Revista Art-emis
Basarabia în relaţiile româno sovietice (1918-1947) (4) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 15 Iulie 2015 20:18

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, art-emisIn propaganda sovieticǎ, inclusiv în plan istoriografic, s-a urmǎrit acreditarea ideii cǎ în 1940 Uniunea Sovieticǎ a eliberat Basarabia de sub ocupaţia româneascǎ de 22 de ani, timp în care aceastǎ provincie a fost tratatǎ ca o colonie, iar populaţia a fost supusǎ unei crâncene exploatǎri din partea burgheziei şi moşierimii. O analizǎ obiectivǎ, pe bazǎ de documente, aratǎ o cu totul altǎ realitate: dupǎ Unirea cu România, la 27 martie 1918, Basarabia s-a intergrat în statul român, a cunoscut o dezvoltare pe multiple planuri, iar populaţia din acest teritoriu a beneficiat de aceleaşi drepturile şi a avut de fǎcut faţǎ aceloraşi obligaţii cu locuitorii din vechiul Regat, ca şi de pe intreg cuprinsul ţǎrii. Cu certitudine, perioada interbelicǎ a fost una fastǎ, pozitivǎ din istoria Basarabiei. Dupǎ cedarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, s-a înregistrat o modificare substanţialǎ a politicii externe a României, care a încercat sǎ se adapteze la noile realitǎţi internaţionale. Noul prim-ministru, Ion Gigurtu, a declarat la 5 iulie 1940: „Orientarea politicii externe a României, în cadrul celor douǎ mari naţiuni ale Axei, este un fapt împlinit. Aceastǎ orientare nu este o întâmplare sau o acţiune de moment, ci reintrǎm prin ea în vechi tradiţii ale statului nostru"[24]. Astfel, Carol al II-lea spera sǎ obţinǎ sprijinul Germaniei şi Italiei, pentru a evita ca România sǎ sufere noi pierderi teritoriale. Manevra nu a reuşit, astfel cǎ prin dictatul de la Viena din 30 august 1940, partea de nord-est a Transilvaniei a fost predatǎ Ungariei. Totodatǎ, la cererea lui Hitler, guvernul român a fost nevoit sǎ cedeze Bulgariei partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul), acordul fiind semnat în ziua de 7 sepembrie 1940 la Craiova. Din vara 1940 în faţa poporului român s-a ridicat, din nou, problema problema fundamentalǎ - aceea a refacerii graniţelor statale etnice.

Pentru atingerea acestui obiectiv, generalul Ion Antonescu a decis ca România sǎ se alǎture Germaniei, la 22 iunie 1941, în rǎzboiul împotriva Uniunii Sovietice. Obiectivul urmǎrit a fost limpede formulat de conducǎtorul statului în Ordinul de zi:
„Ostaşi,
Vǎ ordon:
Treceţi Prutul,
Zdrobiţi vrǎmaşul din Rǎsǎrit şi Miazǎnoapte.
Reîmpliniţi în trupul ţǎrii glia strǎbunǎ a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre"[25]. Aflând despre aceastǎ decizie, regele Mihai i-a transmis generalului Antonescu: „In clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi Sfânta Tarǎ Moldovei lui Stefan cel Mare, gândul se îndreaptǎ cǎtre domnia voastrǎ domnule general, şi cǎtre ostaşii ţǎrii"[26]. Telegrame similare au transmis Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brǎtianu şi alţi lideri politici români. In fond, la 22 iunie 1941, România replica faţǎ de agresiunea sovieticǎ din iunie 1940. A afirmat-o cu claritate Grigore Gafencu în discuţia cu Molotov din 24 iunie 1941. Citǎm din Jurnalul sǎu: „La ora douǎ primesc telefon de la Kremlin. Molotov doreşte sǎ mǎ vadǎ [...] Molotov vine spre mine. are obosit. Imi întinde mâna cu un gest simplu, liniştit. Imi vorbeşte apoi pe un ton domol, cu îndurerare, uneori aproape cu blândeţe:
- Aş vrea sǎ ştiu, domnule ministru, care e situaţia dintre noi. Trǎiam, pânǎ ieri, în pace. Azi, trupele dv. sprijinǎ atacul banditesc al nemţilor împotriva noastrǎ. Aş vrea sǎ ştiu dacǎ îmi puteţi da o lǎmurire.
- Domnule vicepreşedinte, nu am primit nici o informaţie şi nici o instrucţie. Imi închipuiam cǎ Legaţia dv. de la Bucureşti a trebuit sǎ vǎ dea lǎmuririle cuvenite.
- Legaţia noastrǎ nu cunoaşte decât faptele: participarea dv. la agresiunea împotriva noastrǎ. Din partea guvernului român, nu am primit nici o înştiinţare, nici o cerere, nici o declaraţie de rǎzboi.
- In cazul acesta, trebuie sǎ ne lǎmurim despre faptele pe care le cunoaştem. Aceste fapte implicǎ o rupturǎ a legǎturilor diplomatice dintre ţǎrile noastre. Sunt convins cǎ membrii Legaţiei sovietice din Bucureşti vor primi toate înlesnirile pentru a pǎrǎsi România. La rândul nostru, v-am fi recunoscǎtori dacǎ aţi da dispoziţiile cuvenite pentru ca sǎ ni se remitǎ paşapoartele [...] Dupǎ câteva clipe de tǎcere, se hotǎrǎşte sǎ-mi spunǎ urmǎtoarele: «România nu avea dreptul sǎ rupǎ pacea cu U.R.S.S. Stia cǎ dupǎ reluarea Basarabiei, nu mai avea nici o pretenţie împotriva ei. Am declarat în mai multe rânduri, în termeni categorici, cǎ doream o Românie paşnicǎ şi independentǎ. Voinţa noastrǎ, pe care am dovedit-o prin fapte, era sǎ întǎrim raporturile dintre noi. Când Germania v-a dat aşa-zisa garanţie, am protestat împotriva acestei garanţii fiindcǎ presimţeam cǎ e menitǎ sǎ tulbure raporturile dintre U.R.S.S. şi România. Aceastǎ gartanţie însemna sfârşitul independenţei dumneavoastă. Aţi intrat sub dependenţa Germaniei » [...] Rǎspund cǎ nu mi se cadre, în aceste clipe şi în aceste împrejurǎri, sǎ intru într-o discuţie de politicǎ generalǎ [...] Sǎ-mi fie îngǎduit, sǎ-mi exprim pǎrerea de rǎu cǎ prin politica ei urmatǎ în timpul din urmǎ, U.R.S.S. nu a fǎcut nimic pentru a împiedica, între ţǎrile noastre, durerosul desnodǎmânt de azi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin care ni s-a cerut nu numai Basarabia, dar şi Bucovina şi un colţ din vechea Moldovǎ, prin încǎlcǎrile teritoriului nostru, care au urmat de atunci, prin actele de forţǎ care au intervenit pe Dunǎre - chiar în timpul negocierilor pentru stabilirea liniei de demarcaţie - Uniunea Sovieticǎ a distrus în România orice sentiment de încredere şi de siguranţǎ şi a trezit îndreptǎţita teamǎ cǎ însǎşi fiinţa statului român este în primejdie. Am cǎutat atunci un sprijin în altǎ parte. Nu am fi avut nevoie de acest sprijin şi nu l-am fi cǎutat, dacǎ nu am fi fost loviţi şi dacǎ nu ne-am fi simţit ameninţaţi

Imi îngǎdui sǎ amintesc aceste fapte fiindcǎ am avut prilejul, ca ministru de Externe al ţǎrii mele, sǎ atrag, în mai multe rânduri, prin discursuri şi declaraţii publice, atenţia guvernului sovietic, faţǎ de care am urmat totdeauna o politicǎ lealǎ de pace şi bunǎ vecinǎtate, cǎ « o Românie independentǎ în cuprinsul hotarelor ei neatinse este o chezǎşie de siguranţǎ pentru U.R.S.S., ca şi pentru toate celelalte state vecine ». Lovitura cea dintâi, care a zdruncinat temeliile unei asemenea Românii, chezǎşie de siguranţǎ şi de pace, acoperire fireascǎ şi atât de folositoare unui hotar întins şi însemnat al Rusiei, a fost datǎ, din nenorocire, de guvernul sovietic. Urmǎrile acestei nenorociri, pe care le deplângem astǎzi, mǎ mâhnesc cu atât mai mult cu cât poporul român nu a dus niciodatǎ, pânǎ azi, rǎzboi cu poporul rus, şi nu sunt simţǎminte duşmǎnoase între cele douǎ neamuri. Molotov a ascultat în tǎcere traducerea interpretului. Apoi, cu aceeaşi linişte, cu acelaşi glas potolit, puţin mai apǎsat doar şi cǎutând în mai multe rânduri privirea mea, a rǎspuns: « In ce priveşte Basarabia, am pǎrerea mea. Dacǎ aţi fi vrut, am fi putut gǎsi, din vreme, o înţelegere cu privire la ea, care ne-ar fi scutit de multe neplǎceri. Azi însǎ, problema e alta. Vǎ gândiţi la teritorii. Si nu vǎ daţi seama cǎ sunt în joc independenţa şi însǎşi fiinţa dv. de stat. Noi nu v-am pus niciodatǎ independenţa în primejdie. Dimpotrivǎ. Am luptat odatǎ pentru ea[27]. Ne datoraţi existenţa statului român liber. De atunci, pânǎ în zilele de azi, cele din urmǎ, v-am asigurat necontenit cǎ suntem hotǎrâţi sǎ vǎ respectǎm ţara şi neatârnarea. Totuşi, v-aţi supus nemţilor. V-aţi alǎturat atacului lor banditesc. Vǎ veţi cǎi. Germania a dovedit cu prisosinţǎ cât îi pasǎ de fiinţa şi de voinţa statelor mici. Chiar în cazul unei victorii germane, sunteţi pierduţi. România e în primejdie de a nu mai fi ». Apoi, sculându-se de pe scaun, se îndreptǎ spre mine, cu mâna întinsǎ, se înclinǎ uşor, foarte simplu, şi, trebuie sǎ mǎrturisesc, mişcǎtor"[28].

Dupǎ lupte grele, la 25 iulie 194l, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost reintegrare în statul român, cu preţul jertfei a 24 396 ostaşi (morţi, rǎniţi şi dispǎruţi)[29]. La solicitarea lui Hitler, generalul (devenit la 21 august 1941 mareşal) Antonescu a acceptat continuarea rǎzboiuluiîn Est, pentru înfrângerea Uniunii Sovietice. Cele douǎ provincii istorice - Basarabia şi Bucovina - au fost organizate sub forma unor guvernorate, beneficiind de o largǎ autonomie. Prin decretul din 19 august 1941, regiunea dintre Nistru şi Bug (Transnistria) a fost pusǎ sub administraţie civilǎ româneascǎ, fǎrǎ a fi anexatǎ la statul român. Ca urmare a alianţei cu Germania, România a ajuns în stare de rǎzboi cu Marea Britanie (decembrie 1941) şi S.U.A. (iunie 1942), care au constituit, împreunǎ cu Uniunea Sovieticǎ, Coaliţia Naţiunilor Unite. Evoluţia rǎzboiului din Est, iniţial favorabilǎ, a cunoscut o cotiturǎ dupǎ înfrângerea de la Stalingrad (februarie 1943). In acest context, atât opoziţia, cât şi guvernul au început negocieri secrete pentru încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite. Aceste tratative nu au condus la un rezultat pozitiv, deoarece SUA, Marea Britanie şi U.R.S.S. au decis sǎ acţioneze în comun, impunând Germaniei şi aliaţilor ei (inclusiv României), capitularea necondiţionatǎ. Intre timp, Marea Britanie şi S.U.A. au acceptat pretenţiile sovietice privind stabilirea graniţei cu România pe râul Prut, recunoscând astfel valabilitatea Pactului Molotov-Ribbentrop.

In martie 1944, trupele sovietice au intrat pe teritoriul României, ocupând Basarabia, Bucovina şi nordului Moldovei. La 14 aprilie, U.R.S.S. - de comun acord cu SUA şi Marea Britanie - a transmis condiţiile de armistiţiu cu România:
„1. Ruptura cu germanii şi lupta comunǎ a trupelor române şi a trupelor Aliate, inclusiv Armata Roşie, împotriva germanilor, pentru restabilirea independenţei şi suveranitǎţii României.
2. Restabilirea frontierei româno-sovietice de dupǎ tratatul din 1940.
3. Repararea pagubelor provocate Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi prin ocuparea teritoriilor sovietice de cǎtre România.
4. Inapoierea tuturor prizonierilor de rǎzboi sovietici şi Aliaţi, cât şi a internaţilor"[30].
Mareşalul Antonescu nu a acceptat aceste condiţii, sperând într-un rezultat pozitiv în negocierile sovieto-române de la Stockholm. Ofensiva sovieticǎ pe frontul Iaşi-Chişinǎu, declanşatǎ la 20 august 1944, ruperea frontului româno-german au determinat opoziţia sǎ acţioneze energic. Prin actul de la 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost înlǎturat de la conducerea statului, iar România a ieşit din rǎzboiul purtat împreunǎ cu Germania şi s-a alǎturat coaliţiei Naţiunilor Unite. In Proclamaţia cǎtre români, regele Mihai anunţa: „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovieticǎ, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment înceteazǎ lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de rǎzboi cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa ţǎrii şi neamestecul în treburile noastre interne"[31]. In realitate, nu se ajunsese la nici un acord privind armistiţiul, iar Naţiunile Unite nu garantaserǎ independenţa şi suveranitatea României.

In timp ce militarii români se desprindeau din frontul comun cu germanii, sovieticii îi tratau ca inamici. In intervalul 24 august-12 septembrie circa 150.000 de ostaşi români au fost luaţi prizonieri de sovietici, adicǎ de cei pe care regele îi îndemnase pe români sǎ-i primeascǎ cu încredere. Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 consemna decizia celor trei Mari Puteri, ca România sǎ intre în sfera de influenţǎ (dominaţie) sovieticǎ. Basarabia şi nordul Bucovinei rǎmâneau ocupate de sovietici, fapt ce avea sǎ fie înscris şi în Tratatul de pace din 10 februarie 1947. Astfel, marile democraţii occidentale - în care românii îşi puseserǎ mari speranţe - recunoşteau înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, materializatǎ în pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, iar Basarabia şi nordul Bucovinei rǎmâneau sub ocupaţia sovieticǎ. Pe lângǎ impunerea regimului sovietic, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Ucrainei nordul şi sudul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei. Pe de altǎ parte, în Republica Sovieticǎ Socialistǎ Moldoveneascǎ a fost inclusǎ Transnistria. In contextul dezagregǎrii Uniunii Sovietice, la 27 august 1991 Republica Moldova - care cuprindea numai o parte a provinciei istorice româneşti Basarabia - şi-a proclamat independenţa, fiind recunoscutǎ ca stat de România, Federaţia Rusǎ, Ucraina şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
---------------------------------------------------------
[24] Universul din 8 iulie 1940.
[25] Universul din 23 iunie 1941.
[26] Ibidem din 24 iunie 1941.
[27] Aluzie la rǎzboiul din 1877-1878.
[28] Grigore Gafencu, Jurnal. iunie 1940- iulie 1942. Ediţie Ion Ardeleanu şi Vasile Arimia, Bucureşti, Editura Globus, 1994, pp. 152-153.
[29] Armata românǎ în al Doilea Rǎzboi Mondial. Eliberarea Basarabiei şi a pǎrţii de nord a Bucovinei (22 iunie - 26 iulie 1941). Coordonator col. dr. Alesandru Duţu şi conf. univ. dr. Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Militarǎ, 1996, pp. 327-328.
[30] Documente ..., p.594.
[31] România liberǎ din 24 august 1944, Ioan Scurtu Ro / Carti la TipoMoldova.

footer