Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Mo?incat   
Duminică, 26 Aprilie 2015 21:13

1919În numele românilor - generalul Traian Mo?oiu ?i glorioasa sa armat? - fusese salutat la Sibiu, de ?eful siguran?ei publice, dr. ?tefan Ciceo Pop ?i de distinsul s?u profesor Andrei Bârsan cu: Bine a?i venit! Acest salut era r?spunsul ardelenilor la Proclama?ia generalului de la Reghin în care se preciza inten?ia ?i misiunea armatei ordonat? de regele întregitor Ferdinand I: „Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scris? pe steagurilwe noastre”. Atmosfera general? la intrarea armatei române era amestecat? între zbaterea ungurilor pentru întronarea regulilor bol?evice ?i disperarea românilor pentru a rezista terorii dezl?n?uite de armata haotic? a colonelului Cratokwil. G?rzile na?ionale române?ti s-au pus în subordinea Comandamentului Trupelor din Transilvania, formând Diviziile 16 ?i 17 ardelene. G?rzile ungure?ti de dincolo de linia de demarca?ie (Baia Mare, Zal?u, Ciucea, Zam) au fost desfiin?ate iar cele de dincoace de aceast? linie au trecut de partea armatei bol?evice. Între entuziasmul mare ?i foarte marea dezordine generalul Traian Mo?oiu a trecut la organizarea militar? a dispozitivului trupelor sale c?rora le-a ordonat pe 16 aprilie 1919 s? atace pe întregul front. Dator?m, în galeria aducerilor aminte, recuno?tin?a ?i cinstea pe care o purt?m martirilor ?i eroilor Bihorului din 1919. Între ace?tia amintim pe dr. Ioan Ciorda? ?i dr. Nicolae Bolca?, ?i pe cei 66 de solda?i c?zu?i în b?t?lia de pe Tisa, din efectivul Diviziei 2 Vân?tori, repatria?i sub semnul Vulturului. Se cuvine s? amintim lucr?rile tip?rite de Roman Ciorogariu, Zile tr?ite, de Teodor Ne?, Oameni din Bihor (848-1918), ca s? men?ion?m dou? dintre valoroasele lucr?ri mai vechi ?i alte lucr?ri, de dat? recent?:semnate dr. Viorel Faur, Via?a politic? a românilor bihoreni 1848-1919 ?i Gh. Tudor-Bihoreanu, Constantin Mo?incat, Ioan Tulvan, Generalul Traian Mo?oiu - arhanghel al b?t?liei pentru Ardeal, Flaminia Faur, M?rturii despre evenimentele din Bihor (noiembrie 1918 - aprilie 1919), Alexandru Dragomirescu, Cantemir Mo?oiu, generalul Traian Mo?oiu-osta?ul ?i politicianul în slujba ??rii. Primele 4 luni din anul 1919 au fost zilele de cea mai grea încercare pentru biserica ortodox? din districtul Consistoriului bihorean. Atunci s-a dezl?n?uit toat? furia fo?tilor st?pâni de ieri asupra conduc?torilor „turmei” de care urmau s? fie dezmo?teni?i– scria Roman R, Ciorogariu în raportul s?u c?tre Adunarea Eparhial?. Firesc deoarece speran?ele de?teptate de Adunarea Na?ional? din Alba Iulia au trebuit s? treac? prin calvar spre a ajunge ziua învierii, cum a fost pe drept cuvânt numit? ziua de 20 aprilie 1919. Altare p?r?site ?i preo?i fugari prin desi?ul codrilor simbolizau groaza momentului. Dar nu s-a umplut p?harul suferin?elor cu atâta. Asupra celui batjocorit trebuia adus? ?i sentin?a de moarte. Aceast? sentin?? a adus-o bol?evismul asupra bisericii, declarându-o desp?r?it? de stat, retr?gându-i tot sprijinul ?i l?sându-o la discre?ia credincio?ilor. ?i cu cât era mai mare încercarea cu atât era mai dulce mângâierea v?zând c? românii nu ?i-au p?r?sit credin?a ci au împ?rt??it cu preo?imea paharul suferin?elor. Acele zile grele au înt?rit ?i mai mult leg?tura dintre popor, biseric? ?i armat?. Iar când timpul suferin?elor s-a împlinit, dup? s?pt?mâna patimilor, a urmat ?i pentru aceste p?r?i n?p?stuite marea zi a învierii. Ziua luminat? a învierii lui Hristos ne-a adus mântuirea prin bra?ele armatei române, adunându-ne pentru vecie într-o ?ar? mare româneasc? pe to?i fii aceluia? neam.

În Raportul general prezentat în adunarea general? a oficiului protopopesc ortodox român al Beiu?ului, referindu-se la starea general? din anul 1919 de pe teritoriul Protopopiatului Beiu?ului, se sublinia c? „anul 1919 a fost un an de cele mai cumplite încerc?ri, dar totodat? ?i un an, care înregistreaz? cele mai în?l??toare pagini pentru via?a noastr? na?ional? ?i bisericeasc?. În lunile prime ale anului s-a înst?pânit ?i aici dictatura proletar? ?i comunismul cel mai s?lbatic. ?i contra cui era îndreptat mai cu înver?unare? Contra Bisericii ortodoxe, ?tiind c? persecutând biserica ne va sl?bi puterile ?i voin?a de munc?. Comunismul a declarat biserica de institu?ie privat?, preo?ilor li s-a retras ajutorul din partea statului, iar catehiza?ia ?i cre?terea religioas? moral? a fost scoas? din ?coal?... Predici nu mai puteau ?ine, fiind preo?ii pu?i sub paz? ?i din tot cuvântul « rostit » li se face acuz? « ca fiind » în contra statului comunist” . Nu mult dup? aceasta au amu?it ?i clopotele ce ne-au mai r?mas la biserici, iar bie?ii cre?tini veneau la sfânta slujb? mai mult pe furi? ?i cu groaza în spate. Dar paharul am?r?ciunii nu s-a umplut cu atâta. V?zur?m preo?i destitui?i, purta?i în lan?uri ?i al?ii condamna?i la moarte. Averea la mul?i este confiscat?, iar la al?ii, care erau în drumul pe unde se retr?gea armata ro?ie, li s-a distrus totul...?i a?a în postul mare bisericile au r?mas aproape goale, p?storii risipi?i, iar turma împr??tiat?. Durerea noastr? a avut sfâr?it numai la 18 aprilie 1919, când dinspre Va?c?u se auzeau tot mai înte?it bubuiturile de tunuri ale Armatei Române ?i nu peste mult, în ziua de 19 aprilie, am fost elibera?i pentru totdeauna de robia secular? ?i de urgia comunist?. Aceast? eliberare o putem mul?umi Regimentului „Horea”, care este Regimentul Beiu?ului ?i Regimentului 9 vân?tori. Ambele ne-au dat libertatea, via?a ?i ne-au încorporat la România Mare.

S? mul?umim lui Dumnezeu pentru mila avut? fa?? de noi ?i M[ajest??ii] Sale Regelui Ferdinand I, care ?i-a trimis glorioasele sale armate pentru realizarea visului nostru de veacuri”[1].Strig?tul de durere al neamului românesc din Bihor, atrocit??ile pe care le suferea ?i în acest ceas al vremii, au ajuns ?i la cuno?tin?a Armatei Române, care a pornit marea ofensiv? din prim?vara - vara anului 1919 împotriva armatei lui Bela Kun. Iat? cât de m?iestru descria acest lucru arhimandritul Roman Ciorogariu: „Iar când timpul suferin?elor s-a plinit, dup? s?pt?mâna patimilor a urmat ?i pentru noi marea zi a învierii. Ziua luminat? a învierii lui Hristos ne-a adus mântuirea, prin bra?ele Armatei Române, aducându-ne pentru vecie într-o ?ar? mare Româneasc? pe to?i fiii aceluia?i neam.” ?i curând, dup? intrarea Armatei Române în Oradea Mare la 20 aprilie/3 mai 1919, „glorioasa Cas? domnitoare a distins cu Înalta sa vizit? ?i ora?ul nostru Oradea Mare, dându-ne dovad? despre dragostea ce ne-o poart?”[2]. În ziua de 23 mai 1919, delega?ia clerului ?i credincio?ilor no?tri din Bihor, condus? de Prea Sfin?ia Sa episcopul Ioan al Aradului, a fost primit? la recep?ia dat? de Maiestatea Sa Regele Ferdinand I. Cu aceast? ocaziune M[aiestatea] Sa, „cunoscând bine trebuin?ele noastre locale, a f?cut enun?iaciunea c? Episcopia Oradiei se va reînfiin?a mai curând decât crede?i.”[3]. Pe direc?iile de înaintare: pe v?ile Cri?ului Negru, Cri?ului Repede, Barc?u ?i dinspre Arad spre Oradea armata român? a fost primit? cu un mare fast s?rb?toresc, cu flori de liliac, cu salutul zilei Tr?iasc? România Mare!

footer