Revista Art-emis
23 august 1944, al doilea Stalingrad al Armatei Române şi al armatelor Axei (4) PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 30 August 2015 11:59

Dosar 215/1944, Fond CC al PCR, art-emisÎnsemnările care vi le prezentăm au creat deja multe discuţii controversate, imediat după prima lor apariţie publică în Revista ART-EMIS[18]. Decoperite de cercetătorul Mircea Vâlcu Mehedinţi în Arhiva P.C.R., ne-au fost puse la dispoziţie alături de stenograma dialogului din ziua de 23 august 1944, dintre Mareşalul Ion Antonescu şi regele Mihai, când infamul rege a arestat capul - de facto - al Armatei Române şi, în plin conflict militar l-a predat inamicului (U.R.S.S.). Pentru a înlătura orice dubii, documentul original poate fi găsit la Arhivele Naţionale ale României[19]. Lăsăm la aprecierea cititorilor gradul de obiectivitate, sinceritatea autorului şi fidelitatea redării evenimentelor prezentate în însemnările lui Brătianu. (Ion Măldărescu)..

Unele aspecte ale evenimentelor din zilele de 22 și 23 august 1944, redate de Brătianu

„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:
1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.

Condițiile armistițiului:

1. Teritoriale - frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.
3. Economice - 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.
4. Politice - garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.
La ora 23, spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că a „șters-o" prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pullover, cu pantaloni golf, cu capul gol (într-adevăr avea capul „gol" - n.n.), și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.

La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare".
La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareşalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?
Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.
Mareşalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareşalul: De ce ești nemulțumit?
Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareşalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.
Mareşalul: Și soția mea?
Eu: Și.
Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă. Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de la Moscova - n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el... Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea Antoneștilor, premeditată, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi - n.n.)
La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.

Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării. Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj (? - s.n.) de nedescris. Regele lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr - n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.

Grafica - Ion Măldărescu
--------------------------------------------------------------
[18] Fond C.C. al P.C.R. - Secția Cancelarie - Dosar 215/1944. revista ART EMIS http://www.art-emis.ro/istorie/1778-inedit-23-august-1944.html; Mircea Vâlcu-Mehedinţi, „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate", vol. I, 2014
[19] Ibidem, Fond C.C. al P.C.R. - Secția Cancelarie - Dosar 215/1944.

footer