Revista Art-emis
Din tran?eele invizibile ale celui de-Al Doilea R?zboi Mondial (2) PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Miercuri, 03 Iunie 2015 20:55

Dosar PogoneanuDeclara?ia lui Victor R?dulescu-Pogoneanu despre evenimentele premerg?toare actului de la 23 august 1944[1]

Declara?ia lui Victor R?dulescu-Pogoneanu dat? dup? aproape dou? decenii de la consumarea evenimentelor las? loc unor serioase semne de întrebare privind exactitatea relat?rii în ansamblu. Unele - inevitabile sau voite - „sc?p?ri de memorie", subiectivismul, posibila „adaptare" a pozi?iei declarantului la condi?iile acelor ani, inclusiv riscul asum?rii unor responsabilit??i-oportunit??ii ale momentului fiind aproape inevitabile. În declara?ia sa, Victor R?dulescu-Pogoneanu nu men?ioneaz? nici m?car în treac?t faptul c? Mare?alul Antonescu era informat despre demersurile opozi?iei, pe care le-a tolerat ?i chiar le-a încurajat. Astfel, declara?ia sugereaz? c? fostul suveran ar fi dirijat toat? activitatea, fapt care nu concord? nici cu realitatea, nici cu posibilit??ile intelectuale ?i diplomatice ale acestuia. (Ion M?ld?rescu)

Declara?ie. Nr.910 din 31 August 1962
Subsemnatul, Victor R?dulescu-Pogoneanu, n?scut în Bucure?ti, la 21 Septembrie 1910, fiul lui Ioan ?i Elena, de profesie fost consilier de lega?iune, cu privire la întrebarea ce mi se pune, ?i anume: „împrejur?rile în care a?i ajuns la Ministerul de Externe, func?iile avute, ce ?ti?i referitor la Actul de la 23 August 1944, precum ?i împrejur?rile în care a?i ajuns la curtea regal? ?i leg?turile avute ou regele", decIar urm?toarele:

Am intrat în cariera diplomatic? în anul 1934, fiind admis la concursul prezidat de ministrul de atunci al Afacerilor Str?ine, „Nicolae Titulescu" ?i anume ca ?ef de promo?ie. Am func?ionat în principal în cadrele Direc?iunei Politice unde am condus pe rând sec?iunile: Balcanic?, Europa Central?, Occidental? ?i Oriental? (primele dou? între anii 1933-1938, celelalte dou? în 1940-1941); în calitatea aceasta, am luat parte, în 1937, la Conferin?ele Micii În?elegeri ?i În?elegerii Balcanice. Între anii 1938 ?i 1940, am func?ionat, ca secretar de lega?ie, la Lega?ia României din Berlin, de unde, apoi, îmboln?vindu-m?, mi-am cerut rechemarea în Administra?ia Central?. În 1941, am fost numit ca secretar de lega?ie, la lega?ia României din Stockholm, de unde mi-am cerut de asemenea rechemarea în 1943. De atunci, am func?ionat în Administra?ia Central?, la dispozi?ia secretarului general, ?i apoi ca director adjunct al Cabinetului ?i Cifrului; în acest interval am atins, prin dou? înaint?ri succesive „la alegere", gradul de consilier de lega?ie. Dup? 23 August 1944, am fost directorul Cabinetului ?i Cifrului ?i, mult timp, al Presei ?i Informa?iilor. Dup? 6 Martie 1945, am cerut ?i obe?inut des?rcinarea mea din calitatea de Director ai Cabinetului ?i Cifrului, fiind trecut în Iulie 1945, în cadrul disponibil, ?i apoi, la începutul anului 1947, în disponibilitate. Dintre cele trei planuri pe care s-a desf??urat preg?tirea ?i înf?ptuirea actului de la 23 August 1944 ?i anume: diplomatic, politic ?i militar, eu nu cunosc decât pe acela al negocierilor diplomatice. Aceasta, prin faptul c?, fiind prieten intim cu Grigore Niculescu-Buze?ti - pe atunci Director al Cabinetului ?i Cifrului ?i sfetnic personal al regelui -, am asigurat al?turi de dânsul, transmiterea comunic?rilor c?tre ?i de la Barbu ?tirbey ?i Constantin Vi?oianu, la Cairo (prin intermediul lui Alexandru Cretzianu, pe atunci Ministrul României la Ankara). Cei doi delega?i de la Cairo negociau acolo, începând din prim?vara 1944 în numele Opozi?iei Unite (care reunea Partidul Na?ional ??r?nesc prezidat de Iuliu Maniu ?i Partidul Na?ional Liberal prezidat de Dinu Br?tianu), cu reprezentan?ii celor trei Mari Puteri - Marea Britanie, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice ?i Statele Unite ale Americii - aflate atunci în r?zboi cu Germania. Dup? constituirea, în Iunie 1944, a Blocului Na?ional Democratic (prin asocierea cu cele dou? partide istorice a partidelor comunist ?i social democrat, ele în?ile reunite în Frontul Unic Muncitoresc), cei doi delega?i de la Cairo au devenit în mod firesc reprezentan?ii acestui Bloc. Punctul de plecare al ac?iunilor ?i negocierilor care urm?reau ?i aveau s? duc? la ie?irea României din r?zboiul început de Germania ?i din tab?ra acestuia - trebue c?utat în evenimentele ?i împrejur?rile din anii 1942-1943 cu deosebire dup? înfrângerea decisiv? de la Stalingrad. În acea epoc? se ar?tase clar ?i pentru unii, cel pu?in, din membrii guvernului (în primul rând pentru Mihai Antonescu) c? nu putea fi vorba ca Germania s? mai câ?tige r?zboiul. Pe de alt? parte, în timp ce Iuliu Maniu, în acord cu Dinu Br?tianu, intrase mai de mult într-un contact radio-telegrafic cifrat cu alia?ii occidentali - regele însu?i, urmând sfaturile tehnicienilor diplomatici ?i militari care-l asistau (Grigore Niculescu-Buze?ti, Ioan Mociony Styrcea, generalul Constantin S?n?tescu, generalul Aurel Aldea ?i al?ii), începe o ac?iune diplomatic? ?i politic? în scopul de a scoate ?ara din tab?ra ce avea s? fie înfrânt? în cel de-Al Doilea R?zboi Mondial. Anume, pe de o parte se c?uta din partea regelui un contact diplomatic cu alia?ii occidentali, pe de alt? parte se realizeaz? leg?tura dintre rege ?i partidele politice (mai întâi cu partidele istorice, mai târziu cu partidul comunist ?i partidul social-democrat).

Ac?iunea regelui e ini?iat? prin cuvânt?rile ?inute la începutul anului 1943, la radio (c?tre ?ar?) ?i la recep?ia tradi?ional? de Anul Nou a corpului diplomatic la palat. Aceste cuvânt?ri fuseser? redactate de Grigore Niculescu-Buze?ti ?i erau destinate s? fac? s? apar? dorin?a României de a ie?i din r?zboiul în care fusese târât? ?i de a contribui la restabilirea unor raporturi pa?nice - cu respectul drepturilor ?i intereselor ??rii noastre. În acela? timp, fa?? de o ?tire despre trecerea, în drum spre Moscova, prin Stockholm, a ministrului de externe britanic, A. Eden - se proiecteaz? trimiterea la Stockholm, ca emisar al regelui ?i al partidelor istorice, a lui C. Vi?oianu, spre a avea o întrevedere cu Eden. La Stockholm se stabilise deja un contact în numele regelui, cu ministrul Angliei, prin consilierul lega?iei noastre din Suedia Gheorghe I. Duca. Acesta, primind îns?rcinarea atunci de a anun?a misiunea ce urma s? se încredin?eze lui C. Vi?oianu, r?spunde îns? c?, informându-se pe lâng? ministrul Angliei, a aflat c? ?tirea susmen?ionat? (care p?rea s? indice c? Eden era dispus s? aib? o asemenea întrevedere) nu era în acea form? exact? - ?i în consecin?? acest proiect a c?zut. (?tirea î?i avea origina într-o conversa?ie a fostului ministru al României la Londra - r?mas acolo - V.V. Tilea, cu deputatul ?i jurnalistul Harold Nicholson - fost diplomat - ?i transmis? la Bucure?ti prin intermediul lui Grigore Gafencu, fostul ministru de externe, stabilit atunci în Elve?ia). În interval îns?, se prime?te la Bucure?ti (prin lega?ia noastr? din Ankara), invita?ia - cu caracter mai mult de soma?ie - adresat? în acela?i timp Mare?alului Antonescu ?i lui Iuliu Maniu de c?tre comandamentul suprem al frontului aliat din Mediterana, mare?alul Sir Maitland Wilson, - ca România s? ias? din r?zboi, p?r?sind tab?ra german?. În aceast? situa?ie, se precizeaz? - a?a cum se va vadea mai departe - atât ac?iunea Opozi?iei Unite sub conducerea de fapt a lui Iuliu Maniu ?i sub egida regelui, cât ?i ac?iunea de un sens analog, început? cam la aceea?i epoc?, a ministrului de atunci al afacerilor str?ine, Mihai Antonescu. Mihai Antonescu, sub impresia - se pare - mai ales a dezastrului german de la Stalingrad, ajungând ?i el la convingerea c? România trebuia s?-?i schimbe orientarea exclusiv? de pân? atunci a politicii ei externe de dup? 1940 ?i s?-?i preg?teasc? prin desprinderea de Germania ?i prin revenirea în tab?ra occidental?, ap?rarea drepturilor ?i intereselor ??rii la pacea final? - încercase mai întâi, în 1942, o ac?iune destul de confuz? care tindea - f?r? de altfel s? aib? sor?i de a isbândi - la solidarizarea puterilor europene neutre cu puterile mici ?i mijlocii beligerante (din tab?ra german?), cu scopul de a duce la mijlocirea unei p?ci de compromis între Germania ?i Puterile Occidentale. Ceva din aceast? prim? ac?iune a lui Mihai Antonescu ajungând îns? la urechile guvernului german, acesta ?i-a ar?tat la Bucure?ti nemul?umirea, chestiunea s-a lichidat îns? destul de u?or pe cât ?tiu, prin explica?iile date de Mihai Antonescu, în sensul c? nu era vorba decât de o neîn?elegere f?r? baz? real?, prin gre?ita interpretare a unor ac?iuni de informare curent? ?i în afara vreunor instruc?iuni speciale - a unora dintre mini?trii no?tri în str?in?tate. Mihai Antonescu a trecut atunci la o serie întreag? de contacte diplomatice secrete, de caracter mai mult informativ ?i f?r? prea mare importan?? (mai mult în sensul pled?rii cauzei noastre ?i a unei asigur?ri de bune inten?ii din partea României). Aceste contacte s-au produs în special:
a) În Elve?ia (conversa?ii între ministrul nostru la Berna ?i un emisar al Pre?edintelui Rooswelt în Europa, Allan Dulles, frate cu John Foster Dulles, conversa?ii între fostul nostru ministru la Roma ?i la Berlin, Raoul Bossy - aflat atunci în Elve?ia cu o misiune, dac? îmi amintesc bine, pe lâng? „Crucea Ro?ie Interna?ional?" - cu omul politic ceh Kopecki, care dac? nu m? în?el era comunist, a fost mai târziu ministrul informa?iilor în guvernul cehoslovac, ?i prin acesta, dac? nu m? în?el, cu fostul subsecretar general sovietic al Societ??ii Na?iunilor, r?mas în Elve?ia).
b). În Turcia, unde în afar? de cele ce se vor vedea mai departe - s-a dat satisfac?ie interven?iei unui emisar (Hirchmann) al Pre?edintelui Rooswelt în chestiunea evreilor, ?i ales al celor interna?i în Transnistria. Cele mai importante îns? dintre contactele lui Mihai Antonescu au avut loc la Madrid ?i la Stockholm, unde au luat caracterul unor adev?rate negocieri ?i anume între ambasadorul american în Spania, prof. Hayes, prieten personal - se pare - al Pre?edintelui Rooswelt ?i secretarul lega?iei noastre de acolo, Scarlat Grigoriu, ?i între consilierul lega?iei U.R.S.S. în Suedia ?i ministrul nostru din aceast? ?ar?, Frederic Nanu.

De team?, ca germanii s? nu afle din nou ceva despre toate aceste contacte ?i cu deosebire despre cele de la Madrid ?l Stockholm, Mihai Antonescu d?duse ordinul s? fie imediat distruse toate documentele secrete care le consemnau; am luat îns?, f?r? ?tiin?a lui, asupra mea de a p?stra totu?i dosarul respectiv, care poate s? se afle ?i ast?zi la arhivele politice ale ministerului nostru de externe, - aceasta pentru ca aceste documente s? poat? fi salvate spre a constitui la cunoa?terea cât mai exact? a unei epoci din cele mai importante din Istoria ??rii. Prin negocierile de la Madrid, Mihai Antonescu a încercat s? ob?in? anumite preciz?ri ?i u?ur?ri în cadrul formulei de „capitulare necondi?ionat?" pe care o pretindeau americanii; era vorba, pe cât îmi mai amintesc, ca eventual guvernul român s? depun? în mâinele guvernului turc o declara?ie de ie?ire din r?zboi, care îns? n-ar fi devenit efectiv? ?i public? decât în anumite condi?iuni (Ia aceast? faz? a negocierilor a luat parte, ca emisar al lui Mihai Antonescu, ?i secretarul de lega?ie Camil Demetrescu, pe atunci director adjunct al Cabinetului ?i Cifrului. De asemenea, în cursul acestor negocieri de la Madrid, americanii au invitat s? ia parte la una din conversa?iile cu ambasadorul Hayes ?i pe consilierul de lega?ie Brutus Coste, pe atunci aflat în cadrele lega?iei noastre din Lisabona ?i care, pân? la ruperea rela?iilor dintre Statele Unite ?i România, fusese îns?rcinatul nostru cu afaceri la Washington, unde câ?tigase stima ?i simpatia cercurilor conduc?toare ale departamentului de stat. Cu prilejul acelei conversa?ii, a propus ca între condi?lunile care au precizat „capitularea necondi?ionat?", s? se men?ioneze c? puterile aliate vor recunoa?te, (pânâ când va fi posibil? efectuarea de alegeri libere în România) ca guvern legitim al ??rii un oabinet prezidat de Iiuliu Maniu; aceasta, întrucât începuse s? se b?nuiasc?, din partea U.R.S.S. o tendin?? de a promova Partidul Comunist din România în dauna partidelor istorice, înf??i?ate ca reac?ionare (anume, de ex. B. Coste seamnalase, de la Lisabona - unde se ocupa exclusiv de sectorul anglo-american - un articol semnificativ, datorit unui fost corespondent de pres? englez la Moscova - câ?tigat, se pare, pentru cauza U.R.S.S. - ?i ap?rut în ziarul liberal „News Chronicle", articol ce introducea tocmai o versiune în sensul men?ionat mai sus, cu privire la partidele istorice din România ?i, dac? nu m? în?el, chiar la persoana lui luliu Mani; telegrama respectiv? a lega?iei noastre din Lisabona se afl? în dosarele din arhiva politic? a Ministerului Afacerilor Str?ine). Men?iionez c? Mihai Antonescu a fost, pe câte am aflat, foarte iritat de participarea lui B. Coste la conversa?iile de la Madrid, b?nuind c? aceast? participare s-ar fi datorat unor instruc?iuni ce am fi dat lui Coste, Grigore Niculescu-Buze?ti ?i eu (dat? fiind prietenia personal? ce ne lega pe to?i trei); Mihai Antonescu nu ne-a comunicat nimic direct despre aceasta (dânsul sim?ise c? Grigore Niculescu-Buze?ti juca un rol pe lâng? rege) ?i dealtfel b?nuiala sa era cu totul neîntemeiat?. Mihai Antonescu era în special iritat de propunerea f?cut? de Coste ?i a dat dispozi?ii ca el s? fie rechemat, dar m?sura nu a mai ajuns s? fie aplicat? din cauza precipit?rii evenimentelor din acele s?pt?mâni, imediat anterioare actului de la 23 August 1944. Prin negocierile de la Stockholm guvernul român a fost pus în cuno?tin?? cu condi?iunile unui eventual armisti?iu între România ?i Uniunea Sovietic?, ca baz? a ie?irii noastre din r?zboi. Aceste condi?iuni reproduceau aproape aidoma pe acelea, comunicate la Cairo, în numele celor trei puteri aliate, lui Barbu ?tirbey ?i C.Vi?oianu pentru Iuliu Maniu. Ministrul nostru la Stockholm, F. Nanu, a ob?inut în cursul negocierilor sale, trei amelior?ri asupra acestor condi?iuni ?i anume:
1. România s? nu fie obligat? a declara r?zboi Germaniei decât dac? aceasta nu ar accepta s?-?i retrag? pa?nic trupele de pe teritoriul român într-un termen de 15 zile.
2. S? se lase, în teritoriul român, o zon? liber? de orice trupe str?ine, zon? în care c? rezide greaua situa?ie economic? a României. Men?ionez c?, tot în cadrul acestor negocieri, s-a pus, din partea Uniunii Sovietice, dou? întreb?ri: una relativ? la modul cum ar fi privit? în ?ar? o eventual? revenire a fostului rege Carol II (care se pare c? avusese oarecare conversa?ii cu ambasadorul U.R.S.S. în Mexic, Umanski, alta relativ? la modul cum ar fi privit în ?ar? un eventual guvern prezidat de Petru Groza sau de prof. Constantinescu Ia?i (aceste întreb?ri par a fi fost puse cu titlul de sondaje personal lui F. Nanu). În acela?i cadru general mai e de aten?ionat vizita f?cut? de Mihai Antonescu la Vatican, cu prilejul c?l?toriei sale în Italia ?i audien?a sa la Papa. De asemenea, propunerea ce Mihai Antonescu a f?cut-o lui Grigore Gafencu, prin mijlocirea lega?iei noastre din Roma, ca acesta s? negocieze în numele guvernului român cu guvernul sovietic, în vederea unui armisti?iu; Grigore Gafencu a r?spuns c? accept? cu condi?ia ca Iuliu Maniu ?i Dinu Br?tianu s?-?i dea asentimentul ?i Mihai Antonescu i-a comunicat c?, întrebând pe cei doi ?efi de partide istorice, ei ?i-au dat acest consim?âmânt - dar chestiunea n-a mai ajuns s? se realizeze. În sfâr?it, încerc?rile de ultim moment ale lui Mihai Antonescu de a determina o media?iune din partea Turciei în favoarea noastr? ?i inten?iunea lui eventual? de a pleca la Cairo cu un avion, în scopul de a semna acolo un armisti?iu. In general, se poate spune c? toate aceste contacte ?i negocieri ale lui Mihai Antonescu n-au dus ?i nici nu puteau duce la nici un rezultat concret, din cauz? c? autoritatea efectiv? de a trece la m?suri, de fapt o avea în sânul guvernului numai mare?alul Antonescu, a c?rui atitudine va fi evocat? mai departe. Paralel cu ac?iunea evocat? mai sus a lui Mihai Antonescu, se desf??ura precum am men?ionat, cealalt? ac?iune, aceea a regelui ?i a partidelor istorice, sub conducerea politic? a lui Iuliu Maniu (aflat într-un deplin acord cu Dinu Br?tianu) ?i sub conducerea tehnic?-politico-diplomatic? a lui Grigore Niculescu-Buze?ti. Aceasta de altfel a marcat ?i însu?i începutul pe plan extern al ac?iunii, ?i anume printr-un interviu ap?rut, tot în August 1943 în presa suedez? ?i prin care, în calitate de înalt func?ionar al ministerului român de externe (era atunci director al Cabinetului ?i Cifrului ?i co-director al afacerilor economice), a dat expresie dorin?ei României de a ie?i din r?zboi de îndat? ce i s-ar asigura respectul drepturilor ?i intereselor ei vitale. (Gr. N. Buze?ti se afla în trecere prin Stockholm spre ?ar?, venind de la Helsinki, unde prezidase o comisie de negocieri economice cu Finlanda).

Declara?iile publice ale lui Gr. Niculescu-Buze?ti au fost imediat remarcate ?i comentate la postul de radio de la Londra în timp ce lega?ia Germaniei la Bucure?ti î?i exprima nemul?umirea ?i suspiciunea prlntr-un demers pe lâng? guvernul român. Explica?iunile lini?titoare date de Mihai Antonescu în sensul c? nu era vorba de o manifestare autorizat? de guvern, - au reu?it s? închid? f?r? alte consecin?e acest incident cu Germania (Mihai Antonescu ?tiind c? Gr. Niculescu-Buze?ti se afla în rela?ii personale cu regele, a c?utat s? evite de a se crea o situa?ie delicat? în leg?tur? cu palatul). Pe de alt? parte ?i cam la aceia?i epoc? în care se adresase soma?ia amintit? mai sus a mae?alului Sir Meitland Wilson, se produce declara?ia ministrului de externe sovietic, V. Molotov, cu privire la România. Prin aceast? declara?ie din 2 aprilie se ar?ta c? Uniunea Sovietic? nu în?elege nici s? amenin?e independen?a României, nici s? determine schimbarea regimului ei politic ?i social. Presa, posturile de radio ?i, dac? nu m? în?el, ?i reprezentan?i ai guvernelor englez ?i american au subliniat de îndat? importan?a declara?iei Molotov, pe care în?elegeau în felul acesta s? o confirme ?i s? o sprijine spre a încuraja ie?irea României din tab?ra german?. La rândul s?u, ministrul de externe german, Von Ribentrop, f?cea declara?iuni publice, ar?tând nesinceritatea declara?iei lui Molotov, primejdia pe care Uniunea Sovietic? o reprezenta pentru România ?i ferma hot?râre a Germaniei de a ap?ra, în executarea angajamentelor ei, grani?a Nistrului. Era îns? evident pentru toat? lumea c? Germania nu mai avea s? fie în stare de a îndeplini aceast? promisiune. În aceste condi?iuni ?i în cadrul ac?iunii sale sus-amintit?, Mihai Antonescu se decide s? fac? apel la Alexandru Cretzianu, spre a-l determina s? accepte postul de Ministru al României în Turcia, cu scopul de a intra acolo în negocieri cu tab?ra aliat? (Al. Cretzianu p?r?sise ministerul Afacerilor Str?ine - unde fusese în ultim loc secretar general - ?i ie?ise din serviciul diplomatic activ în toamna lui 1943, în urma unor repetate ?i grave divergen?e cu Mihai Antonescu în leg?tur? cu unele din cele mai importante chestiuni ale politicei noastre externe - între altele ?i în special pe chestiunea anex?rii Transnistriei -aceste divergen?e duseser? pân? la urm? la un conflict deschis, în care s-a ajuns la arbitrajul mare?alului Antonescu. Acesta la rândul s?u declarase c? nu se putea lipsi de colaborarea lui Mihai Antonescu, astfel încât Al. Cretzianu ceruse ?i ob?inuse punerea în disponibilitate. Toat? chestiunea, adic? o serie de memorii critice - redactate de Al. Cretzianu ?i de Gr. Niculescu-Buze?ti - care fuseser? prezentate lui Mihai Antonescu ?i un schimb final de scrisori între acesta ?i Al. Cretzianu - trebue s? se afle în arhivele politice ale ministerului nostru de externe). Al. Cretzianu, având în acest sens ?i asentimentul lui Iuliu Maniu ?i Dinu Br?tianu, accept? oferta lui Mihai Antonescu ?l pleac? la Ankara unde urma s? reprezinte în acela? timp (f?r? ?tiin?a guvernului) ?i opozi?ia unit?, încadrându-se astfel în ac?iunea partidelor istorice patronate de rege. Scurt timp dup? plecarea lui Alexandru Cretzianu la Ankara (?i anume în decembrie 1943 - ianuarie I944, dac? îmi amintesc bine, când de altfel Al. Cretzianu se afla La Bucure?ti, unde fusese chemat s? raporteze), se produce un fapt de natur? a stârni mari speran?e. Într-adev?r, un curier special aduce din partea îns?rcinatului nostru cu afaceri la Ankara, secretarul de lega?ie Dimitrie Popescu, un raport cifrat prin care se comunica guvernului c? ata?atul militar american la Ankara se adresase ata?atului militar român, colonelul Teodorescu, spre a afla „ce atitudine ar lua guvernul român în eventualitatea unei debarc?ri aliate în Balcani, cu direc?ia Sofia".
- Va urma -

Not?: Documentul poate fi g?sit în volumul în curs de apari?ie: Mircea Vâlcu-Mehedin?i, „Memoria Istoriei - vol. 2. ?ip?tul mor?ii (Partidele politice). Culegere de documente inedite din Arhivele Na?ionale - Fondul CC al PCR., Bucure?ti Editura MVM, 2015.

footer