Revista Art-emis
Suveranul PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.?.R.   
Joi, 19 Martie 2015 12:31
Ferdinand IPrincipele Ferdinand a ajuns pe Tronul României în urma unui concurs de împrejur?ri. Prima a fost aceea c? domnitorul Carol I nu a avut copii (singura feti?? a murit la 4 ani). Ca urmare, s-a aplicat articolul 83 din Constitu?ia României care prevedea: „În lips? de coborâtori în linie b?rb?teasc? a M?riei Sale Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în vârst? dintre fra?ii s?i sau coborâtorilor acestora”. A doua, s-a datorat faptului c? principele Leopold, c?ruia i s-a f?cut oferta, în calitate de frate mai mare al lui Carol I, nu a acceptat s? devin? principe mo?tenitor al Coroanei României. A treia, a constat în faptul c? Wilhelm, nepotul  cel mai în vârst? al lui Carol I, a notificat c? nu prime?te propunerea de a deveni mo?tenitor al Tronului României. Ca urmare, s-a apelat la principele Ferdinand, cel de-al doilea fiu al principelui Leopold, care a fost de acord s? primeasc? aceast? demnitate.
 
La 1 decembrie 1880, Adunarea Deputa?ilor a votat legea prin care principele Ferdinand de Hohenzollern devenea mo?tenitorul Coroanei României.
 
Tân?rul principe (n?scut la 12/24 august 1865) ?i-a continuat studiile liceale, militare ?i universitare în Germania, dup? care, în aprilie 1889, s-a stabilit în România. A urmat lec?ii de limba român?, de istoria ?i de geografia României, avându-l între profesori pe N. Iorga. Acesta avea s? precizeze: „Am ?inut s? învederez ce nu i se spusese lui Carol I: c? aici nu e o mân? de barbari, care s? trebuiasc? a fi ridica?i de o dinastie energic? ?i inteligent? la rangul na?iunilor civilizate, ci un vechi ?i nobil popor, care-?i are locul, de?i pe nedrept necunoscut, în istoria lumii.” Pasionat de literatur?, muzic?, teatru, principele Ferdinand participa la seratele oferite de regina Elisabeta, prilej cu care a întâlnit-o pe Elencu?a (Elena) V?c?rescu, de care s-a îndr?gostit. Cei doi s-au logodit, dar guvernul condus de Lascar Catargiu s-a opus c?s?toriei. Drama sentimental? a fost dep??it? dup? ce Ferdinand a cunoscut-o pe Maria de Edinburg, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. A fost cucerit de frumuse?ea acestei tinere (avea doar 17 ani), de dezinvoltura cu care se comporta în societate.  În memorii, regina Maria avea s? scrie: „Tân?rul prin? era de o sfial? chinuitoare ?i râdea, mai mult ca de obicei, pentru a o ascunde. Lucru ciudat, tocmai aceast? timiditate m? atr?gea [...] Cum a g?sit el curajul s?-mi fac? propunerea de c?s?torie e ?i azi pentru mine un prilej de uimire, dar mi-a f?cut-o ?i eu o primii“. C?s?toria a avut loc la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893. Peste mai pu?in de un an, în octombrie 1893, Maria a n?scut un b?iat, care a primit numele de Carol. Astfel s-a asigurat succesiunea la tron, spre marea bucurie a regelui Carol I. Cei doi au mai avut cinci copii: Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana ?i Mircea. Regele Carol I nu l-a implicat pe mo?tenitorul tronului în problemele politice ale României, stabilindu-i numai unele datorii pe linie militar? ?i de reprezentare. Ferdinand a fost la un pas de a-?i pierde calitatea de mo?tenitor al tronului la 25 septembrie/8  octombrie 1914, când Carol I - grav afectat de faptul c? la Consiliul de Coroan? din 21 iulie/3 august 1914 nu s-a acceptat propunerea sa ca România s? intre în r?zboi al?turi de Germania ?i Austro-Ungaria - a cerut secretarului s?u, Basset, s? redacteze „cuvântarea pentru abdicare”, prin care î?i anun?a decizia de a încredin?a puterea unei Locotenen?e Regale, ceea ce semnifica retragerea dinastiei de Hohenzollern de pe Tronul României. Dar, peste dou? zile, la 27 septembrie/10 octombrie 1914, Carol I a încetat din via??, astfel nu a putut duce la îndeplinire aceast? decizie.
 
Un rege necunoscut.
 
Dup? ce timp de 34 ani a îndeplinit func?ia de principe mo?tenitor, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, Ferdinand devenea regele României. Referindu-se la acest moment, regina Maria avea s? scrie c? so?ul s?u „era pentru poporul s?u ca o carte închis?, nimeni nu ?tia ce sim?ea”. O idee similar? exprima N. Iorga, scriind c? noul rege „era pentru cei mai mul?i un necunoscut ?i un ne?inut în seam?, pentru câ?iva o tain?, aproape pentru nimeni o siguran??”. În cuvântarea rostit? dup? depunerea jur?mântului, regele Ferdinand a dat asigur?ri c? va fi un „bun român”, ceea ce însemna c? nu se va opune voin?ei na?ionale privind atitudinea fa?? de cele dou? tabere aflate în r?zboi (Antanta ?i Puterile Centrale). Regina Maria, purtând un v?l negru, prezent? la ceremonie împreun? cu copiii s?i, a câ?tigat simpatia poporului pentru noul suveran: „Sim?ii deodat? c? trebuie s?-mi descop?r fa?a, în ochii  întregii Adun?ri, c? trebuie s-o întorc spre ea, f?r? v?l cernit care s? ne despart?. O aclamare prelung?, ce m? umplea de fiori, izbucni din sutele de inimi: Regina Maria!”. Peste ani, regina avea s? scrie în memoriile sale: „Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiin?e pe lume”. Spre deosebire de Carol I - c?ruia îi pl?cea s? aib? o imagine de rege puternic, intransigent, dominator -, Ferdinand era, dup? expresia omului politic liberal I.G. Duca, de o „timiditate boln?vicioas?”, nu-i pl?cea s? ?in? discursuri, s? comande, s? asculte cuvinte elogioase la adresa sa. Era omul discu?iilor în cercuri restrânse, despre subiecte diverse: muzic?, literatur?, art?, biologie, istorie etc. Constantin Argetoianu se referea la atitudinea regelui Ferdinand, care se deosebea radical de cea a lui Carol I: „Distan?a dintre suveran ?i omul de rând a disp?rut. Suveranitatea olimpian? l?sa locul unui sentiment de prietenie spontan?. În locul unui deget ?i se întinde azi o mân? întreag?, care zguduie cu frenezie bra?ul poftitului, c?ruia i se prezint? un scaun, o ?igar?, un pahar, o glum?, un râs deschis”.
 
… cu o regin? iubit?.
 
În timp ce Carol I nu i-a permis so?iei Elisabeta s? se implice în problemele politice, regele Ferdinand i-a l?sat câmp liber de manifestare reginei Maria, care i-a fost de mare ajutor, mai ales în momentele dificile pentru ?ar?. De asemenea, l-a avut al?turi pe Ion I. C. Br?tianu, pre?edintele P.N.L., om politic cu un larg orizont ?i foarte eficient în ac?iunile sale. Ferdinand se sf?tuia adesea cu administratorul Domeniilor Coroanei, Barbu ?tirbey, o persoan? discret? ?i în?eleapt?. La Consiliul de Coroan? din 14/27 august 1916, regele Ferdinand s-a pronun?at pentru intrarea României în r?zboi al?turi de Antanta, spre indignarea lui P.P. Carp, care a ?inut s?-i aminteasc? faptul c? era un Hohenzollern. Replica regelui a fost memorabil?: „Domnule Carp, ?tiu foarte bine c? sunt un Hohenzollern, nu era nevoie s?-mi aminte?ti dumneata. Dac? interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României, n-a? ezita s? adopt opiniile dumneavoastr?; aceast? solu?ie ar fi cea mai u?oar? pentru mine. Dar, scormonind adânc în con?tiin?a mea, am ajuns, cu durere, la concluzia c? interesele României nu merg al?turi de cele ale Austro-Ungariei ?i în consecin?? cu cele ale Germaniei. A trebuit s?-i impun inimii mele t?cerea; asta nu a fost u?or; cu sufletul torturat am luat hot?rârea de a-mi face datoria fa?? de poporul român, ale c?rui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea c? decizia acestei zile este singura care concord? cu destinul ??rii mele”. În Proclama?ia c?tre ?ar? semnat? de rege ?i de membrii guvernului, difuzat? dup? aceast? decizie, se afirma: „Înainta?ii no?tri au reu?it s? întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin r?zboiul Independen?ei, prin munca lor neobosit? pentru rena?terea na?ional?. Ast?zi ne este dat nou? s? întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înf?ptuit pentru o clip?: Unirea românilor de pe cele dou? p?r?i ale Carpa?ilor”. Ferdinand I a înfruntat cu demnitate greut??ile r?zboiului: victoriile ini?iale în Transilvania, înfrângerile din toamna anului 1916, retragerea în Moldov. În calitate de „cap al puterii armate” ?i comandant al trupelor române, a elogiat eroismul osta?ilor în Ordinul de zi din 12/25 august 1917: „Cu mândrie m? uit la voi ?i v? aduc mul?umirile mele c?lduroase ?i recuno?tin?a mea ofi?erilor ?i trupei care v-a?i purtat atât de bravi”.
 
Ferdinand cel loial. 
 
Sub domnia lui Ferdinand, în anul 1918, s-a realizat cel mai important act na?ional din istoria poporului român: Unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului ?i Transilvaniei cu Patria Mam?. Familia regal? a revenit în Bucure?ti chiar în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie, când la Alba Iulia se desf??ura Marea Adunare Na?ional?. Regina Maria scria: „Nando se întoarce ca dezrobitorul care a înf?ptuit unirea poporului s?u. Jertfa de sine pe care a f?cut-o a fost r?spl?tit?. Numele lui e binecuvântat de to?i, mari ?i mici”. Actele de Unire au fost ratificate prin decrete regale, apoi prin legile votate de primul Parlament al României Întregite. La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii solemne, desf??urat? la Alba Iulia, regele Ferdinand a fost încoronat ca „rege al tuturor românilor“, împreun? cu regina Maria. În Proclama?ia  difuzat? cu acel prilej regele aprecia: „Punând pe capul meu, în aceast? str?veche  cetate a Daciei romane,  Coroana de o?el de la Plevna, pe care noi ?i glorioase lupte au f?cut-o pe veci Coroana României Mari, m? închin cu evlavie în fa?a memoriei celor care, în toate vremurile ?i pretutindeni, prin credin?a lor, prin munca ?i jertfele lor, au asigurat unitatea na?ional?”. Regele ?i-a câ?tigat respectul românilor, care l-au numit „Ferdinand cel loial”, deoarece în momentele cruciale ?i-a jertfit propriile sentimente, s-a desp?r?it de p?rin?i ?i de rude, a r?mas devotat ??rii sale, ac?ionând pentru înf?ptuirea idealului na?ional al poporului în fruntea c?ruia se afla.
 
Imediat dup? ce România a intrat în r?zboi împotriva Germaniei, regele Ferdinand a fost ?ters din eviden?ele familiei de Hohenzollern, iar împ?ratul Wilhelm al II-lea i-a retras gradele militare ?i decora?iile. Suveranul a primit cu demnitate asemenea ve?ti: „Dinastia mea este român?! Este o gre?eal? s? afirmi c? este str?in?, german?!”. ?i-a botezat to?i copiii în religia ortodox?, de?i aceast? obliga?ie se referea numai la primul b?iat, care devenea mo?tenitorul Coroanei. Acest gest i-a atras excomunicarea din partea papei. Catolic, profund religios, Ferdinand a fost puternic afectat de aceast? decizie. A st?ruit ca România s? semneze Concordatul cu Vaticanul, act realizat la 10 mai 1927, fapt ce a dus la ridicarea interdic?iei papale, cu câteva luni înainte de moartea sa. A fost numit ?i „Regele ??ranilor”„, pentru c? a sus?inut necesitatea reformei agrare ?i a celei electorale. La 23 martie/5 aprilie 1917, Ferdinand s-a adresat osta?ilor de pe front: „Vi se va da p?mânt. Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pild?. Vi se va da ?i o larg? participare la treburile statului”. În mai 1917, a fost modificat? Constitu?ia României, pentru a se permite exproprierea pentru „cauz? de utilitate na?ional?” ?i extinderea dreptului de vot.  În noiembrie 1918, Ferdinand a semnat decretul pentru introducerea votului universal, iar în 1921 legile pentru reforma agrar?, prin care s-a realizat cea mai ampl? expropriere din Europa acelei perioade (6,6 milioane ha de teren arabil), fiind împropriet?rite circa un milion ?i jum?tate de familii ??r?ne?ti.
Regele ?i-a legat numele de întreaga legisla?ie vizând consolidarea statului na?ional unitar român, în primul rând de Constitu?ia din 1923, precum ?i de legile de unificare administrativ?, judec?toreasc? etc. Ca urmare a ridic?rii Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhat, în ziua de 1 noiembrie 1925, Ferdinand a înmânat cârja - simbol al noii demnit??i - mitropolitului primat Miron Cristea (Magazin istoric nr. 8 - 9/2014), care a devenit primul patriarh al României. A validat, prin semn?tura sa, legile economice care aveau la baz? concep?ia „prin noi în?ine”, fapt ce a asigurat crearea unei industrii na?ionale ?i modernizarea societ??ii române?ti. De-a lungul întregii domnii, Ferdinand I a militat pentru o via?? politic? lini?tit?, pentru colaborarea partidelor ?i realizarea unor guverne de concentrare na?ional?. Era iritat de faptul c? apelul s?u nu a fost ascultat, c? societatea româneasc? era marcat? de vrajba dintre liderii politici, pe care nu reu?ea s?-i aduc? la masa tratativelor. Ca urmare, s-a bizuit pe Ion I.C. Br?tianu, pe care-l considera „zodia bun? a României”, ?i nu s-a în?elat. Spre sfâr?itul domniei a avut parte de o mare decep?ie: la 28 decembrie 1925, fiul Carol a renun?at la calitatea de mo?tenitor al tronului. O mai f?cuse de dou? ori, în 1918 ?i 1919, astfel c? regele a convocat Consiliul de Coroan? pentru ziua de 31 decembrie, declarând c? a decis s? taie „creanga putred? din arborele frumos al dinastiei”. La 4 ianuarie 1926, Adunarea Na?ional? Constituant? a hot?rât proclamarea ca succesor a lui Mihai, fiul lui Carol, ?i constituirea unei Regen?e care s? exercite prerogativele regale în eventualitatea c? acesta (atunci în vârst? de cinci ani) ar ajunge rege înainte de vârsta majoratului. Regele Ferdinand a încetat din via?? la Sinaia, în ziua de 20 iulie 1927, în urma unei boli cumplite (cancer - Magazin istoric nr. 10/2000). A fost înmormântat în biserica M?n?stirii Curtea de Arge?, al?turi de înainta?ul s?u, Carol I.
 
Locul ?i rolul oamenilor politici în istorie se apreciaz? dup? rezultatele activit??ii lor.
 
Din acest punct de vedere, Ferdinand r?mâne o personalitate pozitiv?. În 1914, când a urcat pe Tron, România avea 7,7 milioane locuitori ?i 137.000 km2. În 1927, România avea 17,1 milioane locuitori ?i 295.000 km2. Dintr-o ?ar? mic?, a ajuns un stat de m?rime medie în Europa: locul 8 dup? num?rul de locuitori ?i locul 10 dup? suprafa??. În cei 13 ani de domnie, România a f?cut progrese considerabile pe toate planurile, la realizarea c?rora regele Ferdinand ?i-a adus contribu?ia. Semnificative sunt cuvintele principalului s?u colaborator, Ion I.C. Br?tianu: „Românii nu vor putea uita niciodat? c? regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele ??rii. De neclintit în convingerile sale ?i în hot?rârile sale în timpul r?zboiului, bun ?i în?elept pe timp de pace, Ferdinand I va r?mâne pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul s?u ?i care a înf?ptuit marile reforme care au adus statului dreptatea, puterea ?i lini?tea”.
La scara istoriei, Ferdinand I a fost singurul ?ef de stat (domnitor, rege, pre?edinte) care a condus o ?ar? Întregit? (România Mare) ?i s-a putut intitula, cu deplin temei, „regele  tuturor românilor”. „Am ?inut s? învederez ce nu i se spusese lui Carol I: c? aici nu e o mân? de barbari, care s? trebuiasc? a fi ridica?i de o dinastie energic? ?i inteligent? la rangul na?iunilor civilizate, ci un vechi ?i nobil popor, care-?i are locul, de?i pe nedrept necunoscut, în istoria lumii”. (Nicolae Iorga).
Grafica - Ion M?ld?rescu
footer