Inamicul public numărul 1: Regele trădătorPrin amabilitatea neobositului cercetător al Istoriei contemporane şi recente, colaborator al revistei noastre, domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi veţi avea prilejul să lecturaţi o serie de documente autentice referitoare la acei zbuciumaţi ani în care Regele Mihai şi-a trădat ţara şi poporul al căror suveran era, a arestat comandantul de facto al Oştirii Române şi - în plin conflict militar - l-a predat inamicului. Cum poate fi numită altfel o asemenea cumplită samavolnicie prin care a deschis poarta Ţării în faţa năvălitorilor decât trădare? Despre demnitatea Conducătorului Statului din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi despre gestul fostului ultim rege al României voi da citire, scriitorului Ştefan Dumitrescu: „Mareşalul face parte din şirul mare de Domnitori trădaţi şi asasinaţi ai acestui pământ, începând cu Ciobanul din Mitul Mioriţei, continuând cu Burebista sau Decebal sau Mihai Viteazul, care se repetă. [...] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare. [...] O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”. Din păcate, nici acum situaţia nu diferă prea mult, deşi... România este astăzi „o ţară a tuturor posibilităţilor”, dar nu pentru că ar fi o ţară liberă şi democrată, ci pentru că „aici, fiecare face ce vrea”, susţinând opinia marelui Nicolae Iorga: „...la români, politica se orientează după mirosul de friptură !”.
Ce n-aş da să pot spune altfel? Ce n-aş da să-l pot contrazice pe Ştefan Dumitrescu când afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm valorile”? Să fie acest pământ românesc otrăvit iar neamul blestemat atât de rău încât în „delirul” lui halucinant să-şi ucidă conducătorii? Un răspuns poate fi găsit şi în versurile unui mare poet contemporan: „...Şi din vreme-n vreme/ Practică barbară/ Capul Gintei noastre/ Cade pentru ţară...”
Ce n-aş da să nu pot spune că la noi este raiul refulaţilor de la marginea societăţii şi a trădătorilor de ţară? De ce, pentru simplul motiv că la noi, ca la nimeni, dezertorii, trădătorii de ţară care, fugiţi pe alte meleaguri - unde cândva şi-au primit arginţii vânzării de neam - sunt astăzi reabilitaţi, absolviţi de orice vină, repuşi în drepturi, li se dau gradele şi chiar sunt ridicaţi la rangul de eroi, pe când cei care au slujit ţara cu credinţă sunt trecuţi în categoria criminalilor. Conducătorii postecembrişti ai României, după ce, mai întâi l-au alergat în jurul bătăturii, în cele din urmă l-au pricopsit pe „Regele El-Fugitivo” cu proprietăţi (cândva bunuri ale Coroanei - deci ale unei instituţii, nu bunuri personale), i-au acordat privilegii de fost conducător de stat, pe acela care, la 23 august 1944 şi înfigând cuţitul în spatele aliatului de până atunci.
Este cazul să-i întrebăm pe nemţi de ce au pus, pentru vecie, eticheta de „trădător” pe fruntea României ? Este cazul să-i întrebăm pe cei peste 170.000 de ostaşi români luaţi prizonieri de Armata Roşie „eliberatoare” în intervalul 23 august - 12 septembrie 1944, fără posibilitate de a se apăra, duşi apoi în taigaua siberiană, în minele din Dombas sau risipiţi aiurea, pe teritoriul Uniunii Sovietice, care le-au fost „impresiile de călătorie”? Câţi dintre ei ar mai putea răspunde? Asistăm la o discreditare furibundă a tot ce are tangenţă cu specificul nostru naţional. O aşa zisă elită culturală, cu apetenţe exclusiv internaţionaliste, marcată evident de complexul superiorităţii, se agită şi încearcă, cu obstinaţie, să impună idei şi percepte culese de aiurea, creând artificial contexte aberante, absolut incompatibile cu tradiţiile românilor. Aceşti killeri culturali - denigratori de valori autentice se erijează într-un juriu suprem al istoriei şi spiritualităţii româneşti, cărora urmăreşte să le submineze temeliile, să umbrească, să maculeze marile personalităţi şi să le estompeze creaţiile. (Ion Măldărescu)
În seara zilei de 23 august 1944, după arestarea Mareșalului Ion Antonescu și a Vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, prof. univ. dr. Mihai Antonescu, regele Mihai, a dat o proclamație către țară, înregistrată pe plăci și difuzată la postul de radio român, pe care o redăm:
„Proclamația către țară a Majestății Sale Regelui (Mihai I - n.a.)
Români,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.
Români,
Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.
Români,
Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru. Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii să se strângă în jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de Țară
Români,
Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate. Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominația străină.
Români,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.
Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărâți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.
Mihai”
Această „Proclamație” s-a dovedit a fi mincinoasă, a indus în eroare poporul român, iar urmările au fost catastrofale. Fostul, pe atunci Rege al României a declarat: „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.” Nici Uniunea Sovietică, nici Marea Britanie și nici Statele Unite ale Americii nu au oferit atunci acel armistițiu. Proclamaţia Regele Mihai a fost unilaterală şi a fost interpretată drept o capitulare necondiţionată a Armatei Române în faţa Aliaţilor. Semnarea armistițiului s-a consumat în condiţii umilitoare pentru România, abia la data de 12 septembrie 1944, ceea ce fixează strict momentul când a fost acceptat, nicidecum la 23 august 1944. Regele Mihai, cu de la sine putere, fără acordul „Aliaților”, a ordonat: „Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.”
Dovada că Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii nu acceptaseră, printr-o declarație sau un act scris, „Proclamația” fostului rege, sunt documentele publicate mai jos. „Aliații” nu ne-au garantat „independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne” și nici nu „au recunoscut - accentuez, prin vreun document oficial sau declarație în presă, nedreptatea actului de la Viena prin care ne-a fost răpită Transilvania”. Mai trebuie precizat că 
Transilvania a fost cedată de către regele Carol al II-lea, în urma „Dictatului” acceptat, fără împotrivire, și nu răpită.
Transilvania a fost cedată de către regele Carol al II-lea, în urma „Dictatului” acceptat, fără împotrivire, și nu răpită.Fostul rege Mihai cunoștea „fericirea” pe care a dat-o comunismul locuitorilor Uniunii Sovietice, prigoana românilor din Basarabia, de către U.R.S.S., adică „Dictatura comunistă”, așa că prin cuvintele: „Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărâți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite”, declara cu seninătate, fără să roșească, în fața plăcilor care înregistrau „Proclamația” că „România de mâine va fi liberă, puternică și fericită.”
Revenind la urmările „Proclamației” mincinoase, vă prezint câteva documente ale vremii, din care rezultă, fără drept de tăgadă, că începând cu 24 august 1944 și până la 12 septembrie 1944 (când Armistițiul a fost semnat oficial, și acceptat de țările „Aliate”) U.R.S.S. a considerat România tot țară inamică. Sovieticii au dezarmat şi luat în prizonierat în jur de 170.000 ostași români, pe care i-au expediat în Siberia, la muncă forțată în minele din Donbas, urmărind un profit gratuit de pe urma muncii românilor din aceste lagăre, dar și exterminarea lor, prin înfometare, muncă peste puterile omenești și lipsa completă a oricărui tratament medical. Aceștia, au albit cu oasele lor locul de detenție și muncă forțată. Și totul se datorează fostului rege alogen, trădător al țării pe care o conducea.
Pentru a nu fi din nou acuzat de neadevăr de către unii comentatori rău intenţionaţi sau ignoranţi, aşa cum s-a întâmplat în cazul publicării în premieră, în revista ART-EMIS a unor documente originale referitoare la procedura și momentul arestării celor doi Antoneşti[1], la 23 august 1944, redau „conform cu originalul” unele documente mai importante, găsite și cercetate în „Arhivele Naționale, Fondul Ministerului de Război - Marele Stat Major, Dosar 188/1944-45:
Nota Inspectoratului General al Jandarmeriei Nr. 46021/1944
Suntem informaţi că autorităţile sovietice din Iaşi adună bărbaţi din comunele învecinate, pe care după ce îi internează în lagărul de la Copou sau la Universitate îi îmbarcă în trenuri / vagoane de marfă cu uşile bătute în scânduri / şi îi transportă în Basarabia. Sistemul utilizat este următorul:
Sătenii sunt chemaţi la Iaşi sub diferite pretexte /participări la întruniri, votari etc / de unde apoi sunt ridicaţi, internaţi şi ulterior transportaţi spre Est.
Prin acest procedeu sʼau ridicat copii în vârstă de 11 ani şi oameni maturi până la 60 ani.
Toate intervenâiile ce se fac ulterior pentru eliberarea acestor oameni, ridicaţi cu forţa, nu au nici un rezultat.
În timpul cât sunt deţinuţi în lagăre sau se găsesc îmbarcaţi în vagoane se petrec scene emoţionante când mamele sau soţiile celor internaţi vin să le aducă de ale mâncării de oare ce sunt bruscate şi chiar bătute, neputându-se apropia de soţii sau de fii lor
Ptr. conformitate (ss) BuzeanuMarele Stat Major
Secţia a II-a
Biroul Contrainformaţii
27 octombrie 1944
N O T Ă
cu privire la tratamentul prizonierilor români, capturaţi după 23 august 1944
I. Dir. Acte şi documente oficiale:
1. Hrana şi asistenţa medicală foarte proaste
a. În primele zile / ofiţeri şi trupă / au primit drept hrană numai o bucată de mămăligă pe zi. Ulterior, hrana a fost îmbunătăţită, constând în 3-400 de grame de pâine de om pe zi,şi carne în cantităţi foarte mici, de câteva ori pe săptămână.
b. Majoritatea prizonierilor au dormit sub cerul liber. Cei adăpostiţi erau culcaţi pe paie.
c. Ca rezultat al hrănirei proaste şi a lipsei de asistenţă medicală, numai în lagărul de la Universitatea din Iaşi, sʼau ivit peste 200 de cazuri de dezinterie.
2. Regimul de pază excesiv de sever
a. Prizonierilor nu li sʼa permis contactul cu populaţia civilă. Li sʼa interzis de asemenea, să primească alimente şi obiecte de îmbrăcăminte oferite de populaţie cât şi de membrii familiilor lor.
b. Pentru orice pretinsă abatere de la restricţiunile de mai sus, prizonierii români au fost ameninţasţi cu împuşcarea.
/Sursa: Darea de seamă asupra călătoriei de documentare şi informare executată de către Domnul General Gheorghe Radu/
II. Din informaţii necontrolate:
1. În momentul dezarmării, ofiţerii, subofiţerii şi trupa au fost jefuiţi de toate obiectele de valoare aflate asupra lor / ceasornice, stilouri, inele, bani, etc./ precum şi de efectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
2. Pe timpul transportului, care a durat uneori câteva zile, spre diverse centre de strângere sau lagăre, prizonierii nu au primit nici un fel de hrană şi au dormit sub cerul liber.
3. Pentru adăpostirea prizonierilor au fost de multe ori folosite grajdurile sau alte clădiri necorespunzătoare.
4. Deseori, prizonierii au fost înjuraţi şi loviţi de către soldaţii escortă.
5. Ofiţerii şi ostaşii care după dezarmare nu sʼau lăsat jefuiţi, au fost împuşcaţi pe loc.
6. Ofiţerii şi ostaşii, fără deosebire, au fost supuşi unui regim de muncă extenuantă, din care cauză mulţi au murit.
7. Parte din ofiţeri şi preoţi militari au fost puşi păzitori de oi şi vaci.
8. Nu sʼa făcut nici o deosebire de tratament între prizonierii români şi germani.
/Sursa: Nota informativă Căpitan răducu, fila Nr. 13; Memoriu Căpitan rez. Ciurea Gheorghe fila Nr. 14 şi 15; Soldat T.R. Tănase Florea, fila Nr. 17; declaraţia locuitorului Anghelica Gheorghe, fila Nr. 18/
p. Şeful secţiei a II-a
Lt. Colonel Vasiliu Emil
Declaraţie
Subsemnatul soldat T.R Tănase Florea din regimentul 6 Art. Piteşti, declar următoarele:
În ziua de 23 August 1944 am fost prins de ruşi şi luat prizonier în satul Ruşii, judeţul Tutova, împreună cu mai mulţi ostaşi am fost duşi la comandamentele care erau mai în apropiere şi apoi am fost internaţi în lagăr în Vaslui. După ce nea obţinut 14 zile, în lagărul din Vaslui, din cauză că erau prea mulţi, am fost transportaţi la Iaşi în comuna Cupou. În momentul în care am fost prinşi,am fost jefuiţi şi dezbrăcaţi de hainele militarte şi apoi loviţi cu paturile armelor, (i)ar cine se opunea sau vorbea un cuvânt era împuşcat, mai mulţi ostaşi români şi Domni ofiţeri au fost împuşcaţi de ruşi.
În satul Ghergheşti şi comuna Mirceşti din Judeţul Tutova.
După ce am fost transferaţi la lagărul din Iaşi, patru zile nu am primit nici un fel de mâncare, Domnii ofiţeri şi ostaşii noştri erau dezbrăcaţi şi descălţaţi de coloanele ruseşti, după patru zile primim şi noi o pâine de 3 Kgr. care era hrană la 20 de ostaşi pe zi şi aceea era necoaptă; dormem sub cerul liber apă ne da odată în zi din cauzaapei şi hranei mureauostaşi cu zile. Foamea ne surprindea din moment în moment, suferinţele morale şi sufleteşti ne chinuia sufletele.
După 27 de zile de suferinţă soseşte din capitală nou comisie pentru ae (r)anjarea ordinilor şi desfiinţarea lagărilor din Moldova.
O parte din noi am scăpat dar din nou am fost prinşi de comenduirile ruseşti şi sub escortă trimişi în alte lagăre mai departe, pe ziua de 28 Septemvrie 1944, am fost prins din nou în comuna Păieşti Jud. Tutova de Comandamentul militar Rus şi duşi în lagăre de muncă în Judeţul Bălţi. Am fost puşi la muncă la căile ferate ruseşti dintre Bălţi şi Chişinău, munceam ca robi sub supravegerea escortelor ruseşti şi basarabeni care aveau în ei un sentimentegoist şi crud.
Eram în fiecare zi loviţi de paturile armelor şi puşi la cele mai rele munci, ofiţerii noştri care nu erau învăţaţi cu aşa mizerie mare îi prive cum se sting din viaţă dar nu aveam nici o putere fiindcă sufeream cu toţii.
Paraziţii mâncau mai rău din noi ca viermii, corpurile noastre erau numai răni nu am mai putut suferi deşi eram departe am fugit împreună cu patru fraţi români; în timpul mesei, am profitat de ocazia că santinelele se certau între ele fiindcă nu le-a ajuns ceaiul am fugit împreună cu cei patru camarazi care totuşi mai simţeu dorul şi iubirea de patrie şi de familie am zis: "chiar dacă vom fi împuşcaţi vom pune capăt la suferinţe".
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, după 7 zile de drum sosim în jud. Tutova, oraşul Bârlad şi am sosit în Bucureşti pe ziua de 8 Octomvrie 1944, orele 10, mʼam prezentat la Statul Major să aduc la cunoştinţă cele suferite şi totodată am şi raportat că lagările încă nu s-au desfiinţat şi încă mai avem ofiţeri şi ostaşi care suferă şi îndură mizerie de (ne)des-scris.
Domnule General, am fost trimis în faţa Domniei Voastre de Domnul Căpitan de la Informaţii dela Statul Major să vă raportez.
Pentru care fapt dau prezenta declaraţie, în care arăt că lagările ruseşti cu ostaşii noştri încă nu s-au desfiinţat. Deşi sunt aliaţi cu noi nu au cuvânt sunt răi şi cruzi şi fără de nici un sentiment natural. Pe unde au trecut au jefuit tot ce au găsit în faţa lor, luând cu ei tot ce găseau la gospodari, lăsând copii şi femeile să moară de foame, pe unde am trecut din nou în Moldova am putut vedea bocitile şi suspinile care mai există.
Soldat T.R. (ss) Tănare Florea
9 Octomvrie 1944
Notă: Textele celor trei documente au fost reproduse, respectând ad-literam ortografia şi formularea originală. Documente pot fi găsite şi în volumul „Istoria Comunismului din România", autor Mircea Vâlcu-Mehedinți, 2014. Pentru procurarea lucrării vă puteţi adresa autorului, la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- Va urma -
Grafica - Ion Măldărescu
-------------------------------------
[1] Vezi: Redacţia ART EMIS - Inedit ! - 23 august 1944 http://www.art-emis.ro/istorie/1778-inedit-23-august-1944.html