Revista Art-emis
1992 - Luptele de la Tighina (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Conf. univ. dr. ing. Anatol Munteanu, Membru A.O.Ş.R.   
Sâmbătă, 11 Aprilie 2015 19:55

Anatol Munteanu - Eroii de la NistruUn comisar-şef care şi-a făcut datoria - Gheorghe Delejan

Pe comisarul-şef Gheorghe Delejan l-am cunoscut la Soroca, în calitate de comandant, la şedinţele de comandă ale Ministerului de Interne, şi la Tighina, la posturile de control ale oraşului, unde ne întâlneam periodic. Era jovial, generos, avea ochii mari şi zâmbetul larg. Spirit viu, pasionat, adesea cu umor. Patriot adevărat, lider al poliţiştilor din comisariatul raional din Soroca, combatant în prima linie a luptelor de la Dubăsari şi Tighina, un lider militar pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Şi-a împărţit viaţa între profesie şi dragostea pentru tot ceea ce este românesc. S-a născut în anul 1945 la Orhei, dar va locui la Călăraşi, cu familia. A avut o copilărie fericită, fiind un elev de frunte. După absolvirea şcolii, este încorporat în armata sovietică. În 1969, se în- cadrează în Ministerului de Interne al Republicii Moldova, urmând cursurile Şcolii de Miliţie din Chişinău. A fost inspector de miliţie în raionul Orhei. Pasionat şi dornic de perfecţionare, se înscrie la cursurile Şcolii Superioare de Miliţie din Kiev. Ocupă apoi diverse funcţii de comandă în mai multe raioane din Republica Moldova. În 1990, este numit comandant al Poliţiei din Soroca. A participat cu un detaşament de poliţie la menţinerea ordinei publice în raioanele sudice ale republicii, la Comrat şi Vulcăneşti, acolo unde separa- tiştii găgăuzi încercau destabilizarea prin îndemnuri la răzvrătire şi dezordine. Din confesiunile sale, am reţinut că „poporul nostru, harnic şi paşnic, n-a dorit niciodată război, dar a luptat cu jertfire de sine pentru a-şi apăra suveranitatea şi integritatea ţării. Găgăuzii au fost aduşi de ruşi pe pământurile noastre, fiind aşezaţi pe cele mai mă- noase, şi aceasta de la bun început, adică de la 1812. Noi i-am primit, i-am ajutat, le-am dat o pâine, ca ei astăzi să ceară autonomie, autodeterminare, să se declare împotriva limbii române, toate fiind puse la cale de către bolşevicii ruşi, evident. Războiul de la Nistru mai freamătă şi planează şi astăzi ca o himeră peste casele distruse şi peste ogoarele prelucrate cu atâta trudă ale băştinaşilor, care nu-şi pot strânge roadele din cauza regimului de teroare al lui Smirnov, fiind nevoiţi să-şi părăsească locurile natale, devenind refugiaţi în propria lor ţară.”

În 1991, secţia de poliţie, cu ofiţerii şi subofiţerii operativi, de- parte de Soroca, la 200-300 de kilometri, avea ca misiune menţi- nerea ordinii publice în localităţile nistrene atacate de separatiştii transnistreni. La începutul războiului, după 2 martie 1992, toată secţia de poliţie, în frunte cu comandantul ei, locotenent-colone- lul Delejan şi cu adjuncţii săi, între care maiorul Artemi, se aflau pe poziţie la Cocieri, Coşniţa şi Tighina. Încerc să revăd cu ochii minţii una dintre secvenţele luptelor coordonate de el, la intrarea în oraşul Tighina, pe 18 aprilie, aşa cum a relatat-o el: „A fost o luptă crâncenă. Un grup înarmat al Batalionului «Alfa», împreună cu separatiştii au atacat postul nostru de luptă «Retranslator» cu tot armamentul din dotare, a lipsit numai aviaţia. Pe poziţii erau peste 30 de poliţişti şi mai mulţi voluntari moldoveni, între care Ion Văscăuan şi Constantin Porcescu, din satul Câinării Vechi, participanţi la războiul din Afganistan. În urma atacului, punctul de control la care ne aflam a fost, practic, aruncat în aer, iar de pe poziţie s-au retras spre pădure o mare parte dintre luptători, mulţi dintre ei grav răniţi de explozii şi de schije.” Şapte dintre ei, în frunte cu coman- dantul, Gheorghe Delejan, ceilalţi fiind Alexandru Cimbriciuc, Iuri Maslii, Vladimir Moldovan, Timotei Beznos, Afanas Maistru şi Valeriu Ceban, au rămas să le asigure retragerea şi să ţină piept atacului, păstrând poziţia fără să o cedeze inamicului, luptele termi- nându-se abia a doua zi, pe 19 aprilie 1992. Aici este de menţionat şi aportul poliţiştilor din BPDS, care le-au venit în ajutor dinspre Varniţa, ocazie cu care avea să cadă în luptă sergentul-major Fulga Ion, alţii câţiva poliţişti, printre care chirghizo-moldoveanul Arslan Safarmatov, au fost răniţi. Nici cu oamenii săi din Comisariatul de poliţie din Soroca destinul nu avea să fie mai blând, după cum va declara comandantul Gheorghe Delejan cu prilejul unui moment comemorativ: „Pe poziţiile noastre au căzut în luptă zece bravi patrioţi: Ion Borziac, Iurie Cebotari, Alexandru Lupaşco, Igor Mânăscurtă, Iurie Levandoschi, Valeriu Păpuşoi, Anatol Martiniuc, Mihai Starşâi şi Iurie Borozan. Alţii 14 au fost răniţi şi contuzionaţi. Patru dintre ei au primit gradul de invaliditate. Toţi aceşti oameni nu trebuie uitaţi. Ei merită pro- funda noastră recunoştinţă, o atenţie deosebită şi, pe baza faptelor lor, în spiritul dragostei de ţară şi de neam, trebuie educate generaţiile viitoare.” Îl ascultam încercând să găsesc pe chipul lui mărturiile oboselii şi ale eforturilor, numai că Gheorghe Delejan, după cum vor spune despre el contemporanii apropiaţi, deşi trecut în rezervă, nu-şi arăta anii nici fizic, nici prin felul lui de a fi. Voi afla din declaraţiile sale făcute cu diverse alte prilejuri şi consemnate de presă că se lua deseori, de guler, cu mai marii din conducerea militară şi chiar cu Puterea republicii: „Părerea mea este că Guvernul a dat dovadă de incapacitate completă de a conduce ţara într-o situaţie extremă” avea să remarce el la un moment dat, fără teamă. Şi nu va ezita să arate cu degetul: „N-a existat un Stat Major unic care să conducă operaţiunile militare ale Ministerului de Interne, ale Armatei Naţionale, Ministerului Securităţii, voluntarilor activi... Mai mult decât atât, erau date ordine contradictorii, care nu corespundeau situaţiei reale, poziţiile luate erau adesea abandonate în loc ca ele să fie întărite pentru desfăşurarea cu succes a altor operaţiuni. N-a fost organizată aprovizionarea cu alimente. Acest lucru îl făceau locuitorii satelor din împrejurimi în care se duceau luptele. În schimb, camioane încărcate cu porci, vite şi produse alimentare plecau din Chişinău spre separatiştii din Tighina şi Tiraspol. La Varniţa, care era în mâinile noastre, duşmanul se aproviziona cu carburanţi. Am trimis într-o zi o grupă înarmată de militari, care au capturat o cis- ternă cu 10 tone de benzină şi am expediat-o la Soroca. Mai târziu, am fost ameninţat de conducerea MAI, că voi fi tras la răspundere penală, pentru că nu aveam dreptul să procedez aşa. Chişinăul a dus un război straniu, împotriva intereselor ţării. E momentul să punem întrebarea cine a dezlănţuit războiul în Moldova, cine menţine şi cui îi este convenabil regimul lui Smirnov? Acuz Guvernul de incapa- citate, de corupţie şi de trădare!”

Mai norocos, curajosul comandant poliţist nu a căzut în lupte şi nici nu a fost răpus de o mână trădătoare, ca atâţia alţii, reuşind să treacă vitejeşte peste obstacole şi moarte. Dar nici nu a fost iertat... După război, conform meritelor practice, de pe teren, ar fi trebuit să fie avansat la gradul de general şi să ocupe o funcţie de secretar de stat la Ministerul de Interne, ba chiar de ministru. Dar nu a fost deloc aşa. Mai mult, drept „recompensă”, a fost destituit din funcţia de comisar-şef al Poliţiei din Soroca pentru „exces naţional şi politizare”. După o lungă suferinţă cauzată de o boală necruţătoare, a dispărut dintre noi şi el, nu însă fără a duce cu sine un crez şi o mulţumire: „Noi, participanţii la luptele de la Nistru, ne-am făcut datoria de fii ai acestui pământ ca şi strămoşii noştri, care, la rândul lor, cu demnitate şi jertfire de sine, au făcut-o pentru prezentul şi viitorul acestui plai.” În concluzie, în cazul colonelului Gheorghe Delejan, mai mult decât al multora care azi se bat cu cărămida în piept, viaţa poate fi definită în câteva cuvinte, doar: luptă, pasiune, dragoste de neam şi de ţară.

Fragment din volumul „Eroii de la Nistru”, Bucureşti, Editura Favorit, 2014, 256 p.

- Va urma -

footer