Revista Art-emis
24 ianuarie, zi simbolică pentru români PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Luni, 17 Ianuarie 2011 15:26
Alexandru Ioan CuzaAnul acesta se împlinesc 152 de ani de la marele eveniment istoric, de unire a celor două principate române sub sceptrul singurului domnitor român din istoria noastră modernă şi contemporană - colonelul Al.I.Cuza. Se întâmpla la mijlocul secolului al XIX-lea, când în întreaga Europă popoarele conştientizau şi militau cu ardoare pentru înfăptuirea idealurilor şi statelor naţionale. Românii, popor european, nu puteau rămâne în afara acestor patriotice preocupări. Ei şi-au strigat cu ardoare dorinţa înfăptuirii idealului naţional în revoluţiile de la 1848-1849 din toate cele trei principate. Programele revoluţionare româneşti şi n-au fost puţine, îşi propuneau ca principal obiectiv unirea tuturor românilor pe teritoriul vechii Dacii într-un singur stat şi câştigarea independenţei naţionale. E suficient să exemplificăm şi numai cu Proclamaţia de la Blaj, prin care românii transilvăneni se exprimau răspicat: „Noi vrem să ne unim cu Ţara!". Cu toate că Revoluţia română a fost înfrântă prin intervenţia armată a marilor imperii, ideea unităţii nu a putut fi stinsă. Ba dimpotrivă, graţie elitei progresiste a junimii româneşti, flacăra ei a fost intensificată şi numai după un deceniu, parţial unirea a fost înfăptuită".

În timpul domniilor lui Barbu Ştirbei, în Ţara Românească, şi Grigore Ghica în Moldova, domni pământeni instalaţi prin Convenţia de la Balta Liman, care statua viitorul politic al celor două principate sub suzeranitatea Porţii Otomane şi garanţia marilor puteri europene, ideea pătrunde adânc în spirite. Domnii o susţineau. Astfel, Barbu Ştirbei, într-un memoriu din 1855, trimis marelui vizir, spunea: „ Pentru a fi...interpretul credincios al opiniei publice, trebuie să adăugăm că dorinţele unanime ale vlaho-moldovenilor cheamă unirea celor două principate sub un singur cap, chiar dacă acesta ar trebui să fie luat de la una din familiile princiare din străinătate, ceea ce ar cruţa cu adevărat o ţară ce a suferit de încercările alegerilor şi prefacerilor". Iar Grigore Ghica, într-un memoriu trimis Conferinţei de pace de la Paris, la sfârşitul războiului Crimeii (1856), cerea, de asemenea, în chip hotărât, Unirea. Mulţumindu-i pentru acest gest, divanul Moldovei declară: „ Măria ta ai pregătit calea către mântuirea ţării noastre, căci ai sprijinit şi ai pledat înaintea aeropagului european întrunirea Principatelor, principiu de mărire, de mărire, de glorie şi de temeinică aşezare a acestei ţări". Noile divanuri ad-hoc, alese în octombrie 1857, conform Convenţiei de la Paris, pentru a consulta poporul român în legătură cu viitorul său, cereau Porţii Otomane şi Puterilor garante:1.- respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634; 2.- unirea principatelor într-un singur stat cu numele România; 3.- prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării; 4.- neutralitatea Principatelor; 5.-putere legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.

Prin Convenţia prevăzută de Tratatul de la Paris, adevărată constituţie, provizorie pentru principate, încheiat în ziua de 7/19 august 1858, problema principatelor devenită problemă europeană, căpăta în acordul Puterilor garante următoarea rezolvare: Muntenia şi Moldova vor purta numele de Principatele Unite; va exista o Comisie Centrală, cu sediul la Focşani, care va pregăti legile; tot la Focşani, va exista o Curte de Casaţie comună şi armatele vor primi o organizare identică, spre a forma, la nevoie, una singură; în schimb, fiecare ţară va avea domnul său, care va cârmui cu ajutorul miniştrilor şi va exista o adunare legislativă. Prin aceasta Convenţia devenea noua Constituţie. Conform Convenţiei, moldovenii aleg în 5/17 ianuarie pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei. În Muntenia, se vorbea la început de Gheorghe Bibescu şi de Barbu Ştirbei, foşti domni. Învingând elementele conservatoare, reprezentanţii partidei naţionale reuşesc să aleagă ca domn, la 24 ianuarie, tot pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, care a provocat o mare însufleţire în Moldova, Muntenia şi Transilvania, înaintaşii noştri au ştiut să împace textul Convenţiei de la Paris, cu dorinţa ţării întregi. Astfel, lupta pentru unire a înregistrat un succes răsunător, dubla alegere însemnând începutul procesului de construire, pe baze moderne, a statului român.

Sugestivă pentru entuziasmul populaţiei româneşti, după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, este telegrama trimisă de locuitorii judeţului Fălciu:" Fapta pe care Măria-Voastră aţi isprăvit slobozind neamul românesc din boieresc, munca silită...este atât de mare cât nu o poate scrie niminia. Dumnezeul părinţilor noştri păstreze zilele Măriei tale ferice; îl rugăm să ia din zilele noastre şi a copiilor noştri şi să adaoge la ale Măriei Tale, să ne pui la cale până la sfârşit. Rugămu-te dă-ne voie ca de acum înainte să te numim Părintele cel bine Voitor şi slobozitorul neamului Ţărănesc". În conştiinţa românilor din totdeauna şi de pretutindeni, ziua de 24 ianuarie şi personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost şi rămân teme de adevărată înălţare patriotică şi sublimă înfăptuire a idealului de unitate şi stat naţional. footer