Revista Art-emis
Considera?ii asupra rela?iilor dintre unchi ?i nepot: Cantacuzinii ?i Brancoveanu (2) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Radu ?tefan Vergatti   
Duminică, 19 Octombrie 2014 18:55

Constantin Brancoveanu, art-emisImperialii nu s-au mul?umit cu jur?mântul de credin?? al celor trei mari boieri, ei voiau s?-?i impun? st?pânirea asupra ??rii Române?ti. Având misiunea s? ob?in? de la ?erban Vod? ?i de la cei trei boieri semnatari ai hrisovului din 9 martie 1688 o recunoa?tere scris? a suzeranit??ii Vienei asupra Bucure?tilor, generalul imperial Federigo Veterani a p?truns în fruntea trupelor sale în ?ara Româneasc?, la 1688.[1] Evident, situa?ia nu a convenit Cantacuzinilor, care se vedeau sili?i s?-?i respecte cuvântul, ducând la o eventual? interven?ie imediat? a solda?ilor cu turban ?i a alia?ilor lor „cavalerii stelei”, ceea ce ar fi transformat ?ara în câmp de lupt? distrugându-le averile. Atunci, prudentul stolnic, profitând de pe urma bolii lui ?erban Vod?, i-a îndemnat s? plece la Câmpulung Muscel, unde se g?sea Veterani, pe fratele s?u, Mihai, marele sp?tar, pe nepotul, Constantin Brâncoveanu, mare logof?t ?i pe ginerele domnului Constantin aga B?l?ceanu. Din partea Cantacuzinilor, ajun?i acolo la 17 septembrie 1688, rolul principal l-a avut Brâncoveanu care, cu con?tiin?a ?i credin?a în sireaua sa porfirogenet?, echilibrat, cu figura-i cu tr?s?turi alese, 1-a impresionat pe general, „ale c?rui maniere frumoase nimeni nu era în stare s? le descrie”[2], reprezentant tipic al aristocra?iei apusului ?i 1-a f?cut s? se retrag? în nordul Mun?ilor Carpa?i numai pe baza unei promisiuni verbale. El s-a angajat, în numele lui ?erban Vod?, s? fie trimis? o solie la Viena în vederea discut?rii prelu?rii suzeranit??ii ei de c?tre Bucure?ti ?i s? primeasc? „la iernat” în ?ar? 12 regimente austriece. Tratativele duse la Câmpulung se pare c? l-au iritat pe ?erban vod?, accentuând dihonia din familie, reflectat? asupra lui Brâncoveanu care la 28 septembrie 1688 ?i-a pierdut dreg?toria de mare logof?t. Cu toate acestea domnul, la 3 octombrie 1688, a trimis c?tre Viena o solie impun?toare format? din 300 de persoane, în frunte cu fratele s?u mezin, Iordache Cantacuzino, mare sp?tar, cu ginerele s?u, Constantin aga B?l?ceanu, cu ?erban Vl?descu, mare comis ?i ?erban Cantacuzino, mare c?pitan, fiul lui Matei Cantacuzino, alt frate al domnului.[3] Nu a mai apucat s? vad? rezultatul tratativelor, c?ci la 26 octombrie 1688 s-a s?vâr?it în palatul domnesc din Bucure?ti. Imediat au început lupte aprige pentru putere între v?duva r?posatului, doamna Maria, dornic? s?-l încoroneze pe fiul ei minor Gheorghe, în vârst? de 8 ani, ?i s?-l tuteleze, împreun? cu ginerele s?u, Constantin aga B?l?ceanu. Între timp, la Palatul Mitropoliei din Bucure?ti, grupul boierilor ?i clericilor domina?i de fra?ii Constantin stolnicul ?i Mihai, marele sp?tar, a decis alegerea ?i impunerea ca domn a lui Constantin Brâncoveanu. Împotriva voin?ei doamnei Maria ?i a dorin?ei r?posatului domn, care-l prevedea pentru tron pe fratele Iordache, stolnicul ?i sp?tarul ?i-au dus planul la bun sfâr?it. Cronicile interne ale domniei lui Brâncoveanu au înregistrat c? noul domn ?i-a ar?tat public gratitudinea fa?? de unchii s?i pentru c?-l crescuser?: „Iac? dintre cei doi, s? l?sam pe Constantin stolnic unchi-s?u c? lâng? a lui bun?t??i ce-i f?cea lui ?i casei lui îl numea tat?, c? de multe ori ?i noi am auzit pe Constantin Vod? zicând c? au tat? n-am pomenit, de vreme ce am r?mas mic f?r? de tat?, f?r? cât pe dumnealui tat? Constantin l-am cunoscut p?rinte în locul t?tâne-meu”.[4] Domnul ?i-a cinstit rudele cantacuzine?ti ?i în primul rând unchii, acordându-le dreg?torii de seam? în stat: stolnicul a fost numit în fruntea cancelariei, sp?tarul în fruntea armatei etc. Celorlalte rude materne, Brâncoveanu le-a acordat neîntrerupt dreg?torii de seam? în ?ar? sau solii importante c?tre monarhii ?i potenta?ii str?ini, fiec?ruia în func?ie de preg?tirea ?i capacitatea lui.

Cu toate acestea, ocuparea tronului de c?tre Brâncoveanu a reprezentat un moment de r?scruce în rela?iile sale cu Cantacuzinii. Acea parte a familiei materne a domnului, în frunte cu Constantin stolnicul ?i Mihai sp?tarul, care a luptat cu succes pentru aducerea nepotului pe tron, a sperat ca el s? fie u?or manevrat ?i manevrabil. Dar derularea raporturilor dintre tron ?i Cantacuzini nu a mers a?a cum ar fi dorit-o ultimii. Domnul, care în zilele ocup?rii tronului ajunsese la deplina maturitate fizic? ?i intelectual?, având 34 ani, era format în contact cu oameni eleva?i spiritual, a v?dit a fi înzestrat cu o personalitate puternic? ?i cu o art? a cunoa?terii vie?ii pu?in obi?nuit?. Modul cum s-au desf??urat evenimentele, din punctul de vedere al raporturilor Brâncoveanu-Cantacuzino, poate fi mai bine reconstituit ast?zi, chiar în unele am?nunte intime. Situa?ia se datore?te public?rii în edi?ii critice a cronicilor interne ale epocii Brâncovene?ti[5], scrise de apropia?i ai Cur?ii domne?ti[6], a preciz?rii locului lucr?rii de referin??[7] scris? de evreul catolicizat Antonio Maria del Chiaro[8] devenit secretar ?i intim al voievodului ?i a lucr?rii Evenimentele Cantacuzinilor ?i ale Brâncovenilor[9] a principelui erudit Dimitrie Cantemir, al coresponden?ei diplomatice a domnului ?i a Cantacuzinilor[10] O scurt? men?iune trebuie t?cut? în leg?tur? cu lucrarea scris? de Dimitrie Cantemir.[11] Ea a fost scris? dup? apari?ia lucr?rii lui del Chiaro ?i exprim? aversiunea principelui erudit împotriva Cantacuzinilor ?i Brâncovenilor, de?i de multe ori a fost ajutat de Brâncoveanu.[12] Este posibil s? fi procedat astfel pentru a preveni o înt?rire a pozi?iilor Cantacuzinilor ajun?i în Rusia, în preajma tronului, cu posibilit??i de a-i submina propria situa?ie.

Ansamblul izvoarelor epocii atest? c?, în prima parte a domniei lui, Brâncoveanu a fost în rela?ii foarte bune cu Cantacuzinii. El a ?tiut s? le acorde ponderea cuvenit?, dar ?i s? le foloseasc? rela?iile interne ?i interna?ionale, cultura, priceperea, capacitatea de munc? ?i organizare. Anton Maria del Chiaro, cu sagacitatea care 1-a caracterizat, dup? ce a scris c? stolnicului i se d? toat? libertatea în conducerea diploma?iei ??rii[13], a ad?ugat: „?i totu?i dup? cât se vedea pe fa?? era un fel de neîncredere între familia lui Cantacuzino ?i cea a lui Brâncoveanu”.[14] Sunt cuvinte care arat? clar c? domnul ?i-a dat permanent seama de adev?ratul caracter al Cantacuzinilor ?i i-a supravegheat. Acela?i Anton Maria del Chiaro a ar?tat c? în fond „cine era devotat unuia nu era prea bine v?zut de celalalt. Cei care între?ineau aceste dezbin?ri ?i nemul?umiri p?rea s? aib? drept scop s?-?i atrag? favoarea acestor dou? familii”.[15] Colaborarea dintre domn ?i familia Cantacuzinilor, condus? de stolnic ?i sp?tar, s-a înscris între 1688 ?i aproximativ 1704-1705. Atunci roadele domniei lui Brâncoveanu au fost deosebite. Totdeauna s-a sf?tuit cu unchii s?i în problemele cheie ale ??rii ?i nu a luat decizii pripite. Imediat dup? ocuparea tronului, l-a l?sat pe stolnic s? lucreze pentru perfec?ionarea cancelariei. Ea a fost specializat? prin aducerea de secretari cunosc?tori ai limbilor ?i obiceiurilor popoarelor cu care se intra în contact, s-a utilizat larg coresponden?a cifrat?, s-au folosit soli rapizi, credincio?i ?i eficaci, s-au creat reprezentan?e diplomatice permanente, s-a dat o mare pondere re?elei de informatori cu nume bine t?inuite, ne?tiu?i nici ast?zi[16], s-a acordat mare greutate cuvântului, aurului ?i c?r?ii scrise, înlocuitoare a for?ei tunurilor.[17] Având toate aceste instrumente, la care a ad?ugat bog??ia sa, Brâncoveanu a reu?it atunci s? atrag? o serie de personalit??i sud-est europene ?i chiar continentale. Astfel, folosindu-l pe stolnic, a fost în bune rela?ii cu prietenii lui Alexandru Mavrocordat „Exaporitul”, contele Kinski[18], contele Luigi Ferdinando Marsigli etc, ori cu al?i diploma?i europeni, cum au fost lordul William Paget, Iacob Collyer etc, cu personalit??i din ??rile vecine ca F. A. Golovin ?i G. I. Golovkin[19], cu patriarhul Ierusalimului, Dosithei Nottara ?i cu nepotul ?i urma?ul s?u în jil?ul de ierarh, Hrisant Nottara etc.

Corelarea ac?iunilor cu Cantacuzinii i-au permis lui Brâncoveanu ca, imediat dup? anul 1688, s?-l foloseasc? la Istanbul pe Alexandru Mavrocordat „Exaporitul”, s? spulbere planurile fanteziste ale Fran?ei, pentru ?ara Româneasc?[20] ?i s? blocheze ac?iunea ambasadorului lui Louis al XIV-lea, Pierre de Girardin, care c?uta s?-l mazileasc?.[21] Este drept c? în 1691 Brâncoveanu a fost obligat s? dea „Exaporitului” o mare sum? de bani drept r?splat?[22], poate ?i ca urmare a sfatului stolnicului vizitat de marele dragoman aflat ca musafir la Bucure?ti.[23] Domnul nu a regretat, c?ci pl?tea un serviciu ?i asculta un sfat bun. El d?duse curs pove?elor Cantacuzinilor ?i atunci când generalul austriac Donat Heissler invadase ?ara Româneasc? (decembrie 1689). Sub pretext c? pune în aplicare conven?ia cu Veterani, dând curs îndemnurilor v?duvei lui ?erban Vod?, ginerelui ei Constantin B?l?ceanu ?i pribegilor de la Bra?ov, austriecii au trecut în sudul Mun?ilor Carpa?i ?i au jefuit popula?ia.[24] Domnul, cu familia sa ?i cu marii boieri au p?r?sit Bucure?tii, luând o cale tainic? pentru a nu fi surprin?i de ocupan?i. În satul Pl?t?re?ti[25], ca urmare a insisten?elor boierilor austrofili, s-a ?inut un divan pentru a se stabili soarta viitoare a ??rii. Stolnicul ?i sp?tarul, folosind informa?iile de?inute de la re?eaua lor de agen?i, i-au spus lui Brâncoveanu s? nu închine ?ara Vienei, c?ci era într-o situa?ie grea, în r?zboi cu Parisul, iar turcii ?i alia?ii lor t?tarii, înc? puternici, se g?seau aproape.[26] Din nou, Brâncoveanu, adeptul echilibrului politic, ?i-a ascultat unchii. Cursul evenimentelor a ar?tat c? a procedat în?elept, c?ci ?i-a salvat ?ara de transformarea în câmp de lupt? ?i negocierile decurse de aici. Apoi, din 1691, prin intermediul cancelariei conduse de stolnic, a reluat bunele rela?ii cu Viena, ajutând la tranzitarea coresponden?ei diplomatice prin ?ara Româneasc?.[27] Rezultatul s-a v?zut în anul 1695: Brâncoveanu, apreciat la Viena, a primit titlul de principe imperial, cu toate drepturile derivate din el.[28] Dar, spre deosebire de titlul de comite, cel de principe nu a fost acordat ?i unchilor s?i, a c?ror invidie a fost astfel stârnit?. Dovad? în acest sens este înscrierea între acuza?iile aduse ulterior de ei Brâncoveanului ?i primirea diplomei de principe.[29] În tentativa f?cut? de regele Poloniei, August al II-lea (1697-1706; 1709-1716), prin ambasadorul s?u la Viena, baronul August Christian von Wackerbart, de a stabili rela?ii cu Brâncoveanu, din nou a avut greutate acela?i stolnic. Trimi?ii lui Wackerbart, sosi?i la Bucure?ti la 11 aprilie 1689, au fost bine primi?i de domn ?i de stolnic, li s-au înmânat daruri, dar nu li s-au acceptat propunerile de alian?? în condi?iile cerute de Polonia.[30] Apoi, la 1 iulie 1698, David Corbea ceau?ul, omul stolnicului, a plecat cu o misiune diplomatic? spre Var?ovia.[31] Cum nici ea nu a dat rezultat, la 27 septembrie 1698 regele Poloniei i-a scris lui Wackerbart s? vad? în ce m?sur? va putea pleca el personal la Bucure?ti, pentru a lua leg?tura cu „contele Cantacuzino ?i cu domnul”.[32]

În direc?ia leg?turilor cu Rusia, Brâncoveanu a profitat de pe urma vechilor raporturi ale Cantacuzinilor cu curtea ?arilor.[33] Dup? ce a m?ritat-o pe fiica sa, Maria, cu domnul Moldovei, Constantin Duca, nunt? unde a fost reprezentat de stolnic[34], voievodul 1-a trimis la Moscova, în 1697, ca delegat al s?u pe Gheorghe Castriotul. Acesta a vorbit în numele ??rii Române?ti ?i al Moldovei, precum ?i al popoarelor ortodoxe balcanice, propunând un plan de r?zboi alc?tuit de domn, de stolnic, de Mihai sp?tarul ?i de Dosithei Nottara.[35] Nedând rezultat misiunea de atunci, Brâncoveanu ?i Cantacuzinii au reluat propunerea, în 1702, folosindu-l atunci ca sol pe David Corbea.[36] În vederea atragerii ?arului, stolnicul - care purta o intens? coresponden?? diplomatic?, paralel? cu a domnului, dar ades mai exact? - a informat neîntrerupt Possolskii Prikaz, unde avea un vechi cunoscut - Nicolae Milescu - ?i Kremlinul despre cele petrecute la Înalta Poart?.[37] Serviciile f?cute au fost mult pre?uite la Moscova: Brâncoveanu a fost decorat cu Ordinul Sf. Andrei ?i a primit drept de azil în Rusia în caz de primejdie, iar unchii lui au c?p?tat ?i ei titluri ?i drept de protec?ie în Imperiul ?arist.[38]

Fa?? de actul de „unire” a unei p?r?i a bisericii ortodoxe din Transilvania cu cea de confesiune catolic?, Brâncoveanu ?i Cantacuzinii au adoptat o pozi?ie impresionant de unitar?. Au condamnat deschis „unirea”, i-au ajutat pe românii ortodoc?i[39], iar stolnicul 1-a numit, cu violen??, pe Atanasie Anghel, primul episcop „unit”, cu apelativul „Satanache”.[40] Nu s-a putut face mai mult c?ci trebuia p?strat? pruden?a, pentru a nu fi iritat? Viena ?i a face mai mult r?u românilor. L?murindu-se ce este cu r?scoala condus? de Francisc al II-lea Rákóczi, nefiind numai urmarea unor „fran?ozii”, adic? a unor intrigi ale diploma?ilor francezi, Brâncoveanu ?i Cantacuzinii au ajutat, cât au putut lupta antihabsburgic?. Din cele 40 scrisori adresate de Brâncoveanu ?i Cantacuzini lui Rákóczi rezult?, pe de o parte, c?, de?i domnul a dat ajutor lui Rákóczi, acesta nu a fost suficient de mul?umit, pe de alta, c? stolnicul ?i sp?tarul au început s? ac?ioneze pe aceast? direc?ie împotriva domnului. Cronicile au surprins bine caracterul labililor Cantacuzini, ve?nic agita?i ?i nemul?umi?i de domni, gata s?-l „ficleneasc?” ?i pe nepotul lor.[41] Ei au adoptat o nou? pozi?ie, deoarece ?i-au dat seama ca domnul avea o personalitate, care, cu în?elepciune ?i abilitate, le sc?pase de sub control ?i r?sturnase rolurile începând s?-i domine. Apoi, fiul major al stolnicului, ?tefan, v?rul Brâncoveanului, crescuse ?i era prev?zut de familie, ca vl?starul ei direct s? devin? domn.

- Va urma -

Grafica - Ion M?ld?rescu

------------------------------------------------------------------------

[1] Cf. Virgil Zaborovschi, Istoria politicei externe a celor trei principate. ?ara Româneasc?, Transilvania ?i Moldova, de la asediul Vienei (1683) pân? la moartea lui ?erban Cantacuzino ?i suirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu (1688), Bucure?ti. 1925, p. 131.
[2] Ibidem, p. 135
[3] Cf. V. Mihordea, Les Principautés roumaines dans la presse française au XVII-ème siecle (1680-1699), în „Mélanges de l'École roumaine en France”, Paris, 1932, p. 80-82; se refer? la o cronic? austriac? a epocii.
[4] Anonimul Brâncovenesc, p. 120-121
[5] Ibidem; Radu Greceanu, op. cit.
[6] Autorul Anonimului Br?ncovenesc, se pare, a fost unul dintre curtenii apropia?i lui Brâncoveanu, situa?ie care explic? posibilitatea lui de a reda o serie de informa?ii singulare, sau de a declara în scris „l-am auzit pe domn spunând..." etc; apropierea lui Radu Greceanu de domn este cunoscut? (Cf. Aurora Ilie?, Studiu introductiv, în Radu Greceanu, op. cit., p. 5-42).
[7] Pentru valoarea lucr?rii sale a se vedea prezentarea din C?l?tori str?ini, VIII, p. 364-370
[8] El se tr?gea din familia israelit? Teglia din Floren?a (cf. C?l?tori str?ini, VIII, p. 364).
[9] Titlul real al operei scris? de Dimitrie Cantemir este Minunatele revolu?ii ale dreptei r?zbun?ri a lui Dumnezeu împotriva familiei Cantacuzine?tilor, vesti?i în ?ara Româneasc? ?i a lui Brâncoveanu; cel?lalt titlu, Evenimentele Cantacuzinilor ?i ale Brâncovenilor, constituie un nume „fabricat" de traduc?tor, George Sion, care astfel a publicat în Operele principelui Demetru Cantemir, vol. II, Bucure?ti, 1878; Cantemir, în scrisoarea sa, de multe ori, l-a copiat pe Anton Maria del Chiaro, îngro?ând toate tr?s?turile negative ale celor descri?i; probabil, a procedat astfel pentru a nu-i fi umbrit? pozi?ia la Petersburg, la curtea tarului, c?ci scrisese direct pentru Petru I, probabil în limba rus? (Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 273, nota 1; C?l?tori str?ini, VIII, p. 364-370).
[10] Cf. Al. C. Stourdza, Constantin Brancovan, prince de Valachie (1688-1714), son regne et son époque, vol. III, Paris, 1915; Istoriceskii sviazi..., vol. III, ed. cit., passim; Constantin ?erban, Contribu?ie la repertoriul coresponden?ei stolnicului Constantin Cantacuzino, în „Studii", XIX, nr. 4, 1964; Paul Cernovodeanu, Din coresponden?a diplomatic? a lui Constantin Brâncoveanu, în RA, LXII, 1985, vol. XLVII, nr. 1, p. 78-84; Ibidem, LXII, 1985,vol. XLVII, nr. 3, 338-343; Ibidem, LXIII, 1986, vol. XLVIII, nr. 1, p. 56-64; Ibidem, LXVIII, 1986, vol. XLVIII, nr. 3, p. 311-313
[11] A se vedea nota de mai sus, nr. 528.
[12] În prim?vara anului 1711, Brâncoveanu i-a trimis subsidii lui Dimitrie Cantemir, de?i îi cuno?tea bine inten?iile (Cf. Ion Radu Mircea, Condica domneasc? de socoteli (1709-1714), în „Manuscriptum"', I, 1985
[13] C?l?tori str?ini, VIII, p. 387
[14] Ibidem
[15] Ibidem
[16] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 237 ?i urm.
[17] Ibidem
[18] Ibidem. p. 238
[19] Cf. Istoriceskie sviazi. . ., vol. III, p. 114 ?i urm.
[20] Necunoa?terea de c?tre diploma?ia regelui Louis XIV a situa?iei din sud-estul Europei este ar?tat? ?i de propunerea ca regele Poloniei Ian Sobieski s? se c?s?toreasc? cu o prin?es? francez?, c?reia i se promiteau ca zestre ??rile Române, pe care Fran?a nu le st?pânise niciodat? ?i nici nu avea perspectiva s? le dobândeasc? (Cf. Bibl. Nat. Fr., mss. nr. 7176).
[21] În raportul s?u de la 6 decembrie 1688, ambasadorul francez arat? c? cei ?ase boieri trimi?i de Brâncoveanu la Poart? au adus cu ei 400 pungi, pe care le-a dat marelui vizir, marelui haznadar (150), chehaiei ?i celor mai mici (50), pe lâng? care a mai f?g?duit înc? 300 (Hurmuzaki, Documente, supl. 1, p. 273).
[22] N. Iorga, Studii ?i documente privitoare la istoria românilor, XXII, p. 88, 684-685.
[23] Cf. Radu ?tefan Ciobanu,(=Vergatti) op. cit., p. 245
[24] Cf. Anonimul Brâncovenesc, p. 28-29; Radu Greceanu, op. cit., p. 61, 64, 65, 70, 78-79, 115
[25] Comun? în actualul jude? Giurgiu; pe teritoriul ei se p?streaz? vestigiile palatului domnesc ?i m?n?stirii ctitorite de Matei Basarab (1632-1654), folosite de Brâncoveanu.
[26] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 248
[27] Cf. ?tefan Ionescu, op. cit., p. 77
[28] Cf. V. Dr?ghiceanu, op. cit., p. 7
[29] Cf. Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 16
[30] Reprezentantul regelui Poloniei, August al II-lea (1697-1706; 1709-1716), August Christian von Wackerbart, a trimis de la Viena, unde se afla el, la Bucure?ti, pe levantinul Mora ?i pe albanezul Arb?na?i. Ace?tia, dup? ce au fost bine primi?i, au cerut stolnicului ?i lui Brâncoveanu închinarea ??rii c?tre Polonia, intrarea imediat? în r?zboi contra sublimei Por?i, primirea la iernat, în Valahia, a circa 12 regimente polone; au fost refuza?i ?i, ca atare, tot în aprilie s-au reîntors la Viena cu r?spunsul nefavorabil (Cf. N. Iorga, Documente privitoare la Constantin Vod? Brâncoveanu, la domnia ?i la sfâr?itul lui, Minerva, Bucure?ti, 1901, p. 3-37; în text sunt reproduse rapoartele diplomatice ale lui Wackerbart din 17-25 mai 1698).
[31] Ibidem, p. 40
[32] Ibidem, p. 45; pentru comentariu a se vedea Constantin ?erban, Constantin Vod? Brâncoveanu, Bucure?ti, 1969, p. 86-87; Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 247 ?i urm; Wackerbart nu a ajuns niciodat? la Bucure?ti, cum s-a presupus eronat (Cf. ?tefan Ionescu, Panait I. Panait, op. cit., p. 182)
[33] Cf. Istoriceskii sviazi..., vol. III, p. 115 ?i urm.
[34] Radu Greceanu, op. cit., p. 100-101
[35] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 261-262
[36] Ibidem
[37] Cf. Virgil Cândea, Stolnicul între contemporani, p. 45; Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit,, p. 262 ?i urm.
[38] Lidia E. Semeonova, Stabilirea leg?turilor diplomatice permanente între ?ara Româneasc? ?i Rusia la sfâr?itul secolului al XVl-lea ?i începutul secolului al XVIll-lea, în „Analele româno-sovietice. Istorie", Bucure?ti, XIII, nr. 2, 1952, p. 40
[39] Cf. George Popoviciu, Unirea românilor din Transilvania cu biserica romano-catolic? sub Împ?ratul Leopold I, Lugoj, 1901, passim; Silviu Dragomir, Românii din Transilvania ?i unirea cu biserica Romei, în SMIM, III, 1959, p. 323-339; ?tefan Mete?, Rela?iile bisericii române?ti ortodoxe din Ardeal cu Principatele Române în veacul al XVIII-lea, Sibiu, 1926, passim; Mircea P?curariu, Istoria bisericii ortodoxe române, vol. II, Bucure?ti, 1981, p. 295 ?i urm.
[40] Scrisoarea adresat? de Constantin Cantacuzino lui David Corbea la 20 iulie 1704, textul scris în limba latin?, copie la Moscova, Arh. Centrale de Stat, Acte vechi, Fond 68, 1704, nr. 4, p. 88-90, rezumat în Al. A. C. Stourdza, op. cit., p. 96-96
[41] Cf. Anonimul brâncovenesc, p. 113
footer