Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Miercuri, 03 Septembrie 2014 22:25

TrezneaSintetizând drama românilor r?ma?i în teritoriul ocupat de Ungaria în urma dictatului de la Viena din 30 august 1940, lucrarea Lupte ?i jertfe pentru Ardeal. De la Decebal la dezrobirea Ardealului de nord, ap?rut? la Bra?ov în 1944, consemna astfel f?r?delegile comise de unguri în Transilvania ocupat?: „Adev?ra?ii st?pâni ai p?mântului cotropit au fost omorâ?i, maltrata?i, aresta?i, întemni?a?i ?i interna?i în lag?re de c?tre cotropitori. Bunurile lor au fost devastate ?i jefuite, sfintele lor biserici au fost profanate ?i incendiate, iar preo?ii au fost scuipa?i, batjocuri?i ?i alunga?i de la altare... Prin expulz?ri de preo?i ?i înv???tori, prin interzicerea întrebuin??rii limbii române chiar ?i în conversa?iile particulare, prin îndep?rtarea inscrip?iilor române?ti, prin împiedicarea preo?ilor români de a catehiza în ?colile primare, prin desfiin?area ?colilor secundare române?ti, prin înfometarea satelor române?ti, prin sechestrarea bunurilor expulza?ilor ?i refugia?ilor f?r? niciun motiv legal, prin arderea c?r?ilor române?ti aflate în bibliotecile ?colare, prin manualele ungure?ti introduse în ?colile primare - pline de aprecieri jignitoare la adresa na?iunii române -, prin înfometarea ?i brutalizarea lor, prin trimiterea în mas? a românilor pe frontul de r?s?rit, unde au fost expu?i celor mai mari primejdii, prin interzicerea ??ranilor români de a vorbi limba matern?, prin obliga?ia românilor s? înve?e ?i s? cânte cântece jignitoare la adresa României ?i prin alte m?suri drastice, profitorii Dictatului de la Viena au urm?rit desna?ionalizarea total? sau totala nimicire a românilor Ardealului de nord. Nici teama de pedeapsa lui Dumnezeu, nici teama de r?spunderea în fa?a istoriei ?i a civiliza?iei n-a oprit pe cotropitori de la sacrilegii ?i atrocit??i”. Relevant? pentru calvarul românilor este ?i o telegram? a intelectualilor români expulza?i adresat? autorit??ilor de la Bucure?ti, în care se consemna: ,,Din prima zi de ocupa?ie ungureasc?, românii au fost omorâ?i, închi?i, b?tu?i, aresta?i, opri?i s? vorbeasc? pe strad? române?te sub sanc?iunea retorsiunilor pe loc, opri?i de la exercitarea profesiunii lor intelectuale, comerciale ?i industriale, iar func?ionarii români, în majoritatea lor l?sa?i f?r? posturi. Ora?ele ?i satele noastre au îmbr?cat haina mor?ii ?i a prigonirilor pân? la exterminare. Toat? suflarea româneasc?, de la cel mai umil ??ran, pân? la vl?dicii no?trii, este ?inut? sub o teroare barbar? prin valul mor?ii, a arest?rilor, a perchezi?iilor în miez de noapte, cu ridicarea faamiliilor, prin ac?iunea bandelor organizate de leventi?ti, de g?rzi cet??ene?ti ?i g?rzile fo?tilor lupt?tori, ce ziua ?i noaptea, prin omoruri, b?t?i, spargeri de geamuri ?i perchezi?iile ce le execut?, r?spândesc groaza, provoac? victime omene?ti, deteriorând bunurile române?ti, toate ac?ionând dup? programul ?i cu ajutorul f??i? al armatei, poli?iei ?i jandarmeriei maghiare. În completarea acestui regim de exterminare ?i teroare, intelectualii, comercian?ii, meseria?ii ?i frunta?ii ??rani sunt expulza?i cu miile, desr?d?cinându-i din mijlocul poporului lor cu scopuri bine determinate”.[1]

Guvernul regal ungar - sublinia ?i Mihai Antonescu, vicepre?edintele Consiliului de Mini?tri, într-o scrisoare adresat? la 15 septembrie 1941, lui Raoul Bossy, ministrul plenipoten?ial român în Germania -, cu toate c? dobândise f?r? lupt? teritorii în care majoritatea era româneasc?, a dezl?n?uit în primele s?pt?mâni ale ocupa?iei cele mai violente atrocit??i, vexa?iuni ?i dispre?uiri de drepturi. De atunci a continuat nu numai s? provoace f?r? motiv guvernul regal român, prin companii de pres?, care au mers pân? la ofensarea armatei române ?i a conduc?torului statului, dar continu? ?i azi s? considere situa?ia teritorial? dobândit? prin târg interna?ional drept un provizorat insuficient ?i manifest? în toate ocaziunile, direct sau indirect, voin?a sa de a?a-zis? reconstituire a coroanei Sfântului ?tefan ?i de încorporare a p?mântului str?mo?esc al Transilvaniei de sud”.[2]

Masacre s?vâr?ite asupra românilor

Ac?iunile antiromâne?ti au fost declan?ate imediat dup? trecerea frontierei de c?tre trupele ungare, numai pân? la 1 noiembrie 1940, Secretariatul de Stat al na?ionalit??ilor consemnând 22 713 atrocit??i s?vâr?ite (919 omoruri, 1 126 schingiuiri, 4 126 b?t?i, 15 893 arest?ri, 124 profan?ri, 78 devast?ri colective, 447 devast?ri individuale).[3] Actele de agresiune, individuale sau în grupuri mai mici, au culminat cu adev?rate masacre, a?a cum s-a procedat la Tr?znea (263 români uci?i sau r?ni?i), la Ip (157 de copii, femei, b?trâni ?i b?rba?i nevinova?i extermina?i), la Cam?r, P?u?a, Ciumarna, ?imleul Silvaniei, Huedin etc.[4] M?rturiile celor r?ma?i în via?? ?i documentele epocii redau sasidmul celor care au s?vâr?it asemenea masacre ?i atrocit??i. Sintetizând gama metodelor folosite de unguri pentru terorizarea popula?iei române?ti, un document al Ministerului Afacerilor Externe al României consemna: „Solda?i, jandarmi ?i bande înarmate de «patrio?i» civili cutreearau satele române?ti devastând locuin?ele ?i schingiuind popula?ia româneasc? pa?nic? ?i f?r? ap?rare. Unora li s-au zdrobit oasele cu cismele, al?ii au fost împun?i cu baionetele, altora li s-au scos ochii, li s-au t?iat urechile. Nimic din ceea ce poate inventa o fantezie bolnav? n-a fost l?sat neutilizat pentru a face imposibil? via?a românilor”.[5] Autorit??ile ungare c?rora românii le solicitau protec?ia d?deau, de regul?, acela?i r?spuns: „”a venit vremea r?zbun?rii”. Concomitent, s-a încercat, prin toate mijloacele de propagand?, s? se conving? str?in?tatea c? vinova?i erau românii, c? asasinatele ?i schingiuirile nu erau decât „r?fuieli locale” între popula?a civil?, provocate de conflictele de interes personal etc.

Cutremur?toare este relatarea lui Milton G. Lehrer despre masacrarea românilor la Tr?znea, la 9 septembrie 1940: „Ca ?i când armata de ocupa?ie ar fi executat un ordin primit, îndat? ce satul a fost invadat de solda?i, un veritabil potop de foc ?i sânge s-a ab?tut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: pu?ti, mitraliere, tunuri ?i grenade... Dup? ce au fost trase primele salve, solda?ii au p?truns în case ?i au asasinat pe oricine se g?sea în calea lor, incendiind casele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dup? ce a primit un glon? în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului - c?ruia i s-a dat foc ?i care a ars în întregime cu cadavrul preotului - este tipic. Rezulatul masacrului: aproape 100 de mor?i, dintre care 68 au putut fi identifica?i. Printre ace?tia, spre gloria de veci a maghiarismului civilizator, au fost g?si?i copii Brumar Aurica de 5 ani, Brumar Victoria de 9 ani, Bârjoc Gherasim de 7 ani, S?l?jan Ion de 2 ani, apoi Bârjoc Maria de 81 ani, Bârjoc Grigore de 74 ani. Din cei 68 de mor?i identifica?i în comuna Tr?znea, 57 au fost uci?i cu gloan?e în cap, în piept ?i în abdomen. Trei dintre cadavre au fost în urm? arse. Femeii Ana Negrean de 65 de ani i s-au t?iat mâinile. Femeia Ana S?l?jan în vârst? de 31 de ani, de?i îns?rcinat?, a fost str?puns? cu baioneta. Vasile M?rg?ra? a fost g?sit cu capul spintecat în dou?; în fine ccopilul S?l?jan Ion de 2 ani a fost ucis cu grenada”.[6] Impresionant? este ?i relatarea lui Gyorgy Ferenczy, gazetar secui, f?cut? la Arad, la 18 septembrie 1940, dup? p?r?sirea p?mântului str?bun: „Tocul îmi tremur? în mân? când a?tern aceste rânduri pe hârtie. Mândrul p?mânt românesc al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnic? Golgot?, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt închi?i cu sutele, cu miile, sunt b?tu?i, sunt tortura?i în mod cumplit. Asasinatele ?i execu?iile se ?in lan?, ?i toate acestea doar pentru c? unica vin? a nenorocitelor victime este acea de a se fi n?scut români”.[7] La rându-i, un raport al Consulatului României de la Oradea consemna (1 februarie 1941) urm?toarele în leg?tur? cu maltratarea preo?ilor români: „”Preo?ii români din circumscrip?ia consular? a g?rzii sunt obiect de batjocur? special? a jandarmilor. Victor Tufan din Ungheni (jude?ul Mure?) a fost lovit crunt cu ciomagul ?i cu funia umezit? în ap?. Om de 60 de ani a fost ?inut în genunchi ?apte ore. Când le?ina din cauza oboselii, îl f?ceau s?-?i revin? cu lovituri de bocanci, aplicate în fluerele picioarelor, pân? când a învine?it... Împreun? cu preotul au mai fost b?tu?i în aceea?i zi înc? vreo patruzeci de ??rani din aceea?i comun?”.[8]

Chiar ?i în toamna anului 1944, autorit??ile ungare au dezl?n?uit din ur?, r?utate ?i r?zbunare noi masacre în mas? (S?rma?, Moisei), deport?ri (Dej, Rediu etc.), arest?ri, maltrat?ri ?i alte incidente sângeroase. Constituite în bande înarmate, elemente ungare au cooperat cu solda?ii germani r?ma?i în spatele frontului, terorizând popula?ia, atacând posturile de jandarmi, autorit??ile administrative române?ti ?i chiar subunit??i militare izolate, a?a cum au procedat în zona Aita Seac?, unde au ciopâr?it mai mul?i militari români.

Expulzarea românilor din ?inutul natal

Paralel cu s?vâr?irea actelor teroriste, autorit??ile ungare au aplicat, sub lozincile „Vrem patrie f?r? valahi”!, „Afar? cu turma valah?”! etc. ?i o sistematic? politic? de izgonire ?i expulzare for?at? a popula?iei române?ti sau de obligare, în special a intelectualilor, s? emigreze. Început? în toamna anului 1940, ac?iunea s-a desf??urat în condi?ii dramatice, românii fiind for?a?i s?-?i p?r?seasc? gospod?riile în câteva ore, numai cu „bagajul strict necesar (eventual) o p?tur? ?i hran? rece pentru o zi”, dup? cum men?iona ordinul Comandamentului militar al ora?ului Cluj din 4 octombrie 1940. În final, conform statisticilor întocmite de Comisariatul general al refugia?ilor din nordul Transilvaniei, au fost alunga?i for?at sau determina?i s? se refugieze pentru a sc?pa de teroare (pân? la 1 martie 1944) 221.697 români (108.003 capi de familie), din care 128.702 b?rba?i ?i 92 895 femei. Dintre ace?tia 48.856 aveau sub 16 ani, 33.100 între 16 ?i 20 ani, 95 188 între 21 ?i 40 ani, 29.407 între 41 ?i 55 ani, 14 907 peste 55 ani ?i nedeclara?i. Dup? profesii, 31.231 erau ??rani, 22 407 lucr?tori, 12.781 meseria?i, 2.351 comercian?i-industria?i, 20.187 func?ionari publici, 4.293 func?ionari particulari, 1 032 liber profesioni?ti, 4.727 servitori, 49.263 femei casnice, 24.336 suden?i ?i elevi, 30.221 al?i între?inu?i, 9.745 alte profesii, 1.261 preo?i, 5.440 profesori-înv???tori, 953 avoca?i, 744 medici, 550 ingineri. Pe ani, exodul a fost urm?torul: 88.587 în 1940, 35 432 în 1941, 74.414 în 1942, 21.107 în 1943, 2 770 pân? la 1 aprilie 1944.[9] Acestora li s-au adugat 70.000 - 80.000, care, din diferite motive, nu s-au prezenrtat pentru înregistrare în fi?ierul central al Comisariatului general al refugia?ilor. Al?i 20.000 au fost trimi?i la munc? for?at? în Germania, iar 15.000 în Ungaria.

Referindu-se la calvarul prin care au trecut românii în timpul expulz?rilor, Petre Lenghel Izunu din Bârsana, consemna urm?toarele în „România Nou?” din 18 octombrie 1940: „În sfâr?it, sose?te în gar?, venind dinspre Zal?u, un tren marfar cu 7 vagoane ermetic închise în care credeam c? sunt vite, mai ales c? n-auzisem niciun murmur. Vârâ?i ?i noi cu brutalitate, în aceste vagoane, am r?mas îngrozi?i de cele ce am v?zut. În câte un vagon de vite... erau îngr?m?di?i unul peste altul: copii, femei, b?rba?i în toate vârstele, într-o adev?rat? promiscuitate. Parc? erau ni?te stafii din alte vremi. N?uci?i, cu fe?ele galbene ?i supte; cu ochii plini de groaz? se uitau la noi încremeni?i f?r? a scoate o vorb?”. [9]

Excluderea românilor din via?a politic? ?i administrativ?

Politica antiromâneasc? a autorit??ilor ungare a fost completat? cu m?surile abuzive care au vizat excluderea românilor de la exercitarea drepturilor politice ?i administrative, ceea ce a f?cut ca reprezentan?ii românilor s? fie exclu?i, aproape în totalitate, din organele administrative, în cadrul c?rora consilierii nu erau ale?i, ci numi?i de Ministerul de Interne ungar, la propunerea prefec?ilor, primarilor sau prim-pretorilor. În 1941, de exemplu, din cei 56 membri ai Consiliului ora?ului Cluj, doar doi erau români: protopopul ortodox ?i protopopul greco-catolic; la Târgu Mure? erau doar cinci consilieri jude?eni români (mahiarii aveau 138), iar la Satu Mare 18 din 210. Concomitent, românii au fost exclu?i ?i din aparatul de justi?ie, judec?torii de na?ionalitate român? g?sindu-se doar sporadic în cadrul magistraturilor din teritoriul ocupat.

Eliminarea românilor din via?a economic?

O alt? cale de integrare mai rapid?, de dominare ?i exploatare eficient? a teritoriului românesc a constat în diminuarea poten?ialului economic al popula?iei române?ti, în excluderea acesteia din conducerea unit??ilor industriale, comerciale, financiare etc., rezultatele acestei politici constând în trecerea întreprinderilor ?i a propriet??ilor din mâna românilor în cea a ungurilor, în excluderea românilor din via?a economic? ?i sl?birea rezisten?ei na?ionale. Concomitent, au fost expropriate numeroase întreprinderi române?ti (minele de c?rbuni de la Sorecari, minele de mangan de la R?zoare etc.), s-a intensificat exploatrea z?c?mintelor aurifere din zona Baia Mare etc. Numai în domeniul metalelor pre?ioase au fost produse ?i duse în Ungaria, în perioada ocupa?iei, 10.346 kg aur ?i 88.096 kg argint, adic? de 1,57 ori mai mult decât întreaga produc?ie de aur a României pe anul 1939 ?i de 3 ori mai mult decât cea de argint din acela?i an.[10] Aceea?i politic? a fost promovat? ?i în ceea ce prive?te domeniul bancar, dup? 16 luni de ocupa?ie activul b?ncilor române?ti reducându-se cu 50%. Numeroase mm?suri discriminatorii împotriva românilor au fost luate ?i în privin?a meseriilor ?i comerr?ului prin revizuirea autoriza?iilor de func?ionare, retragerea brevetelor de activitate etc.

Revizuirea reformei agrare

Alte m?suri discriminatorii au vizat revizuirea reformei agrare din 1921, prin care fuseser? expropriatee 1.223.385 iug?re cadastrale[11] ?i împropriet?ri?i 388 717 ??rani români, maghiari ?i de alte na?ionalit??i. Numai pân? la mijlocul anului 1941 au fost expropriate pe cale judec?toreasc? circa 77.160 iug?re cadastrale ?i imobile agricole, din care 42.236 iug?re au fost restituite mo?ierilor unguri. Concomitent, s-a trecut la revizuirea ?i anularea înstr?in?rilor imobiliare, a contractelor de vânzare-cump?rare imobiliare din perioada 1918-1940. Dup? date incomplete, pân? la sfâr?itul anului 1943 fo?tii proprietari unguri au ac?ionat în justi?ie 35.000 de contracte de vânzare-cump?rare, încheiate înainte de 1 septembrie 1940, din care 75% erau îndreptate împotriva ??ranilor români. Maghiarizarea for?at? ?i dezna?ionalizarea românilor. Draconic? a fost ?i ac?iunea de desna?ionalizare ?i maghiarizare for?at? a românilor cu scopul declarat al schimb?rii raportului etnic majoritar românesc. Metodele au fost multiple: excluderea românilor din administra?ie, maghiarizarea numelor române?ti (în 1942-1943 circa 100.000 de români figurau în registrele administra?iei maghiare drept unguri), dezna?ionalizarea for?at?, interzicerea de a se vorbi române?te pe str?zi ?i de a se purta portul românesc tradi?ional, limitarea drastic?, pân? la interzicerea aproape total?, a publica?iilor de limba român? (pe teritoriul ocupat ap?reau doar cinci publica?ii: „Tribuna Ardealului”, „S?pt?mâna”, „Via?a ilustrat?”, „Cuvântul Ardelean”, „Cuvântul cre?tin”, fa?a de 24 organe de pres? care ap?reau în limba maghar?).

M?suri vexatorii au fost luate ?i împotriva înv???torilor, profesorilor ?i preo?ilor. Din cei 4 692 de înv???tori ?i înv???toare care predau în cele 1 966 de ?coli primare de stat existente în teritoriul românesc ocupat la 30 august 1940, 3 982 au fost obliga?i s?-?i p?r?seasc? locuin?ele ?i s? se refugieze. Majoritatea celor r?ma?i au fost demi?i la scurt timp sau transfera?i în cele mai îndep?rtate col?uri ale Ungariei. Au fost men?inu?i în înv???mânt doar 10% din înv???torii români r?ma?i pe loc. În schimb, în majoritatea satelor au fost numi?i înv???tori maghiari care nu vorbeau române?te sau care, din proprie ini?iativ? sau la ordin, predau elevilor români în limba maghiar?. O politic? asem?n?toare a fost dus? ?i în ceea ce prive?te înv???mântul liceal, profesional ?i superior. În anul ?colar 1940/1941 a func?ionat doar un singur liceu românesc (la N?s?ud) ?i 7 sec?ii române?ti pe lâng? diferite licee, de?i înaintea raptului, numai în ora?ul Cluj func?ionau 5 licee maghiare. La rându-i, înv???mântul superior a fost, practic, blocat pentru tineretul român, fiind reprezentat numai prin cele trei academii teologice de pe lâng? episcopiile din Cluj ?i Oradea. În anul ?colar 1940/1941 num?rul studen?ilor români era doar de 101, reducându-se în anul urm?tor la 70-80. Aceasta în condi?iile în care în perioada interbelic?, în anul 1934/1935, num?rul studen?ilor maghiari care frecventau cursurile Universit??ii din Cluj se ridica la 1.127 (25,38%) din num?rul total al studen?ilor (4.445). Aceea?i politic? a fost promovat? ?i fa?? de elevii evrei. Aceast? realitate tragic? rezult? ?i din rapoartele întocmite de c?tre Comisia mixt? germano-italian?. În ceea ce prive?te biserica, în perioada septembrie 1940-februarie 1941 au fost d?râmate numeroase biserici, între care cele din Vârghi?, Sîn Martin, Raco?ul de Sus, Bibor?eni, Boro?neul Mare, Cr?ciunei, C?peni, Mere?ti, Borsec etc. Concomitent, zeci de alte biserici au fost deteriorate, devastate sau pâng?rite, altele închise sau desfiin?ate, iar preo?ii maltrata?i sau expulza?i.

Externimarea evreilor din Ardealul ocupat

O situa?ie tragic? au preg?tit ungurii ?i popula?iei evreie?ti din teritoriul cotropit, în special dup? ocuparea Ungariei de c?tre Germania, la 19 martie 1944. Dup? ce au fost interna?i în ghetouri, evreii au fost deporta?i în lag?rele de exterminare, unde au fost uci?i peste 140.000. Din totalul celor 166 601 evrei existen?i în teritoriul românesc ocupat de Ungaria au mai supravie?uit doar 25 - 26.000, adic? circa 15%. „Este o realitate trist?, dar acesta este asdev?rul - sublinia Oliver Lustig, unul dintre supravie?uitorii holocaustului -, c? deportarea evreilor din Ungaria horthist? a fost cea mai dur? ?i mai inuman?, cea mai radical?, ?i s-a derulat într-un ritm rapid, f?r? precedent, f?când imposibil? orice încercare de salvare. ?i n-a fost vorba doar de o colaborare. Întreaga ac?iune – de la arestarea ?i internarea în ghetouri ?i pân? la internarea în ghetouri ?i pân? la îmbarcarea în vagoane cu destina?ia Birkenau-Auschwitz, inclusiv paza trenurilor pân? la grani?? - a fost organizzat? ?i înf?ptuit? de autorit??ile horthyste”.  

Reac?ia guvernului român

În fa?a acestui val de represiuni, guvernul român a protestat ?i a cerut (7 octombrie 1940) trimiterea unei Comisii mixte germano-italiene pentru a constata agresiunea continu? la care erau supu?i românii. Constituit? în a doua jum?tate a lunii octombrie 1940, Comisia (pe lâng? care erau ata?a?i ofi?eri din partea statelor majore ale armatei române ?i armatei ungare) a ac?ionat cu intermiten?e, de o parte ?i de alta a liniei de demarca?ie, studiind ?i înregistrând doar faptele petrecute ?i reclamate, f?r? a avea ?i competen?a de a lua m?suri pentru curmarea lor. Declarându-se nemul?umit de activitatea acestor comisii, Ion Antonescu se adresa astfel lui Wilhelm Keitel, la 25 septermbrie 1943: „Nu am primit niciun ajutaor de la acea comisie în str?duin?a noastr? de a stabili lini?tea pe sângeroasa ran? ce o constituie actuala frontier? a Transilvaniei. Delegatul german nu avea nici o putere de interven?ie, iar cel italian s-a sustras de la anchete ori de câte ori a fost posibil.[12] Ca urmare, prin numeroase memorandum-uri adresate guvernelor german ?i italian, Executivul de la Bucure?ti a cerut s? se pun? cap?t tratamentului inuman aplicat de autorit??ile ungare popula?iei române?ti din Transilvania ocupat?. În acest sens, Mihai Antonescu, vicepre?edintele consiliului de mini?tri, se adresa astfel lui Joseph Goebels, la 28 noiembrie 1941: „La Viena, domnule ministru ni s-a luat leag?nul românismului, leag?nul istoriei ?i al culturii noastre… Unitatea poporului român a fost sfârtecat?… Privi?i, v? rog, domnule ministru, harta României, privi?i felul în care a fost trasat noul hotar al Transilvaniei. Ve?i recunoa?te c? atât din punct de evedere etnic ?i economic, cât ?i din punct de vedere sstrategic, este vorba de un pumnal înfipt în trupul României”.

Concomitent, pentru a putea face fa?? noilor manifest?ri revizioniste ale guvernului de la Budapesta, care a ini?iat o serie de m?suri politice ?i militare pentru a anexa ?i sudul Transilvaniei, pân? la Carpa?i, guvernul român a dispus adoptarea de m?suri pentru contracararea unei ofensive ungare ?i, apoi, pentru declan?area ofensivei eliberatoare, în vara anului 1944, România dispunând de un plan concret, în parte chiar materializat prin destinarea for?elor ?i mijloacelor pentru eliberarea prin lupt? a teritoriului românesc r?pit de Ungaria în 1940.

----------------------------------------
[1] Arh. M.A.E., fond 71/1939, volumul 45, f. 102-1103.
[2] Arh. M.A.E., fond Transilvania, 1941, vol. 65, f. 242.
[3] Arhivele Na?ionale, fond P.C.M, Secretariatul de Stat al Na?ionalit??ilor, Serviciul Studii ?i Documentare, dosar nr. 9, f. 179-186.
[4] Pe larg: Teroarea horthysto-fascist? în nord-vestul Roniei, septembrie 1940-octombrie 1944, Bucure?ti, 1985, p.39.
[5] „Voin?a Transilvaniei” din 10 octombrie 1944.
[6] Milton G. Lehrer, Ardealul p?mânt românesc, Editura ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, Bucure?ti, 1989, p. 369-370.
[7] Gyorgy Ferencz, Golgota în Transilvania, 1941, p. 6-8.
[8] Arh. M.A.E., fond 71/1939, vol. 199, f. 205.
[9] Arhivele Na?ionale, fond P.C.M., dosar nr. 677/1943/1944, f. 64-65.
[10] Arh. Statului Baia Mare, fond Inspectoratul geologic minier, Combinatul minier, Buletine statistice Anuale, 1941-1944.
[11] Un iug?r cadastral era echivalent cu 0,56 ha.
[12] Arhivele Na?ionale, fond P.C.M., Cabinet, dosar nr. 131/1941,
footer