Revista Art-emis
Considera?ii asupra rela?iilor dintre unchi ?i nepot: Cantacuzinii ?i Brancoveanu (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Radu ?tefan Vergatti   
Duminică, 12 Octombrie 2014 20:08
Prof. univ. dr. Radu Stefan Vergatti, art-emisConsiderations upon the relations between the uncles and nephew: the prince Constantin Brâncoveanu and the Cantacuzino family
 
Abstract
 
The Romanian voivode Constantin Brâncoveanu remained orphan at the age of one year old, when his father the grand boyar Papa Brâncoveanu was killed during the Seimeni Uprising. He was raised, educated, and trained to become a high official and even to reign the country by his maternal uncles, the prince ?erban Cantacuzino, the senechal Constantin Cantacuzino, and the spatharius Mihai Cantacuzino. They thought they could use him as they pleased. They failed. The powerful personality of the ruler has established itself against the Cantacuzino family. Constantin Cantacuzino defended the interests of his country and its people. But the struggle with the Cantacuzino family has weakened the state. It was concluded that if that struggle would not have existed, the Turk-Phanariot Regime would not have been imposed after the removal of Constantin Brâncoveanu from the throne.
 
Înainte de a ocupa tronul ??rii Române?ti, Constantin Brâncoveanu î?i arat? cu mândrie sireaua: „d?spr? tat? tr?gându-se din vechea dung? a Craiove?tilor, care ?i B?s?r?be?ti s? chiam?, ?i d?spre mum? ?i mai din b?trâna ?i împ?r?teasc? cas? a Cantacuzinilor”.[1] În Evul Mediu, când leg?tura de sânge era privit? ca deosebit de însemnat?, descenden?a congenital? fiind primordial?, Brâncoveanu a accentuat filia?ia sa matern?. împreun? cu Cantacuzinii munteni, care formau ramura „?eit?ne?tilor”[2] a sus?inut categoric c? descindea din basileiul uzurpator Ion al Vl-lea Cantacuzino (1347-1354).[3] S-au f?cut chiar eforturi pentru a se înt?ri afirma?ia ?i în vederea atingerii acestui ?el i s-a încredin?at eruditului iatrofilosof Ion Molybdes-Comnen scrierea vie?ii basileului Ion al Vl-lea Cantacuzino[4], reliefându-se c? era str?bunul Cantacuzinilor din secolul al XVII-lea. Ulterior, teza va fi dus? mai departe de genealogi?tii familiei, din secolul al XVIII-lea[5], dintre care cel mai cunoscut r?mâne Mihai Cantacuzino[6] ?i, în fine, de istoricii moderni.[7]
 
Bizantinistul britanic Donald M. Nicol, ca urmare a unor cercet?ri relativ recente, a pus sub semnul îndoielii, chiar a negat, orice leg?tur? între basileul Ioan al Vl-lea ?i Cantacuzinii secolelor al XVI-lea ?i al XVII-lea. Nicol a fost categoric în a sus?ine c? dup? Ion al Vl-lea ?i fiul s?u Matei, care a fost cobasileu ?i, ca atare, porfirogenet, dar nu a l?sat urma?i[8], familia Cantacuzinilor a mers pe drumul involu?iei, iar în timpul asedierii Constantinopolului, încheiat prin cucerirea otoman? (29 mai 1453) s-ar fi stins cu totul.[9] Ultimul domn din neamul Cantacuzinilor care ar fi rezistat pân? în 1453, pierind în zilele asediului ar fi fost acel „megas domestikos” Andronic.[10] Punctul s?u de vedere a fost în general acceptat, chiar dac? în unele cazuri s-au exprimat rezerve.[11]
 
Investiga?iile efectuate de curând au determinat un progres în leg?tur? cu trecutul familiei Cantacuzino. Acum se ?tie c? „megas domestikos” Andronic, stins din via?? la 29 mai 1453, a avut un fiu, Mihai Cantacuzino, pierit în 1522. La rândul s?u, acesta 1-a avut, probabil, descendent direct pe Dimitrie (Demetros), a c?rui pricepere militar? a slujit florentinilor ?i pisanilor, ultimii chiar l-au înhumat în 1536 în basilica San Dionis din Pisa, sub o lespede de marmur?, pe care au d?ltuit cuvintele: „Aici se odihne?te Ioan Dimitrie Cantacuzini, cinstea solda?ilor ?i a p?mântului grecesc, ce a fost asemeni lui Ajax ?i în?elept ca Nestor ?i Odiseu.[12] Succesorul acestuia, Mihail Cantacuzino, înzestrat cu o inteligen?? nativ? deosebit?, generatoare a poreclei de „?eitan oglu”, a prosperat rapid în lumea eteroclit? a Stambulului. El s-a impus ca om de cultur? ?i de afaceri, dobândind o pozi?ie social? ?i o avere care l-au f?cut s? devin? speran?a balcanicilor dornici s? se elibereze de sub povara semilunei, dar, totodat?, i-a atras ?i invidia turcocra?iei. În consecin??, în urma unor acuza?ii nedovedite a fost ucis de otomani la 3 martie 1578[13], l?sându-l ca mo?tenitor pe fiul s?u, Andronic. Acesta a reu?it s? se afirme rapid în aceea?i lume magnetic? a Stambulului, unde, la finele secolului al XVI-lea, 1-a ajutat pe Mihai Vod? Viteazul (1593-1601) s? ocupe tronul[14], iar apoi a devenit sfetnic.[15] ?i el a pierit în condi?ii neclare în zorii secolului al XVII-lea, l?sând mai mul?i fii minori[16], dintre care cel mai mare era înalt cât un crin. D?rui?i de natur? cu însu?irile avute din plin de neam, trei dintre fiii lui Andronic au venit în nordul Dun?rii, pe p?mântul românesc. Constantin, cel mai mare dintre fra?i, s-a stabilit în ?ara Româneasc?, unde s-a însurat cu Ilina, fiica lui Radu ?erban Vod? (1601, 1602-1611), a devenit mare postelnic[17], iar ceilal?i doi, Toma ?i Iordache s-au a?ezat în Moldova, determinând prin faptele ?i ?inuta lor, s? fie mult elogia?i de Miron Costin[18] ?i de Ion Neculce.[19] Marele postelnic Constantin Cantacuzino, creatorul neamului „?eit?ne?tilor”, la rândul lui a avut 12 copii, 6 fii ?i 6 fiice, to?i b?ie?ii, caz singular, ajungând mari dreg?tori[20], iar unul dintre ei, chiar domn: ?erban Vod? (1678-1688).[21] Dintre fete, a doua, Stanca, s-a m?ritat cu Papa Brâncoveanu, fiind mama viitorului domn.
 
Leg?tura sufleteasc? ?i ata?amentul lui Constantin Vod? Brâncoveanu fa?? de rudele lui materne sunt întru totul fire?ti ?i explicabile, c?ci de ele a fost crescut ?i format, fiind rodul lor. R?mas orfan la vârsta de un an[22], dup? ce Papa Brâncoveanu a fost asasinat la 15 martie 1655, în Bucure?ti, lâng? gardul locuin?ei lui, de seimenii r?scula?i, micul Constantin, împreun? cu fra?ii s?i, Barbu ?i Matei[23], a fost crescut de mama sa, Stanca. Tân?ra femeie - care a luat v?lul cernit al v?duviei la o vârst? când altele se bucurau din plin de via?? - a cerut ?i a primit ajutorul fra?ilor ei Constantin Cantacuzino stolnicul, Mihai Cantacuzino, mare sp?tar ?i ?erban Vod? Cantacuzino.[24] Sub îndrumarea acestor mari boieri c?rturari, recunoscu?i ca atare în tot sud-estul Europei, Constantin Brâncoveanu a început s? înve?e cu dasc?li r?ma?i anonimi, dar desigur ale?i cu grij? de c?rturarul neamului, Constantin stolnicul. De la ei a dobândit cuno?tin?e de limb? greac?, turc?, limb? slavon?, no?iuni de limb? latin? ?i a fost oarecum ini?iat în „cele ?apte arte liberale”. Pe aceast? cale sub privirea atent? a stolnicului ?i a marelui sp?tar a progresat rapid, ajungând, dac? este judecat dup? cele ?tiute ?i f?ptuite, s? fie la nivelul contemporanilor absolven?i de colegii str?ine. Tr?ind în mediul cantacuzinesc, în palatele lor de la Coiani, M?rgineni, M?gureni, Filipe?tii de Târg, Filipe?tii de P?dure, Dr?g?ne?ti etc. , ca ?i în casele de la Bucure?ti[25], Târgovi?te etc.[26], Brâncoveanu de mic a sim?it cum i se imprim? în sânge dragostea pentru carte, atrac?ia pentru frumos. A v?zut biblioteca din locuin?a stolnicului[27] ?i cea de la M?rgineni, ca cea mai mare bibliotec? din ?ar? la acea vreme, în care se aflau multe c?r?i eline?ti, latine?ti, fran?uze?ti, turce?ti.[28] În palatele lor a admirat grija pentru propor?ii, d?ltuirea pietrei, pictarea ?i ornarea pere?ilor[29], mobilierul, covoarele, por?elanurile etc.[30], toate de un gust ales.
 
Toate aceste elemente ale ansamblului educa?iei Brâncoveanului au dat roadele a?teptate de Cantacuzini. Tân?rul lor urma? ?i nepot a f?cut ceea ce se s?dise în el, ridicându-se la un nivel deosebit de înalt. Rudele lui Brâncoveanu remarcându-i calit??ile[31] intelectuale, v?zându-l c? era bogat ?i eficace în ac?iunile de m?rire a averii prin mo?ii, l-au ajutat, ca de la vârsta de 20 de ani, s? ocupe dreg?torii ?i s? urce neîntrerupt pe scara slujbelor. Astfel, între 6 mai 1663-19 aprilie 1666 a devenit cocon mic; în 25 iunie 1672, paharnic; între 20 ianuarie 1674-1675, vtori postelnic; între 1 noiembrie 1675-30 decembrie 1677, vtori logof?t; între 27 februarie-31 mai 1678, vel logof?t.[32] Urc? vertiginos în ierarhia de stat dup? succesul misiunii ce i-a încredin?at-o domnul Gheorghe Duca de a readuce de la Bra?ov în 1674 boierii „pribegi”, între care se aflau ?i rudele   sale   Cantacuzinii,   du?manii   lui   Duca.[33] Intervenind,   îns?,   ruptura definitiv? între Duca ?i Cantacuzini, Brâncoveanu a plecat dup? unchiul ?tefan, la Rusciuc, în toamna anului 1678, v?dind cât era de strâns legat de cei care-l crescuser?.[34] Ion Neculce, bine informat asupra a ceea ce se întâmpla în familia Cantacuzinilor, c?ci dup? mam? apar?inea ?i el acestui neam, a scris c? pentru Gheorghe Vod? Duca - omul care adusese atâta nenorocire alor s?i - a adus actul de mazilire Brâncoveanu: „Au vinit cu mazilire Constantin Brâncoveanu postelnicul în Bucure?ti f?r? de veste, de nemic nu ?tia Duca vod?” ?i-n locul lui s? fie ?erban logof?tul”.[35] Dup? ce a reu?it s?-?i ajute unchiul s? ob?in? domnia, Brâncoveanu a mers mai departe, c?ci în Letopise?ul s?u, acela?i Ion Neculce ne arat?: „îmblat-au nepotul lui ?erban Vod? ca s? prindz? pe to?i neprietenii lui ?erban Vod?, s?-i ?ie la-nchisoare, pân-a vini ?erban Vod? cu domnie”.[36]
 
Într-adev?r, hrisoavele ?i alte izvoare au consemnat c? majoritatea du?manilor Cantacuzinilor, implicit ?i ai lui Brâncoveanu, au fost pu?i în fiare. Imediat unchiul ?i-a ar?tat recuno?tin?a: între 1 ianuarie-15 decembrie 1679 a fost ridicat la dreg?toria de ag?; la 9 august 1679, la cea de ispravnic al Bucure?tilor[37]; între 28 decembrie 1679-6 iunie 1680, vel postelnic; între 10 ianuarie 1682-14 noiembrie 1686 vel sp?tar; între 15 decembrie 1686-28 septembrie 1688 vel logof?t[38]; între 23 iunie-25 septembrie 1687 a redevenit ispravnic al Bucure?tilor.[39] Concomitent cu de?inerea acestor dreg?torii, ?erban Vod?, în acord cu fra?ii s?i, cât s-a în?eles cu ei, i-a încredin?at lui Brâncoveanu ?i alte misiuni de seam?: a fost numit ispravnic al lucr?rilor de la ctitoria de la Cotroceni; în 1681 a fost solul lui ?erban Vod? la Istanbul, cu misiunea de a încerca s? ob?in? înlocuirea principelui Transilvaniei, Mihaly Apaffy (1660-1690), de a preg?ti împreun? cu ambasadorul Austriei, contele Cafrana, ridicarea popoarelor balcanice împotriva otomanilor, de a interveni pe lâng? solii lui Apaffy, Ladislau Csaki ?i Christoforus Pasko în favoarea românilor ortodoc?i din Transilvania, precum ?i eliberarea mitropolitului Sava Brancovici, în fine, între octombrie 1687 ?i septembrie 1688 a de?inut ?i slujba de ispravnic, al lucr?rilor de tip?rire a traducerii Bibliei lui ?erban.
 
Simpla amintire a acestor date evocatoare a unei ascenden?e impresionante a unui mare boier, deosebit de înzestrat, arat? limpede implicarea lui Brâncoveanu în toate secretele complicatelor ?es?turi politice ?inute în mâini de Cantacuzini. A fost cea mai bun? ?coal? preg?titoare ?i de încercare în vederea ocup?rii tronului. În condi?ii înc? insuficient l?murite, spre sfâr?itul domniei lui ?erban Vod?, Brâncoveanu s-a dep?rtat de el ?i s-a apropiat mult de unchii Constantin stolnicul ?i Mihai sp?tarul. Împreun? cu ei a format un triumvirat, care s-a orientat c?tre Imperiul habsburgic. Dovada scris?, concret?, incontestabil? a acestei atitudini o constituie un document, datat 9 martie 1688, scris în limba latin?, de mâna stolnicului, semnat ?i înt?rit cu pece?i de Constantin Cantacuzino stolnic, Mihai Cantacuzino, mare sp?tar ?i Constantin Brâncoveanu, mare logof?t. Prin acest act, se jura credin?? deplin? ?i închinare, deci o recunoa?tere a suzeranit??ii, c?tre împ?ratul Sfântului Imperiu Roman, de na?iune german?, Leopold I (1657-1705) ?i fiul s?u, rege al Ungariei, Iosif. Documentul, elaborat în tain?, a fost expediat la Viena, f?r? ?tirea lui ?erban vod?[40], care, când a aflat s-a v?zut pus în fa?a unui fapt împlinit. Actul este bizar prin con?inut, c?ci nici stolnicul, nici sp?tarul nu se v?diser? austrofili înainte de acest moment, ci dimpotriv?, mai apropia?i de Rusia[41] La rândul s?u, Brâncoveanu cu toate c? de?inea un titlu de noble?e transilv?nean? din 1678[42], nu este indicat prin nimic s? fi fost prea ata?at de Viena. In acest caz, se poate numai presupune, sub forma unei ipoteze de lucru, c? cei trei au procedat astfel cunoscând discu?iile lui ?erban Vod? cu imperialii, v?zând înaintarea acestora ?i, ca atare, dorind s?-?i asigure o pozi?ie bun? în cazul când armatele lor ar fi trecut în sudul Mun?ilor Carpa?i. Consecin?a imediat? a actului a constituit-o primirea de c?tre Brâncoveanu a titlului de comite al regatului Ungariei. Acesta putea fi transmis ?i fiului s?u major, implicând dreptul de azil ?i protec?ie pentru el ?i familia sa.[43] Se pare c? la aceea?i dat? au fost înnobila?i ?i unchii Constantin ?i Mihai, numi?i de atunci înainte, frecvent, „con?i”.[44]
- Va urma -
--------------------------------------------------------------------
[1] N. Iorga, Inscrip?ii din bisericile României, I, Bucure?ti, 1905, p. 194-195 (Aici este vorba de pisania m?n?stirii Bistri?a, ctitorit? de Craiove?ti, reparat? de Constantin Brâncoveanu în 1683); aceea?i idee apare în pisaniile m?n?stirii Hurez, ctitorit? de domn în 1694, târnosit? în acela?i an, la 30 septembrie (Ibidem, p. 185-186) ?i la biserica Brâncoveni (Ibidem, vol. II, Bucure?ti, 1908, p. 72-73); în fine, ideea este splendid redat? în fresca m?n?stirii Hurez, unde apar to?i ascenden?ii Brâncoveanului.
[2] Cf. Ion Neculce, Letopise?ul ??rii Moldovei ?i O seam? de cuvinte, edi?ie critic? de Oabriel ?trempel, Bucure?ti, 1983, p. 55, 56, 231; Istoria ??rii Române?ti de la octombrie 1688 pân? la martie 1717, edi?ie de Constantin Grecescu, p. 3, 14, 15, 16, 17, 119, 122 (în continuare se va cita Anonimul Br?ncovenesc).
[3] Atât Brâncoveanu, cât ?i rudele sale materne, Cantacuzinii, credeau în ascenden?a lor din basileul Ion al Vl-lea; tocmai de aceea i-au încredin?at eruditului iatrofilosof Ion Molybdos-Comnen s? scrie Via?a prea cuviosului ?i nemuritorului împ?rat ?i autocrat al romeilor loan Cantacuzino (1699). (Cf. N. Iorga, Manuscripte din biblioteci str?ine relative la istoria românilor, în AARMSI, XX, 1898, p. 220)
[4] Ibidem
[5] Pentru discutarea aportului genealogi?tilor secolului al XVIII-lea a se consulta Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), Pe urmele stolnicului Constantin Cantacuzino, Bucure?ti, 1982, p. 22 ?i urm.
[6] Mihai Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor, edi?i4e îngrijit? ?i prefa?at? de N. Iorga, Bucure?ti, 1902, passim
[7] Cf. N. Iorga, Operele lui Constantin Cantacuzino, edi?ie îngrijit? ?i introducere..., Bucure?ti, 1901; Idem, Documente privitoare la familia Cantacuzino, Bucure?ti, 1902; Idem, Despre Cantacuzini, Bucure?ti, 1962; Paul Cernovodeanu, O oper? de erudi?ie a secolului al XVIII-lea: „Genealogia Cantacuzinilor" (1787), în Documente noi descoperite ?i informa?ii arheologice, Bucure?ti, 1981, p. 88-94; Andrei Pippidi, Hommes et idees du sud-est europeenne, ? l'aube de l'âge moderne, Bucure?ti-Paris, 1980, passim; Donald M. Nicol, The Byzantine family of Kantakouzenos (Cantacuzenos) c. 1100-1460. A Genealogical and prosopographical study, Washington, 1968, passim; Idem, The doctorphilosopher John Comnen of Bucharest and his biography ofthe emperor John Kantakouzenos, în RESEE, XX, 1971, passim
[8] Donaid M. Nicol, The Byzantine family of Kantakouzenos. . ., p. 35
[9] Ibidem, p. 51
[10] Ibidem
[11] Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., 24
[12] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 28
[13] Ibidem, p. 33
[14] Hurmuzaki, Iorga, Documente, vol. XI, Bucure?ti, 1900, p. 373-374
[15] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., p. 35
[16] Ibidem, p. 36 ?i urm.
[17] Cf. Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit.., p. 42
[18] „Ce oameni au fost ace?ti doi aicea în ?ara aceasta, ales Iordache vistiernicu, f?r? scrisoarea mea crez c? va tr?i numele lor în veci, într-aceast? tar? de pomenirea oamenilor, de om în om".... „capite ca acelea abia de au avut ?ara cândva sau de va mai avea" (Miron Costin, Letopise?ul ??rii Moldovei, în Opere, edi?ia P. P. Panaitescu, Bucure?ti, 1958, p. 169
[19] Ion Neculce, op. cit., p. 116, 183-184, 189
[20] Pentru cariera lor a se vedea Nicolae Stoicescu, Dic?ionar al marilor dreg?tori din ?ara Româneasc? ?i Moldova - sec. XIV-XVII, Ed. Enciclopedic?, Bucure?ti, 1971, p. 135-142
[21] Cf. Al. Popescu, ?erban Cantacuzino, Ed. Militar?, Bucure?ti, 1978, passim.
[22] În scrisoarea principelui Gheorghe al II-Iea Rákóczi c?tre mama sa, Zsuzsanna Lorántffy, a ar?tat c? în Bucure?ti, în februarie 1655, seimenii l-au ucis pe fiul lui Preda Brâncoveanu, pe Papa; de pe urma acestuia, a r?mas un copil mic, a c?rui via?? a fost salvat? dându-se în schimb „un copila? de ?igan” (Scrisoarea datat? 12 martie 1655, în Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei ?i ??rii Române?ti, vol. X, Bucure?ti, 1939, p. 287). Pe tabloul descoperit de Marcu Beza la m?n?stirea Muntelui Sinai se afl? inscrip?ia, sus stânga, „aetis 42 anno Domini 1696", adic? atunci când avea 42 de ani, deci s-a n?scut în 1654 (Cf. Marcu Beza, Urme române?ti în R?s?ritul ortodox, Monitorul Oficial ?i Imprimeriile Statului, Bucure?ti, 1935, p. 12; J. G. Nandri?, The Role of „Vlah” and its Rulers on Athos and Sinai. Reflections on a portrait of Constantin Brâncoveanu, Prince of Wallachia, at St. Katherine’Monastery on Mt. Sinai, în RESEE, 19, 1981, nr. 3, p. 605-610).
[23] Barbu a murit la Istanbul, în condi?ii neelucidate (Cf. Documentul din 20 ianuarie 1674 publicat de ?tefan D. Grecianu, Genealogii documentate ale familiilor boiere?ti, Tip. Cooperatica, Bucure?ti, 1916, vol. I, fasc. XX, p. 118); Matei a pierit ?i el, probabil, înainte, în condi?ii la fel de pu?in l?murite.
[24] Cf. Anonimul Brâncovenesc, p. 121; Dimitrie Cantemir, Evenimentele Cantacuzinilor ?i Br?ncovenilor, în Operele principelui Demetru Cantemir, vol. II, Bucure?ti, 1878, p. 9
[25] Pentru descrierea caselor Cantacuzinilor, a se vedea Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., passim; locuin?a din Bucure?ti se afla pe str. Apolodor, nr. 13, urmele ei fiind descoperite de s?paturi arheologice {Ibidem, p. 46)
[26] Mesagerul lui Francisc II Rákóczi, baronul Istvan Daniel, ajuns în Bucure?ti, în 1705, 1-a descris astfel pe stolnic: „Principele ??rii Române?ti avea drept cancelar pe contele Sf. Imperiu Roman, Constantin Cantacuzino, n?scut din neamul împ?ra?ilor greci Cantacuzini de odinioar?. Acesta era un b?rbat de vârst? înaintat?, care ?ezând pe divanul s?u, împodobit cu covoare orientale, era înconjurat de biblioteca sa, având o nespus? desf?tare sufleteasc? de c?r?i". Descrip?ia vitae Stephani liberi baronis de Daniel et Vargyas, Aiud, 1764, p. 13 ?i urm; C?l?tori str?ini, VIII, Ed.Enciclopedic?, Bucure?ti, 1983, p. 227 red? un fragment al descrierii baronului Istvan Daniel.
[27] Biblioteca ?i diplomele stolnicului au fost amintite ?i de Mihai Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor, ed. N. Iorga, Bucure?ti, 1902, p. 292 ?i urm.
[28] „O descrip?ie a ??rii Române?ti", fragment de cronic?, în N. Iorga, Studii ?i documente...., III, p. 47
[29] Pentru descrierea casei de la Filipe?ti, a se vedea Radu ?tefan Ciobanu (=Vergatti), op. cit., 57 ?i urm.
[30] Ibidem
[31] Cf. ?tefan lonescu, Panait I. Panait, Constantin Vod? Brâncoveanu, via?a, domnia, epoca, p. 137 ?i urm.
[32] Cf. Nicolae Stoicescu, Dic?ionar al marilor dreg?tori din ?ara Româneasc? ?i Moldova, secolele XIV-XVII, Bucure?ti, 1971, p. 126
[33] Cf. ?tefan lonescu, Panait I. Panait, op. cit., p. 134-135
[34] Radu Popescu, Istoriile domnilor ??rii Române?ti, în Cronicari munteni, vol. II, p. 205
[35] Ion Neculce, op. cit., p. 253-254
[36] Ibidem
[37] N. Iorga, Despre Cantacuzini, Bucure?ti, 1902, p. 99
[38] Pentru cariera lui Constantin Brâncoveanu a se vedea Radu Greceanu, op. cit., p. 256-266; Andrei Veress, op. cit., vol. X, p. 217, 239-240, 243-246
[39] Cf. Arhivele Na?ionale Bucure?ti, Fond Radu Vod?, XLV, f. 16
[40]Hrisovul scris în limba latin? de mâna stolnicului, semnat de cei trei boieri, înt?rit cu sigiliile lor, se p?streaz? în arhivele din Viena; din p?cate, pân? în prezent, nu a fost utilizat de istoricii români; a fost publicat de C. Giurescu, Documente r?zle?e din Arhivele Vienei (1535 -1720), în BCMI, I, 1915, p. 398-399
[41] În scrisoarea dus? de Gheorghe Castriotul ?arului Petru cel Mare, în anul 1697, se invoc? vechile rela?ii ale Cantacuzinilor cu Rusia; Postelnicul Constantin Cantacuzino a fost în coresponden?? cu ?arul Alexei Mihailvici, prin intermediul lui Pantelomon Ligaridis, iar fiul s?u, ?erban Vod?, chiar cu Petru, mesager fiindu-i ieromonahul Arsenie (Istoriceskii sviazi narodov SSSR i rumânii, vol. III, Moscova, 1970, p. 114-121).
[42] Cf. V. Dr?ghiceanu, Constantin Brâncoveanu, conte al Regatului Ungar ?i principe al Sacrului Imperiu Roman, în „Convorbiri Literare”, nr. 9, septembrie 1915, Extras, p. 1-10.
[43] Ibidem
[44] Cf. C?l?tori str?ini, vol. VIII, p. 228, 388. (Pierderea actelor de înnobilare a sp?tarului ?i a stolnicului se explic? prin con?inutul memoriului adresat de boierii olteni, de la Târgu Jiu, lui Eugeniu de Savoia, 1720) : „ [Iva?cu B?leanu ?i C. ?tirbei, n. n. ] au vândut în mâinile p?gânilor pe Constantin Vod? Brâncoveanu cu toat? familia Cantacuzine?tilor, prin mijlocirea Golescului, pentru c? Golescu au f?cut cu voia ?i îndemânarea celor mai sus zi?i, au dat în mâinile lui Neculae Vod? c?r?ile cele cesarice?ti spre plinirea videi B?leanului ?i a p?gânilor" (T. Codrescu, Uricariul, vol. IX, 1887, p. 162-166). Este limpede c? actele au ajuns în mâna Mavrocorda?ilor ?i ale otomanilor.
footer