Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Lt. col. (r) Drd. Constantin Mo?incat   
Joi, 05 Martie 2015 12:48

Trecerea Tisei 1919-Generalii Mo?oiu ?i Olteanu„... Voi to?i care a?i dus Drapelul român în ?inuturile hotarelor noii Românii întregite, aduce?i-v? aminte necontenit c? pe steagurile noastre sunt scrise cuvintele: «Onoare ?i Patrie»”. (Ferdinand I)

Armisti?iul de la Foc?ani ?i apoi pacea de la Buftea-Bucure?ti - din 7 mai 1918 - aduceau României grave prejudicii teritoriale, economice ?i politice, fapt pentru care guvernul nu le-a ratificat. Locuitorii din teritoriile române?ti aflate sub st?pânire str?in? ?i-au continuat lupta pentru dreptate na?ional?, pe baza dreptului interna?ional ?i al principiului na?ionalit??ilor. Meritul politic al unirii Basarabiei (27 marie 1918) cu România l-au avut frunta?ii intelectuali ?i popula?ia din provincie. Desf??urarea în ordine a preg?tirilor pentru unire a fost f?cut? la ad?postul oferit de trupele Diviziei 11 Infanterie, comandate de generalul Ernest Bro?teanu[1]. Generalul Zadik[2], comandant al Diviziei 8 infanterie, trecuse la 29 octombrie 1918, în Bucovina, cu misiunea ca „împreun? cu toate trupele de jandarmi ?i gr?niceri s? ocupe în timpul cel mai scurt întreaga provincie”[3] ?i capitala Cern?u?i. Înaltul Decret nr. 3179 aduce cea de-a doua mobilizare a armatei române. Concomitent, noul guvern al generalului Constantin Coand? a adresat un ultimatum feldmare?alului August von Mackensen (ce comanda 15 divizii), pentru a p?r?si teritoriul României în 24 de ore. For?area Dun?rii de c?tre trupele aliate ?i mobilizarea armatei române au însemnat reînceperea r?zboiului. Reluarea ostilit??ilor a fost un moment prielnic pentru alia?i de a nu ?ine seama de armisti?iul de la Belgrad, încheiat cu Ungaria, prin care Mure?ul constituia aliniament de demarca?ie. Declara?ia de la Oradea[4], din 12 octombrie 1918, a reprezentat documentul juridic de început al organiz?rii alegerilor de delega?i pentru Marea Adunare Na?ional? de la Alba Iulia. La 1 decembrie 1918 ardelenii au hot?rât unirea pe vecie cu România. Consiliul Dirigent ?i G?rzile Na?ionale au fost organe executive ale noii puteri, respectiv de ap?rare a ordinii ?i lini?tii publice. Refuzul conduc?torilor Ungariei de a accepta victoria luptei de eliberare a popoarelor din imperiul austro-ungar, destr?mat, ?i în consecin?? nerecunoa?terea noilor frontiere create prin Unire, a dus la împotriviri de tot felul, inclusiv pe calea armelor. În fruntea Diviziei 7 Infanterie, generalul Traian Mo?oiu intra prin trec?torile Carpa?ilor în Ardeal ?i, la 7/20 noiembrie 1918, ocupa ora?ul Reghin, de unde a dat o „Proclama?ie c?tre ardeleni”[5], în care ar?ta c? nu venea „ca un cuceritor, c?ci voi v-a?i cucerit deja Ardealul…, vin numai ca s? cimentez ceea ce voi în?iv? a?i cucerit…Cu noi aduceam libertatea, iar dreptatea este scris? pe steagurile noastre”.

Evenimentele care s-au succedat au fost consemnate în documentele epocii ?i interpretate în mod diferit de istoriografia româneasc? ?i str?in?. În spiritul respectului pentru adev?rul istoric, ne delimit?m de entuziasmul, de optimismul ?i subiectivismul celor ce au tr?it evenimentele ?i p?str?m aprecierile corecte ale celor ce au cercetat ?i redat adev?rul de pe pozi?ii ?tiin?ifice ?i nu de pe pozi?ii partizane, cu o interpretare favorabil? mai degrab? discursului politic decât scrierii adev?rului. Studiul nostru se bazeaz? pe informa?iile istoriografice ale c?ror autori sus?ineau câteva lucruri asupra c?rora voim a face lumin?. Aceast? lumin? r?zbate din lectura atent? a documentelor emise de ofi?erii din Statul major[6] ?i biroul de opera?ii[7] al Comandamentului Trupelor din Transilvania. Din analiza comparat? a datelor, utilizate de mai mul?i autori, rezult? câteva concluzii interesante a c?ror argumentare o vom sus?ine în rândurile de fa??. Jurnalul de opera?ii a stat ?i la baza lucr?rilor memorialistice întocmite de generalul Traian Mo?oiu[8] ?i Gheorghe M?rd?rescu[9]. „Jurnalul” reprezint? un document juridic de mare importan?? ce ne clarific? ?i spulber? mituri tradi?ionale potrivit c?rora: exista o unanimitate a dorin?ei de unire cu România a întregii popula?ii ardelene; mitul prieteniei dintre români ?i sârbi, s-ar fi manifestat ?i pe durata evenimentelor la care ne referim, sau c? ofensiva armatei române fusese o reac?ie de r?spuns la ofensiva ungar? din 16 aprilie 1919.

Documentele de arhiv? cercetate ne permit formularea unor concluzii mai nuan?at, ele fiind, cu siguran??, mult mai aproape de realitatea acelor vremuri. Apriori, re?inem aten?ia cititorilor c? jurnalul de opera?ii este un document juridic obligatoriu de întocmit la r?zboi. Fiind o sintez? a celor mai semnificative momente tr?ite pe front, „jurnalul” furnizeaz? cercet?torului suficiente informa?ii ce, mai târziu, pot fi argumente puternice pentru cei ce le-au tr?it ?i m?rturii în favoarea comportamentului corect al armatei române fa?? de popula?ia civil?, atât din Transilvania, cât ?i din Ungaria ocupat?. Cazurile izolate de represiune, consemnate în mod obiectiv ?i în „jurnal”, au fost consecin?a nerespect?rii regulilor de r?zboi - comunicate prin 19 Ordonan?e. Pe lâng? misiunea de organizare ?i sus?inere a efortului militar de r?zboi, Comandamentului Trupelor din Transilvania i-a revenit ?i dificila misiune de a reinstaura ordinea ?i legea în spatele frontului, într-o societate anarhizat? de comuni?tii unguri. Prin ordinul nr.1159/28.11.1918, Marele Cartier General dispunea înfiin?area Comandamentului Trupelor din Transilvania, odat? cu a doua mobilizare a armatei române[10]. La 11 decembrie 1918, sediul Comandamentului s-a stabilit la Sibiu, unde se instalase ?i Consiliul Dirigent, sub pre?edin?ia lui Iuliu Maniu. Imediat ce Comandamentul s-a organizat - constituindu-se din Divizia I-a Vân?tori, Divizia 2 Vân?tori ?i Divizia 7 Infanterie - s-a ordonat ocuparea Ardealului pe aliniamentul Cîmpulung - Maramure?, vest Zal?u, prin Poeni pe Cri?ul Repede, peste culmea Mun?ilor Apuseni ?i cobora în valea Mure?ului, la vest de Zam. Pân? la ocuparea acestei linii de demarca?ie, guvernul român a avut de trecut multe piedici din partea alia?ilor. Ungurii cereau Mure?ul ca linie de demarca?ie. Dup? ocuparea ora?elor Reghin ?i Târgu Mure?, un deta?ament de infanterie a pus st?pânire pe Uioara, cu scopul de a z?d?rnici ac?iunile patrulelor din divizia de secui, de sub comanda colonelului Kratochwil. Trupele ungure?ti primiser? ordin s? împr??tie mul?imea ?i pe reprezentan?i ale?i ai acestora, aduna?i la Alba Iulia. Prinderea conduc?torilor era obiectivul urm?rit de Kratochwil. Prinzând îns? de veste c? trupele române au ocupat pozi?ii pe Mure?, Kratochwil renun?? la proiectul s?u. În nord, pân? la 1 decembrie 1918, trupele Diviziei 7 infanterie au ocupat ora?ele Bistri?a, Dej ?i Cluj, în timp ce Divizia a 1-a Vân?tori, sub comanda generalului Leca, ?i Divizia 2 Vân?tori, comandat? de generalul Dabija, treceau în Ardeal în subordinea Comandamentului Trupelor din Transilvania. Prezen?a armatei române regale în Ardeal a descurajat ?i împiedicat formarea unor „republici locale” ?i estomparea actelor de sabotaj de tot felul.

Primele informa?ii despre trupele ungare ?i dispunerea acestora, Comandamentul Trupelor din Transilvania le-a ob?inut de la Marele Cartier General ?i le-a actualizat pe teren cu cele furnizate de Consiliul Dirigent care, prin biroul informa?ii militare, era încuno?tin?at din teritoriu despre faptul c? g?rzile na?ionale române erau dezarmate, popula?ia b?tut? ?i jefuit?. G?rzile secuie?ti ?i ungure?ti din Cop?a Mic? stricau liniile telefonice ?i telegrafice. Pe 28 decembrie 1918, Consiliul Dirigent aducea la cuno?tin?a Comandamentului Trupelor din Transilvania c? „ungurii au pus sub tipar câteva milioane coroane, bancnote false, cu scopul de a le introduce în ascuns în Transilvania, pentru a sus?ine propaganda contra unirii Ardealului”[11]. Ministrul plenipoten?iar Erdely, împuternicit pe lâng? guvernul de la Budapesta, informa Consiliul Dirigent despre „preg?tirile sârbilor de un nou r?zboi”, lucru ce s-a întâmplat prin ocuparea Banatului. Pe linia de demarca?ie, ungurii ?i-au desf??urat trupe de infanterie, artilerie ?i cavalerie puternic mobilizate de idei bol?evice. La ad?postul acestor arme, jafurile, maltratarea popula?iei ?i terorizarea nu conteneau. Ac?iunile erau ?i directe asupra trupelor române. Pe 1 ianuarie 1919 se consemneaz? atacul „trenului care se g?sea în apropierea sta?iei ?igani”. În urma atacului bandelor de secui s-au înregistrat 6 mor?i ?i 13 r?ni?i ?i disp?ru?i, Vinovat de incidentul cauzator de moarte (domnul Apathy din Cluj), care a fost dovedit cu probe scrise, ca fiind autorul moral. Ora?ul Cluj a fost amendat cu 900.000 coroane, sum? ce s-a împ?r?it familiilor celor mor?i. Prin ordinul nr. 993, Marele Cartier General stabilea printre alte m?suri de represalii ?i obliga?ia prim?riei Cluj de a suporta „cheltuielile de înmormântare ?i facerea unui monument cu epitaf”. Func?ionarii po?tei, poli?iei ?i prefecturii din Odorhei, sprijini?i de 1000 simpatizan?i, au refuzat s? lucreze, sub pretextul c? au depus jur?mânt de credin?? guvernului ungar. Dup? arestarea a 33 de persoane, greva s-a suspendat ?i manifestan?ii ?i-au reluat activitatea. Grevele de la minele din Petro?ani au produs grave perturb?ri atât în ce prive?te produc?ia, cât ?i al transporturilor pe c?ile ferate.

La începutul anului 1919 informa?iile se succedau cu repeziciune ?i erau contradictorii. Dinspre Maramure? veneau informa?ii despre ac?iunea trupelor ucrainene ce aveau ordin s? ocupe valea Tisei. În p?r?ile Aradului, propaganda bol?evic? se întindea, în fiecare zi. Sub protec?ia francezilor, ce se ar?tau îng?duitori cu unguri, s-a reînfiin?at garda na?ional?, cu arme primite chiar de la francezi. La ad?postul manifest?rilor turbulente în regiunile Debre?in, Salonta, Oradea, Miskolcz, Keskemet ?i Seged armata ungar?, bol?evic?, se organiza ?i î?i constituia depozitele de cereale ?i muni?ii[12]. În Nord, pân? la intrarea trupelor române în Sighetul Marma?iei, 300- 400 de bol?evici au devastat ?i au dat foc mai multor sate de români. G?rzile române?ti ?i ungure?ti au respins încerc?rile ucrainenilor de a ocupa ora?ul. În Sud-vest sârbii continuau arest?rile ?i prigonirile românilor. De?inu?ii erau du?i la Belgrad. Românii erau foarte tri?ti, c?ci sârbii f?ceau rechizi?ii, f?r? a le pl?ti desp?gubiri. De la ocuparea Banatului, sârbii s-au transformat în bande care terorizeaz? chiar ?i pe francezi. Ofi?erii francezi sunt sub influen?a unguroaicelor ?i evreicelor, cu scop de a face din Banat o „republic? separat?”[13].

În centru trupele se concentrau în special pe v?ile Cri?ului Repede, Barc?u ?i Crasna. „Inamicul din regiunea Ciucea continu? a p?stra atitudinea provocatoare fa?? de trupele noastre” (p.42), tr?gând sporadic focuri de artilerie. Ungurii executau lucr?ri de fortifica?ii în acest sector. Cei retra?i de pe linia de demarca?ie, cartirui?i în sate, se purtau cu barbarie. Cârciumarul, - evreu - din Remetea, dup? ce a fost jefuit, a fost omorât de honvezii Regimentului 4. Indisciplina a dus la incidente între ofi?eri ?i trup?, al c?ror rezultat a fost sângeros. Pe 3 martie 1919, ziarul „Voros Uyisag” s-a mutat la Oradea, centru al bol?evismului. La întrunirea comuni?tilor din Oradea, ace?tia cereau „ca p?mânturile s? li se distribuie în rate”[14]. Din aceast? cauz?, proprietarii unguri a?teptau cu ner?bdare sosirea armatei române, spre a le salva ?i ap?ra averile. Românii ce treceau peste linia de demarca?ie declar? c? printre „solda?ii unguri plute?te o atmosfer? de bol?evism. Ofi?erii sunt degrada?i de c?tre solda?ii care vin ?i pleac? din unit??i”[15]. Pe 8 aprilie 1919, primarul din Crasna a dat ordin c? „to?i românii s? se prezinte la mobilizare, în caz contrar, fiecare al patrulea român va fi împu?cat”[16]. Dispozi?ia de mobilizare dat? de Budapesta a fost sortit? e?ecului. Informa?iile ob?inute de Marele Cartier General român conduceau spre ideea c? armata ungar? se va ab?ine de la declan?area ofensivei pân? ce mobilizarea ?i preg?tirea trupei nu va fi încheiat?.

Eliberarea fiec?rei localit??i a însemnat o mare bucurie pentru popula?ia român? ?i armat?. La Turda, de pild?, s-a oficiat un parastas de pomenire pentru Mihai Viteazul. Pe linia de demarca?ie, generalul Traian Mo?oiu ?i-a organizat dispozitivul pe deta?amente dispuse astfel: Deta?amentul Olteanu cu centru la Sighetul Marma?iei; Divizia 7 Infanterie sub comanda generalului Neculcea la Dej; Divizia 6, general Holban, la Cluj; Divizia 1 Vân?tori la Sighi?oara; Divizia 2 Vân?tori la Sibiu; ?i Divizia 2 Cavalerie, general Constantinide, la Baia Mare. Acestor mari unit??i li s-au ad?ugat diviziile ardelene, formate din voluntari, puse sub comanda - diviziei 16 general Hansu, ?i diviziei 18 general Pop. Acestor for?e, colonelul Kratockwil le-a opus trupele sale, organizate în special pe osatura Diviziei 20 Secui[17], la care s-au ad?ugat elemente rebele maghiare, recrutate din rândul popula?iei civile, precum ?i g?rzile na?ionale maghiare, care între?ineau o atmosfer? de teroare, stimulat? ?i de tonul agresiv al ziarelor ungure?ti. Din informa?iile culese de Comandamentul Trupelor din Tansilvania rezultau, în prima linie, aproximativ 18.000- 20.000 oameni, 60-70 tunuri ?i 5 trenuri blindate, iar în linia a II-a 40.000- 50.000 oameni ?i 65 tunuri.

Pe 15 aprilie 1919, trupele române erau în dispozitiv de lupt?, organizate astfel:

Grupul de Nord (gl. Mo?oiu), cu misiunea de a executa ac?iunea hot?râtoare cu Deta?amentul gl. Olteanu pentru respingerea oric?ror atacuri dinspre Nord ?i Vest. Obiectiv de cucerit: Huszt. Divizia 2 Cavalerie va p?stra sectorul ocupat ?i va face recunoa?teri ofensive în întreg sectorul. Dup? ajungerea în câmpie, Divizia 7 Infanterie va înainta pe dou? coloane, prin T??nad ?i Supuru de Jos, cu obiectiv: Carei. Va folosi Deta?amentul de moto-mitraliere într-o ac?iune viguroas? de manevr? spre Some? cu scopul de a deschide drumul diviziei de cavalerie. Divizia 6 va opera în lungul Cri?ului Repede, cu obiectiv principal: Oradea, ?i va ac?iona cu un deta?ament puternic de manevr? spre Marghita, înt?rind leg?tura cu Divizia 7 infanterie. Rezerva general? al Grupului General Mo?oiu era asigurat? de Divizia 16 Ardelean?. Consiliul Dirigent, în ?edin?a sa din 9 aprilie 1919, ?inut? în prezen?a lui Iuliu Maniu, a hot?rât trecerea la ofensiv?, cu misiunea „de a elibera ultima colib? româneasc? de sub jugul str?in”[18]. Consiliul de Mini?tri de la Bucure?ti, la cererea Consiliului Dirigent, hot?ra, la 10 aprilie 1919, „înaintarea armatei române la vestul Transilvaniei”, cu scopul de a asigura protec?ia românilor împotriva bandelor ungare, stoparea anarhiei bol?evicilor unguri. Ve?tile sosite din Bihor, la Consiliul Dirigent, potrivit c?rora pe 4 aprilie 1919 un grup înarmat de unguri ?ovini i-au asasinat pe dr. Ioan Ciorda?, membru al consiliului, prefect al Bihorului, ?i dr. Nicolae Bolca?, au consternat conducerea de la Sibiu. Situa?ia grav? creat? nu mai suporta amânare.

- Va urma -
------------------------------------
[1] Generalul, Ernest Bro?teanu (n.24.01 1869-7.06 1932) a comandat Divizia 11 Infanterie (08.01 1916-11.05 1921) în r?zboiul întregirii. A intrat în Basarabia la 13 ianuarie 1918. Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”, decorat pentru bravura sa pe câmpul de b?t?lie din Dobrogea. Vezi pe larg Constantin Mo?incat, Cronic? de mar?, Ed. Cogito, Oradea, 1996, p.22-32
[2] Iacob Zadik (n.8 12 1867-m.8 04 1970) general de divizie în r?zboiul întregirii, ?ef de stat major de Armat?, comandant al Diviziei 8 Infanterie.
[3] Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), fond microfilme, rola PII,.1.2.850, c.784
[4] Nu este nici o exagerare când se afirm? c? Declara?ia de autodeterminare na?ional?, a celor peste 3 milioane ?i jum?tate de români din Transilvania, Banat, Cri?ana ?i Maramure?, poate fi considerat? ca uvertur? a Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918, ea înscriindu-se pe acela?i flux istoric cu „Suplex Libellus Valachorum” ?i „Memorandumul din 1892”, documente ?i m?rturii cu semnifica?ie european?, privind idealurile ?i aspira?iile de reunire ?i formare a unui stat modern la nivelul întregului spa?iu carpato-danubiano-pontic. Apropierea zilei celei mari i-a determinat pe reprezentan?ii Partidului Na?ional Român s? se întruneasc? la Oradea în ziua de 29 septembrie/12 octombrie 1918, într-o Consf?tuire na?ional?. Pornind de la caracterul momentului istoric, care deschidea orizonturi pentru b?t?lia final? de unire a Transilvaniei cu România, participan?ii la întrunire au declarat f?r? echivoc c? „na?iunea român? din Ungaria ?i Ardeal” este îndrept??it? s? „dispun? singur? ?i liber? de soarta ei ?i s? hot?rasc? singur? plasarea ei printre na?iunile libere [...]”. Vezi pe larg Dr. Viorel Faur, Declara?ia de independen?? na?ional?, Oradea, 12 octombrie 1918, în vol. Triumful marelui ideal, Bucure?ti, 1988, p. 249-262
[5] Textul integral în Constantin Mo?incat, Starea de veghe, Ed. Papyrus, Oradea, 1997
[6] ?ef de stat major al Comandamentului Trupelor din Transilvania a fost generalul ?tefan Panaitescu, sub conducerea c?ruia s-a întocmit Jurnalul de opera?ii. Informa?iile cuprinse în acest document sunt strict riguroase ?i se bazeaz? pe rapoartele înaintate zilnic e?aloanelor superioare.
[7] Func?ia de ?ef al biroului opera?ii a fost asigurat? pân? la 18. 03 1920 de c?tre Lt.col. Ioan Tiron.
[8] Generalul Traian Mo?oiu (n.8 iulie 1868 - d.15 august 1932). La 1 iunie 1889, sublocotenent în armata austro-ungar?; 1 aprilie 1893 sublocotenent în armata regal? român?. Înalt ?i corpolent, cu un aspect exterior ?i o înf??i?are perfect?, v?zut de Nicolae Iorga, „un ardelean cumplit la înf??i?are ?i atitudine”, a comandat Batalionul 9 Vân?tori, fiind „un excelent instructor, con?tiincios ?i inteligent”. Înaintat în toate gradele numai la alegere ?i excep?ional. Colonel la 1 aprilie 1916, comand? Regimentul 2 Doroban?i Vâlcea ?i apoi Grupul Lotru. Comand? Diviziile 20 ?i 23 Infanterie ?i Brigada 26. Reorganizeaz? în Moldova, Divizia 12. Decorat cu Mihai Viteazul ?i Legiunea de Onoare. Comand? Divizia 7, Comandamentul Trupelor din Transilvania, Grupul de Nord, Gruparea de Manevr? în campania împotriva bol?evismului ungar. Guvernator al Ungariei ocupate, Comandant al Corpului Vân?torilor, Guvernator al Basarabiei, Ministru de R?zboi, Ministru al comunica?iilor, Ministru al Luc?rilor Publice, Senator de drept. Autor al lucr?rilor: Spiritul ofensiv al infanteriei 1909, Instructorii recru?ilor de infanterie 1910, Ocuparea Budapestei în leg?tura opera?iunile militare din Ardeal 1918-1919. Pe larg vezi General Traian Mo?oiu, Memorial de r?zboi (august-octombrie 1916), Editura Dacia 1987; Cronic? de Mar? – 80 de ani de la înfiin?area Diviziei 11 Infanterie, edi?ie preg?tit? ?i prefa?at? de locotenent colonel Constantin Mo?incat, Ed.Cogito, Oradea, 1996; general de brigad? r. Prof.univ. dr. Gheorghe Tudor Bihoreanu, lt.col.r. Constantin Mo?incat, ing.ec. Ioan Tulvan, General Traian Mo?oiu - arhanghel al b?t?liei pentru Ardeal, Ed. Tipo MC, Oradea 2004.
[9] General de Corp de Armat? Gheorghe M?rd?rescu (n.4 august 1866, Ia?i - m. 5 septembrie 1938, Neuheimbad, Germania). Studii: ?coala militar? de ofi?eri 1888, ?coala superioar? de R?zboi 1894. În r?zboiul întregirii na?ionale a fost ?ef de stat major la Armatele 3 ?i 2. Ministru de r?zboi în perioada 1922-1926. A preluat comanda Comandamentului Trupelor din Transilvania dup? ce acesta fusese organizat în detaliu de Traian Mo?oiu a folosit Jurnalul pentu lucrarea sa Campania pentru desrobirea Ardealului ?i ocuparea Budapestei (1918-1920)
[10] Marele Stat Major, pe baza Instruc?iunilor secrete de mobilizare, a trecut întreaga armat? din nou pe picior de r?zboi prin completarea cu oameni de la vatr? din „”rezerv? ?i mili?ii, pân? la contingentul 1894 inclusiv”. Capul o?tirii adresa un patetic Ordin de Zi, prin care chema la reluarea luptei, al?turi de alia?ii ce cunosc t?ria osta?ului de la Oituz, M?r??ti ?i M?r??e?ti. „”Înainte deci cu vitejia str?mo?easc?” spre fra?ii din Bucovina ?i Ardeal ce ne a?teapt?. La mobilizare for?a combativ? a armatei române era de 180 batalioane, 98 escadroane ?i 260 baterii cu un efectiv de 163.240 (A.M.R., fond 986, Serviciul Istoric, dosar 131, 268, 341, 833). Detalii ?i în Istoria militar? a poporului român I.M.P.R., vol.V , Ed.Militar?, Bucure?ti, 1988, p.684-693.
[11] Dr. Drago?, din Baia Mare, informa, la 22 decembrie 1918, despre ac?iunile celor 800-900 muncitori de la minele de aur, care s-au r?sculat ?i au atacat românii cu focuri de arme ?i grenade. Vreo 400 din ei nu doreau unirea cu România. Episcopul romano-catolic, grof Mailath, a format „liga pentru ap?rarea integrit??ii Ungariei,” în care s-au înrolat intelectuali unguri. Pe toate c?ile, sociali?tii bol?evici încercau infiltrarea în rândurile solda?ilor români pentru propagarea acestor idei. Adunarea sociali?tilor ?inut? la Budapesta, la care au participat ?i câ?iva români: dr. Gh.Alexici, Gh.Ionescu, Victor Munteanu, George Avramescu, Ivan Gh., etc. În principal, ei sus?ineau nevoia de formare a unei „Republici române?ti independente(…)” Jurnalul… op cit. 22 decembrie 1918.
[12] Ibidem, p.19
[13] Ibidem, p. 109
[14] Ibidem, p. 69
[15] Ibidem, p.107
[16] Ibidem, p.139
[17] Magyar Hadugy Ministerium (Arhivele Ministerului Ap?r?rii, în continuare H.M.), 1919/1915-1921, 5/a ?i 5/b. Szent Keressthegyi Kratochwil Karoly, Erdelyt Vissa, 7 mai 1939: „Cuvântare la a 20-a aniversare”. „Magyaarorszagon azonban ez idoben nem is volt bolsevizmus. A fenti vedovonal mogott, sajat erejebol, egyedul, o kormanytol nem tamogatva, hanem vasuti gocpontokrol titokban szerzett felszerelti es fegyferkezesi anyagbol folyt a szekely csapatok szervezkedese, ugy, hogy 1919 tavaszan 19 gzalog zlj., 16 tabori es nehez uteg es egy lovasszazad alkotta most mar a valodi Szekely Hadosztalyt.” (În Ungaria, în acest timp, de fapt, nici n-a fost bol?evism. În spatele liniei de ap?rare mai sus numit?, cu puterile proprii, singur?, f?r? sprijinul guvernului, ?i cu armament procurat din punctele ?i depozitele mobile de pe c?ile ferate s-au înarmat trupele secuie?ti, astfel încât în prim?vara anului 1919 avem 19 batalioane infanterie, 16 divizioane de artilerie grea ?i un escadron de cavalerie în compunerea Diviziei de secui. (traducerea ?i adaptarea autorului).
[18] Alexandru Dragomirescu, Cantemir Mo?oiu, Generalul Traian Mo?oiu, osta?ul ?i politicianul în slujba ??rii, Ploie?ti, Ed. Printeuro, 2000, cap. „Ocuparea militar? a Transilvaniei”, p. f.n.
footer