Revista Art-emis
Sistemul de Intelligence creat de Alexandru Ioan Cuza PDF Imprimare Email
Col. (r) Lector univ. dr. Tiberiu T?nase   
Miercuri, 25 Februarie 2015 22:01

Alexandru Ioan CuzaAlexandru Ioan Cuza, Domnul Principatelor Unite, apoi al României (24 ian.1859-11 febr.1866), fondatorul sistemului informativ modern al statului român.  

Sistemul de Intelligence creat de Alexandru Ioan Cuza a dispus de toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare ?i transmitere de informa?ii, desf??urând ?i activit??i specifice muncii cu agentura. Acesta a avut ca suport de transmitere ?i centralizare a informa?iilor in vederea lu?rii deciziilor politico-statale structura Telegrafului ?i, mai târziu ?i a Po?tei. Telegraful a reprezentat în acele momente mijlocul cel mai rapid de informare dar ?i de secretizare a informa?iilor necesare actului de decizie a puterii statale române?ti. Sistemul de Intelligence conceput de Alexandru Ioan Cuza, a însemnat o baz? solid? pentru periodele urm?toare ale evolu?iei Intelligence-lui românesc modern ?i a contribuit la crearea ?i func?ionarea în siguran?? a statului modern românesc pe plan institu?ional. Guvernarea celor dou? Principate Române unite prin persoana Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a impus crearea unui aparat de stat modern, cu institu?ii care s? contribuie la men?inerea ?i afirmarea autonomiei, la organizarea intern?, la înl?turarea amestecului Puterilor Garante, la prevenirea conflictelor sociale îndeosebi din cauza problemei rurale ?i la reglementarea statutului supu?ilor str?ini existen?i pe teritoriul s?u, la fundamentarea activit??ilor politice pe baze na?ionale, la temperarea pasiunilor politice ?i la deplina unificare politico-statal?. Cunoa?terea mediilor ?i locurilor de interes pentru siguran?a statului a dus la implicarea întregului aparat de stat în culegerea de informa?ii necesare actului decizional în vederea realiz?rii deplinei uniri. În acest sens, au primit misiuni informative specifice ?i au fost înzestrate cu componente informative patru ministere: Ministerul de Interne, Ministerul de R?zboi, Ministerul Afacerilor Str?ine ?i Ministerul Justi?iei. Activitatea informativ? a dep??it cadrul specific ac?iunilor poli?iene?ti, primind o puternic? tent? preventiv?. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a trecut la reformarea întregului sistem de culegere de informa?ii, pân? atunci component? a activit??ii poli?iene?ti. Vechiul sistem, care a avut, prin excelen??, o misiune represiv?, mo?tenit din vremea ocupa?iei ruse?ti sau austriece a Principatelor, nu mai corespundea nevoilor de informare. În noile condi?ii, în care unirea se realizase „de facto”, centrele de putere ostile f?ceau planuri vizând distrugerea statului român, iar în interior se confruntau ?i se intersectau vectorii „r?zboiului secret” între diferitele servicii de informa?ii str?ine.

Ministerul de Interne, care a p?strat în structura sa detectivii mo?teni?i din perioada anterioar?, a avut ca principal? sarcin? men?inerea ordinii ?i lini?tii publice. Personalul din subordine a fost obligat s? ob?in? informa?ii de interes pentru siguran?a statului. La nivel central s-a constituit o „poli?ie secret?” care a fost condus? de prefectul poli?iei Capitalei. Informa?iile au fost c?utate în toate locurile ?i mediile de interes prin agen?i sau poli?ai ?i erau raportate prefec?ilor de poli?ie, iar apoi Primului Ministru ?i Domnitorului[1]. Poli?iei i-au fost puse la dispozi?ie fonduri secrete pe care le utiliza în ob?inerea de informa?ii[2] ?i în recompensarea propriilor agen?i. Activitatea Poli?iei a fost a?ezat? în cadrul legal[3]. Activitatea informativ? din jude?e a fost coordonat? direct de c?tre prefec?i, care aveau în subordine agen?i proprii. Ace?tia d?deau personal instruc?iuni agen?ilor proprii asupra problemelor pe care erau obliga?i s? le urm?reasc? ?i s? le comunice în timp util[4]. Activitatea respectiv? a fost îns? îngreunat? de faptul c? nu peste tot s-a reu?it înc? de la început s? se creeze o poli?ie secret? care s? lucreze prin agentur?, iar pentru ob?inerea informa?iilor, prefec?ii de jude?e erau nevoi?i s? le pl?teasc? pe cele de valoare din fondurile proprii[5]. De remarcat, c? Ministerul de Interne, a preluat ?i problema comunica?iilor între cele dou? ??ri, luând în gestiune Telegraful. Acesta a fost uzitat ?i de administratorii de jude?e, care comunicau direct cu Domnul[6]. De asemenea, cu ajutorul unei misiuni de exper?i francezi a fost reorganizat ?i unificat Serviciul Po?telor[7], care a fost utilizat de poli?ie în ob?inerea de informa?ii prin interceptarea coresponden?ei. În acest fel a fost înl?turat? „po?ta ruseasc?”, uzitat? în Principate ?i au fost luate sub control propriu toate trimiterile po?tale[8].

Primele structuri informative institu?ionalizate, cu caracter militar, au ap?rut o dat? cu organizarea armatei române moderne, dup? Unirea Principatelor. Data de referin?? este 12 noiembrie 1859, când Alexandru Ioan Cuza, prin Înalt ordin de zi nr. 83, a înfiin?at Statul Major General al Armatei, în componen?a c?ruia se afla ?i Sectia a II-a, primul serviciu de informa?ii al armatei române, condus de sublocotenentul Gheorghe Sl?niceanu[9]. Documentul fondator al primei structuri specializate de opera?ii este reprezentat de Ordinul de Zi nr. 123, din 14 decembrie 1859, potrivit c?ruia Statul Major General a fost strucuturat pe patru sec?ii, f?r? a avea o denumire anume. Sec?ia a II-a prin responsabilita?ile sale întrunea toate condi?iile de a fi considerat? prima structur? specializat? de opera?ii- sec?ia operta?ii militare cum va fi cunoscut? pân? dup? cel de-al Doilea R?zboi Mondial[10]. Armata avea nevoie de informa?ii privind instruirea proprie, men?inerea disciplinei[11], formarea corpului de ofi?eri, dar ?i probleme legate de loialitate, de înzestrare cu armament modern ?i însu?irea tehnicilor de lupt? moderne. Informa?iile cu caracter militar au fost necesare ?i pentru cunoa?terea atitudinii Marilor Puteri, descifrarea inten?iilor acestora, „înmuierea” celor ostile, c?utarea de alia?i. Preg?tirea noului corp de ofi?eri a primit ?i o component? informativ?. Ofi?erii trimi?i în „misiuni militare” peste hotare, în nordul Africii în contextul r?zboiului dintre spanioli ?i marocani sau în Italia în contextul r?zboiului pentru unificarea Italiei au avut dublu statut: de „observatori” ?i ata?a?i” pe lâng? comandamentul spaniol, respectiv piemontez[12].

Mai trebuie subliniat faptul c? ?i Ministerul Afacerilor Externe a primit sarcini informative peste hotare, atât prin oficiali, cât ?i prin trimi?i speciali sub acoperire, iar în interior a continuat activitatea diplomatic? obi?nuit?. De pild?, Ministerul de Externe din Moldova, condus în prima faz? de Vasile Alexandri, a fost structurat pe 6 sec?ii, conduse de un director. Informa?ii utile erau ob?inute de la Sec?ia I („coresponden?? cu consulatele puterilor str?ine în dialectul român”), Sec?ia a III-a („slobozirea pa?apoartelor”), Sec?ia limbi str?ine („coresponden?a în dialecte str?ine cu consulatele), Sec?ia Supliciilor (însemnarea rezolu?iilor domnitorului) ?i Sec?ia „Arhiv?”[13]. De asemena, lipsa reprezentan?elor diplomatice a fost suplinit? ?i în domeniul informa?iilor necesare din afara hotarelor ??rii prin crearea, de c?tre Alexandru Ioan Cuza, a unor misiuni speciale de informare sau a unor reprezentan?e particulare, cu caracter semi-oficial[14]. în fapt, germenii serviciului specializat în culegerea informa?iilor externe, care a primit, de la început, un caracter ofensiv, prin îmbinarea activit??ii diplomatice, cu propaganda în favoarea unirii depline a celor dou? Principate române[15], dar ?i cu culegerea de informa?ii, absolut necesare lu?rii deciziilor de politic? extern?. Pentru transmiterea informa?iilor, agen?ii români au c?utat s? evite folosirea sistemului clasic - telegraful ?i po?ta,- apelând la curieri improviza?i: studen?i români afla?i la studii în str?in?tate, rude sau apropia?i sau chiar agen?i diplomatici sau consulari str?ini, filo-români[16]. Toate celelalte institu?ii ale administra?iei de stat ?i-au creat sisteme proprii de informare, iar informa?iile erau transmise organelor cu competen?? din domeniile ap?r?rii sau siguran?ei publice. Întregul sistem informativ al Principatelor Unite a fost îndrumat personal de c?tre Domnitor, care a imprimat informa?iilor caracterul de ,,secret de stat”[17]. Aceasta atest? c? informa?iile au fost supuse unui regim secret, în func?ie de natura ?i importan?a lor operativ? în fundamentarea deciziei.

Alexandru Ioan Cuza a fost ajutat în munca de analiz? a informa?iilor de un secretar particular. Pân? în februarie 1860 acesta a fost Victor Place, iar apoi, la recomandarea lui Vasile Alecsandri ?i Costache Negri, ziaristul francez Balygot de Beyne, care a devenit „?ef de cabinet”[18], dar ?i coordonator al structurii de informa?ii interne ?i externe[19]. Dar, A.I. Cuza a avut ?i un serviciu mai pu?in cunoscut serviciul secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al po?telor ?i telegrafelor[20]. Necesitatea coordon?rii acestui sistem informativ piramidal, a ob?inerii rapide, a centraliz?rii ?i prelucr?rii informa?iilor, au impus crearea unui Serviciu Special de Informa?ii, paralel cu structurile informative departamentale, care a fost condus personal de Domnitor. La aceasta a recurs ?i din cauza abuzurilor unor func?ionari ?i a dezinform?rii practicate de unii agen?i „nesiguri”. Menirea sa a fost s? serveasc? la imprimarea rigurozit??ii întregii activit??i informative, dar în acela?i timp, s? semnaleze ?i fisurile sistemului informativ, adic? s? desf??oare o puternic? activitate contra-informativ?. Acest Serviciu Special, n?scut din necesitatea controlului total al informa?iilor cu relevan?? pentru siguran?a statului, a fost creat legendat, în cadrul Ministerului de Interne pe structura institu?iei Telegrafului - ca mijloc tehnic de transmitere rapid?, dar ?i de control a informa?iilor. În acest context, în februarie 1859 Alexandru Ioan Cuza l-a chemat de la Ia?i pe specialistul în telegrafie, belgianul Cezar Librecht[21], pentru a prelua conducerea Telegrafului. La scurt timp a fost luat în eviden?a o?tirii, iar în martie 1859 a fost numit ?i inspector de telegraf în ?ara Româneasc?. Acesta a devenit oficial „Inspector general ?i responsabil al administra?iilor de telegraf din ?ara Româneasc? ?i Moldova”[22]. Astfel, Telegraful a fost prima institu?ie unificat? formal, fapt ce a permis un control riguros al tuturor informa?iilor vehiculate prin acest mijloc modern de comunicare. La pu?in timp s-au deschis cursuri pentru telegrafie, s-a elaborat statutul, institu?ia a fost militarizat?, iar portul uniformei pentru salaria?i a devenit obligatorie. Astfel, principalele ministere - Interne, Externe, R?zboi, Justi?ie - au beneficiat din plin de sprijinul Telegrafului pentru a pune la dispozi?ie informa?ii. Este important de men?ionat c? titularii acestora au fost schimba?i ?i în func?ie de aportul informativ, iar guvernele s-au men?inut ?i în func?ie de capacitatea de a transforma informa?iile în decizii. Din acel moment, toate informa?iile din afara ?i din interiorul ??rii, necesare actului de decizie pentru Domnitor ?i Cancelaria sa au fost astfel centralizate ?i prelucrate prin acest sistem nou.

Acest aparat informativ special, care a dublat sistemul de informa?ii conceput în cadrul departamental, a avut menirea de a elucida ?i a clarifica informa?iile mai deosebite, cu implica?ii profunde pentru siguran?a statului, de a asigura transmiterea operativ? a acestora ?i de a proteja propriile secrete în fa?a curiozit??ii” tot mai agresive a agen?ilor serviciilor de informa?ii str?ine ?i a for?elor ostile din interior. Noul aparat informativ, creat pe structura re?elei de telegraf, s-a transformat rapid într-un serviciu de informa?ii ?i contra-informa?ii, care a preluat „din mers” misiunile încredin?ate. În activitatea informativ? au fost introduse tehnici ?i procedee de lucru moderne, începând cu codificarea ?i cifrarea informa?iilor destinate Domnitorului ?i Cancelariei domne?ti. Sub îndrumarea personal? a Domnitorului, belgianul Cezar Librecht, specialist în telegrafie, ?i om cu „rela?ii” între fo?tii membri ai Comisiei Europene a Dun?ri[23], a contribuit atât la impunerea unui strict control al statului asupra Telegrafului ?i, mai târziu a Po?tei, cât ?i la crearea unui serviciu specializat de informare a autorit??ii centrale de decizie cu problemele de interes pentru siguran?a statului român. Prin intrarea acestuia în rândul corpului ofi?eresc ?i numirea sa ca adjutant domnesc[24], întregul circuit al informa?iilor destinate Domnitorului a trecut practic în subordinea Ministerului de Interne. De?i oficial acesta a p?strat func?ia de „inspector general al telegrafului”[25], el a devenit, în fapt, ?eful acestui serviciu original de informa?ii subordonat direct Domnitorului. Astfel au fost eliminate verigile intermediare de transmitere a informa?iilor care au fost astfel ferite de ochii unor agen?i din organele poli?iene?ti, afla?i în „simpatii” fa?? de boierii „reac?ionari”, ostili unirii ?i favorabili unor interese str?ine.

Sistemul informativ creat de Alexandru Ioan Cuza a dispus de toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare ?i transmitere de informa?ii, desf??urând activit??i specifice muncii cu agentura. Acesta a avut ca suport de transmitere ?i centralizare a informa?iilor in vederea lu?rii deciziilor politico-statale structura Telegrafului ?i, mai târziu ?i a Po?tei. Telegraful a reprezentat în acele momente mijlocul cel mai rapid de informare dar ?i de secretizare a informa?iilor necesare actului de decizie a puterii statale române?ti. Aten?ia pe care Alexandru Ioan Cuza a acordat-o acestei componente a aparatului de stat din nevoia de a suplini m?surile de for??, a fost permanent?. În anul 1862, cu prilejul unei vizite la Prefectura poli?iei Capitalei, a recomandat prefectului s? ia toate m?surile pentru buna func?ionare a „cancelariei de renseignemente”[26], adic? Serviciului de Informa?ii, pentru a fi capabil, in orice moment, s? previn? acele acte, fapte ?i evenimente care aduceau atingere siguran?ei statului român[27]. În ac?iunea de informare a Domnitorului au fost implica?i ?i oameni politici de încredere ?i, în acela?i timp, înal?i func?ionari de stat, precum D.Br?tianu[1], I. Ghica[29] [2], V. M?linescu[30], oameni din afara partidelor, rude ?i apropia?i ai s?i - cum a fost ?i un anume N. Docan[31] - trimis acolo unde era nevoie de informa?ii sigure. În paralel, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a continuat s? uziteze sistemul inform?rii personale, prin observarea direct?. Deci, în perioada domniei lui Cuza în România func?ionau câteva servicii ?i structuri de informa?ii unele oficiale, dar ?i structuri de informa?ii acoperite ?i neoficiale. Astfel, oficial func?ionau Serviciul de informa?ii al Armatei (Sectia II condus? de colonelul Sl?niceanu, reorganizat? în 1865), Structura informativ? a Siguran?ei Statului condus? de loan G. Valentineanu, iar alte structuri neoficiale erau structura de informatii interne ?i externe a secretarului particular al Iui Cuza, Baligot de Beyne, serviciu secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al postelor si telegrafelor(cel mai important)[32], precum ?i structura de informa?ii a partidei liberale constituit? pe principii francmasonice[33].

Trebuie remarcat faptul c? toate aceste structuri se spionau reciproc, se infiltrau reciproc ?i se intersectau în activitatea lor pentru de?inerea puterii sau, pentru interese de conducere, urm?rind gestionarea acelor informa?ii utile în scopul administrarii puterii.

Între acestea, serviciile oficiale care erau abia la începutul activit??ii într-un cadru unitar (prin unirea celor dou? principate), dar ?i serviciul secret condus de Cezar Librecht, construit în jurul personalit??ii fostului director al Po?tei ?i Telegrafului, puteau fi caracterizate ca având o experin?? ?i o eficien?? redus?, în timp ce structura partidei liberale dispunea de exerci?iul a dou? decenii de practic? ?i, mai ales, de regulile severe ale conspirativit??ii francmasonice. A?a s-ar putea explica de ce Liebrecht, care de?inea suficiente informa?ii despre conspira?ie ?i conspiratori, dar a fost luat complet prin surprindere de ac?iunea din 11 februarie 1866[34]. În concluzie, se poate aprecia c? sistemul de Intelligence conceput de Alexandru Ioan Cuza, a însemnat o baz? solid? pentru periodele urm?toare ale evolu?iei Intelligence-lui românesc modern ?i a contribuit la crearea ?i func?ionareaîn siguran?? a statului modern românesc pe plan institu?ional.

-------------------------------------
[1] Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza, vol. I,1859-1861, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucure?ti, 1989, Documente,I, nr.281, p. 219;
[2] Idem., I, nr. 335, p. 257;
[3] N.Turcu, Manual poli?ienesc, Bucure?ti, 1935, p. 11-12;
[4] Idem., I, p. nr.272, p. 212-213; nr. 279, p. 217;
[5] Documente,, I, nr. 383, p. 191-192;
[6] Documente, I, nr. 292, p. 229;
[7] Idem., I, nr. 205 , p. 186; nr. 318, p. 246; nr. 349, p. 268; nr. 417, p. 320;
[8] Aurel David, Alexandru Ioan Cuza -fondatorul serviciilor de informa?ii române?ti moderne,Sesiunea INI, 17-18 martie, 1995, p. 9.
[8] Colonelul Gheorghe Sl?niceanu,(27.04-18.08.1877, 1878-22.02.1879, 1882-1883.
[10] General de brigad? dr. Dumitru Scarlat, Direc?ia Opera?ii – un veac ?i jum?tate de existen?? în structura Statului Major General, în Gândirea Militar? Româneasc?nr. 5 / 2009, p. 55.
[11] Ibidem.,I, nr. 347, p. 267;
[12] Paul Cernovodeanu, Misiuni militare române?ti trimise peste hotare în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în Revista istoric?“, Serie nou?, tom.1, nr.1, ianuarie 1990, p. 24-25.
[13] Documente,I, nr. 2, p. 2.
[14] Paul Stef?nescu, Istoria serviciilor secrete române?ti, Bucure?ti, 1994, p. 8.
[15] Vezi, pe larg, Cornelia Bodea, Din ac?iunea de preg?tire a Agen?iei diplomatice de la Paris. Înfiin?area Biroului de coresponden?? (1/13 ianuarie 1860), în Studii”, XIII, nr.6, 1960.
[16] Aurel David, Alexandru Ioan Cuza -fondatorul serviciilor de informa?ii române?ti moderne, Sesiunea INI, 17-18 martie, 1995, p. 10.
[17] Documente, I I, nr. 262, p. 209.
[18] Irina R?dulescu-Valasoglu, Alexandru Ioan Cuza ?i politica european?, Editura Academiei R.S.R., Bucure?ti, 1974, p. 26.
[19] Artur Baligot de Beyne (?1820-1884) a fost ziarist (a colaborat la ziarul La Presse din Paris), a fost cancelar al ambasadei Fran?ei la Constantinopol ?i a sus?inut cu infl?c?rare cauza româneasc? în revolu?ia de la 1848. Trebuie precizat faptul c? la început Cuza îl folose?te numai în misiuni diplomatice la Constantinopol ?i Paris. Mai târziu numai îl nume?te ?eful cancelariei princiare. Baligot a r?mas credincios domnitorului pâna la moartea acestuia ?i a p?strat leg?tura ?i cu Elena Cuza, sotia domnitorului, fiind preceptorul copiilor acesteia. (ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_Baligot).
[20] Cezar Librecht (n. 1820 - d. 1890, Paris), inginer, ofi?er, director general al po?telor ?i telegrafelor, politician. Belgian la origine, au circulat dou? variante despre modul cum a ajuns în Moldova: servitor al unui boier român sau dezertor din armata belgian?. Având vaste cuno?tin?e de inginerie, ajunge ?ef al serviciului telegrafic de la Gala?i în anul 1854, când pârc?lab era colonelul Alexandru Ioan Cuza, moment în care s-a apropiat foarte mult de acesta.. Apropiat al domnitorului este îns?rcinat cu crearea unui serviciu secret fiind astfel la curent cu tot ceea ce se întâmpl? în ?ar?. Dup? abdicarea domnitorului este arestat chiar în noaptea de 10/11 februarie 1866, fiind acuzat de delapidare de bani ?i alte acte de corup?ie. Adus în fata justi?iei, folosindu-se ?i de „armele” pe care le mânuia atât de bine, este achitat ?i p?r?se?te Principatele Unite, mergând în Spania ?i Fran?a.  http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cezar_Librecht.
[21] Despre activitatea lui Cezar Librecht vezi ?i   Aurel David, Un episod pu?in cunoscut din istoria serviciilor secrete române?ti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, în Istoriografia în tranzi?ie, Editura INI, 1995, p.82-90.
[22] Nicolae Perciun, op. cit., în loc. cit., p. 43-44.
]23]C.C.Giurescu, Via?a ?i opera lui Cuza vod?, Bucure?ti, 1966, p. 93.
[24] Idem., p. 356.
[25] Documente,I, nr. 161, p. 143; nr. 198, p. 179.
[26] Vasile V. Da?kovici, Istoricul re?edin?elor Poli?iei Capitalei. Fosta Agie, Bucure?ti, 1932, p. 45.
[27] Aurel David, Un episod pu?in cunoscut din istoria serviciilor secrete române?ti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, în Istoriografia în tranzi?ie, Editura INI, 1995, p.82-90.
[28] Documente, I, nr. 29, p. 21-22; nr.35, p. 25-26;
[29 Idem., I, nr. 40, p. 28; nr.43, p. 30-32;
[30] Ibidem., I, nr. 363, p. 277; nr. 364, p. 277-278;
[31] Ibidem., I, nr. 42, p. 29-30; nr. 44, p. 31; nr. 177, p. 154-155; nr. 184, p. 168-169;
[32] cf Aurel David, Un episod pu?in cunoscut din istoria serviciilor secrete române?ti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, în Istoriografia în tranzi?ie, Editura INI, 1995, p.82-90.
[33] Alex Mihai Stoenescu, Istoria Loviturilor de stat,în România (1821- 1999) vol I, Revolu?ie ?i francmasonerie, editura RAO, 2000,   p256- 257.
[34] Vezi pe larg , Alex Mihai Stoenescu, op.cit. p. 257.



footer