Revista Art-emis
Masacrul sângeros de la Fântâna Albă din primăvara anului 1941 PDF Imprimare Email
Petru Grior, Cernăuţi   
Duminică, 29 Martie 2015 14:42

TroiţăSătui de marea „fericire", adusă de la Kremlin

După masacrele sângeroase de la Lunca din lunile ianuarie-februarie 1941, intrate în istoria actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, în primăvara aceluiaşi an, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei, care doreau să-şi schimbe locul de trai, erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limbile rusă sau ucraineană, şi în care să indice motivul plecării. După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste cu scopul să scoată la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine. Locuitorii din ţinut, care nu vorbeau rusa sau ucraineana, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti cu rugămintea ca ei să-i ajute la scrierea cererilor pentru plecare în România. Conducătorii localităţilor româneşti, foşti participanţi la mişcarea subversivă din ţinut în perioada interbelică, înscăunaţi de puterea sovietică, pentru suma de cinci ruble îndeplineau rugăminrea băştinaşilor, care s-au săturat de marea „fericire", adusă din Kremlin. La 24 martie 1941, românii din localităţile storojineţene s-au adunat în oraşul Storojineţ, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria-Mamă. Autorităţile staliniste au refuzat să primească cererile, clasificând adunarea băştinaşilor drept o manifestare antisovietică şi oamenii s-au împrăştiat pe la casele lor.

Cu sufletele pline de credinţă şi cu chipul Mântuitorului pe crucile sfinte mulţimea a pornit la drum.

În dimineaţa zilei de 1 aprilie, acelaşi an, peste 1500 de locuitori din satele Pătrăuţii de Sus, Cupca, Pătrăuţii de Jos şi Suceveni, în rândul cărora se aflau bărbaţi, femei şi copii, s-au adunat în curtea bisericii din ultima localitate cu scopul să pornească spre centrul raional Hliboca pentru a înainta organelor locale ale puterii bolşevice cererile lor. Din locaşul sfânt al satului sunt scoase trei cruci, la care vor fi atârnate ştergare albe, demostrând prin aceasta că viitoarea procesiune poartă un caracter paşnic. Apoi cu toţii au îngenuncheat în curtea bicericii şi susţinuţi de sunetele pline de jale ale clopotelor de aramă, au adresat o ferbinte rugăciune către Domnul ca El să-i primească sub ocrotirea Sa. Cu sufletele pline de credinţă şi cu chipul Mântuitorului pe crucile sfinte mulţimea a pornit la drum. La hotarul satului Suceveni, lângă podul de peste apa Siretului, convoiul de oameni a fost întâmpinat de către treisprezece grăniceri sovietici, conduşi de un ofiţer comunist, care, scoţând săbiile din teacă, s-au răstit la oameni, poruncindu-le să se întoarcă la casele lor. Pentru ai intimida pe români, un soldat a lovit cu sabia crucea din capul coloanei. Sabia s-a rupt în două. Oamenii, văzând în aceasta un semn susţinător al Domnului, înlăturându-i pe grăniceri, ş-au continuat mersul spre centrul raional. Către Hliboca s-au îndreptat şi alte grupuri de băştinaşi din satele de pe Valea Siretului, mânaţi de idealurile naţionale şi sentimentul frăţiei, pătrunşi de năzuinţele spre libertate. Un soare gingaş de primăvară învăluia glia străbună şi pământul se trezea din amorţeala unei ierni grele şi îndelungate. Brânduşele firave şi dornice de viaţă, pornite din împărăţia poveştilor, domneau pe crestele dealurilor, împânzind întreaga întindere moldavă. Razele solare încălzeau inimile ţăranilor care doreau să trăiască într-o ţară liberă. În fruntea coloanelor, care intrau în Hliboca, păşeau Ion Musteaţă, Tudor Semeniuc, Ion Bojescu, Nazarie Iliuţ, Gherasim Guşulea, Petru Duşceac, Florea Grosu, Ion Grosu, Grigore Bojescu, Constantin Holunga, Constantin Bojescu, Nicolae Galac. Numărul românilor, adunaţi în piaţa centrală a raionului, a crescut până la cinci mii de oameni.

Calea spre râvnita libertate, ce se afla în „ţara din zare"

În această străveche aşezare bucovineană, unde se afla sediul Secţiei raionale Hliboca a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, mulţimea, purtând prapurile şi crucile cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase din locaşurile sfinte, intona Imnul României, scandând „Trăiască regele Mihai!", „Trăiască mareşalul dezrobitor!". Vocea oamenilor ajungea până la pădurea din Dumbrava Roşie, „de unde spiritul marelui Ştefan îi privea cu dragoste şi îi încuraja". Reprezentanţii organelor represive din raion, aceşti copoi ai regimului totalitar, cu sufletele pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băştinaşe, întâmpinând lumea, au refuzat să primească cererile românilor, care de-a lungul mileniilor au înfruntat cu bărbăţie şi eroism toate vitregiile vecinilor, păstrându-şi şi afirmându-şi fiinţa naţională. Supăraţi şi indignaţi de această fărădelege, urmaşii legendarului Decebal, mândri şi dornici de libertate ca strămoşii lor, au început să scandeze că nu mai doresc să trăiască în „raiul" bolşevic, unde e imposibil de suportat toate birurile, pe care trebuie să le plătească ţăranii şi unde teroarea era ridicată la rangul de principiu. Părăsind Hliboca, românii s-au îndreptat către Suceveni, planificând ca din centrul acestei localităţi să pornească cu toţii spre frontiera sovieto-română, dispuşi s-o treacă în mod ilegal. În vatra satului Suceveni, au apărut câţiva ofiţeri şi soldaţi sovietici, care au început a parlamenta cu lumea adunată, sfătuindu-i pe ţărani să se întoarcă la casele lor. Totodată, sovieticii doreau să câştige timpul necesar pentru mobilizarea forţelor suficiente, capabile să oprească mulţimea. Românii n-au reacţionat la vorbele staliniştilor, apucând calea spre mult râvnita libertate, care se afla în „ţara din zare", după cum va spune în 2008, în timpul acţiunilor de doliu de la Fântâna Albă, profesorul şi poetul Romeo Săndulescu, fostul Consul General al României la Cernăuţi.

În Poiana Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce.

La un colţ al pădurii din Suceveni, convoiul băştinaşilor a fost somat de un grup de soldaţi sovietici care, pentru a-i intimida pe români, au tras o salvă în aer. Acest avertisment n-a exercitat nici o influenţă asupra oamenilor. Ei şi-au continuat drumul spre frontieră. Pe teritoriul satului Fântâna Albă din raionul Hliboca, Comemorare la Fântâna Albă - Foto: Cristina Nichituş Roncealângă cantonul Varniţa, la o depărtare de doi kilometri de la hotarul, instalat de mâna veneticului la finele cireşarului 1940, coloana de oameni paşnici, constituită din bărbaţi, femei şi copii, a fost oprită de grănicerii stalinişti, proptiţi la marginea codrului secular. La semnalul comandantului, responsabil de efectuarea acestei operaţii, au pornit să ţăcănească din trei părţi mitralierele bolşevicilor, secerând rândurile conaţionalilor. Rafalele focului ucigător al mitralierelor se contopea cu vaietele muribunzilor, cu vocile pline de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi strigătele sfâşietoare ale copiilor, cu răcnetele infernale ale satrapilor stalinişti şi cu sângele martirilor, care curgea din belşug, acoperind glia strămoşească. În acea zi, în Poiana Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce. Mureau cu dorul de Ţară în inimi fiii şi fiicele neamului. Cădeau cu sufletul neîmpăcat, în floarea vârstei, românii: Belmega Ion al lui Teodor, născut în 1910, în localitatea Cupca; Bicer Gheorghe al lui Ilie, născut în localitatea Cupca; Bostan Dragoş, născut în 1923, în localitatea Suceveni; Botariu Cozma al lui Vasile, născut în localitatea Petriceni; Corduban Nicolae al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; Dabâca Teodor al lui Gheorghe, născut în localitatea Carapciu; Duşceac Ion al lui Teodor, născut în localitatea Cupca; Halac Ion al lui Dumitru, născut în localitatea Iordăneşti; Lazurca Gheorghe al lui Teodor, născut în 1889, în localitatea Petriceni; Liciman Simion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; Mihailovici Ilie al lui Vasile, născut în 1921, în localitatea Suceveni; Opaiţ Cozma al lui Ilie, născut în localitatea Carapciu; Opaiţ Gheorghe al lui Nistor, născut în localitatea Carapciu; Plevan Arcadie al lui Teodor, născut în 1914, în localitatea Cupca; Popescu Petru al lui Ion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; Savu Pavel al lui Ion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; Sidoreac Vasile al lui Alexa, născut în 1923, în localitatea Suceveni; Sucevan Constantin al lui Vasile, născut în 1903, în localitatea Suceveni; Tovarniţchi Gheorghe al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; Tovarniţchi Ilie al lui Zaharie, născut în localitatea Carapciu; Tovarniţchi Traian al lui Gheorghe, născut în localitatea Carapciu; Tovarniţchi Vasile al lui Pavel, născut în localitatea Carapciu; Ţugui Mihai al lui Vasile, născut în 1912, în localitatea Cupca; Ursulean Varvara a lui Nichita, născută în localitatea Pătrăuţii de Sus.

În seara zilei de 1 aprilie 1941 au sângerat cerul şi pământul şi s-a îngrozit Valea Siretului.

Indicata listă a românilor, căzuţi la 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă, a fost alcătuită de către Pretura plăşii Storojineţ şi înaintată în ziua de 1 februarie 1943 Guvernământului Provinciei Bucovina. Concomitent se aducea la cunoştinţa organelor administrative de la Cernăuţi faptul că până la acea dată n-au fost întreprinse acţiuni de deshumare a martirilor. Conform documentelor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Fântâna Albă au murit: Lupăştean Titania, născută în 1901, şi Rotariu Cozma al lui Vasile, născut în 1914. În seara zilei de 1 aprilie 1941 au sângerat cerul şi pământul. S-a îngrozit Valea Siretului. Unii, care au reuşit să scape de gloanţele grănicerilor bolşevici, „refugiindu-se în pădurea din apropiere, au fost ajunşi din urmă de cavaleria sovietică şi măcelăriţi cu sabia". Martirii sunt aruncaţi în gropi comune. Ei îşi dorm somnul veşnic la poale de codru verde. Fagii seculari le freamătă la creştet. Acei care s-au salvat din ghearele morţii, vor fi hăituiţi de către cerberii regimului totalitar, prinşi şi întemniţaţi. După interogările bestiale, puterea sovietică s-a răfuit crunt cu „trădătorii patriei socialiste". Ei au împărtăşit destinul martirilor de la Lunca.

Notă: Legea 68/2011, Articolul 1: Se instituie ziua de 1 aprilie ca Zi naţională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.. Pentru a cinsti memoria celor dispăruți în 1941, în sângerosul eveniment de la Fântâna Albă, în fața Mănăstirii Putna, la 1 aprilie 2011 a fost ridicată a troiță-monument, pentru comemorarea sacrificiului făcut de cei 3 000 de români uciși. (Agerpress)

footer