Revista Art-emis
Dictatul de la Viena - 30 august 1940 (2) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 31 August 2014 20:54

30 august 1940 Diktatul de la Viena, art-emisÎn dup?-amiaza zilei de 29 august, la Viena, Joackim von Ribbentrop a propus lui Mihail Manoilescu s? accepte arbitrajul puterilor Axei, procedur? nesolicitat? de guvernul român, dup? care, în termeni „impresionan?i de ap?sa?i”a vorbit de „atacul concomitent” al Rusiei ?i al Ungariei ca de „un lucru ce ar fi în?eles între ace?tia” ?i a atras aten?ia c? dac? regele Carol al II-lea „ar fi r?u sf?tuit ?i nu ar primi acest arbitraj, atunci ar fi în câteva zile sfâr?itul României”. Apoi a precizat ca guvernul român s? nu interpreteze acest lucru ca pe „un bluf, pentru c? Führerul nu face bluf”. La rându-i, Galeazzo Ciano a precizat ?i el c? a fost împuternicit de Benito Mussolini s? fac? cunoscut c? dac? România nu ar accepta arbitrajul atunci va fi socotit? printre „du?manii” Axei. Constituiau toate acestea amenin??ri directe, a?a cum a fost ?i declara?ia f?cut? de Wilhelm Fabricius lui Valer Pop c? în caz de r?zboi Germania ?i Italia urmau s? fie de partea Ungariei. Dup? ce Mihail Manoilescu a respins înc? odat? ideea arbitrajului, Joackim von Ribentrop a replicat c? solu?ia la care trebuia s? se ajung? trebuia s? fie „o sintez? între principiul teritorial ?i principiul etnic” ?i a precizat c? teritoriul ce trebuia cedat de c?tre România se situa între 68.000 kmp cât a cerut Ungaria ?i 25.000 kmp cât a oferit România. La precizarea ministrului român al Afacerilor Str?ine c? „noi n-am vorbit niciodat? de a?a ceva”, omologul german a spus c? „în caz contrar ve?i face r?zboi ?i ve?i pierde toat? Transilvania”.[3] În final, a?a cum avea s? precizeze ami târziu Mihail Manoileascu „arbitrii” au pus urm?toarea alternativ?: „Sau primim arbitrajul ast?zi, sau cel mai târziu în cursul nop?ii, a?a ca mâine s? se poat? da hot?rârea ?i în cazul acesta ne vom bucura de garan?ia absolut? a puterilor Axei pentru integritatea României împotriva tuturor, chiar ?i la R?s?rit, sau dac? nu primim, vom fi mâine ataca?i de Ungaria ?i Rusia ?i va fi sfâr?itul României”.

Într-un asemenea context, la Bucure?ti, Consiliul de Coroan?, întrunit dup? miezul nop?ii, a decis cu 21 de voturi acceptarea „arbitrajului”[4], în realitate a dictatului puterilor Axei, decizia fiind comunicat? la Viena, la ora 3,50. Ce a urmat a fost o simpl? formalitate. Delega?iilor român? ?i ungar? le-a a fost prezentat textul documentului de „arbitraj” ?i harta care delimita teritoriul român care fusese oferit Ungariei, prin presiune ?i dictat, Ungariei.[5] Documentul impus mai preciza: delimitarea, la teren a viitoarei „frontiere” era încredin?at? unei comisii româno-ungare; teritoriul oferit Ungariei urma s? fie evacuat de c?tre trupele române într-un termen de 14 zile ?i predat „în starea de ordine cuvenit?”, etapele evacu?rii ?i ocup?rii etc. urmând a fi stabilite de c?tre o comisie româno-ungar? ?i a se desf??ura în „perfect? lini?te ?i ordine” sub atenta supravegherea celor dou? guverne; to?i cet??enii români afla?i în teritoriul „cedat” urmau s? dobândeasc? de drept cet??enia ungar?, ei putând opta în 6 luni pentru cet??enia român? ?i s? revin? apoi în România într-un an, luând asupra lor averea mobil? ?i putând s? lichideze averea imobiliar? p?strând sumele rezultate. În situa?ia în care nu puteau s?-?i lichideze averea imobil? urmau s? fie desp?gubi?i de c?tre Ungaria; cet??enii români de etnie maghiar?, care nu locuiau în teritoriul ,,cedat”, puteau s? opteze pentru cet??enia maghiar? în 6 luni, urmând a beneficia de acelea?i situa?ia ca ?i cet??enii de etnie român? din situa?ia expus? mai sus; problemele ap?rute în executarea prevederilor „arbitrajului” urmau s? fie solu?ionate direct de c?tre guvernele român ?i ungar, în caz de dezacord asupra vreunei chestiuni aceasta urmând a fi supus? guvernelor german ?i italian care vor adopta „decizii definitive”. Cu acela?i prilej guvernele german ?i italian au garantat „inviolabilitatea ?i integritatea” statului român r??luit.

În realitate, la fel ca raptul sovietic din iunie-iulie 1940, raptul ungar din 30 august 1940 a avut consecin?e extrem de grave pentru ?ar?, Ungaria ocupând 43 492 kmp (conform statisticilor oficiale ungare), care includeau 1 380 de localit??i, între care 22 de ora?e. Linia vremelic? de demarca?ie impus? la Viena a afectat grav unitatea geografic? a teritoriului românesc situat la nord de Carpa?ii Meridionali ?i în vestul ??rii, p?trunzând ca un pumnal împlântat în îns??i inima României pân? aproape de Bra?ov. Ea t?ia c?ile ferate ?i celelalte c?i de comunica?ie, separa ora?ele industriale de zonele de materii prime, condamnând la izolare ?i decaden?? economic? atât partea de sud, cât ?i pe cea de nord a Transilvaniei. În ceea ce prive?te popula?ia, 2.628.238 de locuitori au fost încorpora?i Ungariei. Dintre ace?tia 1.321.581 erau români (50,39%, 976 956 erau maghiari (37,05%) ?i 329 701 alte na?ionalit??i (12,56%).[6] În pofida mutil?rii geografice a teritoriului românesc, „demn? - a?a cum preciza Milton Lehrer - cel mult de mâna brutal? a unui m?celar”, autorii dictatului nu au putut s? „decupeze” din trupul Transilvaniei o regiune în care elementul românesc s? nu fie majoritar. Pentru a încorpora la Ungaria 976.956 de cet??eni de na?ionalitate maghiar?, au trebuit s? intre sub ocupa?ie ungar? 1.321.581 de români. În afara marilor daune provocate economiei na?ionale (suprafa?a ocupat? de Ungaria a inclus 594 de întreprinderi mari, minele de aur, argint, cupru, c?rbune, bauxit? etc., care includeau 40% din rezervele de aur), a fost afectat? grav ?i capacitatea de ap?rare a ??rii, în teritoriul ocupat aflându-se fortifica?iile din partea de vest a ??rii, cu importanta zon? a „Por?ii Some?ului”, trupele ungare ajungând astfel la doar câ?iva kilometri de Bra?ov ?i de principala trec?toare montan? de la Predeal, în apropierea cooronamentului Carpa?ilor Meridionali. Importante au fost ?i valorile spirituale, culturale ?i ?tiin?ifice pierdute. ?i mai mare a fost suferin?a românilor r?ma?i în teritoriul ocupat, care au trebuit suporte asuprirea str?in?, datorit? regimului extrem de dur aplicat de c?tre ocupan?i[7], din Transilvania refugiindu-se 221.697 de români (pân? la 1 aprilie 1944).  

Aflând prin radio con?inutul dictatului de la Viena, zeci de mii de cet??eni români au ie?it pe str?zi scandând: „Nici un petic de p?mânt!”, „Vrem s? murim ap?rându-ne fruntariile, onoarea ?i demnitatea na?ional?!”, „„Ardealul s? nu fie ciuntit!” etc. Pentru a preveni eventualitatea ca nemul?umirea popula?iei ?i militarilor s? nu degenereze, generalul Gheorghe Mihail, ?eful Marelui Stat Major, a emis un ordin general prin care a cerut ca fiecare român s? în?eleag? c? „via?a ?i istoria neamului românesc nu se termin? la aceste zile”, c? pentru moment „trebuie s? ne resemn?m ?i s? a?tept?m cu lini?te ?i încredere destinele neamului”. Ca ?ef al Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail (?i celelalte oficialit??i politice ?i militare) trebuiau s? adopte o atitudine ferm?, de respingere hot?rât? a dictatului ?i s? conduc? trupele în lupta dreapt? pentru ap?rarea p?mântului str?bun, nu s? adopte o atitudine capitulard? ?i împ?ciuitorist?.

Al?turi de dezam?girea profund? în fa?a numeroaselor ced?ri ale guvernan?ilor, românii ?i-au exprimat ?i speran?a reîntregirii. Dup? ce considera c? „prin fraud? ?i prin surprindere ca de tâlhari în miez de codru a fost vremelnic ucis? România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler ?i Mussolini, prin uneltele lor Ribbentrop ?i Ciano”, Raoul V. Bossy, ministrul român la Roma, ad?uga: „Dar nu este adev?rat! Ea n-a murit Mai falnic? ?i mai m?rea?? ca oricând ea va învia ca Mântuitorul. ?i tot ce s-a petrecut azi nu va fi decât un vis urât. C?ci Dumnezeu e ve?nic ?i peste chinuri vremelnice, menite a purifica neamul nostru, ne va da dreptate care este a Lui ?i pentru care sânger?m din mo?i str?mo?i. Tr?iasc? România Mare!”. La rându-i, Emil Isac îndemna în „Universul”: „N-ave?i team? fra?ii mei, n-ave?i team? copii, care râde?i a?a cum v-au înv??at str?mo?ii vo?tri, n-ave?i team? fecioarelor, care în p?rul vostru purta?i ?i azi cea mai ferm?c?toare floare - busuiocul, n-ave?i team? bunici dulci ?i mo?negi ?ugube?i, care în pâinea stri?ei voastre ave?i dospit? ?i azi credin?a din trecutul trecuturilor neînvinse; neamul nostru n-a murit niciodat? ?i nu se vor r?sturna de spaim? turlele, c?ci noi, ardelenii, suntem români, am fost ?i r?mânem români, c?ci ne-au n?scut p?rin?ii no?tri ca pe buzele nostre s? nu înghe?e niciodat? cântecul, oricâte furtuni cu grindin? ne-ar r?sturna z?plazurile înflorite... Ardealul î?i iube?te mama ?i nu vrea o alta, vitreg?, c?ci noi nu vrem decât s? fim copiii mamei noastre ?i p?rin?ii str?ini nu ne vor îndulci niciodat?”.

Pân? la reîntregirea p?mântului str?bun r?pit prin dictatul de la Viena aveau s? treac? îns? patru ani, timp în care românii r?ma?i în teritoriul ocupat de Ungaria aveau s? tr?iasc? un adev?rat calvar.

Grafica - Ion M?ld?rescu

----------------------------------------

[3] Eroarea lui Joackim von Ribbentrop privind suprafa?a de teritoriu (25 000 kmp) pe care ar fi fost dispus guvernul român s? o cedea a fost recunoscut? de Wilhelm Fabricius în cursul nop?ii.
[4] Împotriva dictatului s-au pronun?at C.I.C.Br?tianu, Ion Mihalache, Mihail Popovici, Victor Iamandi, Victor Antonescu, A.C.Cuza, Arthur V?itoianu, dr. Constantin Angelescu, Silviu Dragomir, mitropolitul Nicolae B?lan.
[5] În momentul în care a v?zut traseul noii linii de demarca?ie româno-ungare, Mihail Manoilescu ?i-a pierdut con?tiin?a. Apoi a semnat documentul, f?r? s?-i mai citeasc? con?inutul.
[6] Arhivele Na?ionale, fond PCM, dosar nr. 677/1945, f. 79.
[7] Pe larg: Gheorghe I. Bodea, Vasile T. Suciu, Ilie I.Pu?ca? I., Administra?ia militar? fascist? în nord-vestul României, septembrie-noiembrie 1940, Cluj-Napoca, 1998; Locotenent-colonel Alesandru Du?u, Constantin Botoran, Mihai Retegan, Transilvania în evolu?ia rela?iilor româno-ungare, Bucure?ti, Editura Militar?, 1993.
footer