Revista Art-emis
Influenţe bizantine în istoriografia munteană a secolului al XVI-lea PDF Imprimare Email
Dr. Vasile Mărculeţ & Theodora Mărculeț   
Miercuri, 04 Februarie 2015 20:16

Neagoe BasarabIstoriografia munteană își are începuturile în primele decenii ale secolului al XVI-lea. Influențele bizantine, care sunt clar sesizabile, în realizările sale, au pătruns în cadrul ei, mai ales, prin intermediul legăturilor stabilite de statul munteam cu lumea ortodoxă. Literatura istorică din Țara Românească de la începutul secolului al XVI-lea este reprezentată de două lucrări cu caracter complet diferit: Viaţa şi traiul Sfântului Nifon şi de Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Prima este o lucrare care are un caracter panegiric, cea de-a doua, una cu pronunțat caracter politic şi ideologic. Viaţa şi traiul Sfântului Nifon este o lucrare în limba greacă. Ea a fost redactată la Târgoviște între anii 1517 și 1519, de Gavril, protosul Sfântului Muntelui Athos, fericitul beneficiar al patronajul domnului muntean Neagoe Basarab. Lucrarea, este în esenţa sa un panegiric grecesc, care urmează întru totul normele de realizare a acestui tip de lucrări. Pentru istoriografia noastră ea prezintă însemnătate, mai ales, prin importantele informaţii despre istoria Ţării Româneşti de la cumpăna veacurilor al XV-XVI-lea pe care le conţine[1]. Partea de conţinut istoric a Vieții şi traiului Sfântului Nifon a fost încorporată, aproape integral şi cu unel modificări nesemnificative, în Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini, cunoscută îndeosebi sub denumirea de Letopiseţul Cantacuzinesc, alcătuită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea[2].

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie ni se relavă drept un veritabil testament politic şi de guvernare al domnului Țării Românești, lăsat, atât fiului, cât şi celorlați succesori ai săi pe tronul statului românesc sud-carpatic. Opera atribuită domnului muntean îşi găseşte analogii, atât în literatura istorică bizantină din timpul epocii macedonene în lucrări precum Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon sau De administrando imperio a împăratului Constantinos VII Porphyrogennetos (913/945-959), cât şi în cea slavă, respectiv rusească din epoca statului keievean, ca Învăţăturile transmise de marele cneaz al Kievului, Vladimir II Monomachos, fiii săi. Izvoarele Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, câte au putut fi identificate, sunt, în primul rând Biblia, apoi o serie de scrieri mistico-ascetice, de asemenea de factură bizantină, hagiografii şi cărţi populare[3]. Paternitatea lucrării rămâne în continuare una discutabilă. Ea a condus, de altfel, la numeroase controverse în rândul specialiştilor. Discuțiile în contradictoriu pe această temă, desfășurate de-a lungul timpului, au generat, la rândul lor, o bogată literatură de specialitate[4]. În ceea ce privește, nu considerăm necesar să insistăm asupra acestui aspect deoarece el nu prezintă importanță cu privire la demersul întreprins de noi. Indiferent de opiniile exprimate asupra paternităţii operei, specialiştii care s-au ocupat de aceasta sunt unanim de acord în a remarca şi evidenţia influenţele bizantine sau bizantino-slave care o marchează. Potrivit opiniilor exprimate de unii istorici ai literaturii, precum Dan Zamfirescu şi George Ivaşcu, în redactarea Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, influenţele bizantine sau bizantino-slave sunt sesizabile încă de la nivelul izvoarelor care au stat la baza redactării sale[5]. La rândul său, textul Învățăturilor pune în lumină existenţa unor puternice influenţe bizantine, care la începutul secolului al XVI-lea se manifestau în societatea munteană. Ele sunt sesizabile la nivelul vieţii politice, sociale, în diplomaţie etc. Referitor la acest aspect, conchidea Ştefan Ciobanu, în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, „se oglindeşte ca într-o picătură de apă întreaga concepţie slavo-bizantină asupra vieţii, întreaga cultură slavo-bizantină cu caracterul ei ascetic şi religios”[6].

În ceea ce ne privește, în cadrul studiului nostru nu ne vom ocupa de întreaga multitudine de aspecte relevate de ea. Ca urmare, în continuare ne vom axa demersrul doar de acelea care şi-au pus amprenta asupra concepţiei despre domnie a domnului Țării Românești.

Din punct de vedere politic, concepţia lui Neagoe Basarab despre domnie este, în primul rând, una de certă factură bizantină. Asemenea modelului urmat însă ea este, în egalămăsură, şi una biblică. Cu privire la acest aspect, conchide istoricul Manole Neagoe, „inspirându-se din tradiţiile bizantine, Neagoe insistă asupra faptului că domnul este alesul şi unsul lui Dumnezeu, puterea lui nu cunoaşte nici o îngrădire din partea oamenilor. Această concepţie despre domnie se inspiră nu numai din tradiţia bizantină, dar şi din cartea de căpătâi a vremurilor pe care le trăieşte Neagoe. Este vorba de Biblie [...]. Din acest punct de vedere, concepţia bizantină despre împărat se datorează mult textului biblic [...]. În afară de faptul că Neagoe primea indirect, prin tradiţia bizantină, o parte din concepţia biblică a monarhului, el se inspiră direct din Vechiul Testament atunci când îşi formulează concepţia lui despre domnie”[7]. O teză apropiată fusese emisă și susținută de Nicolae Iorga. Argumentele invocate de marele savant sunt însă de altă natură. În opinia istoricului român, „Neagoe Basarab este însurat cu o sârboaică, având ambiţii bizantine, crescută în tradiţia literară a Bizanţului [...], şi în tradiţia artistică a Bizanţului [...]. Dar însăşi numele acesta de Teodosie înseamnă o ambiţie [...]. A numi pe cineva Teodosie [...], arată o altă concepţie a domniei: concepţia care se vede din atmosfera literară a timpului, o mare mândrie imperială”[8].

Concepţia bizantină, imperială şi autocrată, despre domnie a lui Neagoe Basarab își află cea mai solidă susținere în argumentele aduse de autorul Învăţăturilor însuşi. Ca urmare, îndemană el, „ce însă şi domniile voasre să nu vă fie cu greu, tuturor câţi sunteţi unşii lui Dumnezeu şi împăraţii creştineşti şi domni, pre carele va alege Dumnezeu şi va da în mâna lui să păzească turma cea împărătească a lui Hristos [...]. Aceştia sunt următori lui Hristos şi păstori turmei lui cărora le-au dat Dumnezeu după cât le-a fostu putere”[9]. Prin prisma constatărilor pe care ni le permit opiniile exprimate de respectivii istorici, suntem în măsură să formulăm concluzia potivit căreia concepţia lui Neagoe Basarab despre domnie şi, prin extrapolare, a autorităţii supreme în stat, care era domnul, era, fără nicio îndoială, una imperială bizantină: asemenea împăraţilor Bizanţului, principele Țării Românești era „unsul lui Dumnezeu”. De la acesta îi provine puterea ceea ce îi conferă calitatea de locotenent al lui Hristos pe pământ. Concepţia politică despre domnie a lui Neagoe Basarab îşi găseşte exprimarea artistică în tablourile votive ale domnului şi familiei sale realizate în ctitoria sa de la Curtea de Argeş[10]. Concepţia imperială bizantină despre domnie, atât de clar exprimată în Învăţături, este întărită şi completată prin alte elemente de aceeaşi provenienţă, exprimate indirect în lucrare. Avem în vedere aici, în primul rând, cum sunt cele referitoare la normele şi organizarea protocolului şi ceremonialul curţii domneşti, îndeosebi a celui diplomatic. Ele sunt evidente, mai ales, cu prilejul primirii solilor sau a unor emisari politici străini[11].

În acest punct al demersului nostru, considerăm imperios necesar să subliniem provenienţa heteroclită a influenţelor receptate în domeniul diplomaţiei muntene. Avem în vedere faptul că influențelor bizantine li s-au adaugat altele, mai ales, de factură occidentală. Faptul s-a datorat îndeosebi orientării curajoase a politicii externe a Ţării Româneşti spre Veneția și Roma, promovată de către Neagoe Basarab. Acest lucru a condus la o coabitare a influenţelor bizantine cu cele occidentale, italiene îndeosebi, în cadrul diplomației muntene. Coabitatea influențelor bizantine și apusene, de factură italiană, în diplomația Țării Românești, permite constatarea conform căreia în promovarea lor un rol determinant a revenit şi colaboratorilor apropiaţi ai domnului, proveniţi uneori din teritoriile fostului Imperiul Bizantin, dar și din Raguza sau din Veneţia[12]. Important rămâne însă faptul că aceste influenţe greco-occidentale nu au exclus existenţa şi manifestarea elementelor autohtone, ci doar le-au completat. Încheiem această prezentare a influenţelor bizantine, relevate prin analiza Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, cu concluzia lui Dan Zamfirescu, potrivit căreia acestea „sunt un imens testament, ideologic şi pedagogic, în a cărui redactare s-a făcut apel la resursele remarcabile ale unei arte a compoziţiei, cultivată în contact cu literatura bizantino-slavă, a cărei lectură destul de intensă o găsim atestată la fiecare pas”[13]. Finalizarea prezentului studiu ne permite concluzia potrivit căreia istoriografia munteană de la începutul secolului al XVI-lea este reprezentată prin două lucrări: Viaţa şi traiul Sfântului Nifon, cu caracter panegiric, şi Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, cu caracter politic şi ideologic. În cadrul lor, influențele bizantine sunt sesizabile de la nivelul surselor, până la cel al concepției și ideiilor exprimate.

----------------------------------
[1] Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului, care au strălucit între multe patemi şi ispite în Ţarigrad şi în Ţara Muntenească, scrisă de Chir Gavriile Protul adecă mai marele Sfetagorei, în vol. Literatura română veche (1402-1647), ediţie de G. Mihăilă şi D. Zamfirescu, vol. I, Bucureşti, 1969, p. 66-99; Cf. N.M. Popescu, Nifon II patriarhul Constantinopolului, în „Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice”, s. II, t. XXXVI, 1913-1914 (1914), p. 760-796; Cf. G. Ivaşcu, Istoria literaturii române, 1, Bucureşti, 1969, p. 76-78.
[2] Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini [Letopiseţul Cantacuzinesc], în vol. Cronicari munteni, ediţie de M. Gregorian, vol. 1, Bucureşti, 1984, p. 82-93.
[3] Al. Piru, Învăţăturile lui Neagoe Basarab, în vol. Neagoe Basarab 1512-1521. La 460 de ani de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti, Bucureşti, 1972, p. 309-310.
[4] Cf. Dem. Russo, Studii istorice greco-române. Opere postume, tomul I, Bucureşti, 1939, p. 207-226; Cf. N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Bucureşti, 1996, p. 80-82; Cf. N. Iorga, Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs), Bucureşti, 1988, p. 57.
[5] D. Zamfirescu, Primul monument al literaturii române. Studiu introductiv, în vol. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, ediţie de Florica Moisil şi D. Zamfirescu, Bucureşti, 1970, p. 24-28; G. Ivaşcu, op. cit., p. 78-79.
[6] Şt. Ciobanu, Istoria literaturii române vechi, vol. I, Bucureşti, 1947, p. 63.
[7] M. Neagoe, Concepţia lui Neagoe Basarab despre domnie, în vol. Neagoe Basarab 1512-1521. La 460 de ani de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti, Bucureşti, 1972, p. 47.
[8] N. Iorga, op. cit., p. 58.
[9] Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, ediţie de Florica Moisil şi D. Zamfirescu, Bucureşti, 1970, p. 230.
[10] P. Chihaia, Ţara Românească între Bizanţ şi Occident, Iaşi, 1995, p. 169-184.
[11] Învăţăturile lui Neagoe Basarab, p. 253-284.
[12] C. Şerban, Protocolul şi ceremonialul diplomatic la curtea lui Neagoe Basarab, în vol. Neagoe Basarab 1512-1521. La 460 de ani de la urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti, Bucureşti, 1972, p. 54.
[13] D. Zamfirescu, op. cit., p. 25.
footer