Desprindem realitatea indiscutabilă că pactul de neagresiune sovieto-german din 1939, „întărit" de protocolul adiţional secret semnat concomitent la Moscova, precum şi toate documentele secrete şi nesecrete convenite în următorii doi ani între Berlin şi Kremlin[54] au afectat într-o măsură decisivă situaţia Europei de Est, înlesnind nu numai izbucnirea celui de-al doilea război mondial, ci, mai mult, prin forţa desfăşurărilor impuse de conflict şi p1in prisma consecinţelor rezultate, au contribuit la modificarea configuraţiei teritoriilor unor ţări din zonă şi, deopotrivă, au predetern1inat schimbarea pentru mai multe decenii a regimurilor social-politice şi economice din statele respective. Grupajul de documente editat de noi în 1991[55], propunându-şi să-l introducă pe cititor în unele „secrete" ale protocolului von Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, poate înlesni abordarea unor aspecte care, de obicei, sunt trecute cu vederea atunci când sunt evaluate urmările documentului de referinţă. Documentele selectate acoperă, prin urmare, mai puţin problematica preistoriei protocolului secret, lesne de urmărit graţie studiilor de până acum (şi semnalate parţial mai sus) şi volumelor de documente diplomatice, numeroase de dată recentă[56] 56, pentru a stărui asupra faptelor şi realităţilor rezultate din traducerea în viaţă a târgului Hitler-Stalin în 1939-1940. Odată aceste precizări făcute, vom menţiona că „secretele" protocolului din 23 august 1939 ţin de mai multe categorii de probleme:

1. Prima problemă priveşte destinul însuşi al protocolului adiţional secret: semnat la Kremlin în zorii zilei de 24 august 1939, de către von Ribbentrop şi Molotov, în prezenţa lui Stalin şi a unor înalţi funcţionari ai ministerelor de Externe ale Germaniei şi U.R.S.S., documentul original - voit sau nu? - s-a pierdut în anii celui de-Al Doilea Război Mondial ori (în cazul U.R.S.S.) imediat după aceea şi de către o parte şi de către cealaltă. Nu în prealabil însă ca, şi la Berlin, şi la Moscova, să se fi executat mai multe copii, acestea având, la rândul lor, un destin nu mai puţin straniu: copiile germane au ajuns, în 1945, în mâinile americanilor, care, o dată cu imensele arhive acoperind istoria Germaniei dintre 1918 şi 1945, le-au transportat pe dată în S.U.A. spre prelucrare, microfilmare şi editare, pentru ca, în cursul anilor '50, să le restituie guvernului de la Bonn. În acest lot de documente, americanii au găsit copia protocolului secret din 23 august 1939 şi, în toiul „războiului rece", aceştia vor da la iveală textul veritabil şi integral al târgului Hitler-Stalin pe seama statelor din Europa de Est[57]. Sovieticii au reacţionat cu violenţă, în primul rând publicând mediocrul pamflet „Falsificatorii istoriei" în sute de mii de exemplare (a apărut la Bucureşti, tot în 1948), fapt ce a întreţinut „cearta" istoricilor sovietici cu „restul lumii" până prin 1988-1989, când, în condiţiile glasnostului şi perestroikăi, specialiştii din U.R.S.S. au acceptat să ia în discuţie existenţa unui protocol adiţional secret al pactului din 23 august 1939. Şi de data aceasta însă, ei au pretins, iniţial, să poarte o discuţie numai în baza reproducerii documentului original (evident, de negăsit după cele întâmplate)[58], dar, într-un sfârşit, au admis să ia în consideraţie şi textul aflat în copii, mai ales că:
a) La Moscova s-a descoperit un proces-verbal din aprilie 1946 privind preluarea din „arhiva specială" a M.A.E. al U.R.S.S. a mai multor documente subscrise de delegaţii lui Hitler şi Stalin în 1939-1941, inclusiv - ori mai cu seamă! - textul original şi trei copii ale protocolului von Ribbentrop-Molotov[59]. Originalul deja este de negăsit, dar avem la dispoziţie copiile după el, situaţia fiind identică cu cea a documentelor păstrate în arhivele germane.

b) Textul copiilor păstrate în arhivele sovietice (după originalul în limbile rusă şi germană, deopotrivă) coincide cu textul publicat de americani încă în 1948 şi de germani în 1956 în colecţia lor oficială de acte diplomatice privind politica externă a Germaniei între 1918 şi 1945. Demonstraţia, aşadar, era făcută! Cazuistica nu- şi mai avea rostul şi, prompt, N. Eidelman a constatat: „[...]Documentul «contestabil» (protocolul secret) există într-o formă mai mult decât incontestabilă, valabilă în cazul majorităţii actelor istorice ale lumii. Exigenţa formală de a prezenta, în fiecare caz, originalul ar putea lesne « elimina » tratatele Romei cu Cartagina, ale cneazului rus Oleg cu Bizanţul şi mii de alte documente care se păstrează. în copii şi în copii ale copiilor, dar care sunt, totuşi, autentificate de critica istorică serioasă"[60].

2. Problema următoare priveşte valoarea documentului aflat în atenţia noastră. Ne referim, în mod precis, la discuţiile angajate de istorici şi, mai cu seamă, de neistorici pe tema „repudierii", „anulării", „condamnării" etc., etc. a protocolului secret von Ribbentrop-Molotov. Este o acţiune în care s-au lăsat cuprinşi/cuprinse politicieni şi diplomaţi, guverne şi parlamente, gazetari şi istorici ş.a.m.d. Momentul de vârf, ca să-l numim astfel, l-a constituit, la 24 decembrie 1989, hotărârea Congresului Deputaţilor Poporului din U.R.S.S., în baza unui material al unei comisii speciale prezidată de A. N. Iakovlev, referitoare la valoarea politică şi juridică a pactului Hitler-Stalin în ansamblu. Hotărârea[61] defineşte cu exactitate condiţiile încheierii pactului, afirmă categoric existenţa protocolului secret, îi apreciază sensul clauzelor şi constată aplicarea lor integrală de către U.R.S.S. în 1939-1940, descoperă faptul că documentul n-a fost nicicând şi nicicum ratificat de către Sovietul Suprem al U.R.S.S. la 31 august 1939, o dată cu textul pactului de neagresiune, al cărui conţinut fusese deja publicat, pentru ca, finalmente, să exprime condamnarea de către Congresul Deputaţilor Poporului a semnării oricărei înţelegeri secrete între Moscova şi Berlin la şi după 23 august 1939 şi să proclame toate protocoalele secrete „drept nule şi neavenite din punct de vedere juridic cu începere din momentul încheierii lor" (art. 7)[62].
În temeiul celor semnalate, ne îngăduim să constatăm că:

a) Nu numai că protocolul adiţional secret din 23 august 1939 nu a fost ratificat după semnare de către nici unul dintre contractanţi, fapt de natură să-i pună valabilitatea sub semnul întrebării într-o măsură, dar astăzi - şi situaţia este aceeaşi de exact 50 de ani! - documentul este atins de nulitate în primul rând prin faptul că, la 22 iunie 1941, între Germania şi U.R.S.S. a intervenit starea de război, în urma agresiunii Wehrmachtului şi a unor armate aliate ce acţionau (vezi cazul României) eminamente pentru a anula efectele teritoriale ale protocolului secret!

b) După 22 iunie 1941, U.R.S.S. a pierdut în consecinţă (până prin anii 1944-1945) toate avantajele teritoriale rezultând din aplicarea protocolului secret în 1939-1940 pe seama Finlandei, Ţărilor Baltice, Poloniei şi României.dar nu a încetat nici un moment să acţioneze, în cadrul Marii Alianţe cu S.U.A. şi Marea Britanie îndeosebi, pentru a obţine şi de la noii parteneri recunoaşterea, mai întâi formală şi apoi chiar de jure, a graniţelor trasate în 1939-1940 cu concursul lui Hitler şi von Ribbentrop. Documentele anexate atestă perseverenţa diplomaţiei Kremlinului şi reuşita obiectivului vizat, ceea ce pentru România a echivalat cu recunoaşterea, treptată, a „dreptului" U.R.S.S. în a pretinde şi obţine asigurările S.U.A. şi Marii Britanii (progresiv între 1944 şi 1946) în privinţa stabilirii prin viitorul tratat de pace a frontierei sovieto-române după formula „liniei existente la 1 ianuarie 1941 ", deci după ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord, Tinutului Herţa şi a insulelor de pe Dunăre în urma notelor ultimative ale lui Molotov din 26-27 iunie 1940! Survenea, în acest fel, un fapt neobişnuit şi de pe urma căruia aveau să sufere şi România, şi Ţările Baltice, şi Polonia etc.: drept „garanţie" şi drept „mulţumire", drept „recunoaştere" a aportului U.R.S.S. pe frontul antihitlerist, puterile occidentale s-au dovedit dispuse, în etapa finală a conflagraţiei, ca şi după aceea, să se angajeze în numele viitoarei conferinţe a păcii şi să admită recunoaşterea în graniţele i imperiului sovietic a unor teritorii străine, ocupate iniţial de Kremlin graţie politicii promovată în 1939-1941 în spiritul protocolului secret de la 23 august 1939. Anexa documentară cuprinde toate formulările referitoare la graniţele României descoperite în documentele semnate ori elaborate de/cu puterile Naţiunilor Unite, începând cu Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi sfârşind cu Tratatul de pace din 10 februarie 1947, concluzia ce se degajă fiind una singură şi anume că, prin consacrarea după război a liniei de frontieră sovieto-române „de la 1 ianuarie 1941", Marii Aliaţi, în postura de învingători, practic şi-au pus în discuţie bazele înseşi ale luptei lor şi ale succesului lor din 1945. Căci, după un război contra Germaniei şi a aliaţilor ei, unii aliaţi recunoşteau altora dreptul de a se înfrupta din roadele cooperării cu Hitler din 1939-1941 şi, mai precis, de toate rezultatele aplicării de către U.R.S.S. a clauzelor protocolului secret din 23 august 1939, protocol anulat la 22 iunie 1941 chiar de către Germania, iar la 14 august 1941, de către semnatarii Chartei Atlanticului, care glăsuia (la articolul 2): „[...] Ei (preşedintele S.U.A. şi premierul Marii Britanii) nu doresc să vadă nici o modificare teritorială care să nu fie în acord cu voinţele liber exprimate ale popoarelor interesate". Suntem dispuşi, totuşi, să admitem că formula „linia frontierei de la 1 ianuarie 1941" s-a aplicat în cazul României pentru a o pedepsi pentru prezenţa pe frontul anti-aliat între 1941 şi 1944, dar nu poate scăpa atenţiei faptul că, după 1945, marii învingători au aplicat sancţiuni similare, desprinse tot din realităţile protocolului secret din 23 august 1939, şi Poloniei şi Ţărilor Baltice, care n-au fost aliatele celui de-Al Treilea Reich.

c) Concesiile admise de SUA şi Marea Britanie în folosul U.R.S.S. cu privire la schimbările teritoriale din 1939-1940 şi „transpuse" în epoca postbelică au fost agravate în 1944-1945 prin acordurile secrete tripartite şi înţelegerea Churchill-Stalin de la Kremlin din octombrie 1944 referitoare la recunoaşterea în ansamblu a unor „zone de influenţă" (cu procente bine precizate, după cum atestă documentele) pentru marii învingători, în primul rând pentru U.R.S.S. , pe seama unor ţări ale Europei est-centrale, inclusiv România, cedată în proporţie de 90 la sută Kremiinului. Şi, aşa după cum au dovedit-o realităţile crude ale ultimelor decenii, asemenea înţelegeri au determinat, mai mult decât sancţionarea unor frontiere nedrepte, modificarea de către „cel în drept" (?) a bazelor înseşi ale sistemelor social-politice şi economice în toate ţările europene afectate de regimul „sferelor de interese" statornicit în 1944-1945, ceea ce s-a tradus în comunizarea lor pentru o perioadă de peste patru decenii.
Un examen atent, nuanţat şi pe deplin documentat al „secretelor" desprinse din protocolul secret von Ribbentrop-Molotov nu ne îngăduie să evităm, în discuţia noastră, următoarele concluzii:
- Protocolul von Ribbentrop-Molotov este indiscutabil ca realitate istorică , dar limitarea oricărei discuţii la simpla constatare a existenţei sale este insuficientă, în stadiul actual al studiilor istorice şi documentaţiei ştiinţifice.
- Punerea în discuţie a protocolului secret doar cu scopul de a se proclama „abrogarea" lui devine, de asemenea, insuficientă, dacă avem în vedere faptul că înşişi semnatarii au anulat documentul şi l-au considerat ca atare din momentul agresiunii de la 22 iunie 1941. De aceea, documentul cercetat nu trebuie respins încă o dată, ci trebuie înfăptuit ceva mai mult – să se anuleze realităţile istorice (frontiere, sisteme, consecinţe economice, mutaţii demografice etc.) rezultate neîndoielnic din aplicarea de către URSS a clauzelor protocolului secret în anii 1939-1940 şi repuse în vigoare, în formule mai mult sau mai puţin sofisticate, adesea chiar amplificate, şi toate acestea datorită spiritului de „înţelegere" cu care a fost tratată politica expansionistă a Kremlinului la sfârşitul conflagraţiei din 1939-1945 şi în primii ani postbelici.
- Corespunzător celor constatate, se impune a se reclama anularea şi a tuturor realităţilor desprinse din funcţionarea acordurilor interaliate privitoare la împărţirea Europei Est-Centrale în „sfere de interese" spre avantajul esenţial al U.R.S.S.

Cu aceste rânduri încheiam textul comunicării prezentate în plenul Conferinţei internaţionale de la Chişinău din 26-28 iunie 1991 pe tema Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia. Este adevărat că volumul reunind materialele respectivei manifestări ştiinţifice, promis ferm de către gazdele noastre, nu a mai apărut, aşa că ne-am preocupat noi să încredinţăm tiparului punctul de vedere ce l-am exprimat[63]. Răstimpul ce ne desparte de momentul iunie 1991 dovedeşte că, din păcate, nu ne înşelam atunci când prezentam concluziile noastre. Dacă atunci comunismul încă nu se prăbuşise la Moscova, iar, sub raport ştiinţific, fondul problemei consta în a dovedi ruşilor existenţa protocolului secret (recunoscută, în fond, de tot restul lumii!), iată că, în prezent, U.R.S.S.-ul ţine deja de domeniul trecutului, o parte din fosta Basarabie a devenit Republica Moldova, iar, la începutul anului 1993 Kremlinul a difuzat ştirea bombă cum că, în sfârşit, în arhivele diplomatice ale Moscovei s-au descoperit originalele rămase de drept părţii sovietice ale documentelor semnate la Kremlin în noaptea de 23 august 1939. În acest fel, s-a pus capăt unei îndelungi şi aprigi dezbateri propagandistice şi istoriografice. Incriminaţi, în 1948, după cum se ştie, printr-o culegere de documente secrete editată de americani (vezi R. J. Sontag şi J. S. Beddie, editori, Nazi Soviet-Relations, 1939-1941, nota55[64] în sensul că semnaseră, concomitent cu pactul de neagresiune, un protocol secret privind împărţirea Europei Est-Centrale în „sfere de influenţă", sovieticii au reacţionat violent. O broşură hagiografică, pretenţios intitulată « Falsificatorii istoriei », cu pretenţia de « Notă istorică » (sic!) a Biroului Sovietic de Informaţii, a declanşat campania de disculpare totală a U.R.S.S. pentru rolul jucat în evoluţia evenimentelor din 1939 în direcţia izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, exagerându-se, în schimb, rostul puterilor occidentale în cursul aceloraşi împrejurări. Nu s-a urmărit de către editorii americani - preciza broşura cu pricina - a realiza „o expunere obiectivă a evenimentelor, ci a prezenta un tablou denaturat al evenimentelor, a calomnia Uniunea Sovietică şi a submina influenţa ei internaţională ca luptătoare cu adevărat democratică şi neînduplecată (sic!) împotriva forţelor agresive şi antidemocratice"[65]. Finalmente, după un inevitabil recurs la învăţătura lui I. V. Stalin, « Nota istorică » încheia cu „binecunoscutul adevăr că bârfeala şi calomnia pier, dar faptele rămân". Era numai un mod de-a pune problema, dar nu adevărul însuşi. El a ieşit la iveală, cum am precizat, după exact 45 de ani, când Moscova a recunoscut oficial existenţa protocolului secret din 23 august 1939. Un asemenea deznodământ denotă o punere în ecuaţie clară a responsabilităţilor majore ce-i revin retroactiv U.R.S.S. pentru provocarea ultimei conflagraţii mondiale. Dacă, în prezent, această situaţie este evidentă, problema esenţială ce rămâne în discuţie din nefericire priveşte consecinţele „realităţilor" născute în 1939/1940 de pe urma aplicării protocolului secret de la 23 august 1939. Ei bine, în ciuda scurgerii timpului şi peste toate bulversările survenite, mai ales în ultimii cinci ani, teritoriile puse în discuţie de Stalin, Molotov şi von Ribbentrop la Kremlin în 1939 nu mai fac parte integrantă din imperiul moscovit în urma decesului U.R.S.S. (decembrie 1991), dar rămân în „sfera de interese" a succesorului - Federaţia Rusă!? Şi, mai mult decât atât, aceasta ameninţă în fiece zi, subliniind că nu înţelege să admită discuţii pe tema respectivă.
-------------------------------------------
[54] Cf. A. S. Grenville, The Major !ntemational Treaties, 1914-1973. A History and Guide with Texts, London, Methuen and Co Ltd., 1974, p. 182 şi urm.
[55]. Cf. Gh. Buzatu şi colab., Secretele protocolultii secret von Ribbentmp-Molotov, Iaşi, 1991 (nr. special al revisiei „Moldova" nr. 8/1991).
[56]. Vezi, îndeosebi, R.J. Sontag,J. S. Beddie,eds., Nazi-Soviet Relations, 1939-1941, New York, Dilier Publishers, 1948; Akten zur de11tschen auswiirtigen Politik 1918-1945, Serie D. 1937-1941, Band VII, Baden-Baden, 1956; Documents an Polish-Soviet Relations, 1939-1945, I, London Melboume-Toronto, Heinemann, 1961; Jozef Zaranski, ed., Diariusz i teki Jana Szembeka ( 1935-1945), tom IV, London, Orbis, 1972 ( cu excelente fotocopii după documentele semnate la Moscova în noaptea de 23/24 august 1939, pp. 752-760); Antony Polonsky, The Great Powers and the Polish Question, 1941-45, London, Orbîs, 1976; A. A. Gromîko şi colab., eds., SSSR v borbe za mir nakanune vtoroi mirovoi voinî (sentiabr 1938 g. - avgust 1939 g.) Documentî i materialî, Moscova, Izd. Politiceskoi Litcraturî, 1971; L. F. Ilicev şi colab., eds., God krizisa, 1938-1939, I-II, Dokumentî imateriali, Moscova, Izd. Politiceskoi Literaturî, 1990; V. G. Komplektov şi colab., eds., Polpredî soobşciaiut... Sbomik dokumentov obotnoşeniiah SSSR s Latviei, Litvoi i Estoniei. Avgust 1939 g. - avgust 1940 g., Moscova, Izdatelstvo Mejdunarodnîie Otnoşcniia, 1990; J. Felstinskie, ed., SSSR - Germaniia 1939. Dokumentî i materialî o sovetsko-ghermanskih otnoşeniiah s apre1ia do oktiabr 1939 g., I-II, Vilnius, Mokslas, 1989; Autourdu pact de nonagression (Documents sur Ies relations sovieto-allemandes en 1939), în „La Vie Jnternationale", Moscova, nr. 10/1989, pp. 85-127; Ion Ţurcanu, În ajunul marii conflagraţii (Relaţiile sovieto-germane. Documentilr), I–ll, în „Nistru!" , Chişinău, nr. 10/1989, pp. 111-145; nr.11/1989, pp. 111-139.
[57]. Vezi, în nota precedentă , lucrarea editată de R. J. Sontag şi J. S. Beddie.
[58]. Cf., de exemplu, V. I. Sipols, Diplomaticeskaia barba nakanune vtoroi voinî,ed. a lI-a, Moscova, Izdatelstvo Mejdunaro

[59]. „Vocea poporului" , Chişinău , 6 martie 1990, p. 7.
[60]. Vezi „Les Nouvelles de Moscou", nr. 34/20.VIII.1989, p. 9.
[61]. 1939,god. Uroki istorii, pp. 496-498.
[62]. lbidem, p. 497.
[63]. Chiar cu prilejul întâlnirii de la Chişinău am editat, cu bunăvoinţa Editurii Moldova din Iaşi. un număr special al prestigioasei publicaţii „Moldova": Secretele protocolului secret von Ribbentrop-Molotov, comentarii şi documente (îngrijite de subsemnatul în colaborare cu Florin Constantiniu, V. F. Dobrinescu, I. Saizu şi Ilie Schipor). Tot atunci, colegii din Chişinău au tipărit , în mai multe limbi, lucrarea Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, Editura Universitas, 1991, 123 p. (Prefaţa – Valeriu Matei, selecţia documentelor – Ion Şişcanu şi Vitalie Văratec).
[64]. Nu de mult, cartea respectivă a fost publicată şi la ... Moscova: Ogeniiu podlejit. SSSR -Germania. 1939-194 I. Dokumentîi materialî, Moscova, Izd. Moskovskii Rabocii, 1991, 367 p.(textul protocolului secret - p. 71).
[65]. Vezi Falsificatorii istoriei. Notă istorică a Biroului Sovietic de Informaţiuni, Bucureşti, Editura PMR, 1948, 80 p. 66. Ibidem, p. 77.