Revista Art-emis
Fiecare parte cu adev?rul s?u istoric PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Miercuri, 08 Octombrie 2014 21:02
Comemorare 6 oct 2014, AradComemor?ri de 6 octombrie la Arad
 
Ca în fiecare an, de 6 octombrie, maghiarii i-au comemorat la Arad pe “cei 13 generali martiri”, iar „Noua Dreapt?” româneasc? din Arad a organizat un parastas în memoria celor 40.000 de români uci?i în timpul revolu?iei ungare din 1848-1849. Fiecare parte cu adev?rul s?u istoric, cu valorile ?i aspira?iile sale. Comemorarea „celor 13 generali” a avut parte, de fiecare dat?, de ceremonialuri laice ?i religioase, cel mai adesea onorate ?i de prezen?e oficiale ungare ?i române. Memoria celor 40.000 de victime române ale urgiei genocidare a armatei revolu?ionare ungare este cinstit? modest, discret, f?r? particip?ri oficiale ?i doar la ini?iativele unor organiza?ii sau formatiuni politice al c?ror patriotism este etichetat ?i acuzat de „extremism legionar” sau „vadimo-funarist”.
 
Cine au fost ?i ce fapte de arme au s?vâr?it cei 13 „generali” ai armatei revolu?ionare ungare de la 1848-1849?
 
Cei 13 (de diferite na?ionalit??i - ungar?, german?, austriac?, armean?, sârb?, croat?, slovac?) au ajuns generali în armata Ungariei - aflat? sub comanda generalului de origine polonez? Iosif Bem -, care î?i declarase independen?a fa?? de Imperiul Austriac. Armata condus? de generalul Bem a p?truns în Transilvania în toamna anului 1848 ?i s-a luptat atât cu armata imperial?, cât ?i cu revolu?ionarii români condu?i de Avram Iancu, care cereau drepturi egale cu ceilal?i locuitori ai provinciei. În timpul luptelor purtate în perioada decembrie 1848 - iunie 1849, potrivit istoricilor, armata maghiar? a trecut prin foc ?i sabie peste 300 de sate române?ti. A rezultat un adev?rat genocid: circa 40.000 de oameni au fost uci?i, printre ace?tia num?rându-se ?i aproximativ 100 de preo?i.
Dup? interven?ia armatei ruse, venit? în sprijinul austriecilor, maghiarii au fost învin?i. Prizonierii au fost preda?i armatei imperiale, care i-a executat pe cei 13 generali pentru tr?dare. Pân? în anul 1925 a existat, în Arad, Monumentul „Hungaria”, sau „Ungaria Milenar?”, construit ca semn al reconcilierii austro-ungare în anul 1891, în memoria celor 13 generali.
Ace?tia au fost fo?tii ofi?eri în armata imperial?:
1. Aulich Ludwig (Lajos) (etnic german, locotenent-colonel);
2. Damjanich János (de origine sârb?, locotenent-colonel);
3. Dessewffy Arisztid (maghiar n?scut în actuala ?akanovce, din Slovacia - c?pitan);
4. Kiss Ern? (armean n?scut la Timi?oara, comandant al regimentului de cavalerie II Hanovra);
5. Knézic Károly (de origine croat?, a fost numit general în locul lui János Damjanich, dup? r?nirea acestuia)
6. Láchner György (de origine slovac?, n?scut în satul Necpaly din Slovacia);
7. Lázár Vilmos (maghiar n?scut în Zrenjanin, un sat din Serbia);
8. Karl von Leiningen-Westernburg (conte german, n?scut în Hessa);
9. Nagysándor József (maghiar n?scut la Oradea);
10 Poeltenberg Ern? (cavaler de origine austriac?, n?scut la Viena; locotenent);
11 Schweidel József (n?scut în Zombor sau Sombor, în Serbia; maior);
12. Török Ignác (maghiar n?scut în Gödöll?, jude?ul Pest);
13. Vécsey Károly (maghiar n?scut în Pesta, conte; locotenent-colonel).
To?i au fost ridica?i la gradul de general de c?tre Kossuth Lajos, fost conduc?tor al Ungariei în timpul revolu?iei din anii 1848-1849 ?i considerat unul dintre cei mai mari patrio?i maghiari. Prin ac?iunile lor armate, „cei 13” au sus?inut prevederile programului revolu?iei pa?optiste maghiare, inclusiv punctul 12 al acestuia, care stipula alipirea for?at? a Transilvaniei la Ungaria împotriva voin?ei românilor majoritari! Parte dintre ei, având ?i func?ii de comand?, sunt r?spunz?tori, al?turi de ceilal?i mercenari ?i aventurieri din armata a?a-zis revolu?ionar? maghiar?, comandat? de Jozsef Bem, de uciderea a peste 40.000 de români, dintre care peste 100 de preo?i ortodoc?i români spânzura?i, de arderea ?i ?tergerea de pe fa?a p?mântului a peste 300 de sate locuite de români, de sute ?i sute de crime barbare ?i atavice, de miile de schingiuiri, de execu?iile „tribunalelor de sânge maghiare” destinate extermin?rii românilor transilv?neni.
 
În armata lui Avram Iancu s-au distins prin mari fapte de vitejie ?i deta?amentul de femei c?lare din M?ri?el, jude?ul Cluj, condus de Pelaghia Ro?u, mama Pelaghia ro?ucenturionului Andrei (Indrei) Ro?u. Pentru c? nu erau suficien?i combatan?i din rândul b?rba?ilor din sat, care era atacat de armata maghiar?, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activ? la lupt?. Au ales-o comandant pe Pelaghia Ro?u, iar la momentul oportun ele au declan?at un atac c?lare asupra inamicului, care speriat de aceast? interven?ie, crezând c? e atacat de cavaleria mo?ilor, a rupt lupta ?i s-a retras în debandad?.
La 9 octombrie 1850, guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth, a recompensat-o pentru meritele avute în timpul revolu?iei pa?optiste cu suma de 100 florini. În actul de recompens? s-au citat urm?toarele merite:
„Pe temeiul preaînaltei împuterniciri dela 21 August 1850, ordonez, s? se dee Pelagiei Ro?u, mama lui Andreiu Ro?u din M?ri?el, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o sut? florini, drept premiu pentru demonstra?ia s?v?r?it? cu iste?ime în contra insurgen?ilor, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei.”
Monumentul dezvelit în 1891 avea, îns?, ?i o alt? simbolistic?, el fiind în?ltat spre neuitarea de c?tre genera?iile viitoare a celor 13 provincii ale „Ungariei Milenare”:
Ungaria, Oldenburg, Burgenland, Slovacia, Ruthenia, Transilvania, Banat, Partium, Sirmium, Croa?ia, Slovenia, Backa ?i Voivodina
Aceasta simbolistic? a între?inut idealul revizioni?tilor horti?ti, motiv pentru care regele Ferdinand, la ini?iativa guvernului Br?tianu, din cauza numeroaselor manifest?ri ale ungurilor care cereau alipirea Transilvaniei la Ungaria, a dispus demontarea monumentului. Atât dup? al Doilea R?zboi Mondial, cât ?i dup? decembrie 1989, liderii maghiari au încercat s? refac? vechiul monument în forma sa ini?ial?. În anul 2004, Guvernul României, în pofida unei puternice opozi?ii, a decis reamplasarea monumentului „celor 13”.
 
Not?: Regele Ferdinand a dispus demontarea monumentului, iar prim-ministrul N?stase a dispus remontarea. Ultimul numit î?i merit? soarta.
În urm? cu patru ani, cu un prilej asem?n?tor celui recent, istoricul Cristian Negrea a enun?at un comentariu pertinent:
„Eu sunt de acord cu amplasarea statuii respective la Arad, cu urm?toarele condi?ii:
- Amplasarea unei statui a generalului Traian Mo?oiu la Tisza-Bo, locul unde armata român? a trecut podul de pontoane peste Tisa, în iulie 1919.
- Amplasarea unei …statui a generalului Gheorghe Mardarescu la intrarea in Budapesta, acolo pe unde au intrat cavaleristii romani ai generalului Rusescu la 3 august 1919.
- Amplasarea unei statui a regelui Ferdinand pe Andrassy Strasse, in dreptul parlamentului maghiar, acolo unde au defilat trupele române la 4 august 1919.
- Amplasarea opincii române?ti pe catargul steagului maghiar de pe Parlamentul Ungariei, acolo unde a stat pe parcursul ocupa?iei române?ti a Ungariei, din august pân? în noiembrie 1919.
Odat? aceste condi?ii îndeplinite, sunt de acord cu amplasarea statuii celor 13 generali maghiari la Arad.”
 
Regretatul George Pruteanu scria un comentariu referitor la un articol scris de Adrian N?stase, al c?rui titlu contrasta flagrant cu gestul comis patru ani mai târziu: „Un vis al iredentismului unguresc: reamplasarea la Arad a «Monumentului libert??ii maghiare»”.„E, pur ?i simplu, de necrezut c? un om care scria [...] (altfel - n.n.) acum doar patru ani a putut s?vâr?i azi oribila tr?dare a demnit??ii na?ionale prin instalarea în România a statuii unor uciga?i de români. Textul  care urmeaz?[1] ?i, mai ales, pasajele eviden?iate, v?desc abisul de duplicitate, fariseism, inconsecven?? la care duc politicianismul searb?d, mercantil ?i lipsa de caracter.” (George Pruteanu, ziarul Diminea?a, 5 oct. 1999)
Subscriem ambelor comentarii. (Ion M?ld?rescu)
----------------------------------------------------
footer