Revista Art-emis
„Mai multă demnitate!” PDF Imprimare Email
Elena Perticari Davila   
Miercuri, 19 Noiembrie 2014 20:07
Elena Perticari Davila, art-emis „Străinii, oricât ar fi ei, nu trebuie să fie nici judecătorii sau arbitrii, nici martori ori spectatori în procesele dintre noi. Deocamdată în faţa străinătăţii şi a nenorocirii, nu ne rămâne decât să ne prezentăm uniţi şi demni!” (Elena Perticari Davila) 
 
Prin amabilitatea doamnei Ionela Niţu de la Direcţia Judeţeană Valcea a Arhivelor Naţionale am intrat în posesia unei scrisori inedite, semnată de Elena Perticari Davila (1865-1951), fiica doctorului Carol Davila şi a Ancăi Racoviţă (Ana Golescu, fiica lui Dinicu Golescu). Elena Perticari Davila a copilărit la conacul Goleștilor împreună cu Alexandru Davila, fratele ei mai mare, a studiat la Stuttgart, unde a absolvit cursurile Facultății de Geografie și ale Facultății de Medicină. A fost doamnă de onoare a reginei Maria. De la mama sa a moştenit dragostea pentru oameni, pentru ţărani în special, pentru copiii neajutoraţi, iar de la tatăl ei, puterea de muncă şi dragostea de ţară. Scrisoarea pe care v-o prezentăm descrie atmosfera generată de semnarea Păcii de la București din 1918. Păstrând proporţiile şi citită prin prisma contemporaneităţii, acum, în anul 2014, rândurile Elenei Perticari Davila este la fel de actuală. Constituie într-un îndemn, o trezire la demnitate şi respect faţă de noi înşine, faţă de poporul român. (Ion Măldărescu)
 
„Trecem prin clipe din istoria noastră, în care chipul cum vom primi sentinţa soartei este de o importanţă covârşitoare pentru viitorul Neamului. Pentru intrarea noastră în război, ni se cerea chibzuinţă şi hotărâre; în timpul războiului era nevoie de tărie şi curaj; acum ni se cere, înainte de toate, demnitate. Primi-vom pacea, care ni s-a impus ca nişte sclavi, care cerşesc iertare, cu spinarea încovoiată şi cu surâsul umil pe buze, aşa cum primesc ţiganii chiar loviturile stăpânilor lor, oare o vom primi cu demnitate, cu capul sus, ca oamenii liberi care suportă o lovitură dureroasă dar care nu au nici iertare de cerut nici socoteală de dat pentru faptele lor? La Mărăşeşti am dat dovadă de însuşirile care au impus respect şi admiraţiei chiar duşmanilor noştri de atunci; să nu ne înfăţişăm acum lumei într-o postură care să provoace şi dispreţul acelora care caută să profite de dânsa. Vijeliile prin care trecem pot fi învinse oricât de năprasnice ar fi ele; cu condiţia să avem vlagă în noi; deci de lipsa noastră de vlagă trebuie să ne temem şi nu de vijeliile vremei de acum... Condiţiile de pace impuse, oricât de grele şi umilitoare ar fi ele, nu ne pot înjosi, tocmai fiindcă sunt impuse, fiindcă vin cu alte cuvinte, de afară de noi, de voinţa noastră; ceea ce însă ne poate înjosi, este chipul cum le primim, sunt simţemântele pe care le manifestăm în acest prilej, căci acestea sunt ale noastre… ai crede, după unele manifestări din presa de azi, că războiul a avut loc între noi; şi că unii dintre noi suntem vânzătorii şi alţii învinşii; ai crede că pentru unii din noi, duşmanii noştri de eri nu erau consideraţi ca atare nici când oştirile noastre stăteau faţă în faţă la Mărăşeşti. Dar pentru Dumnezeu, să ne dezmeticim! Războiul care a luat sfârşit, orice greşeli s-ar fi făcut, şi orice vinovaţi ar fi în unii sau alţii, este şi rămâne războiul întregului popor român, pentru înfăptuirea unei năzuinţi naţionale; şi gloria armatei e gloria întregului neam românesc. Nu pentru cutare sau cutare politician şi-au dat atâţia eroi viaţa ci pentru Neamul Românesc şi pentru preamărirea lui.Oh! rămâne desigur şi multă umbră, avem mult, de lucru, mult de îndreptat şi mult de curăţit; dar s-o facem între noi şi numai între noi; când vom fi singuri, când a ne tămădui rănile nu va însemna a ne da în spectacol, când nu vor profita alţii de crepăturile blocului nostru, pentru a se infiltra şi a ne sfărâma, dispreţuindu-ne.

Străinii, oricât ar fi ei, nu trebuie să fie nici judecătorii sau arbitrii, nici martori ori spectatori în procesele dintre noi. Deocamdată în faţa străinătăţii şi a nenorocirii, nu ne rămâne decât să ne prezentăm uniţi şi demni”[1].
--------------------------------------------
[1] Documentul original poate fi găsit la Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale, fond Elena Perticari Davila, mapa VIII, doc. 28, f.1-3.
footer