legionarilor în afara legii, soldat cu execu?ia lui I.C. Duca - ?i cu Stelian Popescu - n.n.). Fratele primului ministru, generalul T?t?rescu, mi-a numit ca ajutor al intrigii pe domnul Titeanu (subsecretar de stat la Interne). Am în arhiva mea actul doveditor [...] Domnul Dinu Br?tianu mi-a cerut s? nu-l «descop?r» cât va sta «partidul s?u la putere»"[10]. Iat? ce prevala la Bucure?ti, ce combina?ii se urzeau exact când situa?ia interna?ional? devenea din ce în ce mai încordat? în Europa.

Întorcându-ne la perioada 1933-1934 se cuvine s? remarc?m o serie de m?suri propuse de Ion Antonescu pentru rapida restaurare a puterii armate, îndeosebi Planul general de reorganizare a armatei ?i Planul de înzestrare pe 10 ani, reducerea structurilor militare parazitare, eliminarea corup?iei, orientarea instruc?iei spre realitatea r?zboiului. „Actuala situa?ie este anormal? - declara el la Consf?tuirea ?efilor de Stat Major ai armatelor Micii În?elegeri din prim?vara anului 1934. Avem comandamente ?i servicii mult prea numeroase. S-au r?sturnat propor?iile. Armata combatant? este pe cale «s? dispar?», deci este nevoie de o reform? «complet? ?i radical?»"[11]. La 20 iunie 1934, în Prefa?a la Planul general al organiz?rii armatei, trimis lui T?t?r?scu, Ion Antonescu consemna: „?ara este ast?zi într-o total? imposibilitate de a se ap?ra, dac? va fi atacat?. Armata este complet dezarmat?, pseudo instruit? ?i demoralizat?. Dac? va fi chemat? ast?zi s? apere frontierele, va fi, cu toate sacrificiile de vie?i ce i se vor cere, care vor fi pe cât de numeroase, pe atât de inutile, un dezastru militar unic în istoria popoarelor. Dup? el va urma cu siguran??, la scurt interval de timp, dezastrul social ?i economic, care ne va costa nu numai grani?ele României Mari, dar ne va duce la situa?ia de a nu ne putea opri nici la cele ale României din 1916 [...]. Dac? o facem imediat avem putin?a, sper eu, de redresare. Nu e numai nevoie de bani. Oricâ?i vom avea, cu sistemul actual se merge la dezastru. Pe lâng? bani, este nevoie de un plan, o voin?? ferm?, continuitate ?i energie în aplicarea lui. ?i înl?turarea f?r? mil? a farseurilor, a provocatorilor care, ridic?ndu-se la conducere prin alte mijloace decât acelea pe care le dau meritele, trecutul ?i munca, trebuie alunga?i"[12]. Din p?cate, conducerea de atunci nu a permis efectuarea acestor reforme în 1934 ?i nici mai târziu, în 1938, când, pentru scurt timp, Ion Antonescu a ajuns ministrul Ap?r?rii Na?ionale. Semnificativ, acela?i lucru îl va raporta pe 29-30 august 1940 ?i generalul Gheorghe Mihail, ?ef al Marelui Stat Major ?i inamic personal al mare?alului Ion Antonescu. De altfel, mai trebuie precizat c? în perioada cât s-a aflat la ?efia Statului Major General, generalul Ion Antonescu a desf??urat o laborioas? activitate în planul înt?ririi alian?ei militare a Micii În?elegeri, organism politico-diplomatic defensiv, abia reorganizat în 1933, vizitele sale la Belgrad, Praga, Ankara ?i Paris fiind consacrate c?ut?rii unor mijloace suplimentare de securitate. Consf?tuirile comune ale ?efilor de Stat Major ai armatelor român?, iugoslav? ?i cehoslovac? ?i planurile operative elaborate cu aceste prilejuri, vizând ap?rarea statelor membre împotriva unei aventuale agresiuni, poart? amprenta competen?ei ?i prestigiului militar al generalului român, aflat la acea vreme la comanda Statului Major General.

În iunie - iulie 1940, Ion Antonescu se adresa din nou lui Carol II: „Inevitabilul s-a produs Maiestate. Putregaiul a continuat opera lui ?i ast?zi trei milioane de români, care 20 de ani au crezut, au contribuit cu obolul lor la înarmarea ??rii ?i au sperat în armata lor, se v?d arunca?i prin surprindere în ghearele suferin?ei, ale ruinei, ale întunericului ?i ale mor?ii. Eu, de?i cu nimic nu sunt vinovat, realizez ?i-mi sar tâmplele din loc de ru?ine, de durere ?i de umilin??. De la generalul M?rd?r?scu pân? la generalul Samsonovici, de la generalul Uic? pân? la generalul Angelescu, de la acesta pân? la Arge?eanu, to?i mini?trii de r?zboi, de la unul pân? la to?i, ?i de la to?i pân? la unul sunt vinova?i. To?i ?efii de Stat Major de la r?zboi ?i pân? ast?zi, to?i f?r? nici o excep?ie, în cap cu mine, trebuie da?i în judecat?. C?tre mai to?i se îndreapt? în aceste momente pumnii încle?ta?i de ur? a 16 milioane de români"[13]. Poate ast?zi asemenea desc?rcare de obid?, am?r?ciune ?i ur? nu este la locul ei, nu seam?n? cu o analiz? obiectiv?, normal?. Cine poate îns? s? jure c? atunci erau vremuri normale? Sub imperiul acelor vremuri de maxim? tensiune ?i al celor mai grave amenin??ri la adresa na?iunii, s-a ac?ionat în septembrie 1940. De asemenea, încriminarea energic?, dar dreapt?, pe care am reprodus-o ne trimite la o calitate inconfundabil? a personajului nostru - fair-play-ul. Oferim înc? dou? probe edificatoare: la „procesul" din 1946 a luat totul asupra sa mai pu?in crimele: Voitinovici, pre?edintele nefericit al „Tribunalului poporului" m?rturisea în 1948 c? Ion Antonescu de?i era „paranoic" ?i „avid de putere", avea un comportament de „cavaler". Ciudat? „calitate" la un „criminal de r?zboi" cum l-a declarat acela?i personaj sinistru în pledoaria procesului. Îndep?rtat din înaltele func?ii de?inute la începutul anului 1938 - când, dup? cum singur o recunoa?te, sus?inuse instaurarea regimului dictaturii regale în care vedea un sistem de ordine, Ion Antonescu a fost exilat la comanda Corpului 3 armat? - Chi?in?u. A protestat împotriva elimin?rii fizice (far? judecat?) a lui C. Z. Codreanu ?i a altor frunta?i legionari în noiembrie 1938. Dup? întâlnirea cu regele, din iunie 1940, acesta a c?utat s?-l asasineze ?i, numai la interven?ia diploma?ilor germani de la Bucure?ti, i-a fixat domiciliu for?at ia m?n?stirea Bistri?a, jude?ul Vâlcea. Acesta a fost omul ?i militarul care va lua în mâinile sale puterea în septembrie 1940 ?i care va refuza cu obstina?ie s? fie o simpl? spad? ?i un om de sacrificiu, „manta de vremuri grele" pentru elita noastr? politic?. S-a vrut cu siguran??, ?i educatorul neamului, un redesc?lec?tor întârziat.

În continuare ne vom referi la convingerile lui politice, f?r? a dezvolta aici rela?iile cu partidele din epoc? ?i cu monarhia. Ion Antonescu a avut indiscutabil o gândire ?i o practic? politic? de nivel elaborat, ambele subordonate servirii, a?a cum o în?elegea el, a na?iunii ?i statului. Forma?ia militar? ?i timpurile în care s-a maturizat ?i-au pus amprenta asupra gândirii operei sale practice. Oricum, trebuie s? oper?m o distinc?ie între discursul oficial, sau de circumstan??, între programul afi?at ?i ac?iunea propriu-zis?. Temeliile ideilor sale politice sunt na?ionaliste ?i amestecat idealist-realiste; ele fac apel frecvent la istorie ?i la credin?? ?i mai întotdeauna judec??ile sale de valoare sunt exacte. Stilul în care sunt formulate principalele gânduri ale mare?alului este concis, dar inconfundabil mi?c?tor. Adresându-se lui Dinu Br?tianu, de exemplu, îi atrage aten?ia în cel mai penetrant spirit de prozator modern c? el „nu este fiu de statuie". În concep?ia mare?alului na?iunea se constituia într-o fiin?? vie si, totodat?, într-o valoare suprem? pe care se cuvenea s? o serveasc? toate energiile societ??ii. Din acest motiv îl va obliga pe regele Mihai I s? depun?, la 6 septembrie 1940, jur?mânt de credin??, ?i pe Führer s?-l recunoasc? drept un fanatic al românismului. Na?iunea român? avea un trecut eroic, beneficia de o descenden?? ilustr? - dac? ?i roman? -, era alc?tuit? în majoritate din oameni one?ti, harnici, s?raci ?i cinsti?i. Muncitorii, plugarii ?i industria?ii, meseria?ii, proprietarii mijlocii, func?ionarii, militarii, intelectualii se identificau cu for?ele sale s?n?toase; la fel ca ?i Mihai Eminescu, ideologul indiscutabil al na?ionalismului românesc, socotea c? r?ul venea de la o clas? suprapus?, levantin?, mercantil?, cosmopolit?, cârcota??, masonic?, interna?ionalist?, parazitar?. Puterea ei avea s? fie redus? ?i eliminat? treptat prin combaterea privilegiilor ?i încurajarea claselor productive, în orice caz nu prin revolu?ie, confisc?ri abuzive, masacr?ri, distrugerea propriet??ii private. Statului îi revenea rolul de a pune ordine în societate, de a aplana contradic?iile sociale, de a stimula ?i dirija produc?ia, de a asana finan?ele, de a pedepsi pe r?uf?c?tori ?i recompensa pe cei credincio?i, muncitori, disciplina?i ?i dezinteresa?i.

Statul fiind instrumentul de armonizare a intereselor în societate ?i structura de supravie?uire î?i întemeia puterea, eficien?a ?i autoritatea pe buna func?ionare a institu?iilor de administrati?ie înv???mânt, biseric?, magistratur? ?i, mai cu seam?, pe armat?, institu?ia cea mai onest?, oglind? a clasei mijlocii, salvatoare a na?iunii în Marele R?zboi de f?urire a României Mari. „Primul meu gând se îndreapt? spre o?tire - o va repeta Conduc?torul cu orice ocazie - reazemul na?iunii. Nu aveam pe nimeni lâng? mine, doar Armata, în momentul în care totul amenin?a s? se pr?bu?easc?"[14]. ?i avea oare pe altcineva? Armata nu face alt? politic? decât a statului ?i a na?iunii. Cu toate c? s-a declarat, cu diferite prilejuri, c? nu avea un program politic (politicianist), Ion Antonescu ?tia cu exactitate ce voia în vara anului 1940. S?-l numim regim de ordine, disciplin? ?i eficien??, regim determinat de situa?ia intern? de stare de r?zboi civil nedeclarat ?i de situa?ia extern? de r?zboi mondial. „Dou? scopuri voi urm?ri în zilele care mi-au mai r?mas s? le tr?iesc - anun?a el la 6 septembrie 1940. Întâi, ridicarea moral? a acestui popor din mocirla în care s-a zb?tut atâ?ia ani, cum ?i unirea tuturor românilor împrejurul ideii de cinste, munc? ?i dreptate. În al doilea rând, repunerea ??rii în drepturile ei ve?nice. Credin?a, dreptatea, legea ?i munca, cinstea ?i con?tiin?a, ordinea ?i omenia vor fi de azi înainte, de la cel de sus pân? la cel mai de jos servitor al patriei, cartea sfânt? a îndatoririlor noastre". La 16 octombrie 1940, Ion Antonescu îl avertiza pe comandantul Legiunii: „Sunt patruzeci de ani, domnule Sima, de când întemeiat pe cariera mea militar?, mi-am dat seama c? rostul unui adev?rat român este nu de a-?i crea o situa?ie personal?, ci de a lupta pentru ca întreaga na?iune s? nu se reazeme decât pe caractere, pe competen?e ?i pe valori de munc?, iar statul s? fie condus decât cu autoritate ?i prestigiu"[15].
- Va urma -
-----------------------------------------------
[8] Auric? Simion, Preliminarii politico-diplomatice ale insurec?iei române din august 1944,Editura Dacia Cluj Napoca, 1979, pg.206 sau vezi R?spunsul integral al generalului Ion Antonescu în ANIC, dosar 48/1940 ff.42-97.
[9] Gr.mr.Mircea Agapie, Cpt. rg. 1, prof. univ. dr.Jipa Rotaru, Op.cit., p.25.
[10] Universul din 16 decembrie 1934 a publicat cu numeroase întreruperi în text determinate de cenzur? interpel?rile ?i lu?rile de pozi?ie ale celor mai proeminente personalit??i politice ale vremii care au înfierat hot?rârea vexatorie a guvernului sugerat? de Casa Militar? Regal? ?i dus? la îndeplinire de un iresponsabil ministru de r?zboi, generalul Angelescu. Se deta?eaz? radical de toate celelalte discursuri în ceea ce prive?te valoarea generalului Ion Antonescu în fruntea Statului Major General discursul marelui om politic liberal Dinu Br?tianu.
[11] Arhivele Militare Române (A.M.R.), fond 948/RSR 3, dosar nr.18/1934, fila 228.
[12] Gr.mr.Mircea Agapie, Cpt. rg. 1, prof.univ.dr. Jipa Rotaru Op. cit. p.34.
[13] Gh.Buzatu, Antonescu, Hitler, Stalin,Casa editorial? Demiurg, Ia?i, 2008, pg.153.
[14] Gr. mr. Mircea Agapie,Cpt.rg.1 prof.univ.dr. Jipa Rotaru, Op.cit.p.45.
[15] Pe marginea pr?pastiei, 21-23 ianuarie 1941, Ed.Scripta, Bucure?ti, 1992, p.46.

footer