Revista Art-emis
Considera?ii asupra rela?iilor dintre unchi si nepot: Cantacuzinii ?i Brancoveanu (3) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Radu ?tefan Vergatti   
Miercuri, 22 Octombrie 2014 22:55

Prof. univ. dr. Radu Stefan Vergatti, art-emisBrâncoveanu a sim?it ura Cantacuzinilor în iulie 1703, când, la chemarea sultanului Mustafa al II-lea, (7 februarie 1695-23 august 1703) a fost obligat s? se duc? la Edirne. E?uând încerc?rile de a nu p?r?si Bucure?tiul - era bolnav[1] ?i avea presim?iri sumbre - Brâncoveanu l-a numit pe stolnic loc?iitorul s?u[2] ?i a plecat. La Edirne a fost surprins c?, în pofida marilor daruri f?cute[3], Alexandru Mavrocordat care-i era cuscru ?i marele muftiu au adoptat o pozi?ie rezervat? ?i i-au cerut noi sume de bani, ni?te datorii imaginare.[4] Brâncoveanu i-a refuzat. Apoi s-a v?zut pus în fa?a unei dileme. Sultanul ?i marele vizir, apreciindu-i capacit??ile de conduc?tor, i-au propus s? preia ?i tronul Moldovei.[5] Era o ofert? seduc?toare: s-ar fi realizat frontul unic al românilor extracarpatic, mult dorit de Brâncoveanu. A fost din nou prudent, a chibzuit ?i a decis s? procedeze ca de obicei: s? cear? sfatul stolnicului. A trimis o ?tafet? pân? la Bucure?ti, de unde i s-a transmis s? nu accepte.[6] A?a a ?i f?cut. La venirea în Bucure?ti, îns?, ?i-a dat seama de jocul duplicitar al stolnicului, pe de o parte apropiat de Alexandru Mavrocordat, pe de alta aparent binevoitor fa?? de el. Dup? Dimitrie Cantemir, atunci Brâncoveanu a declarat mâhnit c-ar fi mai bine s? moar? cer?etor în ?ara lui, decât s? mai mearg? odat? la Edirne.[7] Cert este c? dup? acest moment a început dihonia între Brâncoveanu ?i Cantacuzini, redat? într-o form? elevat? de c?tre Anton Maria del Chiaro. Brâncoveanu a reac?ionat imediat: l-a îndep?rtat pe Mihai din dreg?toria de mare sp?tar, luându-i, astfel, comanda armatei ?i, cu tact, l-a înl?turat pe stolnic din fruntea cancelariei, preluând el cârma politicii externe. Imediat, stolnicul i s-a plâns lui David Corbea, aflat la Moscova, care, la rândul s?u, la 18 septembrie 1706 i-a raportat cancelarului conte Golovkin. Acesta i-a spus ?arului Petru ceea ce a aflat, înso?indu-?i darea de seam? cu cuvintele: „închipuie?te-?i ce invidie domne?te între ei”.[8]

La rândul s?u Mihai, denigrându-l pe Brâncoveanu, 1-a rugat pe ?ar s? intervin? pentru a i se reda dreg?toria. ?arul Petru I, la 10 iunie 1707, i-a scris domnului Brâncoveanu ?i invocând marile servicii aduse de Mihai, l-a rugat s?-i redea dreg?toria[9], dar nu a avut succes. Pentru a media, oarecum, conflictul cu Cantacuzinii, de a c?ror for?? era con?tient, Brâncoveanu l-a numit mare sp?tar, în locul unchiului Mihai, pe v?rul Toma Cantacuzino, un antiotoman învederat.[10] Nu a realizat prea mult c?ci ura Cantacuzinilor a continuat s? ard?. În anul 1708, Cantacuzinii au ?esut broderia unui serios complot antibrâncovenesc, cuprinzând personalit??i de prim rang ale sud-estului Europei: Constantin Cantacuzino   stolnicul,   Mihai   Cantacuzino   fostul   sp?tar,   Alexandru Mavrocordat „Exaporitul”, Ali-pa?a, beiglerbegul Belgradului, principele Francisc al II-lea Rákóczi, Mihai Racovi??, domnul Moldovei, frate cu Dimitrie Racovi??, ginerele sp?tarului, Rusete?tii-Cup?re?ti din Istanbul.[11] Cantacuzinii l-au acuzat pe domn prin scrisori de tain?, cifrate sau nu, scrise de ei sau de oamenii lor de încredere: Teodor Corbea, Damaschin, episcop de Buz?u ?i Mihalcea stolnicul din Cânde?ti c? ar fi condus despotic, ar fi uzurpat b?trânele privilegii boiere?ti, ar fi pus mari d?ri pe spinarea norodului, c? între?inea leg?turi cu Habsburgii ?i d?dea dovad? de indiferen?? fa?? de r?scoala cura?ilor.[12] Ultimele dou? învinuiri au fost crezute de marii nobili Petre Lorinc, Karoly Sandor, Mikes Mihaly, to?i consilieri intimi ai lui Rákóczi, de altfel ?i el atras de zvonurile lansate de Cantacuzini, de „Exaporit”, de Ali pa?a. Concomitent, domnul a fost denigrat la înalta Poart? de „Exaporit”, de beiglerbegul din Belgrad ?i de oamenii Cantacuzinilor.[13] La Bucure?ti au venit mereu soli ai lui Rákóczi cu aparente misiuni diplomatice pentru a masca scopul real: întâlnirile cu stolnicul ?i sp?tarul, unde discutau posibilitatea mazilirii lui Brâncoveanu. Între ace?ti mesageri s-au num?rat Istvan Daniel, autorul unor sugestive memorii, unde stolnicul a ap?rut în noiembrie 1705, când 1-a v?zut ca un b?trân a?ezat pe un divan în mijlocul unei biblioteci[14], Janos Papai, venit în Bucure?ti, tot în noiembrie 1705[15] etc. La rândul lor, Cantacuzinii au elaborat, în limba latin?, un proiect ajuns la 9 iulie 1709, în sediul rákóczian Sarospatak, prin mesagerul lor de credin?? „popa Arham”. Din cuprinsul celor 14 puncte rezult? c? boierii Cantacuzini ar fi jurat credin?? lui Rákóczi dac? se alegea un domn dintre ei cu ajutorul principelui. Ei se ar?tau dispu?i s? încheie un tratat de alian?a antihabsburgic: s? suprime alimentarea austriecilor ?i s? contribuie la aprovizionarea trupelor cura?ilor. Se spera ?i în ajutorul domnului Moldovei, Mihail Racovi?? (20 iulie 1707-17 octombrie 1709), pe care autorii proiectului îl socoteau prieten. Din nou era incriminat Constantin Brâncoveanu, exagerându-i-se toate ac?iunile: c-ar fi îndemnat pe contele Mikes, apropiat al lui Rákóczi, la împ?carea cu habsburgii, c-ar fi depus, prin secretarul s?u Theodor Dindar, 100.000 florini renani ?i 8.000 duca?i la b?ncile vene?iene pentru armatele austriece; c? l-ar fi acuzat neîntemeiat pe Rákóczi de persecu?ii confesionale antiortodoxe[16] etc. Sugestiile ?i cererile directe din proiect nu s-au materializat, principele neputând interveni direct în ?ara Româneasc? în acel moment, când trebuia s?-?i salveze via?a. Cantacuzinii s-au adresat atât de insistent lui Rákóczi, c?ci nu puteau ob?ine un ajutor de la înalta Poart?. Ei au cânt?rit bine situa?ia ?i au în?eles c? pentru turcocra?ie stabilitatea, în spe?? Brâncoveanu, era de preferat în locui unei schimb?ri oricât de bun? ar fi fost. În fine, fra?ii Constantin ?i Mihai au v?zut c? nu pot primi ajutor nici de la Petersburg, în care sperau atât de mult, ?i în aceast? direc?ie Brâncoveanu s-a v?dit, momentan, mai puternic decât ei, coresponden?a cu cancelarul Golovkin ?i cu ?arul Petru fiind semnificativ?.[17]

Cantacuzinii au avut norocul ca domnul s? nu afle despre con?inutul proiectului elaborat de ei, c?ci, altfel, cu tot respectul de care se mai bucurau, ar fi ajuns cu gâtul sub securea gâdelui. De?i Rákóczi nu a ac?ionat, a r?spuns imediat stolnicului ?i sp?tarului, în august 1709, prin Mihaly Rhedey. El a venit atunci la Bucure?ti cu o misiune oficial? de a-l vedea pe Brâncoveanu ?i a-i cere noi ajutoare, cu alta, secret? de a lua leg?tura cu biv vel stolnicul ?i biv vel sp?tarul. Instruc?iunile lui Rákóczi c?tre el, scrise în limba maghiar?, sunt clare: trebuiau s? se arate condi?iile înl?tur?rii lui Brâncoveanu.[18] Nici aceast? solie nu a dus la rezultatul dorit de Cantacuzini. Domnul a r?mas mai departe pe tron ?i, dup? Anton Maria del Chiaro, a continuat s? aib? „o fire atât de blând?, încât nu credea niciodat? c? ar putea fi tr?dat. Am b?gat de seam? cu cea mai mare uimire c? la curtea lui nu se ?tia ce înseamn? s? se p?streze o tain?. Dac? veneau curieri de la Constantinopol, mai înainte ca ace?tia s? descalece pentru a duce domnului scrisorile, se ?tiau prin dughene ?tirile, chiar cele mai tainice; astfel c? mul?i î?i îng?duiau s? le scrie prietenilor ?i coresponden?ilor lor în ??ri str?ine”.[19] Atmosfera de beatitudine de la curte ?i din ?ar?, confirmat? ?i de Dimitrie Cantemir, nu a convenit Cantacuzini lor. Ei speraser? s? creeze o stare de nelini?te ?i ca urmare s?-l doboare pe Brâncoveanu, dar nu reu?iser? decât s? genereze comentariile din cancelariile europene asupra neîn?elegerilor de la Bucure?ti. Brâncoveanu, care pl?tise mult ?i se ostenise pentru a li se recunoa?te domnia ereditar?, nu în?elegea s? cedeze u?or nici chiar în fa?a rudelor sale, iar zvonurile lansate de acestea nu l-au impresionat prea mult. Este foarte probabil, ca, prin oamenii lui, s? fi fost informat de cele spuse de Cantacuzini: c? împreun? cu ei ar fi participat la gr?birea sfâr?itului lui ?erban Vod?, c? ar fi fost omul Habsburgilor; c? ar fi încheiat un acord secret cu Rusia etc. Brâncoveanu ?tia bine c? otomanii îl apreciau, c? se bucura de stim? la Petersburg ?i la Viena, unde blasfemiile lansate de Cantacuzini erau privite cu parcimonie, ca ni?te vorbe f?r? temei ale unor p?tima?i neputincio?i. Referindu-se la acel moment, cronicarul turc Mehmed, aga din Findikli, a scris c? „de?i se ?tia de hainia sa, din cauza marilor cantit??i de aur trimise vizirilor, cu care era în leg?tur?, ace?tia mai închideau ochii. În orice caz, cu permisiunea lor, cu timpul, a devenit a?a de puternic, încât peste el nu se putea trece ?i nici nu era cu putin?? mazilirea ?i prinderea lui”.[20]

Brusc, roata sor?ii s-a învârtit ?i a schimbat cursul evenimentelor de la Dun?rea de Jos. ?arul victorios la Poltava (8 iulie 1709) împotriva lui Carol al XII-lea s-a decis s? dea urmare vechilor rug?min?i venite din Bucure?ti ?i s? intervin?în sud-estul Europei împotriva otomanilor. S-a în?eles cu domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir (noiembrie 1710-iulie 1711) ?i cu Brâncoveanu, carea trimis la el, ca sol, pe Gheorghe Castriotul[21], ?i-a preg?tit relativ armata ?i s-a îndreptat spre Dun?re. Venirea o?tirii ruse în zona Dun?rii de Jos schimba total datele problemelor aflate pân? atunci pe e?ichierul diplomatic. Brâncoveanu a decis s? fie din nou prudent, s? p?streze echilibrul politic. A profitat de pe urma bunei sale gospod?rii, care-i adusese bani ?i bog??ie în ?ar? ?i de?i-i cuno?tea planurile, 1-a ajutat pe Dimitrie Cantemir[22], apoi, în oarecare m?sur?,i-a aprovizionat ?i pe ?ar ?i pe otomani[23] ?i 1-a informat constant pe comandantul trupelor austriece din Transilvania, generalul Steinville, despre cele întâmplate.[24] A fost o politic? de echilibru dus? magistral, singura posibil? ?i util?în acel moment, când Brâncoveanu ?i-a dat seama c? Petru I întreprindea un atac în ritm lent, insuficient preg?tit logistic. Domnul român ?i-a chemat oastea sub drapel ?i, prudent, a a?teptat în tab?ra de la Albe?ti, lâng?Urla?i, s? vad? cum se desf??oar? evenimentele. Pe când se afla în expectativ?, în noaptea de 11 iulie 1711, v?rul s?u, Toma Cantacuzino, mare sp?tar,dup? ce ?i-a luat r?mas bun de la jupâneasa lui, împreun? cu un grup de boieriapropia?i a fugit la Dimitrie Cantemir.[25] Fapta lui, condamnat? de Radu Greceanu, care nu este econom în calificative nici fa?? de Cantemir[26], a?a cum niciacesta nu se ar?tase re?inut fa?? de Brâncoveanu, a fost, probabil, ?tiut? cu mult înainte de biv vel stolnic, biv vel sp?tar ?i de Antim Ivireanu.[27] Nici unul nu 1-a prevenit pe Brâncoveanu, creându-i o situa?ie extrem de grea, mai ales dup? ce Toma a ars Br?ila, atunci cetate otoman?, s-a înrolat în armata rus? cu grad de general maior ?i a început s?-i încorporeze pe balcanicii dornici s? lupte împotriva Por?ii.[28] Brâncoveanu, realist ?i echilibrat, a judecat bine situa?ia ?i, spre deosebire de rudele sale Cantacuzine?ti, care nutreau speran?a unei revan?e ruse?ti, s-a ar?tat rezervat.[29] În scrisoarea adresat? generalului Steinville a comunicat numai rezultatul luptei de la St?nile?ti (18-22 iulie 1711), f?r? a-l comenta[30], iar dintr-o epistol? din 1713, a unui apropiat al lui se poate deduce c? s-a închis total în el, neîmp?rt??ind ce credea, „c?ci c?tre nimeni M?ria Sa Vod? n-au r?suflat pân în cest ceas nimic”.[31]

Pruden?a domnului, închiderea în sine provocat? de am?r?ciunea ap?rut? în urma noii tr?d?ri a Cantacuzinilor, determinant? pentru schimbarea pozi?iei turcocra?iei, au provocat nelini?tea dinaintea furtunii, observat? de to?i cei de la curte. Dimitrie Cantemir a consemnat c? a auzit, c?, atunci, mânios, domnul ar fi declarat: „am s? fac ca toat? lumea s? ?tie cine este Brâncoveanu ?i a lui familie ?i asemenea cine sunt Cantacuzine?tii ?i a lor familie. Am s? fac ca în casele ?i cur?ile noastre oamenii s? umble pân? la p?mânt în sângele Cantacuzine?tilor”.[32] Domnul nu a mai avut r?gazul s?-?i împlineasc? amenin?area, Cantacuzinii au reu?it s? formuleze o serie de acuza?ii, mai mult sau mai pu?in credibile ?i reale, înregistrate de Anton Maria del Chiaro[33], de Bartolomeo Ferrati[34], de Dimitrie Cantemir[35], în forme asem?n?toare ?i au convins Poarta c? Brâncoveanu era „hain” ?i au ob?inut mazilirea.[36] B?trânul stolnic a putut atunci s?-?i materializeze visul. Fiul s?u major, ?tefan, a fost imediat însc?unat ca domn de capugiul Mustafa aga, acela?i care-l mazilise pe unchiul s?u. Se spune c? Brâncoveanu, când a p?r?sit palatul din Bucure?ti, împreun? cu cei patru b?ie?i ?i alte rude, to?i sub escort? pentru a fi du?i la Istanbul, l-a întâlnit pe ?tefan Cantacuzino, care, plin de fariseism, a c?utat s? se dezvinov??easc? pentru situa?ia creat?. Fostul domn i-a replicat profetic: „Dac? aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru p?catele mele, fac?-se voia lui. Dac? sunt îns? fructul r?ut??ii omene?ti, pentru pieirea mea, Dumnezeu s?-i ierte pe du?manii mei, dar p?zeasc?-se de mâna teribil? ?i r?zbun?toare a judec??ii divine”.[37]

Soarta tragic? a Brâncoveanului a fost accentuat? ?i de atitudinea grupului boierilor Golescu, B?leanu, ?tirbei. Ei au dat turcilor diplomele prin care Brâncoveanu era înnobilat de Habsburgi ?i o serie de alte hrisoave care puteau s?-i produc? mult r?u. Pozi?ia lor de hicleni este uitat?, dominant? fiind lupta cu Cantacuzinii. Ace?tia din urm? au c?utat s? se dezvinov??easc?, în fel ?i chip, una dintre dovezi fiind scrisorile c?tre Hrisant Nottara. Str?daniile lor nu au dat rezultatul dorit, c?ci nu au fost crezu?i. Evident, ambi?iosul stolnic redevenise st?pân, ca în prima parte a domniei lui Brâncoveanu, dar nu avea ?i avantajele de a purta el cuca. În mod regulat, fiul s?u, ?tefan Vod?, venea ?i-l vizita, cerându-i sfatul asupra tuturor treburilor ??rii.[38] Probabil orgoliul b?trânului om politic ?i c?rturar era satisf?cut, dar cu ce pre?! Mul?umirea stolnicului ?i a fiului s?u nu a durat mult. Blestemul lui Brâncoveanu, sau, real spus, gre?elile ?i ambi?iile nem?surate ale Cantacuzinilor au iritat turcocra?ia. Ea a decis s?-l mazileasc? pe ?tefan ?i apoi s?-i extermine ?i pe Cantacuzini, a?a cum încercaser? s? fac? cu Brâncoveanu. În decembrie 1715, ?tefan Vod? a fost chemat la Istanbul. ?tia c? i se preg?te?te sfâr?itul ?i a cerut ajutorul tat?lui s?u. Au plecat împreun?, la 13/24 ianuarie 1716, spre Poart?, pentru a nu se mai întoarce niciodat?, c?ci acolo ?i-au g?sit sfâr?itul la 7 iunie 1716.[39] Urm?rirea pe scurt, în esen??, a rela?iilor dintre Brâncoveanu ?i Cantacuzini arat? c?, atât timp cât s-au în?eles, au prosperat ?i ei, ?i ?ara. În condi?iile în care Cantacuzinii au început s? se dedea la „ficle?uguri”, domina?i de patima ?i de ura care le-au întunecat min?ile, a fost sl?bit? puterea domneasc? ?i s-a deschis calea de amestec a str?inilor în afacerile interne, ?tirbindu-se prestigiul interna?ional al ??rii. Aceste uneltiri ale Cantacuzinilor au permis turcocra?iei s? intervin? direct în treburile interne ale ??rii ?i s? numeasc? ulterior pe tron domni levantini, în primul rând greci, deschizând epoca ap?s?toare a domniilor nep?mântene.

Puternica stabilitate politic? ?i economic? a ??rii în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu, marea înflorire cultural?, politica extern? de înalt? clas? ne îndrept??esc s? afirm?m c? prin continuarea colabor?rii rodnice Brâncoveanu-Cantacuzini s-ar fi putut evita regimul turco-fanariot.
------------------------------------------------
[1] Cf. Nicolae V?t?manu, lacob Pylarino, medic al Cur?ii domne?ti din Bucure?ti (l684-l687 ?i 1694-1698), în Din istoria medicinei române?ti ?i universale, Bucure?ti, 1962, p. 127.
[2] Cf. ?tefan Ionescu, Panait I. Panait, op. cit., p. 212 ?i urm.
[3] Radu Greceanu, op. cit., p. 144; Hurmuzaki, Documente, vol. XIV/l, p. 357.
[4] Cf. ?tefan Ionescu, Panait I. Panait, op. cit., p. 217 ?i urm.
[5] Cf. Scrisoarea stolnicului c?tre David Corbea, 24 iunie 1703, „Chemarea lui Vod? a fost... ?i ca s? dea Moldova asupra lui". (Elena Ionescu-Georgescu, Din coresponden?a stolnicului Constantin Cantacuzino cu David Corbea ceau?ul, ms., apud ?tefan Ionescu, Panait I. Panait, op. cit., p. 218).
[6] Ibidem
[7] Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 12
[8] G. S. Ardeleanu (=S.Goldenberg), ?tiri privitoare la istoria ??rilor Române în coresponden?a împ?ratului Rusiei Petru I, în SCIM, I, 1950, p. 20.
[9] Istoriceskii sviazi..., vol. III, p. 262
[10] În acea epoc?, a numirii lui ca vel sp?tar, Toma Cantacuzino declara „împ?r??ia aceasta turceasc? o va lua dracul în curând" (N. Iorga, Istoria românilor, V?lenii de Munte, 1937, vol. VI, p. 458)
[11] Cf. Paul Cernovodeanu, A Havasalföldi és Moldvai vezetó körök magatartása a kuruc felkeléssel szemben, în Rákóczi-Tanulmáyok, Budapesta, 1980, p. 258 ?i urm.; Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 278 ?i urm.
[12] Ibidem
[13] Ibidem
[14] Cf. C?l?tori str?ini, VIII, p. 230
[15] Ibidem
[16] Paul Cernovodeanu, op. cit., p. 258 ?i urm.; Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 270
[17] Scrisoarea lui Constantin Brâncoveanu c?tre cancelarul G. I. Golovkin este datat? la 14 ianuarie 1708, iar r?spunsul acestuia 15 martie 1708. (Cf. Istoriceskiie sviazi..., vol. III, p. 280-283; 285-286)
[18] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit,, p. 270; documentul se p?streaz? în Arhiva Rákóczi, Budapest (Rákóczi-Szlt., Caps. D, fasc. 70, f. 197-198 v); a se vedea ?i comentariul din Paul Cernovodeanu, op. cit., p. 258 ?i urm.
[19] C?l?tori str?ini, VIII, p. 388
[20] Cronici turce?ti privitoare la ??rile Române, vol. II, p. 527
[21] Cf. Anton Maria del Chiaro, Istoria delle moderne revoluzioni della Vallachia, ed. N. Iorga, Ia?i, 1914, p. 105
[22] Ion-Radu Mircea, op. cit., p. 110; N. Iorga, Valoarea politic? a lui Constantin Vod? Brâncoveanu, V?lenii de Munte, 1914, passim.
[23] Ibidem
[24] Cf. Andrei Pippidi, Tradi?ia politic? bizantin? în ??rile române în secolele XVI-XVIII, Ed. Academiei, Bucure?ti, 1983, p. 229 ?i urm.
[25] Radu Greceanu, op. cit., p. 179, 184
[26] Ibidem
[27] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 280 ?i urm.; Andrei Pippidi, op. cit., p. 230
[28] Cf. Andrei Pippidi, op. cit., p. 230
[29] Domnul ?tia, de la informatorii s?i, c? sultanul era sprijinit de regele Louis XIV ?i de regina Ana, „a Angliterei"; dintr-o scrisoare provenit? de la un om din anturajul domnului se vede rezerva în care se închisese (cf. N. Iorga, Scrisori de familie ale vechilor Brâncoveni, în Memoriile Sec?iunii Istorice, Seria III, Tom XVI, Mem. 10, Bucure?ti, 1935, p. 186-191).
[30] Cf. Andrei Pippidi, op. cit., p. 230
[31] N. Iorga, Scrisori de familie ale vechilor Brâncoveni, p. 192
[32] Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 14
[33] Anton Maria del Chiaro, op. cit., p. 181 ?i urm.
[34] C?l?tori str?ini, VIII, p. 409
[35] Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 16
[36] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (Vergatti), op. cit., p. 270 ?i urm.
[37] Anton Maria del Chiaro, op. cit., p. 121; acelea?i cuvinte apar ?i la Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 25
[38] C?l?tori str?ini, VIII, p. 290
[39] Pentru descrierea sfâr?itului lor a se vedea Radu ?tefan Ciobanu (Verg.)
footer