Revista Art-emis
Dezastrul Marinei regale a României din perioada august-septembrie 1944 (2) PDF Imprimare Email
Comandor, Conf. univ. dr. Olimpiu Glodarenco & Dr. Ion Rîşnoveanu   
Duminică, 12 Octombrie 2014 20:16
Comandor dr. Olimpiu Glodarenco, art-emisPerioada august-septembrie 1944
 
Răspunsul contraamiralului Macellariu nu s-a lăsat aşteptat şi a reprezentat un exemplu de demnitate militară: „Domnului Amiral Oktiabriski, Comandantul Flotei Sovietice din Marea Neagră şi Sulina. Am onoarea a vă confirma ultimatumul adresat mie, care mi-a fost înmânat la 29 August, ora 07.00 (ora românească).
1. Din ordinul Guvernului Român şi potrivit stipulaţiilor declaraţiunei Domnului Ministru Molotov, trupele române cari vor înceta lupta împotriva Armatei Roşii şi vor duce războiul împotriva germanilor pentru independenţa României, nu vor fi dezarmate, ci ajutate şi considerate co-beligerante. Întrucât Forţele Maritime Române au încetat lupta în seara zilei de 23 August 1944 şi din ziua de 24 August Armata şi Marina Română s-au găsit în stare de răsboiu cu trupele germane pe care le-au alungat de pe litoralul românesc, nu văd necesitatea ultimatumului. În prezent, o comisiune cu un reprezentant al Guvernului Român tratează la Ismail cu Domnul Amiral Gorşcov, iar flota română de Dunăre cooperează cu flota sovietică fluvială împotriva navelor germane de pe Dunăre. Din ordinul Guvernului Român, Forţele Maritime Române sunt gata a primi directiva de luptă de la Comandamentul Flotei Roşii din Marea Neagră împotriva germanilor.
2. Nici o navă germană de răsboiu sau auxiliară nu se mai găseşte în porturile maritime române, ele fiind alungate.
3. Sunt gata de a pune la dispoziţia Comandamentului Maritim Sovietic hărţile şi documentele relative la barajele de mine din Marea Neagră. Pe Dunăre nu sunt aşezate mine de către români.
4. Am onoarea a propune ca un ofiţer de legătură român să fie ataşat pe lângă Dvs. şi un ofiţer sovietic pe lângă mine pentru a stabili comunicaţia. Comandantul Forţelor Maritime Române şi al Dobrogei. C.Amiral Horia Macellariu”.
A doua zi, căpitan-comandorul Blinov, sosit la Hârşova, a cerut, în numele contraamiralului Gorşcov, ca toate navele româneşti de pe Dunăre să se pună în subordinea şi în posesia Comandamentului sovietic aflat la Reni, până la 31 august, orele 18.00.[16] De la data declarării armistiţiului, Marina Regală a pus la dispoziţia Comandamentului Sovietic, sub formă de unităţi constituite, următoarele structuri:
Statul Major al Marinei la Bucureşti - Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial la Constanţa cu:
Divizionul Artilerie Marină Constanţa cu 7 baterii de coastă;
Batalionul Infanterie Marină Călăraşi cu 4 companii observare marină;
Batalionul Geniu Marină Brăila cu o companie pionieri marină, două companii transmisiuni cu fir, o companie transmisiuni fără fir, o companie arme sub apă;
Comenzi militare pentru porturile aflate la mare.
 
Comandamentul Forţelor Fluviale Turnu Severin cu:
Flotila de Dragaj Fluvial Turnu Severin cu 5 şalupe grănicereşti pentru remorcaj, 6 remorchere pentru remorcaj, 3 barcaze pentru remorcaj, 4 şalupe pentru remorcaj, 10 şlepuri pentru dragaj, 3 şalupe servitudine, două şlepuri cazarmă, 1 tanc combustibil;
Sectorul Fluvial nr. 1 Turnu Severin cu Comenzi militare pentru porturile fluviale;
Sectorul Fluvial nr. 2 Giurgiu cu Comenzi militare pentru porturile fluviale;
Sectorul Fluvial nr. 3 Galaţi cu Comenzi militare pentru porturile fluviale.
Sub formă de nave, toate navele de luptă şi auxiliare, maritime şi fluviale care au aparţinut Marinei Regale au fost reţinute de Comandamentele Navale Sovietice după încheierea armistiţiului.
 
Astfel, Marina Regală a avut o contribuţie importantă în operaţiunile de trecere a Dunării şi în folosirea acesteia pentru transporturile Armatei sovietice, prin materialul capturat şi pus la dispoziţia Comandamentului Sovietic pentru operaţiunile care s-au dezvoltat ulterior şi prin ajutorul acordat în operaţiunile care s-au dezvoltat la mare şi pe Dunăre pentru satisfacerea cererilor sovietice.[17]
 
Situaţia cea mai grea a fost la Constanţa, unde se aflau numeroase forţe germane, şi în Delta Dunării, unde operaţiunile de evacuare a Armatei a III-a română din sudul Basarabiei în Dobrogea impuneau anumite servituţi şi fixau forţe şi mijloace. Începând din momentul declarării armistiţiului, Forţele Marinei Regale au încetat ostilităţile şi orice act de agresiune împotriva forţelor sovietice, imediat ce au primit ordinul în acest sens (înainte de 24 august, ora 04.00). Este adevărat că, în ziua de 24 august 1944, forţele germane au reacţionat slab la atacurile aviaţiei sovietice din zona Constanţa, dar imediat ce li s-a pus în vedere că forţele Marinei Regale vor ataca, în cazul când acest lucru se repetă, nu a mai avut loc niciun incident.
 
Este de remarcat faptul că, prin acţiunile de luptă, directe şi indirecte, ale forţelor Marinei Regale, au intrat în patrimoniul U. R. S. S. aproximativ 538 nave germane, capturate de acestea în porturile româneşti (213 şlepuri, 90 tancuri, 14 şlepuri motor, un şlep macara, o cisternă, 6 tancuri motor, un motoboot pasager, o macara plutitoare, un elevator, o cocă vas război, 25 pontoane, şapte macarale, două şalande, şapte bacuri ponton, două vase fluviale fără punte, două barcaze, un barcaz motor, două drăgi şalande, 22 remorchere, 20 şalupe, 6 bacuri motor, 7 cargouri-nave motor, o navă frigorifică, un moto-velier, o navă-şantier, două motoare, o navă armată).
 
Pentru cooperarea forţelor Marinei Regale române cu forţele Marinei Sovietice împotriva forţelor germane s-au depus eforturi apreciabile din partea Comandamentului Marinei Regale române, imediat ce acestea au intrat în contact cu comandamentele navale sovietice. Datorită faptului că declaraţia de armistiţiu a României nu a fost adusă la cunoştinţa comandamentelor navale sovietice, realizarea unei cooperări, chiar din primul moment, a suferit întârzieri. De la data stabilirii unei înţelegeri relativ la cooperarea forţelor Marinei Regale cu Forţele Navale Sovietice s-a funcţionat sub forma hotărâtă de Comandamentele Navale Sovietice un timp foarte scurt şi din cauza unor întâmplări nenorocite, străine de voinţa şi acţiunea comandanţilor români, anume că sovieticii au procedat la dezarmarea şi luarea navelor aparţinând Marinei Regale. Prin dezarmarea şi sechestrarea navelor, la mare şi la Dunăre, comandamentele Marinei Regale nu au mai fost în măsură să întreprindă operaţiuni ofensive împotriva germanilor.[18]
 
Cu toate pierderile suferite de forţele Marinei Regale Române, Statul Major al Marinei a continuat să stabilească o cooperare cu forţele sovietice, chiar cu puţinele forţe care îi mai rămăseseră la dispoziţie. În acest scop, la Dunăre a întocmit un plan de cooperare cu Comandamentul Flotilei Sovietice Dunărene, care a fost trimis, prin şeful Secţiei Operaţii, la Statul Major al Flotilei Sovietice Dunărene, aflat la Vidin, în care propunea ca Marina Regală să ia parte la operaţiunile de dragaj pe Dunăre, cu nave aparţinând Corpului Grănicerilor şi Marinei Comerciale. Pe baza acestui plan, Comandamentul Flotilei Sovietice a trimis Statului Major al Marinei Directiva de Luptă 06/OP şi, cu puţinele mijloace pe care le avea la dispoziţie, a luat parte la siguranţa navigaţiei fluviale pe Dunărea cuprinsă între frontierele României, pe toată durata războiului. La mare, Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial, în cooperare cu Comandamentul Litoralului Sovietic al Mării Negre, a luat parte, cu unităţile sale (baterii de coastă, posturi de observare şi unităţi de pionieri de marină), la siguranţa şi apărarea litoralului în zona Constanţa, deminarea câmpurilor de mine puse în cursul războiului pe plajele din zona Constanţa şi Sulina şi instalarea reperelor necesare operaţiunilor de dragaj.[19]
 
În concluzie, participarea Marinei la războiul împotriva Germaniei a fost intensă în perioada 23 august - 20 septembrie 1944 şi s-a redus în perioada 20 septembrie 1944 - 10 mai 1945, din lipsa mijloacelor navale care au fost preluate de forţele sovietice şi din cauza reducerilor succesive suferite de efectivele Marinei. Astfel, dacă la data de 23 august 1944, Marina Regală avea un efectiv total de 21.016 oameni (858 ofiţeri, 1.417 subofiţeri şi 18.741 trupă), din care 19.104 oameni operativ şi 11.912 interior, acest efectiv s-a redus succesiv, prin preluarea navelor de luptă de către forţele sovietice. După data de 5 septembrie 1944, marina a mai continuat operaţiile de curăţire a teritoriului de forţe germane numai cu Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial, cu unităţile din Dobrogea şi Detaşamentul Dunărea de Sus, totalizând un efectiv de 2.268 oameni (77 ofiţeri, 107 subofiţeri şi 2.084 trupă). Totuşi, în comparaţie cu efectivele rămase, participarea Marinei a fost mărită considerabil în decursul perioadei a doua, ajungându-se ca procentajul efectivelor operative faţă de efectivele maxime să crească, de la 20% cât era la 20 septembrie 1944, la 47,7% la 10 mai 1945. Această creştere a participării Marinei s-a efectuat treptat, pe măsură ce unităţile se organizau şi după ce au fost stabilite planuri de cooperare cu comandamentele navale sovietice.[20]
--------------------------------
[16] Colonel dr. Alesandru Duţu, op. cit., p. 242.
[17] Olimpiu Manuel Glodarenco (coord.), op. cit., pp. 102-104
[18] Pe larg, în dr. Marian Moşneagu, Politica navală postbelică a României (1944-1958), Bucureşti, Editura „Mica Valahie”, 2005, p. 114 şi urm.
[19] Olimpiu Manuel Glodarenco (coord.), op. cit., p. 110.
[20] ibidem, p. 112
footer