Revista Art-emis
30 august 1940, Diktatul de la Viena (1) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Miercuri, 27 August 2014 14:50

Diktatul de la Viena - 30 august 1940, art-emisÎn vara anului 1940, la scurt timp dup? înfrângerea Fran?ei, România s-a aflat într-o situa?ie extrem de dificil?, pierzând într-un timp extrem de scurt circa 100 000 kmp ?i 7.000.000 de locuitori, care au intrat, prin presiune ?i dictat, în componen?a Uniunii Sovietice, Ungariei ?i Bulgariei.[1] În urma ultimatumurilor din iunie 1940, Uniunea Sovietic? a anexat 44.442 kmp ?i 3.190.000 de locuitori în Basarabia ?i 5 220 kmp ?i 596 000 de locuitori în nordul Bucovinei. Prin dictatul de la Viena, Ungaria a ocupat 43 492 kmp ?i 2 628 238 locuitori, în timp ce prin tratatul de la Craiova Bulgaria a încorporat un teritoriu cu o suprafa?? de 7.142 kmp ?i 412.105 locuitori. Aceasta, în pofida faptului c? în perioada interbelic? diploma?ia român?, urm?rind men?inerea integrit??ii, independen?ei ?i suveranit??ii statului na?ional unitar, a promovat o politic? de pace ?i prietenie cu toate statele vecine, neridicând vreodat? vreo preten?ie teritorial? fa?? de acestea.[2] Politica revizionist? a Ungariei a fost declan?at? cu mult timp înainte de dictatul de la Viena, guvernul de la Budapesta refuzând, înc? din 1918, s? recunoasc? unirea Transilvaniei cu România. La 27 iunie 1940, în încercarea de a evita un atac din partea Ungariei ?i Bulgariei, Carol al II-lea a cerut Germaniei s? exercite „o influen?? moderatoare” asupra acestora. La rându-i, ambasadorul ungar la Berlin a înaintat (în aceea?i zi) lui Ernst Woermann, director ministerial la Departamentul politic al Ministerului de Externe german, un Memorandum în care se ar?ta c? în condi?iile în care România ar fi f?cut concesii teritoriale Uniunii Sovietice, guvernul ungar considera acest lucru drept „o discriminare flagrant? împotriva Ungariei a c?rui efect pentru opinia public? va duce chiar la consecin?e imprevizibile”. În pofida sfatului oferit de Joackim von Ribbentrop, ministrul de Externe german, de a p?stra pacea”, guvernul ungar a decis mobilizarea general? ?i a sporit for?ele concentrate la frontiera cu România.

La 4 iulie 1940, dup? ce Uniunea Sovietic? a ocupat Basarabia ?i partea de nord a Bucovinei, Hitler a sugerat lui Carol al II-lea s? înceap? negocieri cu Ungaria ?i Bulgaria în problema revizuirilor teritoriale”. R?spunzând Führer-ului (6 iulie 1940), regele Carol al II-lea a ar?tat c? era de acord cu ini?ierea negocierilor”cu guvernele ungar ?i bulgar, pronun?ându-se pentru o str?mutare reciproc? extensiv? de popula?ii”, pe principiul etnic, în condi?ii bine determinate. Nemul?umit de acest r?spuns, Hitler a replicat dur (15 iulie), f?când cunoscut c? orice încercare de a evita pericolele” care planau asupra României prinmanevre tactice de orice fel” era sortit? e?ecului. Mai devreme sau mai târziu - preciza cancelarul german -, ?i probabil într-un timp foarte scurt, rezultatul ar putea fi chiar distrugerea României”. Recomandând împ?carea de bun? credin??” cu Ungaria ?i Bulgaria, el afirma apoi c? o revizuire a devenit inevitabil?” ?i a atras aten?ia c? în caz de refuz Germnaia nu va mai manifesta nici un interes fa?? de dezvoltarea ulterioar? a evenimentelor din sud-estul Europei”. R?spunsul lui Carol al II-lea, ?i implicit al guvernului român, a fost transmis la 26 iulie 1940, cu prilejul vizitei pe care Ion Gigurtu, primul-ministru român, ?i Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Str?ine, au f?cut-o în Germania. Cu acel prilej regele sugera, în scrisoarea adresat? Führer-ului, c? reglementarea diferendelor dintre România, Ungaria ?i Bulgaria trebuia s? se fac? simultan cu toate celelalte aranjamente ce sunt în perspectiv? în estul european ?i care sunt destinate, în concep?ia Axei, s? realizeze un echilibru mai drept ?i mai durabil în aceast? parte a lumii”. Considerând c? în abordarea acestor probleme trebuia s? predomine punctul de vedere al drept??ii fiec?rui popor”, Carol al II-lea a f?cut cunoscut c? România nu se putea abate nici o clip? de la principiul etnic”, care putea fi solu?ionat, în mare m?sur?, prin schimburi de popula?ie”, în acest scop fiind necesar? interven?ia”permanent? a puterilor Axei ?i nu arbitrajul” acestora pe care guvernul român nu-l dorea. Conform Notei întocmit? de Paul Schmidt, translatorul lui Hitler, presta?ia celor doi demnitari români în discu?ia avut? cu Hitler a fost lamentabil?, Ion Gigurtu declarând c? România era preg?tit? pentru concesii”, c? guvernul roman spera ca cei doi vecini revizioni?i s? fie rezonabili ?i s?-?i formuleze preten?iile în ni?te limite care s? permit? ob?inerea unei st?ri de pace în Balcani”. Întrebat ce suprafa?? era preg?titguvernul român s? cedeze Ungariei, Ion Gigurtu a f?cu cunoscut? cifra de 14.000 kmp, ca ?i când ace?tia nu erau p?mânt românesc.

Percepând adev?ratul sens al mesajului german, Carol al II-lea a decis (3 august) s? înceap? negocierile cu Budapesta, pornind de la principiul c? nu se va admite o eventual? modificare a situa?iei actuale decât bazat? pe principiul unui schimb de popula?ie, în baza c?ruia nici un român nu ar urma s? treac? sub st?pânirea ungureasc?”. În aceea?i zi îns? Teleki Pál a înaintat un Pro-Memoria” lui Benito Mussolini prin care f?cea cunoscut c? Ungaria respingea ideea oric?rui schimb de popula?ie cu România ?i cerea sprijin italian pentru anexarea întregii Transilvanii ?i stabilirea frontierei dintre România ?i Ungaria pe întregul arc carpatic”.Grani?a Carpa?ilor - mai men?iona primul-ministru ungar, ca ?i cum s-ar fi referit la cursul Tisei - este de neschimbat”. O s?pt?mân? mai târziu, Horty Miklos avea s? declare ?i el lui Hitler: St?pânirea Carpa?ilor este pentru noi o problem? vital?”. ?tiind precis ce dorea ?i urm?rind cu fermitate îndeplinirea obiectivelor, guvernul de la Budapesta a declarat c? rela?iile cu guvernul roman nu erau de natur? minoritar?” ci teritorial?” ?i a respins de la început ideea schimbului de popula?ie, cu care s-a am?git o vreme guvernul roman. Concomitent, diploma?ia ungar? a acreditat ideea c? în rela?iile cu românii nu se putea discuta decât prin for??”.Acest lucru a reie?it cu claritate ?i din Aide-Mémoire”-ul înaintat guvernului român, la 10 august 1940 (întocmit ?i datat îns? 7 august aceal?i an), în timpul vizitei de la Budapesta a lui Raoul Bossy, plin de neadev?ruri istorice ?i jignitor la adresa României, prin care se ar?ta c? nu va fi pace ?i în?elegere sincer? între Ungaria ?i România f?r? rezolvarea problemelor teritoriale”. În acest sens Ungaria era dispus? s? fac? sacrificii foarte serioase”?i s? accepte apoi ideea schimbului de popula?ie”: ungurii ?i românii (de pe întregul cuprins al celor dou? state) afla?i în aceast? situa?ie urmând s? fie consulta?i ?i s?-?i exprime dorin?a în care ?ar? doreau s? locuiasc? în continuare.

În documentul similar întocmit în aceea?i zi (10 august 1940), guvernul român a apreciat c? deplasarea de frontier? nu poate fi oportun? decât în m?sura în care poate m?ri spa?iul vital al statelor care au de repatriat în cadrul lor teritorial cona?ionali care s-ar afla în cadrul teritorial al unui alt stat”.Deoarece chiar ?i acestcriteriu favoriza Ungaria, guvernul de la Budapesta l-a acceptat ?i a f?cut cunoscut, a doua zi, c? accept? discu?iile bilaterale. Începute la 16 august 1940, la Turnu Severin, tratativele româno-ungare au intrat în impas de la început deoarece, Hory András, ?eful delega?iei ungare, a prezentat un alt Aide-Mémoire prin care guvernul ungar propunea o împ?r?ire a teritoriului în litigiu”, Ungariei urmând s?-i revin?, conform h?r?ii anexate, 69.000 kmp (trei p?trimi din Transilvania) locui?i de 3.900.000 de locuitori, din care 2.200.000 erau români. Respingând aceast? nebuneasc?” (dup? Mihail Manoilescu) propunere ungar?, Valer Pop, ?eful delega?iei române a propus întreruperea discu?iilor pân? la 19 august. La reluarea acestora a f?cut cunoscut c? memoriul ungar din 16 august dovedea incompatibilitatea total?” a concep?iei ungare cu cea român?, c? propunerea ungar? viza o frontier? ,,cu totul arbitrar?”, care nu decurgea ,,din nici un principiu”. Considerând cererea ungar? ca fiind ,,exorbitant?”, ?eful delega?iei românea sus?inut principiul schimbului de popula?ie”. La reluare, Hory András a sus?inut punctul de vedere al guvernului ungar, declarând c? f?r? modificarea frontierei orice discu?ie ar fi lipsit? de elementele indispensabile unei negocieri utile ?i serioase”. În replic? Valer Pop a reafirmat c? dac? guvernul ungar dorea repatrierea ungurilor din Ardeal” discu?iile puteau continua. Altfel, nu, c?ci cât? vreme exist? o Românie ?i o armat? român? tezele teritoriale nu se discut? ?i nici p?mânt românesc nu se cedeaz?. Jamais, á tout jamais”. La încercarea lui Hory András de a se discuta cel pu?in asupra teritoriului locuit de secui, ?eful delega?iei române a declarat c? ?i aceasta face parte în mod organic din p?mântul românesc ?i asupra ced?rii lui nu se poate nici negocia, nici ajunge la un accord, niciodat?”. Dac? îns? Budapesta dorea s?-i aib? pe secui putea s?-i includ? în problema schimbului de popula?ie. Insistând asupra modific?rii frontierei româno-ungare, ?eful delega?iei ungare a rugat, înainte de a se deplasa la Budapesta pentru informarea guvernului s?u, s? i se dea cel pu?in o vag? imagine”asupra noului contur al acesteia în urma schimbului de popula?ie. I s-a r?spuns c? acest lucru se putea ?ti în mai pu?in de 24 de ore” dup? ce Ungaria va accepta definitiv principiul etnic ?i va face cunoscut num?rul de unguri pe care dorea s?-i primeasc? din Ardeal.

Revenit la Bucure?ti, ministrul plenipoten?ial german a declarat lui Valer Pop ?i Mihail Manoilescu, la 23 august, c? pentru România existau doar dou? solu?ii: una minimal? - cedarea a circa 21.000 kmp (f?r? jude?ul Arad), alta maximal? - circa 27.000 kmp (cu jude?ul Arad). Românii au r?spuns c? ambele solu?ii erau exagerate. În aceea?i zi, la Belgrad, ministrul plenipoten?ial ungar a întrebat direct dac? Budapesta putea conta pe neutralitatea binevoitoare a Iugoslaviei în cazul unui conflict armat cu România. Întors ?i el de la Budapesta, Hory András a f?cut cunoscut, la 24 august, la Turnu Severin, lui Valer Pop c? guvernul ungar nu vrea, nici nu poate face s? emigreze secuii de la vetrele lor, niciodat? ?i sub nici o condi?ie”. Apoi a întrebat, tran?ant, dac? România dore?te sau nu s? desemneze teritoriile pe care este gata a le retrocede Ungariei”, în caz de refuz negocierile nemaiavându-?i rostul. La fel de ferm a fost ?i r?spunsul lui Valer Pop, care a declarat, în conformitate cu decizia Consiliului de Coroan? din 23 august: Nu putem lua în considera?ie, nici ast?zi ?i nici în viitor, propuneri care trec sub st?pânire str?in? chiar ?i numai un singur român”. Încercând s? ob?in? continuarea discu?iilor, minstrul român de Externe a cerut lui Valer Pop s? fie mai conciliant ?i s? comunice lui Hory András c? în curând partea român? va prezenta propuneri concrete ?i în ceea ce privea teritoriul ce urma s? fie cedat. Dup? mai multe discu?ii, în contradictoriu, Mihail Manoilescu a acceptat punctul de vedere sus?inut de Valer Pop în discu?iile cu Hory András. Totu?i, cu prilejul reîntâlnirii dintre cei doi negociatori, Valer Pop a formulat o nou? propunere româneasc?, în urm?torii termeni: „Guvernul român este dispus a face o propunere înso?it? de o hart?, cu indicarea frontierei rezultând din aplicarea schimbului de popula?ie pentru to?i ungurii din Ardeal, în afar? de secui. Întinderea teritorial? a propunerii României este în mod absolut condi?ionat? de efectiva deplasare a acestor unguri din Ardeal, f?r? de care contrapropunerea noastr? nu are nici un sens ?i nici o valabilitate”. În final, la dorin?a delegatului ungar, discu?iile au fost declarate închise, cele dou? delega?ii p?r?sind în cursul nop?ii de 24 spre 25 august ora?ul Turnu Severin.

Preocupat îns? de cursul pe care urma s?-l ia „controversa”româno-german? ?i dorind „s? evite cu orice pre? o criz? în Balcani”, Joackim von Ribbentrop a propus lui Galeazzo Ciano, la 26 august, s? fie convoca?i la Viena mini?tri de Externe român ?i ungar, unde s? li se dea „sfaturile amicale” ale Axei în vederea g?sirii unei solu?ii. Diplomatul german a mai precizat c? oferta trebuia înso?it? ?i de un „avertisment” în sensul c? „cel care nu accept? sfatul ia asupra sa întreaga responsabilitate a consecin?elor viitoare”. Cunoscând interesul Germaniei pentru men?inerea lini?tii în estul Europei ?i dându-?i seama c? preten?iile Budapestei nu se puteau realiza decât printr-un arbitraj (în realitate, dictat) al puterilor Axei, Ungaria a recurs la ?antaj l?sând s? se în?eleag? c? va ataca România. Pentru a incita spiritele, avioane ungare au zburat deasupra teritoriului românesc pân? la Bra?ov. Concomitent, convocat de urgen?? în Germania, la 27 august, Wilhelm Fabricius a indicat lui Joackim von Ribbentrop o linie de demarca?ie româno-ungar? prin care România pierdea unele regiuni de la grani?a vestic?. Considerând c? teritoriul oferit Ungariei era prea mic, ministrul de Externe german a ad?ugat ?i ora?ul Cluj, dup? care Carl Clodius a plusat pentru Ungaria reu?ind s?-?i conving? interlocutorii c? ?i regiunea secuiasc? trebuia „s? apar?in? neap?rat Ungariei”. Punând pe prim plan interesele germane, Hitler avea s? decid?, în final, c? noua linie de demarca?ie româno-ungar? trebuia s? asigure st?pânirea (prin intermediul Ungariei) a crestelor Carpa?ilor Orientali, p?trunderea pân? în apropiere de Bra?ov pentru a „proteja” zona petrolifer?. Concomitent, Ungaria ?i România trebuiau dezbinate în a?a fel încât s? fie ?inute ca „dou? buc??i de fier incandescente ?i de a le modela în interesul Germaniei”, a?a cum avea s? recunoasc? ?i Joackim von Ribbentrop. În acest scop s-a decis s? nu se poarte discu?ii cu nici una dintre cele dou? delega?ii, ci „la un moment dat” s? li se supun? „o hart? comun? germano-italian?”cu linia de demarca?ie, care „s? nu mai constituie un subiect de discu?ie”.Odat? stabilit? procedura, cei doi mini?tri de Externe ai Axei au împachetat harta ?i s-au deplasat în seara zilei, cu avionul, spre Viena. Pentru a se evita orice surpriz?, Germania a intensificat preg?tirile militare, Înaltul comandament al Wehrmacht-ului ordonând, în conformitate cu directivele date de Hitler la 26 august, ca în trei zile s? fie preg?tite patru divizii blindate, dou? divizii motorizate, unit??i de para?uti?ti ?i trupe aeropurtate pentru a ocupa zona petrolifer? de la Ploie?ti.

În aceea?i zi (27 august), ministrul român de Externe a fost invitat s? participe, la 29 septembrie, la Viena, la „o convorbire” asupra rela?iilor româno-ungare, pentru aceasta trebuind s? fie îns?rcinat cu depline puteri. Convins c? în Capitala Austriei urmau s? aib? loc negocieri, Carol al II-lea a cerut delega?iei române s? ac?ioneze pentru aplicarea principiului etnic ?i a schimbului de popula?ie, luând în calcul ?i limitele eventualei ced?ri teritoriale: între 10.000 ?i 18.000 kmp.

- Va urma -

Grafica - Ion M?ld?rescu

----------------------------------------

[1] Pe larg: Alesandru Du?u, Maria Ignat, 1940. Drama României. Rapt ?i umilin??, Bucure?ti, 2000; Giurc? Ion, Drama României Mari, Bucure?ti, 2000; Mu?at Mircea, Ardeleanu Ion, Drama României Mari, Bucure?ti, 1992. Vezi ?i Alesandru Du?u, Modificarea statu-quo-ului teritorial european. 1938-1941. Preliminarii, con?inut ?i consecin?e, Bucure?ti, 2005.

[2] Pe larg: Moisuc Viorica, Premisele izol?rii politice a României, 1919-1940, Bucure?ti, 1991; Ioan Talpe?, Diploma?ie ?i ap?rare. Coordonate ale politicii externe române?ti, 1933-1939, Bucure?ti, 1988; Mihai Retegan, În balan?a for?elor. Alian?ele militare române?ti interbelice, Bucure?ti, 1997.

footer