Revista Art-emis
„Legione Romena” şi împlinirea idealului Reîntregirii PDF Imprimare Email
Dr. Marian Nencescu   
Luni, 07 Februarie 2011 23:47
Nencescu MarianUn episod luminos din lupta românilor pentru Reîntregire îl reprezintă înfiinţarea, la 15 octombrie 1918, a Legiunii Române, constituită din ofiţeri, gradaţi şi soldaţi de etnie română, proveniţi din fostul Imperiu austro-ungar, aflaţi pe teritoriul Italiei în calitate de prizonieri de război.. Momentul înălţător când un batalion şi trei companii de vânători de munte („alpini") au „făcut să fâlfâie în zona de război steagul legiunii române iredente din Italia" a constituit rezultatul unui efort diplomatic şi politic fără precedent, desfăşurat timp de mai bine de un în în cancelariile occidentale, la Londra, Roma şi Paris. Sufletul acestei iniţiative au fost doi intelectuali români, unul transilvănean, Simion Mândrescu, celălalt bucureştean prin adopţie, George G. Mironescu. Ambii au evidenţiat, prin scris şi intervenţii directe pe lângă membrii corpului diplomatic occidental, atât ataşamentul românilor pentru cauza aliaţilor, cât şi sacrificiile umane şi materiale făcute de combatanţii români între 1916-1918. Într-un articol publicat în revista londoneză „America latină", în decembrie 1917, profesorul Simion Mândrescu, germanist de formaţie, evidenţia, de pildă, eroismul trupelor române în Războiul de Independenţă, dar şi sacrificiile din recenta conflagraţie mondială. Urmare a intervenţiilor menţionate, dar şi a demersurilor organizaţiei Comitetul Naţional al românilor subjugaţi de monarhia austro-ungară, constituit la 2 ianuarie 1918, la Odesa, din care făceau parte poetul Octavian Goga, alături de dr. I. Nistor, S. Bocu şi M. Popovici, guvernul Italiei, prin primul ministru Vittorio Emanuele Orlando, ia act de cererea românilor de a se constitui o formaţiune militară alcătuită din prizonieri de război, dar acceptă parţial acest demers. Astfel, răspunsul oficial este că „Italia susţine prin toate mijloacele posibile pe cetăţenii austro-ungari de etnie română", dar nu poate fi de acord ca aceştia „să fie folosiţi ca luptători pe front". Motivul invocat era acela că nici italienii, supuşi altor state, nu erau acceptaţi în trupele regulate naţionale. În ciuda acestui răspuns ambiguu, profesorul S. Mândrescu îşi continuă demersurile, intervenind pe lângă ministrul de interne al Italiei, R. Callenga, dar şi pe lângă ministrul propagandei şi tipăriturilor să permită „cât mai repede posibil", constituirea Legiunii Române. Aceeaşi poziţie militantă şi activă o are şi ambasadorul României la Roma, Alexandru Lahovary. Acesta cere oficial permisiunea guvernului italian ca „românii să-şi facă datoria faţă de neam".

În sprijinul aceste idei vine şi organizarea, la Stokholm, în 1917, a primului Congres al naţiunilor asuprite din Austro-Ungaria, la care liderii emigraţiei cehoslovace, sârbe, poloneze şi române (reprezentantul nostru fiind Jean Th. Florescu) hotărăsc, de comun acord, să militeze în favoarea determinării autorităţilor de „a-şi modela corespunzător atitudinea faţă de situaţia prizonierilor de război". Concomitent, sosesc din toate statele mesaje de încurajare şi solidaritate. „Deschideţi porţile închisorilor de prizonieri. Destinul, datoria şi voinţa sunt ale voastre. Trăiască România Mare", suna textul unui manifest venit din România. Ca urmare, Congresul, mutat ulterior, succesiv la Paris, Londra şi Roma cere imperativ guvernelor Antantei să accepte destrămarea, de facto, a dublei monarhii. În aceste condiţii, soarta românilor transilvăneni din Italia, era deja hotărâtă. La 11 aprilie 1918, primul ministru Orlando îi primeşte pe reprezentanţii Congresului şi îi asigură că „Italia consideră cauza lor ca pe a ei înseşi". În consecinţă, profesorul G.G. Mironescu face apel la cei 108 ofiţeri şi subofiţeri, 26 gradaţi şi 17380 soldaţi (la care se adaugă alţi 124 soldaţi, aflaţi în Albania) să se înroleze în Legione Romena. Printr-o decizie a Consiliului de Miniştri italian, generalul Luciano Ferigo, fost ataşat militar la Bucureşti, devine comandantul oficial al subunităţilor constituite din etnici români. Militarii voluntari au primit grade corespunzătoare celor din armata italiană, dar şi ţinută similară, singurul element distinctiv fiind tricolorul, aplicat orizontal, pe rever. Cel mai înălţător moment al acestui act istoric l-a constituit înălţarea drapelului de luptă, tricolor, în tabăra de la Ponto di Brente, de lângă Padova, în luna octombrie a anului 1918. Prima formaţiune militară alcătuită din voluntari români pe teritoriul Italiei a purtat numele „Horia", urmând, în ordine, începând cu anul 1919, „Cloşca" şi „Crişan". În acordurile imnului „Deşteaptă-te române", cei 830 de militari „alpini" (vânători de munte ai regimentului „Horia") au executat, în noiembrie 1918, un marş până la Arezzo, unde au făcut joncţiunea cu celelalte trupe româneşti pe cale de constituire. Pe plan diplomatic, înfiinţarea Legiunii Române din Italia a dat semnalul constituirii, la Paris, la 3 octombrie 1918, a Consiliului Naţional al Unităţii Române, sâmburele viitoarelor unităţi româneşti care vor asigura ordinea publică la Alba Iulia şi pe întreg teritoriu al Transilvaniei, pe timpul Unirii (1 Decembrie 1918).

Participarea Legiunii Române la acţiunile de luptă de pe frontul italian, din octombrie - noiembrie 1918, a culminat cu victoria de la Vittorio Veneto, eveniment ce a marcat, practic, încheierea operaţiilor militare. Cu acest prilej, ofiţerul român Emilian Piso, comandantul uneia dintre companii nota în jurnalul personal: „Azi, 4 noiembrie, celebrăm, în Italia, Ziua Victoriei. Am trecut prin clipe grele, dar şi frumoase. Pierderile companiei sunt numeroase. Sunt morţi şi greu răniţi ! Ne-au câştigat stima şi mândria fraţilor italieni cu jertfele ce le-am adus". Alte bătălii unde s-au dus la Montelo, Piave, Cimone şi Grappa, producând o vie emoţie în rândul opiniei publice italiene. De altfel, mulţi voluntari români au fost decoraţi cu ordinul „Crucea de Merit, de război". Un ordin de zi al Comandantului Armatei a 8-a italiană, generalul Casiglia, din 22 noiembrie 1918 consemnează : „Viteazul detaşament de voluntari români  a dat măreţe dovezi de bravură, întrecându-se cu fraţii lor italieni în îndrăzneală şi dragoste de patrie..." După încheierea ostilităţilor, începând cu luna decembrie 1919, voluntarii români au părăsit Italia, înrolându-se masiv în Armata Regală română. Trecând în revistă trupele, Regele Ferdinand va remarca „excelenta condiţie fizică a soldaţilor, echipamentul complet şi disciplina ireproşabilă". Drept mulţumire. Regele Ferdinand a transmis o scrisoare generalului Ferigo pentru că „a redat patriei române splendizi soldaţi, şi excelenţi cetăţeni". Pentru o dreaptă şi corectă aducere aminte a acestor exemple de glorie militară, Primăria Generală a Capitalei a editat, în acest an, foto-expoziţia „Legiunea voluntarilor români din Italia, din primul război mondial", realizare a Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic Bucureştean.

Scopul acestui demers, a fost, după cum nota dl. primar general dr. Sorin Oprescu în preambulul expoziţiei de a „evidenţia frăţia de arme şi de ideal dintre români şi italieni", de a readuce în conştiinţa bucureştenilor un episod al patriotismului românesc din Războiul de Reîntregire. Cele 12 planşe ale foto-expoziţiei prezintă, în facsimil, apelul profesorului Mironescu, adresat, la 11 aprilie 1918, Congresului naţiunilor, citate ample din presa italiană în favoarea acordării românilor a dreptului de a lupta pentru unitate şi democraţie. Numeroase fotografii prezintă tehnică de luptă, ţinutele şi echipamentul ostaşilor români precum şi medaliile obţinute pe câmpul de luptă de către combatanţii de etnie romănâ. În spiritul adevărului, sunt incluse şi manifeste în limbile maghiară, sârbo-croată şi germană care îndeamnă Legiunile formate din foştii supuşi austro-ungari să lupte nu doar împotriva unui „anacronism istoric, dar şi a unei nedreptăţi omeneşti, a unei insulte sociale". Este cuprins, inclusiv un fragment din jurnalul locotenentului Piso, dar şi monumentul de la Roveretto, din nordul Italiei, unde flutură astăzi tricolorul românesc. Expoziţia poate fi vizionată la Serviciul Patrimoniu cultural de Memorie comunitară al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.



Marian I. Nencescu
Repere biografice
Data naşterii: 17 iulie 1953
Domeniu ocupaţional: redactor-şef, publicaţie centrală, domeniul cultural

Educaţie şi formare:
Doctor în Filozofie, Universitatea de Nord, din Baia Mare
1995 - 1996 curs post-universitar de jurnalism, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti
1976 - 1981 Facultatea de Litere, specialitatea Română-Franceză, Universitatea Bucureşti
1973 - 1975 Şcoala postliceală de biblioteconomie, Grupul şcolar „D. Marinescu", Bucureşti
1968 - 1972 Colegiul Naţional „Ion Creangă", Bucureşti, secţia clasică.

Experienţă profesională:
2009 – 2010: redactor-şef, Revista „Biblioteca Bucureştilor", Publicaţie lunară editată de Asociaţia Bibliotecarilor şi Documentariştilor în România
2008 – 2009, şef serviciu Patrimoniu culturale bucureştean, Biblioteca Metropolitană Bucureşti,
2007 – 2008, redactor principal, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor
2002 – 2008, şef serviciu Tradiţii şi Educaţie din Ministerul de Interne
2000 – 2002, şef serviciu Editura M.A.I. Bucureşti
1995 – 2002, secretar de redacţie, Editura M.A.I. Bucureşti
1994 – 1995, redactor principal, revista „Frontiera", săptămânal editat de Comandamentul Naţional al Grănicerilor
1988 – 1994, redactor principal la săptămânalul „Observatorul Militar", editat de Ministerul Apărării Naţionale.
1976 – 1988, bibliotecar principal, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu" din Bucureşti

Competenţe
- Organizator şi responsabil de activităţi publice:
Festivalul Naţional al elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ ale M.A.I. (5 ediţii, 2003 - 2007)
Convocări anuale de specialitate ale lucrătorilor din M.A.I. pe domenii specifice: bibliotecari, muzeografi, responsabili culturali (3 ediţii, 2005 - 2007)
Salonul de carte juridică, civică şi poliţistă al Ministerului de Interne, 3 ediţii (2000 - 2002)
- Moderator şi trainer, în cadrul sesiunilor ştiinţifice de specialitate organizate de:
Direcţia Informare şi Relaţii Publice din M.A.I. (2005-2008)
Centrul de Studii Postuniversitare, Academia de Poliţie, din Bucureşti (2007-2008)
Comandamentele Naţionale ale Jandarmeriei şi Pompierilor (2007-2008)
- Redactor de specialitate, domeniile ştiinţe umaniste, juridice şi management organizaţional:
  editarea a 60 de titluri de specialitate (1994-2000)
  editarea publicaţiilor:
Monitor cultural-educativ, publicaţie lunară de cultură şi ştiinţele comunicării, editată de Direcţia de Relaţii Publice din M.A.I., trimestrial, 2005-2008 (19 apariţii, 120 p./nr.)
Civica, publicaţie de cultură, lunar, 2000 (4 numere)

Premii şi distincţii:
Premiul editurii M.A.I. pentru lucrarea „Conferinţa de Joi", 2007
Ordinul „În Serviciul Patriei", clasa a II-a, 2008. footer