Revista Art-emis
1990 - „Martie negru” la Târgu Mureş PDF Imprimare Email
Dr. Larry Watts   
Duminică, 22 Martie 2015 22:42
20 martie 1990 Târgu MureşAcum, la 25 de ani de la cataclismul naţional decembrist, activitatea U.D.M.R., susţinuţă de organizaţiile iredentiste din „ţara vecină şi prietenă” pot fi văzute în adevărata lor lumină şi dimensiune. În martie 1990, profitând de „crucificarea” Securităţii şi, implicit lipsa controlului și supravegherii de către serviciile de informaţii, a permis declanşarea unui conflict etnic brutal, cu posibilitatea escaladării şi transformarea focarului într-o operaţie de amploare, ţintă fiind dezintegrarea naţională a Ţării. De atunci şi până în prezent, U.D.M.R., coloana a cincea a Ungariei, aflată aproape pe tot parcursul sfertului de veac la guvernare -profitând de oportunismul aşa-zişilor politicieni din România -, s-a infiltrat în cele mai înalte structuri ale conducerii statului, sabotându-l sistematic şi cerând, nu drepturi, ci privilegii. Pe parcursul întregii sale perioade de funcţionare Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, condus - coincidenţă - de un etnic maghiar nu a avut nicio intervenţie pentru a-i proteja pe românii din judeţele României, unde sunt nedreptăţiţi şi discriminaţi în propria Ţară. Busturile unor etnici maghiari, declaraţi criminali de război, sfidează România de pe soclurile unde au fost instalaţi, în schimb, Mareşalul Antonescu se doreşe a fi şters din memoria românilor, fiind „asasinat” în fiecare zi. Laszlo Tökes, Gyorgy Frundo, Verestoy Atilla, Marko Bela, Kelemen Hunor & Co... reprezentanţi ai U.D.M.R. luptă fără a se mai ascunde, împotriva intereselor statului român. Este imperios necesar şi chiar obligatoriu ca U.D.M.R, organizaţie extremist-iredentistă anticonstituţională, care nu are statut de partid politic şi nici măcar nu reprezintă cu adevărat interesele etnicilor maghiari din România, să dispară de pe scena politică a staului român! (Ion Măldărescu).
 
Raport2003:
 
„[…] Pe 26 decembrie (1989 - n.r.), Securitatea a fost transferată de la Ministerul de Interne la Ministerul Apărării Naţionale intransigent faţă de aceasta, pierzându-şi simultan toate atribuţiile de arestare, deţinere de persoane şi interogatorii. Peste patru zile, la 30 decembrie 1989, Securitatea a fost desfiinţată cu totul. […] Deşi necesitatea serviciilor de informaţii a fost în general recunoscută de noii conducători, aceştia nu s-au grăbit să rişte repetarea experienţei Securităţii prin recunoaşterea rapidă a unei agenţii de informaţii de securitate. Si nici publicul nu avea încredere ca noile autorităţi nu vor abuza de puterea executiva dobândită. Această teama si neîncredere s-au văzut in atitudinea autoritarilor centrale, care « şi-au luat mâinile » de pe interceptarea telefoanelor în primele 18 luni critice ale tranziţiei României. Deşi o reacţie de înțeles la anii de interziceri ai Securităţii încă proaspeţi în memoria românilor, excluderea acestei metode fundamentale de culegere de informaţii secrete a privat autorităţile de posibilitatea prevenirii sau chiar a prevederii unor crize interne şi a provocării externe. Aceasta lipsă de informaţii esenţiale a fost amplificată de absenţa unor organe de ordine publică, care fuseseră desfiinţate ca simboluri ale represiunii. Împreună, absenţa lor a lăsat instituţiile neexperimentate ale guvernului, extrem de vulnerabile, iar demonstraţiile necontrolate şi repetate au culminat cu asaltarea clădirilor guvernamentale în lunile ianuarie şi februarie 1990. Când interceptarea comunicaţiilor a fost aprobată în sfârşit prin Legea Siguranţei Naţionale din iulie 1991, ea a fost reglementată în şase articole separate.
 
În zilele de 19-20 martie 1990, un conflict etnic violent în oraşul Târgu Mureş a prins din nou autorităţile centrale nepregătite. Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţională a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, în mod deosebit dat fiind degenerarea paralelă a relațiilor sârbo-croate în Republica Federativă Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ’90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. […]”[1].
 
Nota redacţiei: Textul este un fragment din Raportul redactat în februarie 2003 de istoricul Larry L. Watts, prezentat la Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (D.C.A.F.), organism înfiinţat în anul 2000 la iniţiativa guvernului elveţian.
------------------------------------------
footer