Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.?.R.   
Luni, 12 Mai 2014 16:07
Prof. univ. dr. Ioan ScurtuSenatul, ca adunare deliberativ?, a ap?rut înc? din Antichitate, cunoscând importante evolu?ii de-a lungul timpului. În ??rile Române au existat adun?ri de st?ri ?i Sfatul Domnesc. Sistemul reprezentativ ?i legislativ modern dateaz? din epoca Unirii Principatelor.[1] Luând act de hot?rârile Adun?rilor (Divanurilor ad-hoc), Conferin?a reprezentan?ilor celor ?apte puteri (Marea Britanie, Fran?a, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) desf??urat? la Paris, a adoptat, în august 1858, o Conven?ie prin care se stabilea statutul social, politic, administrativ al Principatelor Unite ale Moldovei ?i ??rii Române?ti. Conven?ia prevedea ?i modul de alegere a membrilor Adun?rii Elective, pe baza unui cens foarte ridicat. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a elaborat o Constitu?ie, numit? Statutul Dezvoltator al Conven?iunii din 7/19 august 1858 , care a fost aprobat? prin referendum-ul din mai 1864 ?i promulgat? la 2/14 iulie. Prin acest document Parlamentul a devenit bicameral; se instituia Adunarea Electiv? ?i Adunarea Ponderativ? (Senatul). Statutul prevedea structura Corpului Ponderativ: mitropoli?ii ??rii, episcopii eparhiilor, primul pre?edinte al Cur?ii de Casa?ie, cel mai vechi dintre generalii în activitate, precum ?i 64 de membri numi?i de domnitor - jum?tate dintre persoanele recomandabile prin meritul ?i experien?a lor, iar cealalt? jum?tate dintre membrii Consiliilor generale ale districtelor ?i anume câte unul din fiecare jude?.[2] Din aceast? în?iruire se poate observa c? erau avu?i în vedere capii bisericii, ai justi?iei ?i ai armatei. Categoria senatorilor numi?i de domnitori provenea din rândul celor cu experien?? politic? ?i a reprezentan?ilor jude?elor ??rii. Cu alte cuvinte, o elit? intelectual? ?i politic?, a c?rei experien?? era pus? în slujba statului român.
 
Carol I ?i institu?ia Senatului

Statutul Dezvolt?tor a intrat în vigoare pân? în iunie 1866, când a fost adoptat? prima Constitu?ie a României. Între timp Alexandru Ioan Cuza fusese detronat, în februarie 1866, iar pe tron fusese adus principele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen. Noua Constitu?ie stabilea principiul monarhiei ereditare direct? ?i legitim? a principelui Carol I „din b?rbat în b?rbat prin ordinul de primogenitur? ?i cu excluderea perpetu? a femeilor”. Se instituia principiul potrivit c?ruia „Toate puterile statului eman? de la na?iune, care nu le poate exercita decât numai prin delega?iune ?i dup? principiile ?i regulile a?ezate în Constitu?iunea de fa?? (art. 31)” de asemenea, se preciza „Puterea legislativ? se exercita colectiv de c?tre Domn ?i Reprezenta?iunea Na?ional?. Reprezenta?iunea Na?ional? se împarte în dou? Adun?ri: Senatul ?i Adunarea Reprezentan?ilor”. Constitu?ia extindea num?rul de senatori ale?i: câte doi de fiecare jude? - unul din partea proprietarilor rurali, iar cel?lalt al ora?elor de re?edin??, pe baza unui cens relativ ridicat (între 100 ?i 300 de galbeni). De asemenea, Universit??ile din Ia?i ?i Bucure?ti alegeau din rândul profesorilor, câte un senator. Potrivit art. 75, erau dispensa?i de cens: pre?edin?ii sau vicepre?edin?ii vreuneia din Adun?rile legislative; deputa?ii care ?i-au îndeplinit mandatul timp de trei sesiuni; generalii; coloneii cu o vechime de trei ani; cei care au fost mini?tri sau agen?i diplomatici ai ??rii; cei care au ocupat timp de un an func?ii de pre?edinte de Curte, de procuror general, de consilier la Curtea de Casa?ie; cei cu diplom? de doctor sau licen?iat în orice specialitate ?i care timp de ?ase ani au exercitat profesiunea lor.
Cu alte cuvinte, erau senatori personalit??i marcante din domeniile politic, militar, diplomatic, juridic ?i ?tiin?ific. Categoria senatorilor de drept cuprindea: mo?tenitorul Tronului de la vârsta de 18 ani, mitropoli?i ?i episcopii eparhio?i.[3] Constitu?ia a fost modificat? substan?ial în 1917, când s-a stabilit introducerea votului universal. Legea electoral? din noiembrie 1918, prevedea c? fiecare cet??ean de la vârsta de 40 de ani împlini?i, avea dreptul de a fi ales în Senat (pentru Adunarea Deputa?ilor vârsta era de 21 ani). Alegerea se desf??ura pe circumscrip?ii, câte un senator la agrega?ii fiecare 70.000 locuitori. În fiecare Universitate, profesorii ?i agrega?ii titulari alegeau din sânul lor câte un senator. Erau membri de drept ai Senatului: mo?tenitorul tronului de la vârsta de 18 ani împlini?i, mitropoli?ii ?i episcopii eparhio?i.[4] Prin decretul lege din aprilie 1920 s-a prev?zut ca un senator s? fie ales de 100.000 de cet??eni, iar num?rul total al acestora (inclusiv de drept) s? fie de 198 (num?rul deputa?ilor s-a fixat la 369).[5]
 
Constitu?ia din 1923 ?i Senatul României Mari
 
Constitu?ia din martie 1923, confirma modific?rile efectuate în 1917 ?i ad?uga altele noi. Articolul 67 prevedea c? Senatul se compune din senatori ale?i ?i senatori de drept, iar art. 68 preciza: „To?i cet??enii români de la vârsta de 40 de ani împlini?i aleg, pe circumscrip?ii electorale care nu pot fi mai mari decât jude?ul, prin vot obligator, egal, direct ?i secret, un num?r de senatori. Num?rul senatorilor ale?i în fiecare circumscrip?ie, care nu poate fi mai mare decât un jude?, se stabile?te de legea electoral?, propor?ional cu popula?ia”. Pe lâng? cei ale?i prin vot universal se stabilea ?i câte un senator de fiecare jude?, ales de consiliile jude?ene ?i membrii ale?i în comunele urbane ?i rurale. De asemenea, alegeau ?ase senatori de c?tre membrii camerelor de comer?, de industrie, de munc? ?i de agricultur?. Dar li se ad?uga câte un senator ales de profesorii fiec?rei Universit??i. ?i categoria senatorilor de drept a fost extins?. Potrivit art. 72 erau membri de drept ai Senatului, în virtutea înaltei lor situa?ii în stat ?i în biseric?: mo?tenitorul tronului de la vârsta de 18 ani împlini?i; mitropoli?ii ??rii, episcopii eparhio?i ai bisericii ortodoxe române ?i greco-catolice; capii confesiunilor recunoscute de stat, câte unul de fiecare confesiune, dac? aveau peste 200.000 de credincio?i; reprezentantul superior religios al musulmanilor; pre?edintele Academiei Române. Mandatul lor înceta odat? cu demnitatea care le atribuia acest drept.[6] Se poate constata c? num?rul senatorilor de drept s-a extins, cuprinzând pe reprezentan?ii tuturor cultelor religioase recunoscute de stat, care aveau 200.000 de credincio?i; excep?ie f?ceau: musulmanii care, de?i nu întruneau aceasta cifr?, erau totu?i reprezenta?i în Senat. De asemenea, pentru prima dat? se atribuia calitatea de senator de drept pre?edintelui Academiei Române, care reprezenta cel mai înalt for cultural-?tiin?ific al ??rii.
 
Senatorii de drept - elita politic? ?i intelectual?
 
Legea fundamental? din 1923 instituia calitatea de poten?ial senator, în virtutea unor func?ii ?i demnit??i ocupate de-a lungul timpului. Astfel, deveneau senatori de drept: fo?tii pre?edin?i ai Consiliului de Mini?tri, cu o vechime de patru ani; fo?tii mini?tri cu o vechime de cel pu?in ?ase ani sau opt sesiuni ordinare; fo?tii senatori ?i deputa?i ale?i în cel pu?in zece legislaturi; fo?tii prim-pre?edin?i ai Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, care au îndeplinit aceast? func?ie timp de cinci ani; generalii în rezerv? ?i în retragere care au exercitat comanda unei armate în fa?a inamicului ca titulari timp de cel pu?in trei luni ?i cei care au îndeplinit func?ia de ?ef al Marelui Stat Major sau de inspectori generali în armat? (comandant de armat?) în timp de pace cel pu?ini patru ani; fo?tii pre?edin?i ai Adun?rilor din Chi?in?u, Cern?u?i ?i Alba Iulia, care au declarat unirea Basarabiei, Bucovinei ?i Transilvaniei cu patria-mam?. A?adar, paleta senatorilor de drept s-a l?rgit foarte mult, Senatul tinzând s? devin? un organism reprezentativ pentru elitele politice, militare, juridice. Legea electoral? din martie 1926 a introdus în categoria senatorilor de drept ?i pe pre?edintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care a func?ionat în decembrie 1918 - aprilie 1920. S-a stabilit num?rul fix de 113 senatori pentru colegiul universal ?i 387 deputa?i.
 
Senatorii ale?i de colectivit??i
 
Pe lâng? senatorii ale?i prin vot universal s-a introdus ?i categoria senatorilor ale?i de anumite colectivit??i: de profesori universitari, câte un senator de fiecare Universitate (din Bucure?ti, Ia?i, Cluj ?i Cern?u?i), de colegiile Camerelor de Agricultur?, de Munc?, de Industrie ?i Comer?, precum ?i de Colegiile consiliilor jude?ene, câte unul pentru fiecare astfel de structur? organizatoric?. Pentru alegerile pe baza votului universal (la Senat s-a men?inut vârsta de 40 de ani), legea electoral? prevedea c? era declarat senator candidatul care a întrunit num?rul cel mai mare de voturi într-o circumscrip?ie. Pentru Adunarea Deputa?ilor, legea din martie 1926 a introdus prima electoral? de 50%, care se acorda partidului (listei) care a întrunit cel pu?in 40% din totalul voturilor.[7]
 
Regimul de autoritate monarhic? ?i noua structur? a Senatului
 
Instaurarea regimului de autoritate monarhic?, la 10 februarie 1938, a marcat lichidarea regimului democratic întemeiat pe partidele politice. A fost adoptat? o nou? Constitu?ie la 27 februarie 1938, care a institu?ionalizat noul regim. Aceast? lege fundamental? prevedea la art. 63: „Senatul se compune din senatori numi?i de rege, din senatori de drept ?i din senatori ale?i prin vot obligatoriu, secret ?i exprimat prin scrutin uninominal de membrii corpurilor constituite în stat, în num?rul ?i condi?iile, pentru aleg?torii eligibili, b?rba?i ?i femei, ce se vor stabili prin legea electoral?. Propor?ia senatorilor numi?i în raport cu cei ale?i este de jum?tate”. Erau membri de drept ai Senatului, „în virtutea înaltei lor situa?iuni în stat ?i în biseric?”: mo?tenitorul tronului de la vârsta de 18 ani, to?i principii familiei regale majori, patriarhul ?i mitropoli?ii ??rii; episcopii eparhio?i ai bisericii ortodoxe ?i greco-catolice; capii confesiunilor recunoscute de stat, câte unul din fiecare confesiune dac? aveau peste 200.000 de credincio?i; senatori de drept recunoscu?i pân? la data de 27 februarie 1938. Se f?cea precizare c? mandatele senatorilor de drept men?iona?i încetau odat? cu calitatea sau demiterea în virtutea c?reia de?ineau acest drept. [8]
Legea electoral? din mai 1939 a dezvoltat prevederile constitu?ionale, precizând c? senatorii numi?i de rege „trebuiau s? întruneasc? condi?iile generale de obligativitate pentru acest corp. Num?rul lor este de 88, adic? egal cu al senatorilor ale?i.” Ca o noutate, dreptul de vot se extindea ?i asupra femeilor, iar vârsta era coborât? de la 40 la 30 de ani. Pe de alt? parte, se instituia obliga?ia ca aleg?torii s? fie ?tiutori de carte.
De asemenea, se prevedea c? aleg?torii trebuiau s? practice efectiv una din urm?toarele îndeletniciri:
1) agricultur? ?i munc? manual?;
2) comer? ?i industrie;
3) ocupa?ii intelectuale.
Legea con?inea ?i o anex?, în care era stabilit num?rul de senatori ale?i pe îndeletniciri: agricultur? ?i munc? manual? - 44 (din care 30 pentru agricultur? ?i 14 pentru munc?); comer? ?i industrie - 22 (câte 11 din fiecare ramur?); ocupa?ii intelectuale - 22 (câte 2 pentru asocia?iile înv???torilor, profesorilor universitari, profesorilor secundari, clerului, asocia?iile sau colegiile inginerilor, arhitec?ilor, medicilor, veterinarilor, farmaci?tilor, avoca?ilor, scriitorilor ?i arte frumoase).[9] Evident c?, pentru a se realiza o asemenea structur? era nevoie de stabilirea prealabil? a candida?ilor. În decembrie 1938 s-a constituit Frontul Rena?terii Na?ionale (F.R.N.) care - potrivit decretului de înfiin?are - avea un singur element „de a fixa ?i depune candidaturile pentru alegerile parlamentare, administrative ?i profesionale”. De asemenea, se preciza: „Orice activitate politic? decât aceea a Frontului Rena?terii Na?ionale va fi socotit? clandestin?, iar autorii ei pedepsi?i cu degradare civic? pe termen de 2 pân? la 5 ani”.[10]
 
Listele de candida?i au fost propuse de conducerea F.R.N. ?i aprobate de regele Carol al II-lea. Alegerile s-au desf??urat în zilele de 1-2 iunie, fiind cele dintâi din istoria României în care s-a depus o list? unic? de candida?i apar?inând FRN. Dup? încheierea alegerilor, la 3 iunie 1939 s-a adoptat un decret – lege care stabilea obliga?ia deputa?ilor ?i senatorilor de a depune urm?torul jur?mânt „Jur credin?? regelui [nu era indicat numele, dar era evident, se referea la Carol al II-lea]. Jur s? p?strez Constitu?iunea ?i legile ??rii, s? men?in unitatea na?ional? ?i s? ap?r integritatea teritoriului României”.[11] Liderii Partidului Na?ional-??r?nesc ?i ai Partidului Na?ional-Liberal declaraser? c? nu recunosc Constitu?ia din 1938 ?i nici legile adoptate pe baza ei. Prin formula de jur?mânt stabilit? regele a urm?rit s?-i determine pe ace?ti frunta?i politici, care erau senatori de drept, s?-i depun? jur?mântul de credin?? ?i s? recunoasc? regimul instaurat la 10 februarie 1938. Dar ace?tia au refuzat, preferând s? nu beneficieze de calitatea de senator de drept. Parlamentul ales în iunie 1939 a fost dizolvat la 5 septembrie 1940, când regele Carol al II-lea a încredin?at puterea generalului Antonescu.
 
1990 - reînvierea parlamentarismului ?i a institu?iei Senatului
 
Via?a parlamentar? avea s? se reia în decembrie 1946, dar cu o singur? camer? Adunarea Deputa?ilor. Abia în 1990 Senatul avea s? reapar? în via?a public? a României. Constitu?ia din 1991 nu f?cea deosebire între Camera Deputa?ilor ?i Senat în privin?a alegerilor ?i nici a prerogativelor fiec?rui corp legislativ. Articolele din legea fundamental? men?ionau Camera Deputa?ilor ?i Senatul împreun?: Art. 59: „Camera Deputa?ilor ?i Senatul sunt alese”, art. 61: „Alegerile pentru Camera Deputa?ilor ?i Senat … Mandatul camerelor”, art. 62: „Camera Deputa?ilor ?i Senatul lucreaz?”, art. 63 „Camera Deputa?ilor ?i Senatul se întrunesc …”[12] etc. Acest fapt a generat sentimentul c? cele dou? Camere desf??oar? aceea?i activitate, adic? se dubleaz? una pe cealalt?. Modific?rile ulterioare aduse Constitu?iei au prev?zut o anumit? delimitare a atribu?iilor f?r? îns? a fi deplin conving?toare. Pe acest fond, s-a putut dezvolta un curent politic în favoarea parlamentului unicameral, promotorii lui sus?inând c? deputa?ii ?i senatorii consum? importante resurse bugetare, folosesc aceast? calitate pentru a-?i înlesni propriile afaceri financiare, cel mai adesea ilicite etc. Dincolo de asemenea acuze (unele îndrept??ite) se afl? atacul la adresa Parlamentului , ca institu?ie fundamental?, democratic? a statului român.
 
2009 - un referendum pentru desfiin?area unei institu?ii fundamentale: Senatul
 
S-a ajuns la organizarea unui referendum, prin care s-a cerut acordul cet??enilor pentru desfiin?area unei Camere ?i pentru reducerea num?rului de parlamentari de la 471 la 300. Desf??urat în noiembrie 2009, refendumul nu a avut la baz? o argumenta?ie solid?, de ordin istoric ?i na?ional, o confruntare de idei în urma c?reia aleg?torii s?-?i exprime op?iunea în cuno?tin?? de cauz?. Nota dominant? a fost necesitatea de a se face economii bugetare ?i chiar de a se diminua corup?ia (parlamentarii fiind prezenta?i ca ni?te indivizi corup?i, afaceri?ti vero?i de care societatea trebuie s? se descotoroseasc?). În propaganda electoral?, f?cându-se abstrac?ie de istoria românilor, s-a afirmat c? Parlamentul bicameral este specific statelor federale ?i multina?ionale. O campanie mediatic? negativ? extrem de intens?, o lips? de cunoa?tere a tradi?iilor na?ionale a f?cut ca referendumul s? reu?easc? (prezen?a a fost de 50,4%). Dincolo de aceast? manipulare mediatic?, se impune precizat faptul c?, în 2010, România ca stat membru al Uniunii Europene, va trebui s? aib? parlament bicameral, cu alte cuvinte abia se va desfiin?a o camer? ?i o alta va trebui reînfiin?at?. În aceast? perspectiv? este necesar s? se procedeze cu în?elepciune, f?r? patim? ?i încrâncenare politic? pentru adoptarea celei mai bune solu?ii. Consider c? trebuie s? se ?in? seama de experien?a istoric? validat? de activitatea concret?. Parcurgerea Dezbaterilor Senatului conduce la concluzia c? majoritatea covâr?itoare a senatorilor de drept au oferit acestei institu?ii nu numai prestigiul propriei personalit??i, ci ?i abord?ri profesioniste ?i de înalt? ?inut? intelectual?, au venit cu propuneri concrete, valoroase din punct de vedere practic, la multiplele probleme cu care s-a confruntat România timp de ?apte decenii ?i jum?tate, de la 1864 la 1940. Institu?iile reprezentative – precum Biserica, Justi?ia, Armata, Academia Român?, Universit??ile – au putut s?-?i exprime direct, în cel mai înalt for politic al ??rii puncte de vedere ?i s? vin? cu solu?ii adecvate.
 
Au fost… senatori de drept
 
Pe de alt? parte, oamenii politici cu experien?? (fo?ti prim-mini?tri, pre?edin?i ai Parlamentului, mini?tri etc.) ?i-au putut valorifica în continuare poten?ialul, f?cându-?i cunoscute punctele de vedere în Senatul României, contribuind la adoptarea celor mai judicioase ?i argumentate legi. Men?ion?m, cu titlu de exemplu, câteva personalit??i care au f?cut parte din acest corp legislativ: lideri politici - Lasc?r Catargiu, Alexandru Lahovari, Nicolae Filipescu, Alexandru Marghiloman, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Br?tianu; generali – ?tefan Golescu, Cristian Tell, Ion Emanoil Florescu, Alexandru Averescu, Constantin Prezan, prela?i - patriarhul Miron Cristea, episcopul Iuliu Hossu, rabinul ?ef Iacob Niemirower; c?rturari de mare prestigiu - P.S. Aurelian, N. Gane, Nicolae Iorga, Ion Nistor, Dimitrie Gusti, C. R?dulescu-Motru, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Emil Racovi??, P.P. Negulescu, Daniel Danielopolu, Mihail Manoilescu.
 
Rolul Senatului în 2010
 
Exist? o experien?? istoric?, reflectat? în progresele pe care le-a f?cut România de la domnia lui Alexandru Ioan Cuza la cea a lui Carol al II-lea, de care se cuvine ca actuala conducere politic? a ??rii s? ?in? seama. Senatul ar trebui s? redevin? un organism reprezentativ al elitelor politice ?i culturale române?ti. Astfel, fo?tii ?efi de stat vor avea acces la o înalt? tribun? public?, îndeplinind o îndatorire civic? (în prezent ei sunt doar beneficiarii unei substan?iale indemniza?ii); de asemenea, rectorii universit??ilor vor putea contribui efectiv la dezvoltarea înv???mântului, evitându-se situa?iile în care acest domeniu este condus ?i „reformat” de persoane care nu au lucrat niciodat? în acest domeniu; pre?edin?ii Academiei Române ?i ai Academiei Oamenilor de ?tiin?? se pot implica, oficial în direc?ionarea cercet?rii ?tiin?ifice ?i promovarea culturii na?ionale; conduc?torii de euro-regiuni î?i vor face auzit glasul în cel mai important for politic al ??rii, asigurând o coordonare a planurilor de dezvoltare la nivel statal etc.
Adev?rata reformare a statului (de fapt a institu?iilor statului) trebuie s? conduc? la sporirea calitativ? a factorilor de decizie, la cre?terea responsabilit??ii lor, bazat? pe profesionalism, competen?? ?i autentic patriotism.

------------------------------------------

[1].Vezi pe larg, Istoria Senatului României, Bucure?ti, Editura Regiei Monitorul Oficial, 2004; Ioan Scurtu ?i Ion Bulei, Democra?ia la români. 1866-1938, Bucure?ti, Editura Humanitas, 1990, (capitolele Legisla?ia electoral? ?i Via?a parlamentar? din România).
[2] „Monitorul. Jurnalul oficial al Principatelor Unite Române” nr. 146 din 3/15 iulie 1864.
[3] „Monitorul. Jurnalul oficial al României”, nr. 142 din 1/13 iunie 1866.
[4] „Monitorul Oficial”, nr. 1919 din 16 noiembrie 1918.
[5] Ibidem, nr. 3 din 3 aprilie 1920.
[6] Ibidem, nr. 282 din 29 martie 1923.
[7] Ibidem, nr. 71 din 27 martie 1926.
[8] Ibidem, nr. 48 din 27 februarie 1938.
[9] Ibidem, nr. 106 bis din 9 mai 1939.
[10] Ibidem, nr. 293 din 16 decembrie 1938.
[11] Ibidem, nr. 127 din 5 iunie 1939.
[12] Ibidem, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
footer