Revista Art-emis
Basarabia în relaţiile româno sovietice,1918-1947 (3) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 12 Iulie 2015 21:19

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, art-emisDupǎ negocieri secrete, Titulescu şi Litvinov au semnat, la 21 iulie 1936, un protocol care cuprindea proiectul tratatului de asistenţǎ mutualǎ între România şi Uniunea Sovieticǎ. In document se menţiona: „Guvernul U.R.S.S. recunoaşte cǎ, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţǎ, trupele sovietice nu vor putea trece niciodatǎ Nistrul fǎrǎ o cerere formalǎ în acest sens din partea Guvernului regal al României, la fel cum Guvernul regal al României recunoaşte cǎ trupele române nu vor putea trece niciodatǎ Nistrul în U.R.S.S. fǎrǎ o cerere formalǎ a Guvernului U.R.S.S. La cererea Guvernului regal al României trupele sovietice trebuie sǎ se retragǎ imediat de pe teritoriul român la Est de Nistru, dupǎ cum, la cererea Guvernului U.R.S.S., trupele române trebuie sǎ se retragǎ imediat de pe teritoriul U.R.S.S. la Vest de Nistru" [13]. Faptul cǎ râul Nistru era menţionat de patru ori ca graniţǎ de stat între România şi U.R.S.S. l-a determinat pe Titulescu sǎ aprecieze cǎ guvernul de la Kremlin recunoştea unirea Basarabiei cu România. Numai cǎ Maksim Litvinov nu avea mandat din partea guvernului sǎu, drept care a cerut amânarea semnǎrii acestui document. La 29 august a avut loc o remaniere a guvernului Tǎtǎrescu, în urma cǎreia Nicolae Titulescu a fost înlocuit cu Victor Antonescu. Atât preşedintele Consiliului de Miniştri, cât şi noul ministru au declarat cǎ guvernul va promova o politicǎ externǎ de continuitate. Pe de altǎ parte, Litvinov îi preciza lui Titulescu, în septembrie, cǎ „actul din 21 iulie 1936 nu mai este valabil între noi, cǎci considerǎm cǎ demiterea Dv. în împrejurǎrile cunoscute echivaleazǎ cu o schimbare a politicii externe"[14]. In anii urmǎtori situaţia internaţionalǎ a devenit tot mai gravǎ: la 13 martie 1938, Germania a anexat Austria, la 30 septembrie 1938 – prin acordul de la Munchen semnat de Adolf Hitler, Benitto Mussolini, Edouard Daladier şi Neville Chamberlain - Cehoslovacia a fost silitǎ sǎ cedeze Germaniei o parte din teritoriul sǎu (regiunea Sudeţilor), iar la 15 martie 1939 trupele germane au ocupat acest stat.

Guvernul sovietic a decis sǎ-şi reorienteze politica externǎ, drept care, la 3 mai 1939, Litvinov a fost înlocuit cu Veaceslav Mihailovici Molotov. La rândul sǎu, în ziua de 11 august 1939, regele Carol al II-lea l-a rugat pe Ismet Inonu, preşerdintele Turciei, care urma sǎ se deplaseze la Moscova, sǎ transmitǎ guvernului sovietic cǎ România era gata sǎ semneze un pact de neagresiune cu Uniunea Sovieticǎ. Dar guvernul sovietic nu s-a arǎtat interesat de o asemenea propunere. La 23 august 1939, Germania şi Uniunea Sovieticǎ au încheiat un Pact de neagresiune, semnat de cei doi miniştri de Externe, Ribbentrop şi Molotov. Acesta avea o anexǎ secretǎ prin care cele douǎ state îşi delimitau spaţiul cuprins între Marea Balticǎ şi Marea Neagrǎ. La articolul 3 se preciza: „In privinţa Europei Sud-Estice, Partea Sovieticǎ subliniazǎ interesul pe care-l manifestǎ pentru Basarabia, Partea Germanǎ îşi declarǎ totalul dezinteres politic faţǎ de aceste teritorii"[15]. Peste o sǎptǎmânǎ, la 1 septembrie 1939, a izbucnit ce de-al Doilea Rǎzboi Mondial, prin atacarea Poloniei de cǎtre Germania, apoi şi de Uniunea Sovieticǎ, la 17 septembrie, care a ocupat teritoriile prevǎzute prin Pactul Molotov-Ribbentrop. Guvernele de la Paris şi Londra au declarat rǎzboi Germaniei, nu şi Uniunii Sovietice. România şi-a proclamat, la 6 septembrie, neutralitatea, dar situaţia ei devenise dificilǎ, fiind tot mai izolatǎ, în timp ce vecinii sǎi erau tot mai agresivi. In ziua de 29 martie 1940, Molotov a declarat în Sovietul Suprem cǎ între România şi Uniunea Sovieticǎ exista o problemǎ teritorialǎ, aceea a Basarabiei, a cǎrei anexare nu a fost recunoscutǎ niciodatǎ de guvernul sovietic. La 15 aprilie a început concentrarea de trupe sovietice la graniţa cu România. A urmat, la 8 mai, transmiterea „Directivelor pentru Partidul Comunist din România" în care i se cerea sǎ sprijine „rezolvarea pe cale paşnicǎ a chestiunii Basarabiei şi a problemelor litigioase cu statele balcanice vecine[16]. Deşi ameninţarea sovieticǎ devenise evidentǎ, guvernanţii români nu au luat nicio mǎsurǎ de apǎrare a graniţei de Est sau de pregǎtire a unui plan vizând eventuala evacuare a persoanelor şi bunurilor din Basarabia.

Succesele obţinute deGermaniape frontul de Vest, l-au determinat pe Carol al II-lea sǎ încerce o apropiere a României de aceastǎ ţarǎ. Dar ministrul german la Bucureşti l-a întrebat pe rege dacǎ România era dispusǎ sǎ ia în considerare cererile de revizuire teritorialǎ ale vecinilor sǎi, ca de exemplu ale Rusiei în problema Basarabiei. Era limpede cǎ Berlinul avea în vedere aplicarea Pactului din 23 august 1939. A existat o anumitǎ succesiune de evenimente, care sugereazǎ coordonarea politicii Moscovei cu cea a Berlinului. Astfel, la 14 iunie trupele germane au ocupat Parisul, iar a doua zi armata sovieticǎ a intrat în teritoriile ţǎrilor Baltice, pe care Uniunea Sovieticǎ le-au anexat. La 22 iunie, Franţa a capitulat, iar la 23 iunie, Molotov l-a informat pe von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, cǎ a decis sǎ rezolve problema Basarabiei, precizând cǎ Uniunea Sovieticǎ dorea sǎ soluţioneze problema pe cale paşnicǎ, dar România nu a rǎspuns la aceastǎ ofertǎ. Ministrul de Externe sovietic a ţinut sǎ precizeze cǎ dacǎ România nu va accepta soluţionarea pe cale paşnicǎ a acestei probleme teritoriale, „Uniunea Sovieticǎ o va rezolva prin forţa armatǎ"[17].Totodatǎ a menţionat cǎ revendicǎrile sovietice se extind şi asupra Bucovinei, în care locuieşte populaţie ucraineanǎ.
Rǎspunsul lui Ribbentrop a venit la 25 iunie:
„1. Germania este fidelǎ acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresatǎ de problema Basarabiei...
2. Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate,Bucovinaa fost mai înainte provincia Coroanei austriece ...
3. In restul teritoriului român,Germaniaare puternice interese economice. Acestea cuprind atât zonele petrolifere, cât şi pǎmântul agrar.
Germaniaeste interesatǎ, aşa cum am explicat în repetate rânduri guvernului sovietic, ca aceste regiuni sǎ nu devinǎ teatru de rǎzboi"[18]. Ca urmare a acestei obiecţii germane, sovieticii au acceptat sǎ-şi limiteze pretenţiile la partea de nord a Bucovinei, incluzând oraşul Cernǎuţi. A doua zi, 26 iunie, dupǎ ora 22, Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrului României la Moscova, o notǎ în care se menţiona:
„Guvernul URSS propune Guvernului regal al României:
- Sǎ înapoieze Basarabia cǎtre Uniunea Sovieticǎ;
Sǎ transmitǎ Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit hǎrţii alǎturate";
- Guvernul sovietic aştepta rǎspunsul « în decursul zilei de 27 iunie curent »"[19]. Dupǎ primirea notei ultimative, Carol al II-lea i-a convocat pe miniştrii Germaniei şi Italiei la Bucureşti. Din împuternicirea guvernelor lor, aceştia l-au sfǎtuit sǎ cedeze, pentru a evita extinderea rǎzboiului în aceastǎ parte a Europei. La Consiliul de Coroanǎ, desfǎşurat în ziua de 27 iunie, punctele de vedere au fost împǎrţite. In cuvântul sǎu, Stefan Ciobanu a spus: „Sire, pǎrǎsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimǎ naţionalǎ, cǎci ea ar însemna sǎ aruncǎm populaţia din Basarabia în braţele unui neam strǎin şi a unui regim pe care nimeni din Basarabia nu-l doreşte. Rǎspunsul ce trebuie dat sovietelor e: rezistenţa pânǎ la sfârşit. In lupta contra cotropitorilor populaţia Basarabiei va fi alǎturi de armata românǎ". Acelaşi punct de vedere a fost susţinut şi de alţi participanţi, între care foştii prim-miniştri N. Iorga, Gh. Gh. Mironescu şi dr. Constantin Angelescu. Hotǎrâtor a fost punctul de vedere al militarilor: şeful Marelui Stat Major, generalul Florea Tenescu şi ministrul Apǎrǎrii Naţionale, generalul Ioan Ilcuş, au declarat cǎ raportul de forţe nu permitea o rezistenţǎ îndelungatǎ, pronunţându-se pentru cedare[20].

Dupǎ Consiliul de Coroanǎ, Guvernul român a transmis la Moscova cǎ: „este gata sǎ procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg la discuţiunea amicalǎ şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la Guvernul sovietic.In consecinţǎ, Guvernul român cere Guvernului sovietic sǎ binevoiascǎ a indica locul şi data ce doreşte sǎ fixeze în acest scop". Nemulţumit de rǎspuns, Molotov a înmânat lui Davidescu, în noaptea de 27/28 iunie (dupǎ ora 1,30), o nouǎ notǎ ultimativǎ în care se cerea guvernului român:
„1. In decurs de patru zile, începând de la ora 14, dupǎ ora Moscovei, la 28 iunie, sǎ evacueze teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei de trupele româneşti.
2. Trupele sovietice în acelaşi timp sǎ ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei.
3. In decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice sǎ ocupe urmǎtoarele puncte: Cernǎuţi, Chişinǎu, Cetatea Albǎ".
Rǎspunsul era aşteptat „nu mai târziu de 28 iunie ora 12 ( ora Moscovei)".Cu o orǎ înainte de expirarea acestui termen, rǎspunsul a ajuns la Moscova: „Guvernul român, pentru a evita gravele urmǎri pe care le-ar avea recurgerea la forţǎ şi deschiderea ostilitǎţilor în aceastǎ parte a Europei, se vede silit sǎ accepte condiţiile de evacuare specificate în rǎspunsul sovietic" [21]. In documentele ulterioare, oficialitǎţile sovietice au acreditat ideea cǎ în iunie 1940 a avut loc o înţelegere liberǎ între guvernele de la Moscova şi Bucureşti, în baza cǎreia s-ar fi ajuns la un acord privind cedarea Basarabiei şi nordului Bucovinei. Acest punct de vedere a fost acceptat de S.U.A. şi Marea Britanie care, în fond, au confirmat prevederile Pactului Molotov-Ribbentrop (privind Basarabia) şi înţelegerea sovieto-germanǎ din 25 iunie 1940 (referitoare la Bucovina). Astfel, Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 între România pe de o parte şi Uniunea Sovieticǎ, Marea Britanie şi S.U.A. de cealaltǎ parte, prevedea la articolul 4: „Se restabileşte frontiera de stat între Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice şi România, stabilitǎ prin acordul sovieto-român din 28 iunie 1940" [22].

O formulare similarǎ s-a introdus şi în Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la 10 februarie 1947: „Frontiera sovieto-românǎ este astfel fixatǎ în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940 şi acordul sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945"[23] (Partea I-a, Frontiere, articolul 1). In realitate, în iunie 1940 nu au avut loc negocieri româno-sovietice, nu a existat nici o convenţie şi nici un acord semnat de cele douǎ pǎrţi. Pierderea Basarabiei şi nordului Bucovinei a fost rodul notelor ultimative şi a ameninţǎrii cu forţa, în faţa cǎrora guvernanţii români au cedat.
In România, factorii politici responsabili aveau sǎ susţinǎ cǎ prin cedarea fǎrǎ luptǎ a Basarabiei şi nordului Bucovinei au salvat fiinţa statului român, doarece o rezistenţǎ nu avea sorţi de izbândǎ, întrucât exista uriaşǎ diferenţǎ de forţǎ militarǎ. Aceastǎ disproporţie era evidentǎ, dar nu mai puţin adevǎrat este cǎ şi conducǎtorii României poartǎ o rǎspundere în faţa istoriei. In primul rând, pentru cǎ au promovat o politicǎ externǎ ineficientǎ, care a avut ca rezultat ajungerea României într-o stare de izolare, astfel cǎ în momentul critic pentru ea, nu s-a putut baza pe nici un sprijin extern. In al doilea rând, guvernanţii din iunie 1940 nu au ştiut sǎ foloseascǎ "miza petrolului". La vremea respectivǎ, maşina de rǎzboi germanǎ era aprovizionatǎ cu petrolul românesc, iar un rǎzboi cu sovieticii, care ar dus la distrugerea sondelor din Valea Prahovei, nu putea fi acceptat de Germania, ale cǎrei planuri militare erau în curs de realizare. De altfel, în nota lui Ribbentrop din 25 iunie se preciza cu claritate aceastǎ poziţie. In al treilea rând, nu s-a luat în calcul o eventualǎ disputǎ sovieto-germanǎ, care a devenit vizibilǎ în momentul în care Moscova a depǎşit prevederile Pactului Molotov-Ribbentrop, pretinzând şiBucovina. In sfârşit, nu s-a ţinut seama de starea de spirit a populaţiei, de voinţa românilor de a-şi apǎra pǎmântul natal şi de a respinge, cu orice jertfe, ocupaţia strǎinǎ.
- Va urma -
-------------------------------------------------
[13] Relaţiile româno-sovietice. Documente, vol. II. 1935-1941. Responsabil volum Costin Ionescu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2003, p.79
[14] Nicolae Titulescu, Basarabia ..., p.94
[15] Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia, Chişinǎu, Editura Universitas, 1991, pp. 6-7
[16] Documente..., p.527
[17] Ibidem, pp. 315-316
[18] Ibidem, p. 528
[19] "Universul" din 4 iulie 1940
[20] Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi. Carol al II-lea, Bucureşti, Editura Enciclopedicǎ, 2011, pp. 301-304.
[21] Universul din 4 iulie 1940
[22] Ioan Scurtu şi Ghorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Bucureşti, Editura Paideia, 1999, p.585
[23] Ministerul Afacerilor Strǎine, Tratat de Pace între România, Puterile Aliate şi Asociate. Semnat la Paris la 10 februarie 1947, Bucureşti, 1947

footer