Revista Art-emis
Bihorul ?i chestiunea Unirii (4) PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Mo?incat   
Joi, 25 Decembrie 2014 22:22

Col. (r) dr. Constantin Mo?incat, art-emisRegele românesc n-a p?c?tuit cu nimic fa?? de poporul s?u. B?taia de acum, cu tot pr?p?dul ei, cine a pus-o la cale? Împ?ratul nem?esc ?i cu grofii unguri, cari i s-au f?cut v?rsarea de sânge cea ne mai pomenit?. Ei au jefuit ??ri ?i neamuri, ca ni?te bande de tâlhari. Ei n-au n?pustit asupra ??rii române?ti ?i au pr?dat-o, ca o hait? de lupi. Iar când porunca s? tragem clopotele ?i noi de la toate bisericile române?ti. S-au îngrijit s? ne sfâ?ie inimile, silindu-ne s? prohodim c?derea ora?ului ?i a ??rii, unde ne aveam toate n?dejdile de mai bine. Cizma nem?easc?, cu pinteni ungure?ti, s-au pus s? ne striveasc?, ca pe ni?te viermi. Dar, iat? unde i-a dus l?comia ?i p?catele lor. Tronul ?i l-au pierdut. ?ara ?i-au dus-o la sap? de lemn. Ei au fost sili?i s? ia lumea în cap. I-a pedepsit Dumnezeu ?i i-a ajuns blestemele noastre! Regii, cari au fost cinsti?i ?i au ?inut cu poporul lor ?i ast?zi sunt în domnie. Regele României n-a voit s? vie b?taie. Dar atunci când armata ?i întreg poporul a poftit s? între în Ardeal, ca s? ne scoat? din robie, atunci regele Ferdinand, chiar contra sângelui s?u, contra neamurilor sale din ?ara nem?easc?, a scos sabia ?i a ascultat de glasul poporului. Ast?zi, nu este rege mai iubit de poporul s?u, ca Regele României, care doi ani a luat parte la toate suferin?ele ??rii sale. Iar mo?iile sale domne?ti le-a împ?r?it pe toate la s?teni, ca s? le h?snuiasc? ei. Întreba?i în toat? lumea: care împ?rat a mai f?cut treaba asta? Acum doi ani ?ara româneasc?, ajuns? la strâmtoare, a fost silit? s? fac? cu Nem?ii o pace umilitoare. V?zându-se ajun?i ?i ei la prad?. Ungurii au luat atunci de la România mun?ii întregi, cu multe sate, ?i le-au lipit de ?ara lor. Atunci, regina Maria ce a f?cut? S-a îmbr?cat în haine ??r?ne?ti ?i s-a dus în toate satele, pe cari le pierdea, a umblat din cas? în cas?, din colib? în colib?. Cu lacrimi în ochi ?i-a luat r?mas bun de la oameni ?i de la femei. A luat în bra?e ?i a s?rutat pe to?i copiii s?racilor ?i le-a împ?r?it haine, ca o mam? dulce. Noaptea sfintelor Pa?ti din anul acesta regina Maria a petrecut-o în cimitirul din satul M?r??e?ti, unde a c?zut, în lupt? cu Nem?ii, mul?i osta?i români ?i unde Nem?ii au mâncat o b?taie stra?nic?. Toat? noaptea Sfintei Învieri, regina românilor, îmbr?cat? în hain? neagr?, a mers de la mormânt la mormânt, a prins lumini?e de cear? la crucile osta?ilor c?zu?i ?i s-a rugat la Dumnezeu pentru sufletele lor. Pe o astfel de regin?, pe o astfel de femeie, pe o astfel de mam? a poporului îndr?znesc ni?te vagabonzi s-o huleasc? ?i s-o ponegreasc? fra?ilor! « Mânca-le-ar casa pustia/?i neamul nemernicia! ».

Fra?ilor! Osta?ii Regelui românesc s-apropie de hotarele Bihorului. Avem n?dejde c? pe Majestatea Sa Regele Ferdinand, îl vom vedea cât de curând încoronat de rege al nostru, al tuturor românilor. A mai fost odat? un voievod românesc care a venit cu oaste s? cuprinz? Ardealul ?i s?-l împreune cu ??rile române?ti. Mihai Viteazul i-a fost numele, pentru c? era atât de brav ?i de n?prasnic la lupt?, încât b?gase spaima în Turci. Mihaiu a luat Ardealul ?i s-a a?ezat cu o?tirea lui pe câmpia de la Turda. Dar, într-o noapte când dormea în cortul lui de general, du?manii lui au trimis ni?te c?tane pl?tite, cari au intrat pe furi? ?i l-au omorât cu s?curile. Aceasta s-a întâmplat las anul domnului 1601. De atunci, noi tot a?tept?m s? vin? un alt « crai de la r?s?rit », cari s? împlineasc? gândul lui Mihai Viteazul. Cu voia lui Dumnezeu, acest crai mântuitor va fi regele Ferdinand al României. El vine s? înf?ptuiasc? dorin?a viteazului Mihaiu ?i s? pedepseasc? pe uciga?ii lui. El vine s? izbândeasc? visul cel de aur, cu care p?rin?ii no?tri s-au coborât în mormânt. Atunci, în ziua aceea mare ?i luminat?, ave?i s? vede?i ?i voi pe regele Românilor ?i pe regina Maria cea bun? ?i frumoas?, ca o zân? din pove?tile voastre. Are s? vin? la voi, fra?ilor s? v? mâng?ie. Are s? v? strâng? la piept ?i s? v? s?rute pruncu?ii vo?tri, pe care îi iube?te ca pe pruncii s?i. Ochii vo?tri, cari atâtea lacrimi amare au v?rsat, cât e apa Cri?urilor, vor v?rsa atunci lacrimi de fericire, fra?ilor. La poalele mun?ilor no?tri vom încinge atunci o hor? mare ?i frumoas? ?i vom cânta din toat? inima: « Hai s? d?m mân? cu mân?/cei cu inima român?/S?-nvârtim hora fr??iei/Pe p?mântul României ».

Aceasta va fi ziua, care a f?cut-o Domnul s? ne bucur?m ?i s? ne veselim într-ânsa. Acesta va fi ziua de Pa?ti a neamului nostru românesc. S?rb?toarea aceasta a sufletului vostru vreau s? v-o r?peasc? aceia, cari vin acum s? v? otr?veasc? sufletul cu vorbe în?el?toare. Vreau s? v? arunce nisip în ochi, ca s? nu vede?i soarele, care r?sare pentru voi. Voi v? zidi?i cas? nou?, iar ei vin pe furi? s? v? pun? t?ciune sub strea?in?. Prieteni ?i binevoitori v? sunt ei, fra?ilor? Sta?i ?i judeca?i ?i ve?i vedea, c? ace?tia sunt lupii de ieri, cari ast?zi vi s-arat? în piele de oaie. Nu prieteni, ci vr??ma?i de moarte v? sunt ei, cari vreau s? v? fure norocul. To?i ace?ti n?dr?gari streini, cari umbl? pe sate, împ?r?esc hârtii ?i iau isc?lituri de la oameni, s? ?ti?i c? sunt slugi de cârmuirea, a?a numit? « socialist? » din Budapesta. Cu astfel de mi?ei, românul adev?rat ?tie ce-i de f?cut. Îi ia de guler ?i îi arat? drumul: afar? din sat! Am auzit c? în satele din partea Va?c?ului voinicio?ii prieteni ai poporului n-au cutezat s? calce. Au sim?it ce îi a?teapt? ?i au ?ters-o înd?p?rtat, de nu-?i aflau drumul. A?a s?-i primi?i, oameni buni, pretutindeni. Acesta este sfatul, care vi-l d?m noi, frunta?ii români din Oradea-Mare. Noi avem r?spundere pentru voi înaintea lui dumnezeu ?i a oamenilor. Noi v? cunoa?tem n?cazurile ?i v? dorim numai binele. Pentru c? noi ne tragem din opinc?. ?i noi avem p?rin?i ?i neamuri pe la sate. Poporul nostru totdeauna a mers al?turi de conduc?torii s?i. De când ne-am pomenit, domnii ?i ??rani, noi am fost una, ?i la bine ?i la r?u. Dragostea aceasta dintre noi a fost t?ria neamului nostru. Dragostea aceasta a fost stânca de care s-au frânt valurile ispitelor vr??ma?e. Din pricina acesta streinii totdeauna au avut team? de noi. În vremurile acestea mari ?i minunate s? ne ar?t?m fra?ilor c? suntem ca totdeauna, un trup ?i un suflet.

Streinii, în robia c?rora am fost fereca?i, ne-am luat toate drepturile ?i toate bunurile. Am r?mas numai cu sufletul din noi. Sufletul îns? ni l-am p?strat curat ?i cinstit. Glasul sufletului, de?teptat din somnul cel de moarte, ne chiam? acum pe to?i s? frângem z?voarele ?i s? ie?im din întunericul temni?ei. Nu mai st?m pe gânduri, nu mai ascult?m de nimeni! Numai un gând avem ?i o dorin?? mare s? ne unim cu fra?ii no?tri de dincolo. A?a vrea ?i Dumnezeu sfântul, a?a spune ?i sfânta Scriptur?, c? « bine ?i frumos este ca fra?ii s? locuiasc? împreun? ». A?a s? ne ajute Dumnezeu pe cum v? d?m aceste sfaturi ?i pove?e din inim? curat?. A?a s? avem parte de mântuirea sufletului precum v? dorim binele vostru. Tr?iasc? Poporul românesc! Tr?iasc? România cea mare, ?ara tuturor românilor. Oradea, la 2/15 decembrie 1918. Sfatul Na?ional românesc din Oradea ?i Bihor”.

Pentru o corect? percepere a dimensiunii Unirii este absolut necesar s? ne situ?m al?turi de osta?i în tran?eele unirii ?i al?turi de politicieni la tribunele acestui ideal. Dac? politicienii, în frunte cu întâiul cap încoronat al României Mari, regele Ferdinand, au deschis de la tribune drumul spre Unire, apoi osta?ii, de la general la solda?i, au împlinit porunca patriei, au f?urit cu vârful sabiei lor conturul României Mari. Pân? la acel mare eveniment neamul românesc a avut de suferit[17]. Unii au opinat c? steaua norocoas? a României s-a aprins atunci când pe stema ??rii s-a placat „Nihil sine Deo!”. Oricum s-o fi întâmplat, cert este c?, unirea pa?nic? a provinciilor: Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) ?i Transilvaniei (1 decembrie 1918), au fost adev?rate lec?ii de istorie pe care str?inii ori nu au vrut s? le priceap? ori nu au fost capabili s? le în?eleag? ?i au pornit imediat s? conteste unirea prin mijloace politice ?i militare. Edificiul ?ubrezit al monarhiei Austro-Ungare se demola prin lupta din interior al popoarelor ?i sprijinul pe care occidentul îl acorda prin promovarea principiului autodetermin?rii[18]. Cu speran?a salv?rii tronului, la 11 septembrie 1918, consiliul de coroan? convocat de împ?ratul Carol, la Viena, cerea Antantei pace, în schimbul organiz?rii monarhiei pe baze federale. Era prea târziu, popoarele nu mai acceptau ipocrizia diplomatic?, popoarele î?i cereau identitatea na?ional?. Proast? inspira?ie a avut-o ?i ministrul de externe Burian Istvan când a propus m?suri represive pentru hot?rârile luate peste capul guvernului.

Manifestul împ?ratului „c?tre popoarele mele credincioase” din 16 octombrie, a înr?ut??it ?i mai mult situa?ia, c?ci fedelarizarea ?i binele promis doar spre a smulge armisti?iu S.U.A. a dat gre?. Reprezentan?ii bucovineni prin pre?edintele lor, Isopescu-Grecul, a doua zi, pe 17 octombrie 1917, da r?spuns manifestului împ?ratului Carol, precum ?i voluntarii ardeleni din Rusia care cereau pre?edintelui Wilson[19] s? recunoasc? “teritoriile lor desf?cute de Austro-Ungaria ?i unite la România[20]. Baronul von Hussarek, la 22 octombrie 1918, citea în parlamentul vienez r?spunsul oficial american prin care se considera imperiul destr?mat. În aceea?i zi ministrul-pre?edinte Wekerle Sandor declara Ungaria independent?, recunoscând doar uniunea personal? a împ?ratului ca rege al Ungariei, declara?ie ce a creat o confuzie total?. Karolyi Mihaly adept al salv?rii p?cii, cerea un regim democratic de în?elegere cu na?iunile nemaghiare, în timp ce Tisza Istvan încerca s?-i întimideze pe români. Pe acest fond Declara?ia de la Oradea[21] a c?zut, ca un tr?snet când a fost citit? de Alexandru Vaida Voievod. La 25 octombrie Consiliul Na?ional Ungar sub conducerea lui Karolyi Mihaly declara integritatea Ungariei[22]. Pentru a ap?ra “republica ungar? unit?” guvernul ungar forma, în disperare, consilii ?i g?rzi na?ionale, care îns? nu mai corespundeau cu n?zuin?ele popoarelor.

?i a mai fost înc? nevoie de v?rsare de sânge c?ci în trufia lor ungurii nu au în?eles Declara?ia de la Oradea, prin care românii erau hot?râ?i ?i prin glasul ideologului Vasile Goldi? jurau “credin?? de aici înainte numai na?iunii române, dar tot atunci ?i s? jur?m credin?? tare civiliza?iunii umane”[23]. Pentru ap?rarea Unirii, - armata român? remobilizat? - primea pe 2/15 decembrie 1918, ordine „s? înainteze dincolo de linia Mure?ului, evitând orice conflict armat”[24].

Reac?ia trufa?a a bol?evicilor unguri

Pentru a ?ine sub control situa?ia, de pe frontul din Ardeal, s-a creat Comandamentul interaliat. Acesta ordona retragerea trupelor ungare de pe aliniamentul Mure?ului spre Dej, Gherla, Cluj, Turda. În baza ordinului primit trupele generalului Traian Mo?oiu intrau pe 11/24 decembrie 1918, în Cluj. Cu dou? zile mai devreme Comandamentul aliat a cerut retragerea trupelor ungare la vest de Sighet, Ciucea, Vârful G?ina, Zam. Cu toate c? aliniamentul atins a fost recunoscut de guvernul ungar, au continuat incursiunile unor deta?amente de t?rie pân? la 1000-1200 de oameni cu armament greu ?i artilerie[25]. Prin Conven?ia de armisti?iu de la Belgrad, încheiat? între Ungaria ?i alia?i, f?r? participarea României, se înc?lcau prevederile Conven?iei militare din august 1916. Colonelul Karoly Kratochwil, comandantul diviziei de Secui, având instalat punctul de comand? în Oradea, primea de la guvernul Karolyi ordinul de retragere, pe care îns? cu „de la sine putere”[26] nu l-a executat ?i a oprit trupele pe aliniamentul Sighet, Baia Mare, Zal?u, Ciucea, Beiu?, Vârful G?ina, Zam, dup? cum însu?i m?rturisea. Ca urmare a acestui ordin personal, însu?it ulterior ?i de c?tre guvern, au avut loc conflicte între cele dou? armate la ?iganca, H?dad ?i Ciucea cu încerc?ri ofensive din partea ungar?. În spatele aliniamentului, mai sus amintit, Kratochwil a reorganizat armata ungar?[27], a înzestrat-o ?i a angajat activ popula?ia civil? de etnie maghiar? ?i cu mari promisiuni ?i popula?ia de alte etnii. Scopul declarat al demersului s?u a fost acela al opririi “dezvolt?rii ofensivei române spre Budapesta ?i a ocupa Ungaria”[28] ?i în al doilea rând de a “salva Europa de bol?evism”[29]. Desigur c? generalul Kratochwil, când f?cea asemenea afirma?ii î?i rotunjea discursul politic patriotard, cerând nimic altceva decât: Ardealul înapoi. Realitatea este c? tocmai în spatele frontului, alc?tuit de el, Bela Kun ?i-a preg?tit armata ro?ie ?i a preluat puterea la 21 martie 1919.

Pân? pe 16 aprilie 1919 - Comandamentul Trupelor din Transilvania, pus sub comanda generalului Traian Mo?oiu[30] a respins toate încerc?rile ofensive ?i de diversiune ini?iate de trupele ungare. Dincolo de linia de demarca?ie g?rzile ungure?ti practicau un regim de teroare. Ei nu admiteau c? ?i românii au dreptul la organizarea g?rzilor fapt pentru care, în unele localit??i, s-a pornit o adev?rat? vân?toare[31] a ofi?erilor, prigoan? a intelectualilor români ?i teroare împotriva popula?iei. Aceste strig?te de disperare erau auzite dincolo de linia frontului ?i cerut? cu insisten?? interven?ia armatei române. Înaintarea era ?i în spiritul armisti?iului ?i în conformitate cu hot?rârile de la Alba-Iulia. Prin Decretul 1, Consiliul Dirigent stabilea, pentru administra?ia din Transilvania, limba român?, ca limb? oficial? ?i în cooperare cu armata ?i g?rzile na?ionale ap?rarea ordinii ?i lini?tii publice. Conferin?a de pace de la Paris lua not? de faptul c? g?rzile ungure?ti s-au pus în slujba ideiilor ?i terorii bol?evice, c? toleran?a ?i espectativa alia?ilor f?cea jocul acestora. Feldmare?alul Foch trimite în zon? un reprezentant pentru a verifica evenimentele petrecute la Beli?, Huedin, Zal?u[32]. La rândul lor generalii Berthelot ?i d'Esperey ?i locotenentul colonel Vix informau ?i raportau despre gravitatea faptelor cerând o solu?ie urgent?. „Trupele de voluntari unguri- men?iona locotenentul colonel Sagnier - jefuie ?i masacreaz?”, fapt pentru care era necesar? împingerea liniei de demarca?ie pe frontiera etnic?. Generalul Berthelot cerea printr-o telegram? pre?edintelui Consiliului de mini?tri, Georges Clemenceau[33], „retragerea trupelor ungare pe Tisa”[34]. Conferin?a de pace a stabilit în cele din urm?, pe 26 februarie 1919, retragerea armatei ungare ?i crearea unei zone libere între cele dou? armate, hot?râre ce urma s? fie adus? la cuno?tin?? pre?edintelui Karoly, pe 20 martie 1919, cu termen de execu?ie în 10 zile. Pre?edintele ?i guvernul refuz? ?i demisioneaz? a doua zi ?i se proclam? Republica Sfaturilor, condus? de omul lui Lenin, Bela Kun. Dar nici noua putere nu vroia s? aud? de hot?rârea luat? la Paris. Încercarea de mediere a generalului Smuts[35] a fost un e?ec.

Indignarea românilor cre?tea la aflarea ve?tilor despre asasinarea avoca?ilor dr.Ioan Ciorda? ?i dr.Nicolae Bolca? din Beiu? cât ?i a lui Nicolae Bogdan din Va?c?u[36]. Împotrivirea ungurilor cap?t? forme violente pe plan intern ?i propor?ii interna?ionale – europene, prin înc?p??ânarea ?i dorin?a lor diabolic? de a supune pe cei din jur: slovaci, români, croa?i. Jonc?iunea bol?evismului rus ?i ungar amenin?a serios chiar pacea care se preg?tea la Paris. Armata român? reprezenta solu?ia european? pentru a pune cap?t hot?rârii bol?evicilor unguri de a „r?spândi prin armat? suprema?ia proletariatului ?i de a recruta for?e suficiente pentru începerea opera?iunilor ofensive”[37]. Pe aceast? baz? Alia?ii au acceptat tacit ofensiva din aprilie 1919. Trupele ungare deveneau pe front din ce în ce mai active, trecându-se chiar la recunoa?teri aeriene concomitent cu ac?iuni de front ?i prin infiltrarea spionilor în spatele liniilor. Op?iunea României a fost hot?râtoare - ofensiva din 16 aprilie 1919 ne apropia de obiectivul politic stabilit la intrarea în r?zboi - realizarea unit??ii na?ionale. În lucrarea de fa?? nu ne ocup?m în detaliu de mersul ac?iunilor de pe front c?ci rezisten?a armatei ungare a fost de mic? importan?? ?i nu a putut opri înaintarea trupelor regale române decât pe Tisa[38], unde din considerente de ordin strategic s-a oprit dispozitivul de lupt? al acesteia. Având îns? în vedere importan?a acestora pentru istoria locului vom apela la documente de epoc? ce relateaz? despre intrarea armatei române în Oradea pe 20 aprilie ?i apoi în Budapesta pe 3 august 1919.

----------------------------------------

[17] Locotenent colonel Constantin Mo?incat – Drapelul ca simbol ca simbol al onoarei ?i patriei, p.15
[18]Înc? din 1917 guvernul României a trimis o delega?ie compus? din Vasile Lucaciu, p?rintele Ioan Mo?a ?i Vasile Stoica pentru a forma unit??i de voluntari care s? fie angaja?i în lupt? pe frontul de vest. La Paris, Traian Vuia, dr.Ioan Cantacuzino, Octavian Goga f?ceau cunoscute n?zuin?ele românilor.
[19] Woodrow Thomas Wilson (1856-1924), om de stat american, pre?edinte al S.U.A. (1912-1916; 1916-1920), a militat pentru participarea ??rii sale la primul r?zboi mondial. La 8 ianuarie 1918 a prezentat condi?iile de pace sub forma unui mesaj adresat Congresului, în care erau incluse “cele 14 puncte”. Acestea acopereau, practic, aproape întreaga problematic? a Conferin?ei de la Paris. Se viza deschis ?i problema asupririi popoarelor din Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman ?i Rusia, ?i dreptul acestora de a-?i hot?rî singure soarta.
[20] Documente ale Unirii (1600-1918), Bucure?ti, 1984, p.369
[21] Vezi pe larg, Gl. de Bg.(r.) prof. univ. dr. Gheorghe Tudor Bihoreanu, Lt. col. (r.) drd. Constantin Mo?incat, Ing. Ec. Ioan Tulvan, Od? marii uniri, Ed. Tipo MC, Oradea, 2004, Conferin?a de la Oradea a ales un comitet de ac?iune compus din: Stefan Ciceo-Pop, Vasile Goldi?, Iuliu Maniu (era la Viena), Ioan Suciu, Alexandru Vaida Voievod, Aurel Laz?r, Aurel Vlad, Teodor Mihali.
[22] R.Î.A.P.R.M., op.cit., p.590. Comitetul na?ional ceh la 28 octombrie proclama independen?a Cehiei, pe 30 octombrie Consiliul Na?ional Slovac proclama unirea Cehiei cu Slovacia. La 29 octombrie s-a proclamat desp?r?irea Croa?iei de Austro-Ungaria. Solda?ii nu mai salutau î?i rupeau însemnele imperiale de la tunici ?i gradele fapt pentru care împ?ratul Carol, pe 3 noiembrie 1918, cerea armisti?iu. Pe 31 octombrie sub conducerea lui Karolyi Mihaly ?i apoi pe 16 noiembrie se proclama Republica popular? Ungaria, total independent? de Austria. Împ?ratul Carol dezlega de jur?mânt pe ofi?eri ?i solda?i ?i le acorda deplina libertate.
[23] Cezar Petrescu, Unirea Transilvaniei, în Cartea Unirii 1918-1928, p.64.
[24] A.M.R., Fond Marele Cartier General, Dosar 178/1918, f.166.
[25] Vezi pe larg Ioan ?epelea, 1919, O campanie pentru lini?tea Europei, Editura Dacia, 1995, general de brigad? Ioan Cioar?, Ac?iunile armatei române (12 aprilie-1 mai 1919) în limitele conven?iei politice din august 1916, ?i colonel Ion Danil?, Ac?iuni militare române?ti în anii 1918-1919, în Pietre de hotar, vol.I, op.cit.
[26] Magyar Hadsereg Leveltar (Arhivele Militare Ungare, în continuare H.M.) 1919/1921.5/a ?i 5/b.
[27] H.M. Tiszti Szemelyugyi annyag m.303304. Szent Kereszthegyi. Kratachwil Karoly, Erdelyt Vissza, 7 mai 1939, “Magyarorszagon azonban ez idoben nem is volt bolsevizmus. A fenti vedovonal mogott, sajat erejebol, egyedul, a kormanytol nem tamogatva, hanem vasuti gocpontokrol titokban szerzett felszerelt es fegferkezesi anyagbol folyt a szekely csapatok szervezkedese, ugy, hogy 1919 tavaszan 19 gyalog zij., 16 tabori es nehez uteg es egy lovasszazad alkotta most mar a valodi Szekely Hadostalyt”. (În Ungaria în acest timp de fapt, nici n-a fost bol?evism. În spatele linie de ap?rare mai sus numit?, cu puteriile proprii, singur?, f?r? sprijinul guvernului, ?i cu armament procurat din punctele ?i depozitele mobile de pe c?ile ferate s-au înarmat trupele secuie?ti astfel încât în prim?vara anului 1919 aveam 19 batalioane infanterie, 16 divizioane de artilerie grea ?i un escadron de cavalerie în compunerea Diviziei de secui. (traducerea ?i adaptare C. M.).
[28] Ibidem, p.5
[29] Ibidem, p.7 „Hogy ez nem tortent meg es Kun Bela az osszekottetest a Dnyeszternel allo orosz bolsevistakkal megvalositan nem tudta es hogy a bolsevismus Kozepeuropaban, sot talan egesz Europaban nem terejedt el, ez a Szekely Hadosztaly erdeme, mert 1919 marcius 21-en nem csatlakozott a bolsevizmushoz, hanem ellene fordult. Ezzel Kun Bela hatalma es vele a bolsevismus halalos dofest kapott, nem tudott terjeszkedni es celijat: hogy egy voros hadseregre szerttegyen, nem erte el. A szekelyek elhatarozasa tehat donto befolyassal volt Europa a szekelyek, a Szekely Hadosztaly lelvulhetetlen, maradando, el nem homalyosithato erdeme”. (C? asta nu s-a întâmplat ?i c? Bela Kun nu a reu?it alian?a cu Dnyeszternel ?i puterea bol?evic? rus? ?i c? în centrul ?i poate întreaga Europ? bol?evismul nu s-a instalat, asta este meritul Diviziei de secui c?ci la 21 martie nu s-a aliat cu bol?evicii ci s-a întros împotriva lor,(sublinierea lui Kratochwil, este un fapt aproape imposibil dac? ne gândim c? generalul la acea dat? era pe front ?i comanda Divizia de secui ?i a luptat sub ordinele lui Bela Kun pân? la sfâr?itul lunii aprilie, când a fost dezarmat de trupele generalului Traian Mo?oiu la Nyregyhaza, n.n.). Cu aceasta Bela Kun ?i cu el bol?evismul a primit o lovitur? mortal? c?ci nu ?i-au putut atinge ?elul de a forma o armat? ro?ie. Deci hot?rârea secuilor a hot?rât soarta Europei ?i prin pozi?ia antibol?evic? au salvat Europa de bol?evism. (exagerare pe care o punem pe seama contextului în care a fost f?cut? declara?ia, c?ci cu toat? mândria sa generalul a avut ?i afirma?ii corecte, aici scopul propagandistic este foarte evident!) Acesta este meritul incontstabil al secuilor, al diviziei de secui). (Traducerea ?i adaptarea C.M. ).
[30] Generalul Traian Mo?oiu (n.8 iulie 1868 - m.15 august 1932) La 1 iunie 1889 sublocotenent în armata Austro-Ungar?, 1 aprilie 1893 sublocotenent în armata regal? român?. Înalt ?i corpolent cu un aspect exterior ?i o înf??i?are perfect?, v?zut de Nicolae Iorga, “un ardelean cumplit la înf??i?are ?i atitudine”, a comandat Batalionul 9 Vân?tori, fiind “un excelent instructor, con?tiincios ?i inteligent”. Înaintat în toate gradele numai la alegere ?i excep?ional. Colonel la 1 aprilie 1916, comand? Regimentul 2 Doroban?i Vâlcea ?i apoi Grupul Lotru. Comand? Diviziile 20 ?i 23 Infanterie ?i Brigada 26. Reorganizeaz? în Moldova Divizia 12. Decorat cu Mihai Viteazul ?i Legiunea de Onoare. Comand? Divizia 7, Comandamentul Trupelor din Transilvania, Grupul de Nord, Gruparea de Manevr? în campania împotriva bol?evismului ungar. Guvernator al Ungariei ocupate, Comandant al Corpului Vân?torilor, Guvernator al Basarabiei, Ministru de R?zboi, Ministru al comunica?iilor, Ministru al Luc?rilor Publice, Senator de drept. Autor al lucr?rilor: Spiritul ofensiv al infanteriei 1909, Instructorii recru?ilor de infanterie 1910, Ocuparea Budapestei în leg?tura opera?iunilor militare din Ardeal 1918-1919. Pe larg vezi General Traian Mo?oiu, Memorial de r?zboi (august-octombrie 1916), Editura Dacia 1987; Cronic? de Mar? – 80 de ani de la înfiin?area Diviziei 11 Infanterie, edi?ie preg?tit? ?i prefa?at? de locotenent colonel Constantin Mo?incat, Ed. Cogito, Oradea, 1996;
[31] Augustin P?dureanu, Contribu?ii some?ene la Triumful unui ideal, Dej, 1991.
[32] Gl. de Bg.(r.) prof. univ. dr. Gheorghe TUDOR Bihoreanu, Lt. col. (r.) drd. Constantin MO?INCAT, Ing. Ec. Ioan TULVAN, Generalul Traian Mo?oiu arhanghel al b?t?liei pentru Ardeal, Ed. Tipo MC, Oradea, 2002
[33] Georges Clemenceau (1841-1929), om politic francez, pre?edinte al Consiliului de Mini?tri ?i ministru de externe (1906-1909) ?i din 1914 pre?edinte al comisiei de ap?rare din senat. În calitate de pre?edinte al Consiliului de Mini?tri ?i ministru de r?zboi (1917-1920), a sprijinit pozi?ia României fiind etichetat “p?rintele victoriei”.
[34] Ioan ?epelea, 1919, O campanie …, op. Cit., Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p.66
[35] Generalul Ion Cristian Smuts i-a propus, pe 4 aprilie 1919, lui Bela Kun s?-?i retrag? armata pe o linie apropiat? celei promis? României de Antanta în 1916. Încerc?rile de “a evita v?rs?rile de sânge” s-au lovit de opozi?ia categoric? a noului conduc?tor, care-?i vedea pierdut postul. Bela Kun i-a r?spuns generalului: “Armata ro?ie, care se constituie, era condus? înc? de ofi?eri ai vechiului regim ?i ace?tia colaboreaz? doar pentru faptul c? a?a bol?evic cum este (Bela Kun) el lupt? pentru Ungaria, deci nu poate s?-i abandoneze pe ace?ti oameni”. Vezi pe larg Dumitru Preda, În ap?rarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Editura Enciclopedic?, Bucure?ti, 1994.
[36] Vezi pe larg Roman Ciorogariu, Zile tr?ite, op.cit. ?i Stelian Vasilescu, Calvarul Bihorului (1918-1919), Editura Galant, Oradea,1994.
[37] Ioan ?epelea, 1919, O campanie …op. Cit. , p.84.
[38] Vezi pe larg lucrarea:col.r. prof.univ.dr. Gheorghe Tudor Bihoreanu, Lt. Col.r.Constantin Mo?incat, ing. ec. Ioan Tulvan, Generalul Traian Mo?oiu Arhanghel al b?t?liei pentru Ardeal, Ed. Imprimeria de Vest, Oradea 2002
footer