Revista Art-emis
Fortareaţa lui Gerstenberg (1) PDF Imprimare Email
Laurenţiu Dologa   
Miercuri, 06 August 2014 20:16

Ploiesti 1943, art-emisPe 1 august 1943, cerul de deasupra Ploieştiului s-a întunecat. În acea zi s-a petrecut cel mai violent bombardament de aviaţie al unui oraş românesc de la intrarea ţării noastre în Al Doilea Război Mondial. Circa două sute de bombardiere B-24 Liberator s-au năpustit asupra rafinăriilor ploieștene, după săptămâni de pregătiri în deșerturile libiene. Însă, nimic nu i-a putut pregăti pe aviatorii americani pentru cuibul de viespi ce l-au răscolit într-unul din cele mai bine aparate orașe ale Europei. Cât timp alianță României cu Germania a fost în plină desfășurare, livrările de petrol românești au satisfăcut o treime din necesarul armatei germane. Importantă vitală a instalațiilor petroliere concentrate în jurul Ploieștiului, împreună cu cele din Brazi și Campina a fost recunoscută la cel mai înalt nivel de liderii aliați și în consecință, s-a hotărât în timpul Conferinței de la Casablanca, în ianuarie 1943, să se încerce un raid împotrivă principalelor rafinării românești. Nu era primul. În lunile care au urmat intrării României în război, bombardierele britanice au atacat rafinăriile, însă numărul lor limitat a împiedicat producerea unor daune considerabile. Cel mai important, petrecut la 14 iulie 1941, este întreprins de numai șase bombardiere. Încă un an va mai trece până când Ploieștiul va fi țintă altor atacuri, dar de această data ele vor fi ale americanilor. La 12 iunie 1942, treisprezece bombardiere au lovit rafinăria Astra Română, în același timp marcând și prima operațiune militară a aviației Statelor Unite împotrivă unui obiectiv european. După câteva luni, în septembrie, bombardiere ale Uniunii Sovietice atacă și ele instalațiile petroliere nu doar din Ploiești, ci și din București. În cei doi ani petrecuți de România în tabără Axei, bombardamentele aliate nu au cunoscut un ritm susținut sau dezvoltare, iar la Casablanca este pentru prima data când sunt schițate liniile generale ale unei operațiuni cu țintă neutralizării întregii infrastructuri industriale a Ploieștiului și a altor centre petroliere românești.

Festung Ploiești - Unul din cele mai bine aparate orașe ale Europei

Însărcinat cu protecția acestui punct nevralgic, generalul Gerstenberg nu s-a lăsat înșelat de atacurile răzlețe din ultimii doi ani ale aliaților. Până la urmă, dacă un număr atât de mic de avioane au putut atacă rafinăriile, ce ar împiedică câteva sute să facă același lucru? Și se pregătește. Circa patruzeci dintre bateriile de 88 mm sunt răspândite în jurul Ploieștiului intercalate cu baterii de calibru mai mic, de 20 mm. Nu mai punem la socoteală cuiburile de mitralieră ce împânzeau orașul. În total erau 15 baterii românești cu 68 de tunuri de 88 mm împreună cu 6 baterii cu 78 de tunuri de 20 mm. Bateriile germane erau în număr de 21, cu 96 de tunuri de 88 mm și încă 10 cu 123 de tunuri de 20 mm. Aviația română de vânătoare cuprindeau 6 IAR 80 din Escadrilă 45 a Grupului 4 Vânătoare, 6 Me 110 din Escadrilă 51 Vânătoare noapte, 6 Me 109 G din Escadrilă 53 și 13 IAR 81 ale Escadrilelor 61 și 62 din Grupul 6 Vânătoare. Cea germană o completă pe cea română cu 26 de avioane Me 109 G.

Se vede că, din totalul efectivelor investite în apărarea Ploieștiului, o mare parte erau românești. Sub comandă lui Gerstenberg erau un număr de 25.000 de oameni, concentrați la Ploiești cu încă 11.000 la București. Pentru a coordona acțiunile apărării antiaeriene cu cele ale aviației de vânătoare, generalul german și-a creat și un post de comandă întărit lângă București. El a utilizat extensiv baloane de baraj pentru a împiedică bombardierele să se apropie de țintele lor, iar sistemul sau de apărare este complimentat de o armă cu totul neconvențională: un tren înarmat antiaerian. În același timp, Gerstenberg s-a pregătit și pentru a limită pagubele în cazul unui atac. Cel mai bun exemplu este construcția unei rețele de conducte între principalele rafinării ale Ploieștiului, că în cazul în care una dintre ele era avariată, restul să poată umple golul lăsat. Mai putem menționa și brigadă de cinci sute de pompieri germani special instruiți care se puțeau pune în mișcare de îndată ce izbucnea un incediu. Generalul Gerstenberg reușește în acest fel că în decursul a câtorva luni să transforme Ploieștiul în cel mai bine apărat oraș al Europei, întrecut numai de Berlin și Viena, cu mândrie numit „Festung Ploiești” sau „”Fortăreața Ploiești.

Pregătirile pentru operațiunea „Tidal Wave”

După ce la Casablanca liderii aliați se decid să atace Ploieștiul, povară cuceririi fortăreței pică pe umerii aviației americane. Colonelul Jacob Smart este delegat de generalul Henry H. Arnold, comandantul forțelor aeriene ale Statelor Unite, să pună la punct detaliile operațiunii, cunoscută sub numele de cod „Tidal Wave”. Spre deosebire de doctrina militară a aviației americane, Smart a hotărât să se atace de la mică înălțime, de la nici o sută de metri, șapte obiective din Campina, Ploiești și Brazi. Pentru această misiune sunt selecționate cinci grupuri de bombardament. Două aparțineau Armatei a 9-a Aeriene, iar celelalte trei aparțineau Armatei a 8-a Aeriene. Ultimele trebuiau aduse din Marea Britanie în nordul Africii, de unde operă Armată a 9-a Aeriană și urmau integrate comandei operative a acesteia. Parametrii misiunii cereau apoi că bombardierele să decoleze din Benghazi, să traverseze Mediterană, apoi Balcanii și să treacă în România pe la Bistreţu. Coteau și o luau către Pitești și Târgoviște, unde un grup urmă să se rupă și să o ia către Câmpina, iar restul să coboare înspre Ploiești și să-și atace țintele. În total, în cele peste 11 ore de zbor continuu, urmau să parcurgă circa 3.000 de km, în mare parte deasupra teritoriului inamic, la înălțimi ce variau între 700 și 4.500 de metri, ca în țară să coboare sub 100 de metri. Colonelul spera, în primul rând, că bombardierele sale vor fi mai greu de urmărit de radare, iar în al doilea rând, că un raid de la o așa mică înălțime urmă să producă pagube cât mai însemnate rafinariilor.

Experiență bombardamentelor de înaltă altitudine practicate de aviația americană dovedise în numeroase rânduri cât erau de imprecise. Interesându-se de detaliile misiunii „Tidal Wave”, nici Churchill nu a putut rămâne neimpresionat când a aflat de ceea ce plănuise colonelul Smart. În luna mai, generalul George Marshall, Șeful Statului Major al Armatei și Henry H. Arnold sunt informați că Eisenhower a aprobat misiunea și trec la următoarea etapă. În iunie, grupurile de bombardament se reunesc în Libia, la Benghazi și își încep pregătirile. Întreprind și un bombardament reușit la mică înălțime al orașului Crotona, că un ultim test înaintea operațiunii propriu-zise. Moralul aviatorilor era ajutat și mai mult de rapoartele serviciilor de informații care au apreciat în mod greșit că Ploieștiul este slab apărat și că reacția aviației de vânătoare va lasă de dorit. S-au înșelat cumplit. Pentru piloții americani, ziua atacului va rămâne cunoscută drept „Duminică Neagră”.[1]
----------------------------------------------
footer