Revista Art-emis
Senatorul, General Nicolae Golescu (3) PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 07 Mai 2014 21:43

Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, art-emisÎn absenţa preşedintelui Golescu, în ultimele sale şedinţe din ianuarie - februarie 1862, Comisia Centrală cu o prezenţă la limită, a mai abordat doar câteva chestiuni legate strict de iminenta şi apropiata sa desfiinţare. Astfel, la 16 ianuarie, s-a stabilit un comitet format din Anghelescu, Steege şi Şuţu, care să pregătească un proiect de lege privitor la înfiinţarea Corpului destinat a înlocui Comisia Centrală a doua zi, 17 ianuarie, secretarul Comitetului Angelescu, citea deja raportul şi proiectul pentru înfiinţarea unui Consiliu de Stat, care să preia puterea legislativă unică a României şi să întocmească proiectele de legi pe care să le supună Adunării Generale, funcţionând şi ca înalt tribunal administrativ. Proiectul de lege pentru înfiinţarea în locul Comisiei Centrale a Consiliului de Stat s-a votat în şedinţa din 23 ianuarie 1862 cu 8 voturi pentru şi o abţinere. În aceeaşi şedinţă se mai redactează o adresă de felicitare a Domnului pentru aniversarea zilei de 24 ianuarie. Odată cu convocarea unei singure Adunări a Principatelor la 24 ianuarie 1862, practic Comisia Centrală de la Focşani era desfiinţată, consfinţindu-se astfel constituirea Statului român unitar. La 26 ianuarie 1862, Cuza a format primul guvern al statului naţional, însărcinând ca primul prim ministru al României, pe părintele conservatorismului românesc - Barbu Catargiu.

Un succint bilanţ al activităţii Comisiei Centrale de la Focşani, care a funcţionat aproape trei ani (10/22 mai 1859 - 12/24 februarie 1862), suprapunându-şi activitatea peste perioada în care, după dubla sa alegere, Al.I.Cuza a realizat un amplu program pentru desăvârşirea Unirii, obiectiv la care Comisia Centrală şi-a adus obolul său, prin legislaţia unitară elaborată, ne evidenţiază că lucrând în trei sesiuni, ţinând 88, 90, respectiv 48 de şedinţe, prezidate de preşedinţii: Radu Rosetti, Şt.Golescu şi N.Golescu, Comisia a discutat şi a votat 10 proiecte de legi în prima sesiune, 22 de proiecte în a doua sesiune şi 6 în a treia. Pe grupe de probleme s-au abordat: Constituţia; Legea electorală; problema agrară; Legea rurală; reforma puterii judecătoreşti; Curtea de Casaţie şi Justiţie; reorganizarea finanţelor, a comerţului şi a transporturilor; organizarea administrativă; organizarea armatei; organizarea învăţământului ş.a. Cu toate neîmplinirile datorate influenţei mari pe care a avut-o în activitatea Comisiei, componenţa sa în cea mai mare parte, în majoritate conservatoare şi ca urmare opozantă reformelor progresiste liberale, putem aprecia că pe ansamblu, înaltul for legislativ şi-a îndeplinit menirea pentru care a fost creat. În ceea ce îl priveşte pe generalul Nicolae Golescu, se pare că în decembrie 1861 nu era chiar aşa de bolnav cum se prezenta în depeşa prin care se adresa Comisiei motivându-şi absenţa, atâta timp cât îl întâlnim împreună cu C. A. Rosetti şi I. I. Brătianu în Capitală, protestând la început împotriva unor abuzuri ale guvernului privind libertatea de întrunire şi apoi în fruntea unui Comitet pentru pregătirea sărbătoririi Unirii, alcătuit din Grigore Arghiropol, George Creţeanu, Dimitrie Bolintineanu şi Cezar Bolliac.

Noile realităţi politice, preluarea efectivă a puterii de către conservatori, Cuza nemaichemând până la abdicarea sa gruparea liberal radicală, la guvernare îi punea pe fraţii Goleşti, în contradicţie cu puterea. Deja generalul Golescu începe să se orienteze, ca şi fratele său Ştefan, spre „monstruoasa coaliţie”. Într-un prim timp, în semn de frondă faţă de abuzurile guvernării conservatoare, un grup de liberali-radicali, în frunte cu Ştefan şi Nicolae Golescu, refuză în vara anului 1863 să plătească impozitele de orice natură impuse de guvern, până când Adunarea nu le va aproba. Chestiunea devine atât de serioasă, încât N. Creţulescu ordonă prefectului de Muscel executarea silită, iar colonelul George Arion, care aderase şi el la această opunere, a fost arestat, judecat şi condamnat la degradarea şi excluderea din armată. Generalului Golescu, la 14 iunie 1863, i se aprobă prin Înalt ordin de Zi nr.529, semnat de Cuza şi generalul I. Em. Florescu, să plece pentru două luni la tratament în Austria. Revenit la Goleşti şi apoi Bucureşti. N. Golescu a refuzat a mai îndeplini vreo funcţie politică, până în iulie 1865 când alături de Dumitru Brătianu, C. A. Rosetti şi alte 12 persoane candidau la alegerile municipale din Bucureşti. Adevărata revenire pe scena vieţii politice a lui N. Golescu se va petrece la 11/23 februarie 1866, când a avut loc lovitura de stat pusă la cale de monstruoasa coaliţie şi detronarea lui Cuza. Puterea în România a fost preluată de o Locotenenţă Domnească alcătuită din Dimitrie Sturdza (care-l reprezenta pe Lascăr Catargiu, şeful grupării conservatoare, absent din ţară la vremea aceea); generalul Nicolae Golescu din partea aliaţilor liberali-radicali şi colonelul Nicolae Haralambie, ca reprezentant al armatei. Prin primul său decret, Locotenenţa Domnească numea un guvern provizoriu condus de liberalul moderat muntean I. Ghica, cu reprezentanţi din toate grupările politice participante la detronarea lui Cuza. Locotenenţa Domnească şi noul guvern au condus la început ţara cu concursul celor două corpuri legiuitoare alese pe vremea lui Cuza. În aceeaşi zi a detronării Domnitorului la orele 15 şi 15 minute, generalul Golescu a prezentat în faţa senatorilor şi deputaţilor actul de abdicare, cerându-le să sancţioneze şi ei voinţa naţiunii, iar premierul Ion Ghica a propus alegerea ca Domn al României a contelui de Flandra, sub numele de Filip I, fratele mai tânăr al regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Locotenenţa domnească, din care a făcut în continuare parte şi N. Golescu, a condus în continuare ţara în numele contelui Filip de Flandra, apoi a lui Carol I de Hohenzollern, timp de aproape trei luni, când puterea a fost încredinţată la 10 mai 1866 lui Carol I.

Ameninţarea unei intervenţii armate a Turciei şi războiul austro-prusac au fost motivele pentru care principalele măsuri adoptate de Locotenenţa Domnească prin generalul Nicolae Golescu să fie cele de întărire a capacităţii de apărare a ţării. Personal, generalul s-a ocupat, în mod special, de formarea şi instruirea Gărzii Civice la comanda căreia s-a aflat de la desfiinţarea Locotenenţei Domneşti şi până în 1869. Nicolae Golescu s-a aflat de asemenea în prim planul activităţilor pregătitoare şi apoi desfăşurării ceremonialelor organizate cu prilejul primirii fastuoase a lui Carol I de Hohenzollern, care sosea în ţară însoţit de Ion C.Brătianu la 8 mai 1866. De altfel, în seara zilei de 9 mai 1866 el şi-a pus conacul de la Goleşti la dispoziţia înalţilor oaspeţi, după ce a făcut o memorabilă primire lui Carol I la Piteşti.

Odată înscăunat pe tronul României, Carol I continuă politica Locotenenţei Domneşti de întărire a capacităţii de apărare a ţării, dat fiind ameninţarea Turciei, care îşi concentrează o serie de trupe de-a lungul Dunării. Sfătuit şi sprijinit de generalul N.Golescu, la 11 mai, chiar domnitorul hotărăşte mobilizarea trupelor, iar la 19 mai Ministerul de Război primea credite sporite, fiind autorizat să pună ţara pe picior de război. La rândul său, pornind de la prescripţiunile Constituţiei din vara anului 1866, precum că „Tot românul face parte sau din armata regulată sau din miliţii sau din garda cetăţenească, conform legilor speciale” şi în calitatea sa de inspector general al Gărzii Civice, funcţie în care fusese numit de Carol I la 14 mai, generalul N. Golescu şi-a consacrat eforturile spre extinderea şi consolidarea gărzii civice (orăşeneşti), stabilindu-i misiuni de apărare şi ordine la început în Capitală şi apoi în principalele capitale de judeţ. El a fost numit prin Înalt Ordin de Zi nr.888 din 28 mai, semnat de Carol, preşedinte al unei Comisii pentru apărarea Capitalei, propusă a se înfiinţa de Ministrul de Război Ioan Ghica în guvernul L. Catargiu, primul guvern instaurat după încoronarea lui Carol I.

Din vara anului 1866 până la încetarea din viaţă, Nicolae Golescu va renunţa la preocupările sale militare, consacrându-se exclusiv activităţii politice. S-a implicat cu spiritul organizatoric ce-l caracteriza, în calitatea de preşedinte al Comitetului Electoral din Capitală, de campania electorală pentru alegerile Senatului şi Adunării Deputaţilor din toamna anului 1866. În această calitate lansa un Apel către alegători, de fapt un adevărat program de reforme pentru îmbunătăţirea administraţiei, justiţiei, finanţelor, instrucţiei publice, armatei, agriculturii, comerţului şi pentru promovarea intereselor tuturor straturilor şi trebuinţelor societăţii. Cele mai stringente probleme, cea a armatei şi cea naţională, generalul le-a acordat o atenţie specială, dată fiind importanţa lor pentru propăşirea ţării, Nicolae Golescu a fost propus în cadrul acestor alegeri candidat la Colegiul al III-lea al capitalei pentru Camera Deputaţilor şi a fost ales primul cu 1421 de voturi În cadrul Adunării Deputaţilor unde pentru o scurtă perioadă de timp, martie - mai 1868, a îndeplinit chiar funcţia de preşedinte.

În guvernul generalului N. Golescu, majoritatea ministerelor şi-au păstrat vechile portofolii din vremea fratelui său. Noul Cabinet nu avea însă o viaţă liniştită. Conflictul dintre radicalii aflaţi la putere şi opoziţia conservatoare a luat forme acute. Cea din urmă declanşează o politică obstrucţionistă, determinând Senatul să se opună la legi de strictă necesitate şi urgenţă, precum organizarea armatei, concesiunile pentru căile ferate ş.a., toate acestea încheindu-se cu o moţiune de neîncredere în guvern, primită cu entuziasm la Senat şi cu respingere la Camera, care acorda un vot de încredere guvernului N. Golescu la 1 iunie şi apoi, la interval de două zile, guvernul dizolvă Senatul şi organizează noi alegeri.

O campanie electorală organizată ca la carte de ministrul de interne Ion C.Brătianu, cu consultarea permanentă a primului ministru Nicolae Golescu şi desfăşurarea fără incidente a alegerilor, aduc rezultatul scontat: o majoritate în Senat favorabilă liberalilor radicali. Aveau de acum majoritatea în ambele Camere, stăpâneau consiliile judeţene şi comunale, puteau deci să treacă la aplicarea reformelor. Prima lege trecută prin Senat a fost cea pentru construirea şi exploatarea unei reţele de căi ferate (concesiunea Strausberg) în Moldova, în lungime de 914 km.

Printre înfăptuirile cele mai importante ale guvernului condus pentru o perioadă destul de scurtă de generalul N.Golescu, cea mai importantă ni se pare impunerea adoptării de către Parlament a Legii pentru organizarea puterii armate. Sancţionată de Domn la 11/23 iulie 1868, aceasta era cea mai completă lege a apărării, având drept fundament Legea lui Cuza din 1864, completată cu prevederile Constituţiei din 1866, cu completările ce i s-au adus în anii 1872 şi 1874. Legea din 1868 pune bazele cadrului legislativ al pregătirii militare a naţiunii, în vederea realizării dezideratului independenţei naţionale.

În calitate de prim ministru, deţinând şi portofoliul Ministerului de Externe, generalul Nicolae Golescu s-a preocupat printre altele, de organizarea solemnităţii de primire a principelui Napoleon la trecerea acestuia prin România, unul dintre prietenii românilor şi susţinător al problemelor româneşti încă din vremea lui Cuza.

Cotidinaul lui C. A. Rosetti Românul consemna marţi, 11 iunie, „Alteţa Sa Imperială Principele Napoleon punea piciorul pe pământul României la Severin, unde era primit de unul din veteranii luptători ai drepturilor românilor, de domnul general Nicolae Golescu” şi descrie apoi atmosfera plină de entuziasm cu care poporul şi armata l-a înconjurat pe oaspetele francez. El a fost întâmpinat de primarul Capitalei Dumitru Brătianu la Giurgiu şi de către Carol I la Cotroceni.

- Va urma -

footer