Revista Art-emis
Drum c?tre Zalmoxis (II) PDF Imprimare Email
Iftimie Nesfantu   
Miercuri, 09 Martie 2011 11:15
dr Nesfantu Iftimie„Noi nu suntem urma?ii Romei"

Inspirat, spre sup?rarea unui confrate jurnalist, concediat ?i el în urma acestei deplas?ri, luasem cu mine suficiente casete, baterii, filme ?i tot ce trebuia pentru a fixa întru neuitare cele ce aveau s? se întâmple. ?i odat? ajuns în camionul cu generali, estimând c? am înainte cel pu?in dou?, trei ore de drum, am cerut dlui dr. S?vescu acceptul unui interviu ?i am pornit reportofonul. ?tiam c? nu pot publica nimic, v?zusem corul de anali?ti mass-media care s?riser?, ca mu?ca?i, pe aproape toate canalele de televiziune împotriva doctorului român ce pornise o adev?rat? cruciad? pentru recucerirea adev?rului istoric, reperasem ?i pe cei care încercau s? deturneze c?tre b?l?c?reala politic? primul Congres de Dacologie, ?i pe urma?ii - legitimi sau nu ai vechilor legionari - care s?riser? ca musca în lapte, dorind probabil ca reac?iile împotriva lor s? se deturneze ?i s? murd?reasc? imaginea românilor nostalgici. Într-un talk-show televizat, din aceea?i perioad?, dna Zoe Petre, tuna ?i fulgera împotriva "teoriilor fanteziste ale protocronismului dac", participan?i la congres, pe de alt? parte, unii, nu to?i, ?ineau mor?i? s? acapareze microfonul ?i s? n?scoceasc? cele mai teribile fantasmagorii, în timp ce doctorul S?vescu, se str?duia s? p?streze echilibrul ?i distan?a fa?? de orice imixtiune ?i provocare politic?...

„?i se sparie gândul..."

Pentru mine, privind din afara grupului de ini?ia?i, totul devenise confuz. Singurele repere, care m? ?ineau cumva cu picioarele pe p?mânt, erau atunci doar informa?iile ob?inute din document?ri anterioare, nepublicate. ?i poate o anume experien??, ce m? obi?nuise s? r?mân în limitele descrierii ?i observa?iilor. Abia cu mult mai târziu, peste ?apte ani, în 2006, am realizat c? acel interviu cu dr. Napoleon S?vescu, c?p?ta sens ?i greutate, ?i c?, a?ezat în contextul minciunilor ce continuau s? fie promovate de "istorici români" obedien?i unor interese str?ine de cele ale neamului, demersul r?spundea a?tept?rilor ?i n?zuin?elor acelora care-?i p?straser? coloana vertebral?, demnitatea. E drept c? asemenea oameni se întâlneau mai rar în mass media ?i în cercurile de politicieni preocupa?i de înavu?ire ?i jaf. Ca într-o viziune - ce viziune, co?mar de-a dreptul! - mi-am v?zut atunci ?ara ?i neamul victime ale unor genera?ii de noi cotropitori, cu nimic mai deosebi?i decât r?zboinicii romani ce ne c?lcaser? în urm? cu dou? mii de ani: veleitari, ho?i la drumul mare, proxene?i, geamba?i de politicieni ?i mini?tri, mincino?i ?i învârtitori, distrug?tori de cultur?, "consilieri" ahtia?i dup? ciolan, ?i cei c?rora li se refuzaser? func?iile râvnite ?i care l?trau cu orice prilej, pe orice canal TV sau în gazetele de scandal, cameleoni politici, un?i cu toate alifiile, fo?ti trafican?i de arme, converti?i în prosperi oameni de afaceri, lichele sub m??tile unor oameni de cultur?, sub?iri... ?i se sparie gândul...

„Andrei, prietenul meu din Republica Moldova"

Dl Vartic, ghidul ad-hoc al pelerinajului, originar din Chi?in?u, continua s? povesteasc? în?irând culmi muntoase, altitudini, denumiri de locuri, vorbind despre descoperirile f?cute într-un sit arheologic sau altul. To?i cei din camion p?reau surprin?i de cuno?tin?ele lui. "De aici pân? la cetatea de la Gr?di?tea de munte, avem, circa 20 de kilometri..."

Un vis: muzeul dacilor

- Domnule doctor S?vescu, când a?i venit prima dat? aici?
- Acum trei ani, înso?it de dl Andrei Vartic, cel care ne-a prezentat mai ceva ca un ghid împrejurimile, am f?cut primul drum la Sarmizegetusa regilor daci. Venisem cu un Ford pentru nou? persoane, ploua toren?ial, ?i am r?mas împotmolit prin mun?i. Am rugat pe ceilal?i ?ase care erau în ma?in? s? ias? afar? ?i s? împing?, ?i când au început s? împing?, ?i-au schimbat culoarea la fa??, au devenit negri de la noroiul împro?cat de ro?i. Ca s? se r?zbune, mi-au cerut s? m? duc ?i eu s? împing ?i au încercat s? m? fac? ?i pe mine asemeni lor, plin cu noroi. Am refuzat. Norocul nostru, un ??ran cu un tractor ne-a tras afar? din noroi, a netezit drumul, i-am dat, drept mul?umire, zece dolari, s-a uitat la mine cu o c?ut?tur? ho?easc? ?i mi-a spus de la obraz: "Auzi, domnu'?! Peste 200 de metri drumul e din nou rupt... Vrei s? te ajut?!" dacii?i-am zis: "Tâlharule, mai vrei înc? zece dolari?! Sigur c? vreau s? m? aju?i..." S-a dus mai departe, a netezit drumul, am vrut s?-i mai dau înc? zece dolari, s-a uitat la mine cu scârb? ?i mi-a întors-o: "Auzi, bre, domnule, mi-ai dat destul prima oar?..." Am r?mas impresionat; pentru acel om erau mai importante cinstea ?i corectitudinea decât banii... Era prima dat? în via?? când cuno?team un român adev?rat; am ?tiut în clipa aceea c? voi reveni aici...
Anul trecut - în 1999, nota noastr? - înainte s? m? întorc în SUA, i-am spus primarului de atunci: „B?i Nicule, g?se?te-mi bre ?i mie o cas? aici, de cump?rat; îmi plac locurile astea ?i aici a? vrea s? stau..."
?i Nicolae mi-a zis: „E cam târziu, domnule doctor..."
Am spus: „Pl?tesc oricât, g?se?te-mi..."
?i-atunci au început s? soseasc?: ?eful de post cu rude, prieteni ?i nepo?i, care vroiau s?-mi vând? case, oameni din satele vecine, p?durari, fel ?i fel; la lumina lanternelor, am început s? v?d mici propriet??i; venise preotul cu rudele lui, primarul cu rudele ?i prietenii, înv???torii... ?i-a?a am dus-o toat? noaptea, pân? diminea?a, pe la ?ase ?i ceva, când a ap?rut acest Nicolae, ?i mi-a ar?tat un loc a?a de frumos încât nu-mi mai venea s? plec în America; o s?-l vede?i , trecem pe lâng? el, mun?ii p?reau o piramid? întoars?, cu baza a?ezat? pe cer, iar acolo, pe o platform? între p?duri, neted? ca-n palm?, î?i avea acest ??ran p?mânturile lui. Mi-a cerut 9000 de dolari, i-am dat banii, care au ajuns cu greutate la el, actele fiind f?cute pe vremea Imperiului austro-ungar, în ungure?te, trebuiau traduse, chichi?e avoc??e?ti diverse; dup? aceea m-am hot?rât s? construiesc acolo o cas?, ?i am hot?rât ca atunci când eu o s? dispar de pe lume s? r?mân? muzeu pentru dacii de aici... ?i tot aici au ap?rut ?i complica?iile; unii reprezentan?i ai autorit??ilor locale, greu de în?eles de ce, n-au fost prea fericite s? se fac? un muzeu al dacilor chiar în inima Daciei. Dar asta n-a însemnat altceva decât o dificultate minor?; dup? cum ?ti?i, când am sosit aici, am luat ?i o amend?. Motivul? N-am în?eles prea bine, aveam autoriza?ie de construc?ie, a fost o discu?ie dac? terenul e cultivabil sau... Râde apoi, ?i ne spune: Ce po?i s? cultivi aici? Tocmai trecem pe lâng? loc. Privi?i. Este în stânc?... Locul este cu deschidere spre Valea Rea, la 500 de metri distan?? de limita extrem? a zonei protejate, zon? de patrimoniu. A?i mai fost în aceast? zon?? A?i fost pân? sus la Sarmizegetusa?

Ca o boal?, ca o dragoste grea

Dup? ce-i prezint, pe scurt, peripe?iile mele în zon?, dup? ce-i vorbesc despre „botezul lui Zalmoxis", simt c? dintr-o dat? rela?iile noastre s-au schimbat. Îi spun ?i despre inten?iile mele de a organiza aici o tab?r? interna?ional?, în care cei care vin s? locuiasc? ?i s? tr?iasc? în condi?ii asem?n?toare cu dacii liberi.
- Asta înseamn? c? sunte?i deja contaminat. Este ca o boal?, dac? te-a atins, î?i dore?ti mereu s? te întorci în aceste locuri minunate. Cât prive?te tab?ra, o s? fie nevoie s? g?si?i instructori cu foarte mult suflet. Altfel, cei care vin pot ajunge s? cread? c? dacii au fost ni?te oameni care nu ?tiau s? fac? altceva decât s? doarm? în locurile astea ?i s?-i a?tepte pe romani s?-i civilizeze, atunci lucrurile se încurc?. Când o s? merge?i sus, o s? vede?i ce construc?ii frumoase au realizat ace?ti str?mo?i daci, construc?ii care, din punct de vedere arhitectural, sunt adev?rate minuni ale lumii antice...

Dacia ascuns?

- De ce nu vinde?i boii? l-am întrebat pe un b?trân din Râme?, care abia mai avea putere s? deschid? u?a grajdului.
- No, asta-i! Dar? nu sunt eunuc, no. Eu, domnule, de-aici mi-s. ?i tata o fost de-aici, ?i mo?ul. T??i, câ?i ne tragem din daci, t?t boi om avut.
În lada de zestre a muierii, b?trânul Alba p?stra numai c?r?i de istorie: Densu?ianu, Iorga, Pârvan..
- Din ele îmi trag puterea, no.
Ce puteam s?-i mai zic?
Când i-am fost oaspete ultima dat?, în decembrie 2004, mai ad?ugase acolo, în lada de zestre a muierii, înc? o carte scris? de un doctor român, Napoleon S?vescu, stabilit în SUA: Noi nu suntem urma?ii Romei. Mi-a ar?tat-o, ?i în ochii lui alba?tri se înfiripau lacrimi.
- Mai sunt înc? români, domn'e drag?.
L-am întrebat dac? nu ar vrea s?-l cunoasc? pe doctorul care a scris acea carte. În vara urm?toare, urma s? vin? în ?ar?, cu prilejul celui de-Al VI-lea Congres Interna?ional de Dacologie.
- Am 99 de ani, dragul mo?ului, nu mai prind eu vara care vine, m? duc la Zalmoxis al nost. Via?a e drum f?r? întoarcere, domn'e drag?.
În februarie 2005, m-a sunat preotul din Ponor ca s?-mi spun? c? b?trânul Alba nu mai e; plecase, la o sut? de ani, iarna, pe jos, din Râme? c?tre Ponor, ca s? stea la taifas cu preotul. ?i la preot n-a mai ajuns. Maica stare?? de la Râme? povestea în vara aceluia?i an cum o c?lug?ri?? din m?n?stire, absolvent? de medicin? a UMF «Gr.T. Popa» din Ia?i, care mergea c?tre Br?det - sat a?ezat între Râme? ?i Ponor – a g?sit sarica mi?oas? a b?trânului Alba, înfipt? într-un vârf de stânc? ce se a?inea în calea vulturilor la marginea unei pr?p?stii! ?i tot acolo, de parc? l-ar fi pus mân? de om, un colier pentru ritualuri magice, pe care erau în?irate câteva figurine din aur al?turi de piese în miniatur?, tot din aur : topor, sap?, ciocan, nicoval?, furc?, lac?t, secer? sau poate o arm? de lupt? sau un cosor... Sora Maria spunea c? nu a mai v?zut a?a ceva decât la Bucure?ti, la Muzeul Na?ional de Istorie al României, în sec?ia tezaur.
În vara 2005, când am ajuns iar??i la Râme?, casa vraciului arsese. Pe un pinten de stânc?, ce ie?ea dintre ruine ?i cenu??, încol?cit? ca un colier, la vedere, o viper? dormea. Lac?t viu pe u?ile unei istorii ascunse.

Cet??i pe vârfuri de munte

Pornind de la starea jalnic? a drumului plin cu bolovani, pe care înaint?m cu mare greutate, discu?ia comut?:
- Imagina?i-v? armatele romane, obligate s? mearg? pe aceste drumuri c?tre cet??ile dacice... Mercenari adu?i din Orientul apropiat, vinituri de toate na?iile, "au venit ?i-n ?ara noastr? ca s? ia p?mânt ?i ap?..."
- E greu de ?tiut ce a fost atunci, singura certitudine sunt cet??ile acestea aflate pe vârfuri de munte, construite în locuri aproape inaccesibile. cu pietre uria?e c?rate de la mare distan??... Probabil ? erau ?i drumuri de acces, drumurile dacilor...
- În 2000 de ani, natura poate schimba ?i formele de relief; ea se întoarce la c?ile naturale, se pot schimba cursuri ale apelor; probabil, dac? s-ar finanîa cercet?ri, prin pe?terile acestea se pot descoperi suluri cu scrierea dacic?, ascunse din fa?a cotropitorilor...
- S?-l asculta?i pe Andrei Vartic ce spune; este un îndr?gostit de locurile astea ?i vorbe?te cu a?a o corectitudine ?i o pl?cere despre mun?ii no?tri încât m-a contaminat ?i pe mine cu dragostea pentru locurile astea...

- Care a fost prima lucrare scris? de dv despre daci? întreb pe domnul Napoleon S?vescu.
- „Noi nu suntem urma?ii Romei", cu asta am început. A doua a fost „Epopeea poporului carpato-danubian", a treia „Alesul zeilor".

Foto Iftimie Nesfântu
footer